DECIZIE Nr.
1020 din 14 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (11), art.
18 lit. c) si art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 si art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea
Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 683 din 8 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (11),
art. 18, art. 46 alin. (4) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, excepţie ridicată de Reuven Ben Ari în Dosarul nr. 1.758/2/2009
al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ca fiind inadmisibilă, şi a celorlalte
prevederi invocate de autorul excepţiei, ca fiind neîntemeiată, invocând în
acest sens jurisprudenţa Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 16 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 1.758/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (11), art. 18, art. 46 alin. (4) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Reuven Ben Ari într-o cauză civilă ce are ca obiect revendicare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001 sunt neconstituţionale întrucât instituie posibilitatea
despăgubirii prin echivalent, respectiv acţiuni la o societate de stat, care nu
prezintă încredere.
In privinţa dispoziţiilor art. I
pct. 2 din Legea nr. 1/2009, ce abrogă prevederile
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorul apreciază că sunt
neconstituţionale, fără a motiva în vreun fel excepţia sub acest aspect.
In ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 7 alin. (11) din Legea nr. 10/2001, arată că acestea sunt neconstituţionale
întrucât statul „şi-a dictat singur o lege prin care nu mai poate, tot el, să
reinstaureze situaţia iniţială".
Referitor la dispoziţiile art. 18 lit. c) din Legea nr.
10/2001, autorul consideră că acestea contravin prevederilor art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
deoarece legiuitorul a transformat o lege de restituire într-una de deposedare,
luând proprietarului de drept orice posibilitate de a-şi recupera imobilul.
Arată că textul de lege criticat încalcă liberul acces la justiţie, precum şi
egalitatea în faţa legii, deoarece transformă chiriaşul cumpărător în
„câştigătorul loteriei proprietăţilor naţionalizate", precum şi că el,
proprietarul de drept, ar fi fost pe deplin mulţumit dacă ar fi primit
despăgubiri băneşti la valoarea de piaţă a imobilului, aşa cum primeşte, în mod
discriminatoriu, chiriaşul cumpărător. Consideră că „harababura"
legislativă ar putea fi rezolvată de către instanţa de judecată prin raportarea
la principiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, ca putere a legislaţiei interne.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 46 alin. (4) din
Legea nr. 10/2001, arată că logica legiuitorului este depăşită, întrucât, la 8
ani după intrarea în vigoare a unei legi, persoana îndreptăţită este obligată
să urmeze calea legii respective, şi încalcă principiul legalităţii, deoarece
nu prevede condiţiile şi limitele de aplicare prioritară a legii. Consideră că
textul criticat contravine şi dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece
persoana care nu a fost lipsită decât de prerogativa dispoziţiei putea uza de
calea dreptului comun pentru readucerea din patrimoniu a bunului aflat în
posesia unui neproprietar. Astfel, în cadrul aceleiaşi categorii de persoane,
există două situaţii diferite, respectiv cea în care persoanele au obţinut
hotărâri definitive şi irevocabile, prin care s-a constatat calitatea lor de
proprietari, şi cea în care litigiile persoanelor interesate sunt în curs de
judecată şi acestea nu vor mai putea obţine recunoaşterea calităţii lor, fapt
ce contravine şi prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Arată că legea
nu reglementează situaţia juridică a acestei ultime categorii de persoane,
respectiv modalitatea concretă în care ele vor beneficia de măsuri reparatorii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
arătând în acest sens că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile
Constituţiei şi nici pe cele în materie comunitare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu mai sunt în vigoare,
astfel încât, în privinţa acestora, excepţia este inadmisibilă. In ceea ce
priveşte celelalte prevederi criticate, precizează că acestea nu contravin
normelor constituţionale invocate. In acest sens face referire la jurisprudenţa
în materie a Curţii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului
Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 7
alin.' (11), art. 18, art. 46 alin. (4) şi art. 48 din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod
abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Din argumentarea excepţiei reiese însă că autorul
acesteia consideră ca fiind neconstitutionale dispoziţiile art. 1 alin. (1),
art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (11), art. 18 lit. c) şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind
dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se constată că aceasta
priveşte, în realitate, prevederile art. I pct. 2 din
Legea nr. 1/2009, care abrogă art. 2 alin. (2) din
Legea nr. 10/2001, astfel încât obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (11), art. 18 lit. c) şi art. 46 alin.
(4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel
cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009, şi art. I
pct. 2 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, având următorul conţinut:
I. Legea nr. 10/2001:
- Art. 1 alin. (1): „Imobilele
preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte
persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat
în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în
natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile
prezentei legi.";
- Art. 7 alin. (11): „Nu se restituie în
natură, ci doar în echivalent, imobilele care
au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei
juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea
statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condiţiilor cerute de lege.";
- Art. 18: „Măsurile
reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: [...] c)
imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, cu
modificările ulterioare.";
- Art. 46 alin. (4): „Persoana îndreptăţită are obligaţia de a urma calea prevăzută de
prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se
aplică cu prioritate."
II. Art. I din Legea nr. 1/2009: „Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările
ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...] 2. La articolul 2, alineatul
(2) se abrogă."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 1 alin. (1) privind statul român, art. 15 referitor la
universalitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor,
art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art.
21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de
proprietate privată, art. 61 referitor la rolul şi structura Parlamentului şi
art. 75 privind sesizarea Camerelor Parlamentului. De asemenea, autorul
consideră că textele de lege criticate încalcă şi prevederile art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
privind dreptul la un proces echitabil.
Curtea constată că, referitor la constituţionalitatea
dispoziţiilor criticate, aceasta s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 720 din 1
iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 7 iulie 2010. Cu acel prilej
s-a arătat că, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează
repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate,
deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, legiuitorul
este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte
măsurile reparatorii, cât şi în privinţa întinderii şi a modalităţii de
acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri,
astfel încât nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la textele
constituţionale invocate. Curtea a statuat că textele de lege criticate dispun
pentru viitor şi se aplică, de la data intrării lor în vigoare, unor situaţii
juridice în curs de derulare, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea
principiului neretroactivităţii legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea
Constituţională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică
pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă
producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub
imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva
decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în
vigoare, adică în domeniul propriu de reglementare". Persoanele ale căror
bunuri au fost preluate în mod abuziv de către stat beneficiază, în condiţiile
legii, de măsuri reparatorii, astfel încât nu se poate reţine caracterul
retroactiv al textelor de lege criticate. De asemenea, Curtea a constatat că
dispoziţiile de lege criticate nu contravin în niciun fel principiului
egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, astfel încât
nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din
Constituţie. De altfel, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează
repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate,
deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Curtea
Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că legiuitorul este liber să
opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile
reparatorii, cât şi în privinţa întinderii şi a modalităţii de acordare a
acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin
aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de
cetăţeni aflate în situaţii identice. De asemenea, invocarea culpei entităţilor
responsabile pentru derularea procedurilor administrative cu privire la
nesoluţionarea notificărilor depuse în intervalul legal nu constituie o
problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare şi interpretare a legii de
către instanţele de judecată şi de către instituţiile abilitate să soluţioneze
cererile de notificare depuse în termenul legal, astfel încât, sub acest
aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. In acelaşi timp,
Curtea a statuat că nici nemulţumirea unei persoane cu privire la instituţiile
statului nu constituie o cauză de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia
apare ca fiind inadmisibilă. Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
justifice reconsiderarea jurisprudenţei, argumentele expuse îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză.
In privinţa dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009, ce abrogă
prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, autorul apreciază că
acestea sunt neconstituţionale, fără a motiva în vreun fel excepţia. In
conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, sesizarea trebuie făcută în formă scrisă şi motivată, astfel
încât, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate apare ca
inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1),
art. 7 alin. (11), art. 18 lit. c) şi art.
46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie
ridicată de Reuven Ben Ari în Dosarul nr. 1.758/2/2009 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea nr. 1/2009 pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,
excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma