DECIZIE Nr.
1046 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 41 alin. (4) si (7) din Legea
energiei electrice nr. 13/2007
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 674 din 4 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte
Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel
Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (4) şi (7) din Legea
energiei electrice nr. 13/2007, excepţie ridicată de Neculai Vânzariuc şi
Luminiţa Vânzariucîn Dosarul nr. 512/40/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia comercială.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei, apreciind că textele de lege ce
formează obiectul acesteia nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate
în motivarea criticii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 27 ianuarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 512/40/2008, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (4) şi (7) din Legea
energiei electrice nr. 13/2007. Excepţia a fost ridicată de Neculai
Vânzariuc şi Luminiţa Vânzariuc într-o cauză având ca obiect pretenţii, aflată
în stadiul procesual al recursului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, prin care
exproprierea este permisă doar pentru o cauză de utilitate publică, stabilită
potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. De asemenea, sunt
invocate dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind protecţia proprietăţii. Autorii excepţiei precizează în acest sens că,
din cauza amplasării pe terenul lor a unor stâlpi de electricitate, nu mai pot
exercita atributele dreptului de proprietate privată asupra
acestuia.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege
criticate se circumscriu regimului constituţional al proprietăţii private.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost
legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 41 alin. (4) şi (7) din
Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, având următorul conţinut:
„(4) Terenurile pe
care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la intrarea în
vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului.
(...)
(7) Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de
distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau
a schimbării caracteristicilor energetice iniţiale ale utilizatorilor
existenţi, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel
care a generat modificarea, conform reglementărilor în vigoare."
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin mai multe decizii a constatat
constituţionalitatea dispoziţiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007,
statuând, în esenţă, că
legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru
exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială
conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu
interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte
de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea
acestuia, ca drept subiectiv garantat. De aceea, prin prevederile art. 41 alin.
(4) din Legea nr. 13/2007, acesta nu a făcut decât să dea expresie acestor
imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale. Mai mult,
Curtea a arătat că exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra
proprietăţilor afectate de capacităţile energetice, cu titlu gratuit pe toată
durata existenţei acestora, deşi are ca efect lipsirea celor interesaţi de o
parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală şi
nici într-o expropriere de fapt, ci duce la un control al folosirii bunurilor,
ceea ce nu contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la protecţia
proprietăţii private. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 163 din 27
februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208
din 28 martie 2007, sau Decizia nr. 805 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 21 iulie
2009.
De asemenea, Curtea s-a pronunţat asupra
constituţionalităţii prevederilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007 prin
Decizia nr. 89 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2009, stabilind cu acel prilej că
înfiinţarea instalaţiilor şi executarea lucrărilor la capacităţile energetice
pentru buna funcţionare a acestora reprezintă un interes general major şi, ca
atare, legiuitorul este pe deplin competent să stabilească condiţiile
exercitării dreptului de proprietate.
Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit elemente
noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată
prin deciziile amintite şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îsi menţin
valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 41 alin. (4) şi (7) din Legea energiei electrice nr. 13/2007,
excepţie ridicată de Neculai Vânzariuc şi Luminiţa Vânzariuc în Dosarul nr.
512/40/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu