DECIZIE Nr.
1001 din 8 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 674 din 4 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Simona Ricu - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alcamin" - S.A.
din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.816/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia
civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, considerând că textele de lege
criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 29 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 1.816/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39
alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de
Societatea Comercială „Alcamin" - S.A. din Râmnicu Vâlcea cu prilejul
soluţionării unui litigiu de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat
reprezintă o încălcare flagrantă a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa
legii şi a principiului libertăţii contractuale, prejudiciind drepturile
recunoscute de lege angajatorului. In acest sens, arată că, atâta vreme cât
art. 39 alin. (1) din Codul muncii împiedică exprimarea liberă a voinţei
părţilor şi opreşte producerea efectelor juridice ale actului convenit în mod
liber de părţi, părţile contractului individual de muncă nu se află într-o
poziţie de egalitate contractuală. Prin urmare, consideră că salariatul are
prin lege dreptul de a fi remunerat, indiferent dacă nu îşi îndeplineşte
corespunzător obligaţiile contractuale.
Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In acest sens, arată că art. 39 din Codul muncii prevede drepturi şi obligaţii
corelative pentru ambele părţi ale contractului individual de muncă, ce conduc
indubitabil la concluzia că salariaţii nu sunt protejaţi în mod excesiv în
raport cu angajatorii şi nu se încalcă prin aceste norme egalitatea celor două
părţi în faţa legii.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional. In acest sens, arată că
drepturile prevăzute de lege în favoarea salariaţilor reprezintă măsuri de
protecţie a acestora din urmă, menite să asigure exerciţiul neîngrădit al
drepturilor şi al intereselor legitime ce li se cuvin în cadrul raporturilor de
muncă, pentru a-i feri de consecinţele unor eventuale abuzuri sau ameninţări
din partea angajatorilor. Astfel de măsuri de protecţie nu pot fi considerate a
fi un privilegiu, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât se
justifică în considerarea situaţiei unei anume categorii sociale care reclamă o
astfel de protecţie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003,
dispoziţii potrivit cărora: „(1) Salariatul are, în principal, următoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic şi săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de şanse şi de tratament;
e) dreptul la demnitate în muncă;
f) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
g) dreptul la acces la formarea profesională; h)
dreptul la informare şi consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea şi
ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă;
j) dreptul la
protecţie în caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectivă şi individuală;
l) dreptul de a
participa la acţiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un
sindicat."
Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat
este contrar prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie referitoare la
egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia, Curtea constată că art. 39 alin.
(1) din Codul muncii consacră drepturile ce revin salariatului, în timp ce
alin. (2) al aceluiaşi articol prevede obligaţiile acestuia ce decurg în urma
încheierii contractului individual de muncă. Astfel, având în vedere că una
dintre componentele esenţiale ale dreptului la muncă o reprezintă remunerarea
muncii, respectiv salariul, art. 39 alin. (1) lit. a) din Codul muncii consacră
între primele drepturi ale salariatului „dreptul la
salarizare pentru munca depusă". Textul de lege condiţionează însă salarizarea de munca depusă, mai
precis de realizarea normei de muncă sau, după caz, de îndeplinirea
atribuţiilor ce îi revin salariatului conform fişei postului, aşa cum prevede
art. 39 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ. De asemenea, art. 40 alin.
(1) lit. e) din Codul muncii dă posibilitatea angajatorului ca, în situaţia în
care constată că salariatul
nu a îndeplinit obligaţiile ce îi revin potrivit contractului individual de
muncă, să îl sancţioneze pe acesta, în funcţie de gravitatea abaterilor
disciplinare.
In atare condiţii, Curtea constată că susţinerea
autorului excepţiei, potrivit căreia textul de lege criticat ar crea o situaţie
defavorabilă angajatorului, este vădit lipsită de temei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Alcamin" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în
Dosarul nr. 1.816/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea