Decizia Nr.1045 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona RicuPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.236/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.728D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 36.236/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti cu prilejul soluţionării unei cauze civile având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil şi aduc atingere dreptului la apărare, întrucât nu impun imperativ ca sindicatele să fie parte în proces. Astfel, arată că „soluţia legislativă actuală nu recunoaşte posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele în calitatea lor de parteneri de dialog social“. Impunerea unei diferenţieri de regim juridic între conflictele de interese şi conflictele de drepturi, prin aceea că în conflictele de interese participarea sindicatelor este „obligatorie şi exclusivă“, iar în cele de drepturi este „aleatorie şi accesorie“, „dă ocazia legiuitorului să legifereze incoerent, de la un text legal la altul soluţia fiind diametral opusă“, iar „inadaptarea la realitatea socială este dublată de incoerenţa legislativă a consacrării unor soluţii diferite pentru subipoteza conflictelor de drepturi“.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 222 şi art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 222 din Codul muncii a fost modificat prin art. I pct. 71 din Legea nr. 40/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, preluându-se însă soluţia legislativă contestată; în urma acestei modificări, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, soluţiile legislative criticate ale art. 222 şi art. 282 regăsindu-se în prezent în art. 219 şi art. 267 din lege, articole ce urmează a constitui obiect al analizei de constituţionalitate.Aceste prevederi de lege au următoarea redactare:– Art. 219: „La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe aceştia în cadrul conflictelor de muncă, în condiţiile legii.“;

– Art. 267: „Pot fi părţi în conflictele de muncă:a)salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;b)angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod; c)sindicatele şi patronatele;d)alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.“De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, precum şi dispoziţiile art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, care au următorul conţinut: – Art. 73 din Legea nr. 168/1999: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează: a)măsurile unilaterale de executare, modificare suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă;b)constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părţi pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiinţă;c)constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;d)plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute de salariaţi în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“;

– Art. 28 din Legea nr. 54/2003: „(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. (2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1) organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.“Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 168/1999 şi Legea nr. 54/2003 au fost abrogate expres prin dispoziţiile art. 224 lit. a) şi b) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, soluţiile legislative criticate fiind preluate într-o redactare asemănătoare de actul normativ abrogator în cuprinsul art. 28 alin. (1) şi (2) şi art. 211 lit. a). Având în vedere că dispoziţiile criticate ale Codului muncii constituie norme de procedură, de imediată aplicare, precum şi considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011*), aflată în curs de publicare, din care se desprinde, în esenţă, necesitatea analizării constituţionalităţii acelor dispoziţii de lege care sunt aplicabile speţei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea consideră că obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi dispoziţiile art. 73 din Legea nr. 168/1999 şi ale art. 28 din Legea nr. 54/2003.*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 9 privind sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 40 alin. (1) privind dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind munca şi protecţia socială a muncii şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci solicită de fapt modificarea şi completarea prevederilor legale în sensul atribuirii calităţii procesuale sindicatelor în litigiile având ca obiect soluţionarea conflictelor de drepturi, fapt ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, „(3) Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 219 şi art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă şi ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Petrom“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 36.236/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea