Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1028 din 14.07.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 623 din 01 septembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocată de Alexandru Ştefan în Dosarul nr. 26.860/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 28 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 26.860/325/2009, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocată de Alexandru Ştefan într-o cauză având ca obiect plângere împotriva încheierii judecătorului cu executarea pedepselor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „stabilirea în mod arbitrar şi pe criterii imprecis delimitate (a schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate) nu poate decât să determine o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii, lăsată la îndemâna unui organ de autoritate publică cum este Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei.“Judecătoria Timişoara consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că la stabilirea regimului de executare a pedepsei se iau în considerare şi abaterile disciplinare nu reprezintă, în opinia instanţei, o dublă sancţionare pentru aceeaşi faptă.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, care au următorul conţinut: „Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată a comis o infracţiune sau o abatere disciplinară gravă, care o fac incompatibilă cu regimul în care execută pedeapsa privativă de libertate, şi dacă, prin conduita sa, afectează grav convieţuirea normală în penitenciar sau siguranţa acestuia.“Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.Astfel, textul de lege ce face obiectul excepţiei prevede circumstanţele în care se poate realiza schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în considerarea scopului Legii nr. 275/2006, care constă tocmai în stabilirea unui sistem de reguli şi criterii care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. În acest sens, art. 18 alin. (2) din actul normativ menţionat stabileşte că „Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege“.Reglementarea criticată se aplică în mod egal tuturor subiecţilor aflaţi în ipoteza normei, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, şi nu este de natură să aducă în vreun fel atingere dreptului la integritatea fizică şi psihică a acestora, astfel cum neîntemeiat susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.În plus, potrivit art. 26 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 275/2006, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat, prin încheiere motivată, iar nu de comisia din cadrul penitenciarului. De asemenea, în temeiul art. 26 alin. (8) din acelaşi act normativ, împotriva acestei încheieri persoana condamnată poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, cadru în care, beneficiind de garanţiile stabilite de lege, poate formula toate apărările pe care le consideră necesare.În ceea ce priveşte invocarea încălcării prezumţiei de nevinovăţie, Curtea constată că prevederile legale contestate se circumscriu celei de-a treia faze a procesului penal, şi anume fazei de executare, şi reglementează regimul de executare al pedepsei privative de libertate. Prin urmare, cadrul de reglementare vizează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit deja existenţa vinovăţiei în materie penală. Aşa fiind, aspectele criticate de autorul excepţiei inerente procedurii penale speciale care guvernează numai fazele de urmărire penală şi de judecată, nu sunt aplicabile fazei de executare a pedepsei, deoarece situaţia juridică a condamnatului nu este identică cu cea a făptuitorului, învinuitului ori cu cea a inculpatului.Curtea constată, totodată, că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 275/2006, de exemplu, prin Decizia nr. 180 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, şi Decizia nr. 827 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007. Considerentele care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curtea Constituţională cu acele prilejuri sunt valabile şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocată de Alexandru Ştefan în Dosarul nr. 26.860/325/2009 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta Safta

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1028/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1028 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1028/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu