DECIZIA Nr. 103 din 25 februarie 2016referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 11.640/325/2015 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.131D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prin modul de formulare a criticilor autoarea excepţiei de neconstituţionalitate tinde la modificarea normelor legale, în sensul extinderii sferei de reglementare a acestora prin adăugarea unei noi ipoteze de vânzare a bunului comun prin licitaţie publică. De altfel, aceasta nu face altceva decât să reia argumentele expuse deja într-un alt dosar ce s-a aflat pe rolul Curţii Constituţionale. Întrucât Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa, formulează concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 17 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.640/325/2015, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emilia Băleanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de partaj judiciar.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile legale atacate lasă stabilirea formei partajului la libera apreciere a judecătorului, fără să prevadă obligativitatea scoaterii bunului comun la vânzare prin licitaţie publică în situaţia în care părţile nu se înţeleg cu privire la valoarea acestuia. Se ajunge astfel în situaţia ca judecătorul să poată atribui bunul comun unuia dintre coproprietari, cu impunerea preţului pentru ceilalţi coproprietari. O astfel de favorizare financiară a unuia dintre coproprietari în detrimentul celorlalţi coproprietari este inacceptabilă din perspectiva art. 44 din Constituţie şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.6. De asemenea arată că art. 984 din Codul de procedură civilă, care prevede posibilitatea instanţei de a face împărţeala în natură a bunurilor comune, este constituţional numai în măsura în care, în situaţia lipsei unui acord al părţilor privind valoarea bunurilor comune, sulta menită să compenseze inegalitatea loturilor este determinată de instanţă prin raportare la valoarea de piaţă stabilită potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare.7. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate, care reglementează procedura în urma căreia fiecare copărtaş devine proprietar exclusiv al unei anumite părţi concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietăţii, sunt conforme cu normele constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 980-996 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura partajului judiciar, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015.13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Se invocă şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 10 iulie 2007, pronunţată în Cauza Kanala împotriva Slovaciei.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 656 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 11 noiembrie 2015, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă, reţinând că, având în vedere mecanismul procedurii speciale a partajului judiciar, prin modul de formulare a criticilor, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate tinde la modificarea normei legale, în sensul extinderii sferei de reglementare a acesteia, prin adăugarea unei noi ipoteze de vânzare a bunului, care ar denatura, în ansamblu, procedura specială a partajului judiciar prevăzută de Codul de procedură civilă. În procedura partajului judiciar se urmăreşte în primul rând împărţirea bunurilor în natură, iar, dacă acest lucru nu este posibil, se procedează la vânzarea acestora. Or, ceea ce se propune este vânzarea directă şi împărţirea sumelor de bani astfel rezultate.15. Curtea observă că, spre deosebire de excepţia invocată în precedent de aceeaşi autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, în prezenta cauză autoarea critică întreaga procedură a partajului judiciar, considerând-o ca fiind neconstituţională în măsura în care nu prevede obligativitatea scoaterii la vânzare prin licitaţie publică a bunului comun, în situaţia lipsei unui acord al părţilor cu privire la valoarea acestuia. Autoarea excepţiei mai susţine că art. 984 din Codul de procedură civilă care prevede posibilitatea instanţei de a face împărţeala în natură a bunurilor comune este constituţional numai în măsura în care, în situaţia lipsei unui acord al părţilor privind valoarea bunurilor comune, sulta menită să compenseze inegalitatea loturilor este determinată de instanţă prin raportare la valoarea de piaţă stabilită potrivit Standardelor Internaţionale de Evaluare.16. Astfel cum s-a reţinut şi în Decizia nr. 656 din 13 octombrie 2015, precitată, paragraful 11, în procedura specială a partajului judiciar, instanţa de judecată are trei posibilităţi de soluţionare a cererii de partaj: partajul în natură, atribuirea bunului unui singur coproprietar sau vânzarea bunului. Cea din urmă posibilitate, vânzarea bunurilor, reprezintă modalitatea de lichidare a coproprietăţii în măsura în care partajul nu se poate realiza prin celelalte modalităţi, fie că ele nu pot fi împărţite în natură sau atribuite unui copărtaş, fie că toţi copărtaşii solicită să se recurgă la această modalitate de lichidare a coproprietăţii.17. Curtea observă că, potrivit art. 985 din Codul de procedură civilă, instanţa are posibilitatea de a apela la cunoştinţele unor experţi în cadrul procedurii partajului judiciar şi de a dispune prin încheiere efectuarea unei expertize atunci când pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare sau evaluare. Prin raportul de expertiză se va arăta valoarea bunurilor şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, se va indica dacă bunurile sunt comod partajabile în natură şi în ce mod şi se vor propune loturile ce urmează a fi atribuite.18. Potrivit dispoziţiilor art. 994 din Codul de procedură civilă, asupra cererii de partaj instanţa se va pronunţa prin hotărâre, indiferent de modul cum a intervenit împărţeala bunurilor, prin bună învoială sau nu, sau dacă în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize. Luând cunoştinţă de propunerile expertului desemnat - bazate pe măsurători şi calcule care implică cunoştinţe de specialitate, pe care instanţa nu le posedă -, aceasta şi le poate însuşi ca atare, poate solicita lămuriri suplimentare, fie orale, citând expertul în faţa instanţei, fie în scris, dispunând să răspundă la obiecţiunile părţilor sau să efectueze un supliment de expertiză, ori poate dispune o nouă expertiză, la cererea părţilor sau din oficiu. Prin urmare, instanţa judecătorească are la dispoziţie posibilităţi ample şi variate de natură a-i permite să pronunţe o hotărâre legală şi temeinică (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 269 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003).19. În cazul în care părerea expertului este deficitară sau discutabilă, judecătorul are sarcina de a stabili pe baze obiective valoarea reală a imobilului, administrând probe suplimentare cu privire la caracteristicile imobilului, sau poate dispune o nouă expertiză. Judecătorul nu este ţinut de opinia expertului, soluţia pronunţată în cauză trebuie să se întemeieze pe ansamblul probelor administrate.20. Or, aceasta nu reprezintă o problemă de neconstituţionalitate, de natură să legitimeze competenţa Curţii, ci exclusiv un aspect care ţine de aplicarea legii, în raport cu o anumită situaţie de fapt, hotărârea astfel pronunţată fiind supusă cenzurii instanţelor de control judiciar.21. Astfel, Curtea reţine că aprecierea asupra modului de interpretare şi aplicare a legii aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu instanţei constituţionale. Asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 980-996 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 11.640/325/2015 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 25 februarie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin