DECIZIE Nr.
1017 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 518 din 26 iulie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal,
excepţie ridicată de Sorin Liviu Pletea în Dosarul nr. 5.512/280/2008al
Judecătoriei Piteşti - Secţia penală.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
6 iulie 2010, în prezenţa autorului excepţiei Sorin Liviu Pletea şi a
reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea
dată, când Curtea, pentru a da posibilitatea autorului excepţiei de a depune
concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru data de 8 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 5.512/280/2008, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
184 alin. 1-4 din Codul penal, excepţie ridicată de Sorin Liviu Pletea
într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de vătămare
corporală din culpă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3) şi
art. 24 alin. (1), deoarece instituie o discriminare între cetăţeni în sensul
incriminării şi pedepsirii în mod diferit a aceleiaşi fapte săvârşite din
culpă. De asemenea, trimiterea la art. 180 şi art. 182 din Codul penal
afectează dreptul la apărare, întrucât infracţiunea pentru care s-a dispus
trimiterea în judecată presupune culpa, iar nu intenţia. In sfârşit, pentru
infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal
există doar o singură cale de atac, cea a recursului, pe când pentru
infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2 şi 4 din acelaşi cod
sunt prevăzute două căi de atac. Or, în aceste condiţii, dreptul la apărare
este afectat, întrucât în calea de atac a recursului nu se pot administra
probatorii, cu excepţia înscrisurilor.
Judecătoria Piteşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile scrise ale autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 184 alin. 1-4 din Codul penal cu denumirea
marginală Vătămarea corporală din culpă, care au următorul conţinut:
„Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 21,
care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai
mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută la art. 181, săvârşite din culpă, se
pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.
Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la
art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. 1 este
urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru
exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume
activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea
nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în
alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani."
Referitor la cererea depusă la dosar de către partea
Lavinia Florina Balaş, prin care aceasta invocă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din Codul penal, Curtea constată
că aceasta nu poate fi primită, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.
d) din Constituţie şi celor ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, o excepţie de
neconstituţionalitate poate fi ridicată numai în faţa instanţelor
judecătoreşti, iar nu direct în faţa Curţii Constituţionale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului său
prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 653 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 903 din 7 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2
şi 4 din Codul penal, statuând că acestea reglementează două modalităţi
normative agravante ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi dau
expresie voinţei legiuitorului de a sancţiona mai aspru această infracţiune,
atunci când fapta incriminată a avut ca urmare o vătămare a integrităţii
corporale sau a sănătăţii care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai
mult de 60 de zile, dacă fapta a avut drept consecinţă pierderea unui simţ sau
organ, încetarea funcţionării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori
psihică, sluţirea, avortul ori punerea în primejdie a vieţii persoanei,
respectiv când fapta care a avut aceste consecinţe este urmarea nerespectării
dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei
profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi. Aceste
prevederi de lege nu aduc nicio atingere principiului egalităţii în drepturi,
câtă vreme se aplică, fără nicio discriminare, tuturor persoanelor care au
săvârşit fapta prevăzută de legea penală, cu consecinţele şi în împrejurările
stabilite de lege. In plus, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în
jurisprudenţa sa, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între
cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi
şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra
aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. In felul acesta se justifică
nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii
de persoane, ci şi necesitatea lui.
De asemenea, prin Decizia nr. 353 din 23 septembrie
2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 29
octombrie 2003, Curtea Constituţională - pronunţându-se asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 5 din Codul penal - a statuat
că este atributul constituţional al legiuitorului de a stabili competenţa şi
procedura de judecată, inclusiv procedura plângerii prealabile şi a împăcării
părţilor, ca excepţii de la principiul oficialităţii procesului penal. Astfel,
legiuitorul este cel care stabileşte infracţiunile pentru care acţiunea penală
se pune în mişcare numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi la
care împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, iar selecţia se bazează pe
gradul de pericol social al infracţiunii, în diferitele variante ale acesteia,
precum şi pe alte raţiuni de politică penală, în concordanţă cu dispoziţiile şi
principiile constituţionale.
Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut distincţia pe
care legiuitorul o face între vătămarea corporală şi vătămarea corporală gravă,
excluzând pentru aceasta din urmă posibilitatea ca punerea în mişcare şi
exercitarea acţiunii penale să depindă de voinţa persoanei vătămate. Fiind
vorba de două situaţii diferite, tratamentul juridic nu putea fi decât diferit,
astfel că nu se poate invoca încălcarea principiului constituţional al
egalităţii în drepturi.
Intrucât nu au intervenit elemente noi de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus
menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv pentru
critica referitoare la dispoziţiile art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal.
Distinct faţă de acestea, Curtea mai constată că nu
poate fi primită nici critica referitoare la împrejurarea că este afectat
dreptul la apărare al părţilor prin aceea că în situaţia prevăzută de art. 184
alin. 1 şi 3 din Codul penal există doar o singură cale de atac împotriva
hotărârii pronunţate pe fond, deoarece, potrivit art. 3851 alin. 1
lit. d1) din Codul de procedură penală, sentinţele privind
infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă sunt supuse recursului, care, în acord cu art. 3856 alin.
3 din acelaşi cod, „nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859,
iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor
formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 184 alin. 1-4 din Codul penal, excepţie ridicată de Sorin
Liviu Pletea în Dosarul nr. 5.512/280/2008 al Judecătoriei Piteşti - Secţia
penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean