DECIZIE Nr.
103 din 13 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin.
(1) si alin. (2) lit. b) si c) si art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
122/2006 privind azilul in Romania, precum si a dispozitiilor art. 21 alin. (4)
teza a doua lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si
regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 178 din 14 martie 2007
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Antonia Constantin -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1)
lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, precum şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Johnson Abraham în Dosarul nr.
8.050/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
autorizat de limba engleză desemnat în cauză, d-na Elena Andrei.
Magistratul-asistent informează Curtea că partea Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, se acordă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca
neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi
alin. (2) lit. b) şi c) şi ale
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, respectiv ca inadmisibilă a
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din
Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 10 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 8.050/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 21
alin. (4) lit. a) si b), art. 18 alin. (1) lit.
a) şi ale art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România". Excepţia a fost
ridicata de Johnson Abraham într-o
cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri împotriva unei hotărâri de
respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia arată că
dispoziţiile art. 18 alin. (1) lit. a), art. 19 alin.
(1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 21 alin. (4) lit. a) şi b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000,
astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa
Guvernului nr. 43/2004, contravin prevederilor art. 124
alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia
este unică, imparţială si egală pentru toţi".
In esenţă, se susţine că termenul imperativ de 10 zile, prevăzut de art. 21 alin. (4) din ordonanţa criticată,
înăuntrul căruia instanţa de judecată este obligată să se pronunţe în procedură
accelerată asupra unor probleme ce necesita administrarea unui probatoriu
complex, este un termen prea scurt faţă de termenul dispozitiv de 30 de zile stabilit pentru persoanele ale
căror cereri sunt soluţionate în procedură ordinară. Consideră că astfel se
creează o stare de inegalitate şi discriminare între cele două categorii de
petenţi, precum şi între solicitantul statutului de refugiat şi Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi, această parte în proces fiind „favorizată" pe
parcursul soluţionării cauzei.
Totodată, potrivit lit. a) şi b) ale alin. (4) din art. 21 din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000, instanţa de
judecată soluţionează plângerea fie respingând-o pentru cel puţin unul dintre
motivele prevăzute la art. 19 alin. (1), ceea ce implică un control judiciar asupra fondului cererii, fie
admiţând plângerea, însă fără a putea acorda una dintre formele de protecţie
umanitară, întrucât trimite cauza la Oficiul Naţional pentru Refugiaţi spre
reexaminare, instituţie ce are posibilitatea respingerii cererii de protecţie
încă o dată, însă în procedură ordinară.
Judecătoria
Sectorului 5 Bucureşti
opinează în sensul respingerii excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate
sunt clare în stabilirea criteriilor pentru aplicarea procedurii accelerate de
soluţionare a cauzelor de azil, în cadrul căreia petentul beneficiază de toate
drepturile sale constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de
sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă în ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000,
întrucât acestea nu au fost preluate în mod identic în cuprinsul actului
normativ abrogator, respectiv Legea nr. 122/2006 privind
azilul în România. Cât priveşte celelalte dispoziţii de lege criticate,
precizează că acestea sunt preluate de art. 75 alin.
(1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006, texte ce respectă prevederile constituţionale ale art. 18, art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24, art. 124 şi art. 129, referitoare la dreptul
cetăţenilor străini şi apatrizi privind accesul liber la instanţă, dreptul la
apărare şi la folosirea căilor de atac.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2),ale art. 2, 3, 10 şi 29
din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie
dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) şi b), art. 18 alin. (1) lit. a) şi ale art. 19 alin. (1) şi (2) lit. b) şi
c) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, act normativ ce, la data
sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie, era abrogat prin
dispoziţiile art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Din
analiza comparativă a celor două acte normative se constată că Legea nr. 122/2006 a preluat, în mod parţial sau
identic, soluţiile legislative cuprinse în dispoziţiile Ordonanţei Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul
şi regimul refugiaţilor în România. Ca atare, întrucât atât instanţa, cât şi
autorul excepţiei au indicat în mod greşit obiectul excepţiei de neconstituţionalitate,
Curtea constată că în realitate acesta este format din dispoziţiile art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) şi
alin. (2) lit. b) şi c) şi
art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Pe de altă parte, Curtea constată că
soluţia legislativă conţinută de art. 21 alin. (4) teza
a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, criticată în prezenta cauză, nu a
fost preluată în mod identic în noul act normativ. Astfel, dispoziţiile de lege
criticate au în prezent următorul conţinut:
- Art. 75 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 122/2006
-Cererile de azil care fac obiectul procedurii accelerate: „(1) Fac obiectul
procedurii accelerate:
a) cererile de azil evident nefondate;";
- Art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit.
b) şi c) din Legea nr. 122/2006 - Cererile de azil
evident nefondate: „(1) Cererea de azil este
considerată evident nefondată dacă se constată:
a) lipsa de fundament al invocării unei temeri de
persecuţie sau a expunerii la un risc serios în ţara de origine, în condiţiile
art. 23 alin. (1) sau ale art. 26;
b) inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competenţe în materie de refugiaţi ori
recurgerea, în mod abuziv, cu rea-credinţă, la procedura de azil.
(2) Lipsa de
fundament al invocării unei temeri de persecuţie sau a expunerii la un risc
serios în ţara de origine există în următoarele
cazuri: (...)
b) solicitantul nu oferă date sau informaţii în
sensul că ar fi expus unei temeri de persecuţie sau unui risc serios ori
relatările sale nu conţin detalii circumstanţiale sau personale;
c) cererea de azil este evident lipsită de
credibilitate, în sensul că relatarea solicitantului este incoerentă,
contradictorie sau flagrant neadevărată faţă de situaţia din ţara sa de
origine;";
- Art. 81 alin. (1)
lit. b) din Legea nr. 122/2006 -Hotărârea instanţei de
judecată: „(1) Instanţa
de judecată soluţionează plângerea în termen de 10
zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin
care: (...) b)
menţine hotărârea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi.";
- Art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000: „(4) Instanţa
soluţionează plângerea în termen de 10 zile şi pronunţă o hotărâre motivată, prin care: (...) b) admite plângerea şi dispune
ca structura competentă a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi care a emis
hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."
In motivarea excepţiei, autorul
acesteia invocă prevederile constituţionale ale art. 124
alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Justiţia
este unică, imparţială şi egală pentru toţi".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea Constituţională constată că textele de lege criticate au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din
Legea fundamentală invocate şi în prezenta cauză şi cu o motivare identică.
Astfel, prin Decizia nr. 675 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, Curtea,
pentru argumentele acolo expuse, s-a pronunţat în sensul respingerii ca
neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit.
b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, arătând, în esenţă,
că acestea nu contravin principiilor unicităţii, independenţei şi egalităţii
justiţiei, statuate de art. 124 din Constituţie. In legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 21 alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, cu acelaşi prilej Curtea a arătat
că acestea nu mai sunt în vigoare, iar soluţia legislativă nu a fost preluată
de noua lege în materie - Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, astfel că a respins excepţia ca
inadmisibilă.
Intrucât, faţă de cauza soluţionată prin decizia
amintită, nu au intervenit elemente noi de natură a modifica jurisprudenta în
materie a Curţii, rezultă că atât soluţia, cât şi considerentele ce au stat la
baza acesteia se menţin şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147
alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al
art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca neîntemeiată,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 75
alin. (1) lit. a), ale art. 76 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) şi ale art. 81 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Johnson Abraham în Dosarul nr. 8.050/302/2006 al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
II. Respinge, ca inadmisibilă,
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21
alin. (4) teza a doua lit. b) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul
şi regimul refugiaţilor în România, excepţie invocată de acelaşi autor în
acelaşi dosar şi în faţa aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi