Decizia Nr.1132 din 13.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, precum şi a ordonanţei în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Orient Farm“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.368/85/2010 al Tribunalului Comercial Cluj şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.816D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată că partea Societatea Comercială „Polisano“ - S.R.L. din Sibiu a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 1 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.368/85/2010, Tribunalul Comercial Cluj a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, precum şi a ordonanţei în ansamblul său.Excepţia a fost ridicată de debitorul Societatea Comercială „Orient Farm“ - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect o somaţie de plată în contradictoriu cu creditorul Societatea Comercială „Polisano“ - S.R.L. din Sibiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126 şi ale art. 136 alin. (1) şi (5), precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În acest sens arată că ordonanţa criticată instituie o procedură „rapidă şi sumară“, care nu asigură garanţiile privind dreptul la proprietate. În continuare arată că dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 53 şi art. 136 alin. (1), „întrucât posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea dreptului la apărare şi asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi executarea acestuia încalcă reglementarea constituţională a dreptului la proprietate“. De asemenea, aceste texte de lege contravin art. 20 alin. (2) din Constituţie, fiind în neconcordanţă cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate părţile. Totodată, art. 1 alin. (2) din ordonanţă încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (5), „deoarece prevăd actualizarea majorărilor şi penalităţilor cu rata inflaţiei, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru“, art. 8 alin. (1) contravine prevederilor constituţionale ale art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2), „întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acţiuni în justiţie de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă“, alin. (2) al acestui ultim articol „stabileşte numai competenţa, iar nu şi conţinutul cererii în anulare, precum şi limitele în care poate fi atacată ordonanţa emisă de judecător“, iar art. 10 contravine art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, deoarece „nu exclude posibilitatea formulării contestaţiei la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii de anulare“.Instanţa de judecată şi-a exprimat opinia că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, precum şi ordonanţa în ansamblul său, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:– Art. 1: „(1) Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
(2) Suma ce reprezintă obligaţia prevăzută la alin. (1), precum şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii efective.“;

– Art. 4 alin. (2): „În toate cazurile, pentru soluţionarea cererii, judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată.“;

– Art. 6 alin. (1), (2) şi (4): „(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de plată. [... ]
(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.“;– Art. 8 alin. (1) şi (2): „(1) Împotriva ordonanţei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.“;– Art. 10: „(1) Cel interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
(2) Prin contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) potrivit căruia competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege şi ale art. 136 alin. (1) şi (5) conform cărora proprietatea este publică şi privată, cea privată fiind inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea, este invocată încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului care consacră dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat prin numeroase decizii cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi convenţionale şi cu o motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004, Decizia nr. 116 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 20 martie 2006, Decizia nr. 269 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că procedura somaţiei de plată, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creanţelor. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, evident cu condiţia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituţionale. În legătură cu criticile formulate, Curtea a constatat că acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate instituie un tratament juridic identic pentru toţi creditorii, pe de o parte, şi pentru toţi debitorii, pe de altă parte. Creditorii şi debitorii se află în situaţii evident diferite. Creditorii sunt îndreptăţiţi să opteze pentru procedura specială, accelerată, în vederea realizării creanţelor lor, formulând în acest sens cerere şi depunând înscrisurile necesare pentru susţinerea cererii, iar debitorii au dreptul şi posibilitatea combaterii pretenţiilor creditorilor, depunând şi ei înscrisuri doveditoare. Soluţiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 nu sunt definitive. Judecătorul poate dispune oricând citarea părţilor dacă înscrisurile depuse de creditor nu sunt suficient de convingătoare şi consideră că sunt necesare lămuriri şi explicaţii suplimentare. Ordonanţa cu somaţia de plată se va emite numai atunci când, în urma examinării înscrisurilor prezentate, se constată că pretenţiile creditorului sunt justificate. Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, „Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun“. Aceste dispoziţii sunt menite să apere interesele debitorului. Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă, împotriva ordonanţei cu somaţia de plată „debitorul poate formula cererea în anulare“, care „se soluţionează de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă“, rezolvarea definitivă a litigiului făcându-se însă după normele dreptului comun. Sunt asigurate astfel toate cerinţele unui proces echitabil, precum şi condiţiile pentru exercitarea, fără îngrădiri, a dreptului la apărare de către fiecare parte. Faptul că accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, nu este limitat rezultă chiar din dispoziţiile ordonanţei criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acţioneze pentru recuperarea creanţelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001. În ceea ce îl priveşte pe debitor, acesta poate formula cerere în anulare împotriva ordonanţei cu somaţia de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege menţionate nu încalcă, sub niciun aspect, prevederile constituţionale ale art. 44 şi 53 şi nici principiile statuate prin prevederile convenţionale invocate. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, precum şi a ordonanţei în ansamblul său, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Orient Farm“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.368/85/2010 al Tribunalului Comercial Cluj. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman