DECIZIE Nr.
1027 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 3531 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 739 din 5 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 3531 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de societăţile
comerciale ECE Projektmanagement România - S.R.L. şi ECE Projektmanagement International
GmbH în Dosarul nr. 58/2009 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe
lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României - Bucureşti.
La apelul nominal se prezintă,
pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Nicolae Viorel Dinu,
cu delegaţie la dosar, iar pentru părţile Societatea Comercială „Myo-O" -
S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercială „River Invest" - S.A. din
Bucureşti răspunde avocat C. Stănescu, cu împuternicire avocaţială.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul avocaţilor prezenţi, pentru susţinerea argumentelor privind excepţia
de neconstituţionalitate formulată.
Avocatul Nicolae Viorel Dinu susţine
că prevederile art. 3531 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât contravin
dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) şi (2)
din Legea fundamentală. In acest sens, arată că reglementarea criticată
îngrădeşte dreptul la apărare şi la un proces echitabil, dat fiind că
încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare îndreptată împotriva
unuia dintre membrii Tribunalului arbitrai nu este supusă niciunei căi de atac.
Aşa fiind, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul părţilor Societatea Comercială „Myo-O" -
S.A. din Bucureşti şi Societatea Comercială „River Invest" - S.A. solicită
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, apreciind că procedura
reglementată de prevederile de lege criticate nu încalcă drepturile procesuale
ale autorilor excepţiei, prevăzute în Codul de procedură civilă, şi nici alte
drepturi sau libertăţi ale acestora.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, In acest sens,
invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr.
203/2006 şi Decizia nr. 74/2009.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 27
octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 58/2009, Curtea de Arbitraj
Comercial Internaţional a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 3531 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de societăţile
comerciale ECE Projektmanagement România - S.R.L. şi ECE Projektmanagement
International GmbH într-o cauză având ca obiect cerere de recuzare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile art. 3531 din Codul
de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât consacră dreptul
instituţiilor permanente de arbitraj să soluţioneze, în virtutea regulamentelor
proprii, cereri aflate în competenţa instanţei de judecată, ceea ce contravine
normelor constituţionale invocate.
In acest context, susţin că prin această reglementare
se permite unui organ, altul decât „justiţia", în accepţiunea art. 126
alin. (1) din Constituţie, să soluţioneze o cerere ce tinde la apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale autorilor excepţiei.
Astfel, arată că, organului cu activitate jurisdicţională - Curtea de Arbitraj
Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României - nu îi sunt
recunoscute, prin Legea fundamentală, prerogativele puterii judecătoreşti,
Constituţia reglementând în mod expres care sunt organele abilitate să
realizeze justiţia, şi anume „Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin
celelalte instanţe judecătoreşti, stabilite de lege". Autorii
excepţiei consideră că li se îngrădeşte dreptul de a avea acces la o
jurisdicţie statală, respectiv la una dintre instanţele de judecată care se
circumscriu noţiunii de „justiţie", îngrădire cu atât mai evidentă cu cât
încheierea prin care se soluţionează cererea de recuzare nu este supusă
niciunei căi de atac, iar Codul de procedură civilă nu permite contestarea
hotărârii arbitrale sub aspectul nelegalei respingeri a cererii de recuzare,
împrejurare ce determină încălcarea dreptului la apărare şi la un proces
echitabil.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea legală
criticată nefiind în contradicţie cu normele constituţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 3531 din Codul de procedură civilă sunt
constituţionale. In acest sens, arată că arbitrajul constituie o excepţie de la
principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele
judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o
judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată
prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 3531 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Art. 3531. - In cazul arbitrajului organizat de o instituţie permanentă, toate
atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul dispoziţiilor din
prezentul capitol se exercită de acea instituţie, conform regulamentului său,
afară numai dacă acel regulament prevede
altfel."
Autorii excepţiei susţin că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2)
privind accesul la justiţie, ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare,
precum şi celor ale art. 126 alin. (1) şi (2) privind instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, prin Decizia nr. 203 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, instanţa de
contencios constituţional a statuat că arbitrajul constituie o excepţie de la
principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele
judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o
judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată
prin hotărâri susceptibile de executare silită.
Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit
convenţiei arbitrale încheiate între părţi, cu respectarea principiului
libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a
bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii, aşa cum
prevede art. 341 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, părţile pot
stabili, prin convenţia arbitrala sau printr-un act adiţional încheiat
ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitrai, numirea,
revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de
procedură pe care tribunalul arbitrai trebuie să le urmeze în judecarea
litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a
arbitrajului, In cazul în care părţile nu au convenit asupra unor asemenea
norme, tribunalul arbitrai va putea reglementa procedura ce urmează a fi
aplicată.
Cu privire la recuzarea arbitrilor, Curtea a constatat
că art. 3511 alin.
1 din Codul de procedură civilă prevede cauzele care pun la îndoială
independenţa şi imparţialitatea acestora, respectiv cele prevăzute pentru
recuzarea judecătorilor, precum şi anumite cauze speciale, ca neîndeplinirea
condiţiilor de calificare profesională ori a altor condiţii privitoare la
arbitri, prevăzute în convenţia arbitrala. Potrivit art. 3512 alin. 2 din Codul de procedură
civilă, „Cererea de recuzare se soluţionează de instanţa judecătorească,
prevăzută de art. 342, cu citarea părţilor şi a arbitrului recuzat, în termen
de 10 zile de la sesizare, Incheierea nu este supusă căilor de atac".
Prin derogare de la această regulă, art. 3531 din Codul de procedură civilă
prevede că, în situaţiile în care arbitrajul este organizat de o instituţie
permanentă, toate atribuţiile ce revin instanţei judecătoreşti în temeiul
dispoziţiilor capitolului privitor la constituirea tribunalului arbitrai se
exercită de această instituţie, conform regulamentului său. Aşa fiind,
incidenţa reglementării criticate este subsecventă acordului de voinţă
intervenit între părţile care au încheiat convenţia arbitrala şi care au optat
pentru soluţionarea litigiului de către o instituţie permanentă.
Aşadar, în urma acordului prin care a fost aleasă calea
arbitrajului instituţional, dispoziţiile regulamentului acelei instituţii se
impun părţilor, tribunalul arbitrai urmând a le aplica întocmai, Imprejurarea
că partea care solicită recuzarea unui arbitru a achiesat la soluţionarea
litigiului de către o instituţie permanentă de arbitraj, deşi cunoştea sau ar
fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la judecarea litigiului
de o asemenea instituţie, ca şi consecinţele juridice ale aplicării lor, nu o îndreptăţeşte să se prevaleze de
necunoaşterea legii şi deci lipseşte de temei critica reglementării în cauză.
Totodată, prin Decizia nr. 74 din 15 ianuarie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat că, prin prevederile
art. 3433 alin. 1
din Codul de procedură civilă, legiuitorul nu exclude de la competenţa
instanţelor judecătoreşti litigiile care fac obiectul unei convenţii arbitrale.
Astfel, Curtea a constatat că arbitrajul se organizează şi se desfăşoară
potrivit convenţiei arbitrale încheiate între părţi, fie sub forma unei clauze
compromisorii înscrise în contractul principal, fie sub forma unei înţelegeri
de sine stătătoare, denumită compromis, şi prin urmare părţile au libertatea de a alege modalitatea de
soluţionare a litigiului. Litigiul dedus instanţei de arbitraj comercial se
finalizează printr-o hotărâre arbitrala, care, însă, potrivit art. 364 din
Codul de procedură civilă,
poate fi desfiinţată printr-o acţiune în anulare soluţionată de către
instanţele judecătoreşti competente.
Ca atare, Curtea constată că
prevederile legale care reglementează arbitrajul nu contravin dispoziţiilor
constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi nici
celor cuprinse în art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, fiind în deplin acord şi cu dispoziţiile art. 126
alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora stabilirea competenţei instanţelor
judecătoreşti şi a procedurii de judecată este atributul exclusiv al
legiuitorului.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care să
determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie,
soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se
întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3531 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de societăţile comerciale ECE
Projektmanagement România - S.R.L. şi ECE Projektmanagement International GmbH în Dosarul nr. 58/2009
al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi
Industrie a României - Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora