Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1137 din 13.09.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 702 din 05 octombrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Agheniţei în Dosarul nr. 2.006/196/2009 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.859D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.006/196/2009, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Mihaela Agheniţei într-o cauză civilă având ca obiect obligaţia de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, art. 20, art. 21 alin. (3) şi art. 129, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece „înlătură posibilitatea atacării încheierilor judecătoreşti premergătoare separat cu recurs“, împrejurare ce „determină restrângerea dreptului fundamental la un proces echitabil şi la soluţionarea litigiilor într-un termen rezonabil“. Consideră că dispoziţiile de lege criticate împiedică „desfăşurarea cu celeritate a justiţiei, lipsa controlului judiciar efectiv şi rapid al încheierilor premergătoare generând erori judiciare ireparabile şi prejudicierea justiţiabililor“.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1) şi (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele sa întrerupt cursul judecăţii“.Autorul excepţiei susţine că aceste texte legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii prevederilor de lege criticate, cu raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi în cauza de faţă, s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, statuând în sensul constituţionalităţii acestor dispoziţii de lege.Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 201 din 4 iulie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 6 noiembrie 2002, şi Decizia nr. 237 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 30 aprilie 2010, Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Curtea a constatat, de asemenea, că stabilirea regulii conform căreia încheierile premergătoare, cu excepţia celor prin care s-a întrerupt cursul judecăţii, nu pot fi atacate cu apel decât odată cu fondul împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie, prin aceasta, la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.Considerentele şi soluţia deciziilor sus-menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Agheniţei în Dosarul nr. 2.006/196/2009 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1137/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1137 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1137/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu