DECIZIE Nr.
1095 din 15 octombrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 61 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 789 din 25 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 611 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Gabriel Iancu, Niculina
Tătaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel Dinescu,
Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian Valeriu
Ilieşi, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Gheţu, Marilena Toma, Gelu
Ilie, Mariana Ţigău, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pădurean şi Mugurel
Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzău - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
9 octombrie 2008, în prezenţa autorilor excepţiei şi a reprezentantului
Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru
a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 14 octombrie 2008 şi apoi
pentru data de 15 octombrie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Decizia nr. 308 din 24 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 203/42/2008, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru
cauze de familie şi cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 611 din Codul de procedură
penală. Excepţia a fost invocată de Gabriel Iancu,
Niculina Tătaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel
Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian
Valeriu Ilieşi, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Gheţu, Marilena
Toma, Gelu Ilie, Mariana Ţigău, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pădurean şi
Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzău - Secţia
penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este
neconstituţional, deoarece conduce la încălcarea dreptului la apărare şi
împiedică accesul egal în faţa justiţiei, prin crearea în mod inutil a unui alt
caz de „strămutare" care scapă cenzurii părţii, lipsind-o de dreptul său
de a-şi spune părerea asupra argumentelor procurorului. Se încalcă şi
principiul egalităţii armelor, prin aceea că se dau procurorului mai multe
drepturi, iar prin soluţionarea cererii procurorului fără citarea părţilor şi
fără contradictorialitate, în Camera de Consiliu, se aduce atingere dreptului
părţilor la un proces echitabil.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia penală şi pentru
cauze de familie şi cu minori apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, achiesând la argumentele
autorilor acesteia. In opinia instanţei, „neconstituţionalitatea art. 611 din Codul de procedură penală este
dată nu de instituirea dreptului procurorului de a solicita desemnarea unei
alte instanţe pentru judecarea unei cauze penale, ci de existenţa a două
instituţii paralele - aceea prevăzută de art. 66 şi aceea prevăzută de art. 611 din Codul de procedură penală -
ambele având aceeaşi finalitate, condiţiile ca şi titularul diferind însă în
mod substanţial".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece inculpatul sau
alte părţi pot solicita strămutarea pricinii abia în cursul judecăţii, când
instanţa a fost deja sesizată. Totodată, procurorul are posibilitatea să ceară
strămutarea pricinii în aceleaşi condiţii ca şi părţile din dosar, astfel că
art. 611 din Codul
de procedură penală asigură procurorului un mijloc procedural în plus faţă de
părţile cauzei. Sub acest aspect, în opinia Avocatului Poporului, prevederile
legale indicate contravin dreptului părţilor la un proces echitabil, care
presupune echilibru şi egalitatea armelor pentru toate actele de procedură.
Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, egalitatea armelor
presupune ca orice parte din proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa
instanţei, în condiţii în care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în
raport cu partea adversă. Mai mult, cererea procurorului se soluţionează de Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie în camera de consiliu, prin încheiere care nu este
supusă niciunei căi de atac. Pe cale de consecinţă, părţile interesate nu sunt
înştiinţate despre introducerea cererii de desemnare a altei instanţe, despre
termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, neavând posibilitatea de a formula
apărările pe care le consideră necesare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), art. 2, 3, 10 şi ale 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 611 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Desemnarea altei instanţe pentru
judecarea cauzei, care au următorul conţinut: „Procurorul
care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie să desemneze o instanţă egală în grad cu cea căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în
cazul în care se va emite rechizitoriul.
Dispoziţiile art. 55 alin. 1, art. 56 alin. 1 şi 2
şi art. 61 se aplică în mod corespunzător.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează
cererea în camera de consiliu, în termen de 15
zile.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune, prin
încheiere motivată, fie respingerea cererii, fie admiterea cererii şi
desemnarea unei instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competenţa să
judece cauza în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.
Incheierea prin care Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie soluţionează cererea nu este supusă niciunei căi de atac."
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în
drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art.
24 - Dreptul la apărare, cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la
un proces echitabil. In plus, cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică s-au
mai invocat, în susţinerea excepţiei, prevederile constituţionale ale art. 52 -
Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi ale art. 56 - Contribuţii
financiare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra
constituţionalităţii aceluiaşi text de lege, criticat în raport cu aceleaşi
prevederi constituţionale şi convenţionale şi cu argumente similare.
Astfel, prin Decizia nr. 1.163 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a
reţinut că instituţia desemnării altei instanţe, ca şi cea a declinării de
competenţă, nu are caracterul unei judecăţi - pentru că în cadrul acestei
proceduri nu se soluţionează fondul cauzei -, ci al unui incident în
administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar.
Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celerităţii procesului
penal, nu se poate reţine că textul de lege este de natură să încalce sau să restrângă
dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Atât inculpatul, cât şi celelalte
părţi îşi pot exercita drepturile procesuale în faţa instanţei competente
astfel desemnate, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de
lege hotărârea prin care se va soluţiona cauza, prin aceasta înţelegându-se
chiar posibilitatea de a formula, în temeiul art. 55 alin. 2 din Codul de
procedură penală, o cerere de strămutare. Faptul că numai procurorul are
calitatea de subiect de sesizare a instanţei supreme competente să hotărască
asupra desemnării altei instanţe în cazul emiterii actului de inculpare îşi
găseşte justificarea în rolul constituţional al acestuia, aşa cum este prevăzut
de art. 131 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit căruia „In activitatea
judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi
apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor", sens
în care organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru
aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea unei
juste soluţionări a cauzei, prin aceasta înţelegându-se şi înlăturarea
temeiurilor care pot constitui motiv de strămutare. De asemenea, faptul că
verificările prevăzute de textul de lege criticat se realizează în camera de
consiliu, fără citarea părţilor, este în deplină concordanţă cu prevederile
art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora „Şedinţele de judecată sunt
publice, afară de cazurile prevăzute de lege",
şi nu aduce atingere, în niciun mod, dispoziţiilor
constituţionale invocate. De altfel, şi Curtea de la Strasbourg a decis în
acelaşi sens, statuând că art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale
nu se aplică în materie, deoarece procedura de desemnare a unei alte instanţe
vizează doar aspecte de competenţă şi nu are ca obiect judecarea cererilor cu
privire la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil sau legate de o acuzaţie
penală (Cauza Puelinckx contra Belgiei din 18.09.2001). In ce priveşte susţinerea referitoare la
încălcarea liberului acces la justiţie, Curtea a constatat că nici aceasta nu
poate fi primită, deoarece accesul la justiţie înseamnă accesul la instanţele
de judecată - în componenţa cărora, potrivit art. 124 alin. (3) din
Constituţie, intră numai judecători independenţi - înzestrate, potrivit art.
126 alin. (2) din Legea fundamentală, cu competenţa şi cu procedurile stabilite
prin lege, iar pe de altă parte, este impropriu să se afirme lipsa de acces la
justiţie chiar în cadrul desfăşurării unui proces judiciar. De altfel,
legiuitorul a stabilit procedura desemnării altei instanţe în faza de urmărire
penală, tocmai în virtutea dreptului la un proces echitabil, care presupune,
între altele, dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, cele statuate
de Curte prin decizia mai sus menţionată sunt valabile şi în prezenta cauză.
Referitor la invocarea, direct în faţa Curţii, cu
ocazia dezbaterilor în şedinţă publică, a unor noi dispoziţii constituţionale
pentru susţinerea excepţiei, Curtea constată că nu a fost legal sesizată,
deoarece nici în cererea prin care s-a ridicat excepţia de
neconstituţionalitate în faţa instanţei şi nici în încheierea de sesizare a
Curţii Constituţionale nu se regăsesc aceste critici. Or, potrivit art. 146
lit. d) din Legea fundamentală, Curtea se pronunţă numai „asupra excepţiilor
de neconstituţionalitate [...] ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau
de arbitraj comercial". De asemenea, conform art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în
faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere
care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra
excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi [... ]".
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 611 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Gabriel Iancu,
Niculina Tătaru, Ion Istvan, Liliana Carmen Covrescu, Dan Grecu, Viorel
Dinescu, Georgeta Tomescu, Dan Pascu, Georgeta Luca, Marian Tudorache, Cristian
Valeriu Ilieşi, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Gheţu, Marilena
Toma, Gelu Ilie, Mariana Ţigău, Lucian Zgorcea, Marian Micu, Tudora Pădurean şi
Mugurel Blendea în Dosarul nr. 6.327/114/2007 al Tribunalului Buzău - Secţia
penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 octombrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta