Decizia Nr.1 din 18.01.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 44.365/281/2014 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Corina Ruxandra Popescu, din cadrul Baroului Bucureşti, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus la dosarul cauzei un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. În acest sens se susţine că textul criticat încalcă principiul securităţii juridice, întrucât nu există nicio limitare temporală pentru introducerea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate, iar titularii dreptului de sesizare a instanţei judecătoreşti sunt primarul, prefectul şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu alte cuvinte autorităţile administraţiei publice implicate în procesul de restituire. Se susţine necesitatea introducerii unor termene de prescripţie sau de decădere limitate în timp.5. Se mai subliniază faptul că, odată cu emiterea titlului de proprietate, titularul acestuia deţine un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, iar anularea titlului de proprietate reprezintă o ingerinţă în dreptul său de proprietate privată, ce trebuie verificată din perspectiva respectării principiului proporţionalităţii. În acest sens se arată că nu există un just echilibru între interesele generale şi individuale, având în vedere că acţiunea se exercită chiar de către autorităţile administraţiei publice implicate în procesul de restituire şi nu de vreo altă persoană care ar pretinde drepturi asupra bunului astfel restituit, în condiţiile în care în sarcina acestora incumbă o obligaţie concretă şi efectivă de a recunoaşte dreptul de proprietate dobândit. Prin urmare, se concluzionează în sensul că justul echilibru este nesocotit prin acordarea dreptului de a solicita oricând nulitatea absolută a actului, cu atât mai mult cu cât bunul intră în circuitul civil şi subsecvent dobândirii dreptului de proprietate privată se pot naşte alte raporturi juridice civile.6. Sunt invocate considerentele de principiu rezultate din Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, susţinându-se că prin această hotărâre s-a statuat în sensul că anularea unui titlu de proprietate contravine art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia nr. 676 din 17 noiembrie 2016. Se arată că textul criticat reglementează imprescriptibilitatea acţiunii pentru nerespectarea condiţiilor de validitate a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere. Opţiunea legiuitorului în acest sens a avut în vedere un interes general, constând în reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanei îndreptăţite şi nu a altora. Cu privire la legitimarea procesuală activă a primarului, prefectului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a formula acţiuni în constatarea nulităţii absolute se arată că aceasta este justificată în mod obiectiv şi raţional. Se mai susţine că textul criticat este o concretizare a dispoziţiilor art. 44 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 6 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 44.365/281/2014, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor de constatare a nulităţii absolute a unui titlu de proprietate prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. III alin. (1) lit. a) din Legea nr. 169/1997 contravin principiului securităţii juridice şi principiului legalităţii, principii ce caracterizează statul de drept, întrucât există oricând posibilitatea promovării unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate, fără a exista o limitare în timp a exercitării acestui drept, ceea ce creează o situaţie de nesiguranţă a raporturilor juridice stabilite ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor cărora legea le-a recunoscut acest drept. Mai mult, obiectul acţiunilor în constatarea nulităţii absolute sunt acte emise de autorităţile publice învestite tocmai cu prerogativa constatării îndeplinirii condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate.10. Se mai arată că prevederile art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997 conferă calitate procesuală activă, în cadrul acţiunilor având ca obiect nulitatea absolută a titlurilor de proprietate, primarului (preşedintele comisiei locale de reconstituire a dreptului de proprietate), prefectului (preşedintele comisiei judeţene), Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, adică tocmai conducătorilor instituţiilor care au avut atribuţii în ceea ce priveşte propunerea reconstituirii dreptului de proprietate şi validarea titlurilor de proprietate. În acest mod, principiul securităţii juridice este grav afectat în mod repetat, iniţial prin lipsa unui termen de prescripţie privind exercitarea dreptului la acţiune în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate, iar ulterior prin recunoaşterea acestui drept tocmai persoanelor care conduc instituţiile care au propus reconstituirea dreptului de proprietate şi au validat titlurile de proprietate.11. Se mai invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003, prin care s-a statuat că regula prescripţiei dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute într-o perioadă de un an, prin derogare de la regula imprescriptibilităţii dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii absolute, este constituţională tocmai în considerarea necesităţii respectării principiului securităţii şi stabilităţii juridice în ceea ce priveşte dreptul de proprietate. Or, pentru identitate de raţionament juridic, se impune constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, în raport cu inexistenţa reglementării unui termen în cadrul căruia să poată fi exercitat dreptul la acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate emise în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.12. Se mai susţine că prevederile legale criticate încalcă dreptul de proprietate privată, care trebuie ocrotit şi garantat întro manieră concretă şi efectivă, iar nu teoretică şi iluzorie, respectiv prin asigurarea unui cadru legislativ eficient pentru asigurarea securităţii juridice care să permită garantarea acestui drept. De vreme ce statul şi-a asumat obligaţia de a reconstitui dreptul de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite, tot acestuia îi revine obligaţia generală de a garanta acest drept, prin dispoziţii legale clare şi precise, care să confere garanţii concrete şi efective pentru protecţia acestui drept fundamental. Or, dispoziţiile legale criticate nu oferă aceste garanţii, pe de o parte, prin faptul că permit tocmai autorităţilor care au atribuţia emiterii titlului de proprietate să formuleze acţiune în constatarea nulităţii absolute a acestuia, iar, pe de altă parte, prin lipsa unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acţiunea în constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a dreptului de proprietate în ipoteza în care organele statului solicită, după o lungă perioadă de timp, anularea titlurilor de proprietate, pentru motive care le sunt exclusiv imputabile, în acest sens fiind Hotărârea din 3 martie 2015, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României. De asemenea, prin Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ioan împotriva României, Curtea Europeană a statuat, între altele, că autorităţile administrative cărora le revin atribuţii în baza Legii nr. 18/1991 nu pot fi exonerate de responsabilităţi în cazul în care, prin acţiunile lor, aduc atingere drepturilor protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât aceste autorităţi nu îşi îndeplinesc în mod temeinic obligaţiile de verificare a condiţiilor pentru eliberarea titlurilor de proprietate. Astfel, în prezenta cauză, ingerinţa în dreptul de proprietate recunoscut prin emiterea titlului de proprietate nu poate fi rezultatul invocării de către organele competente a neîndeplinirii atribuţiilor ce reveneau acestora tocmai în procesul de verificare a actelor şi de stabilire a dreptului. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate contravin art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană, în măsura în care se interpretează că acţiunile în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate ar putea fi introduse oricând, indiferent de perioada scursă de la data emiterii titlului de proprietate atacat.13. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că principiul securităţii juridice nu este încălcat prin faptul că legiuitorul nu a stabilit un anumit termen de prescripţie special în privinţa acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actelor de reconstituire a dreptului de proprietate întocmite cu încălcarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. O asemenea reglementare ţine cont de regimul juridic al nulităţii absolute, regim juridic care guvernează toate actele juridice civile.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate precizează o dată în plus sancţiunea nulităţii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, acesta nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. Potrivit regimului juridic al acestei sancţiuni, orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitate procesuală activă în vederea promovării unei astfel de acţiuni in justiţie o au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât şi persoanele care au atribuţii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanţi legitimi ai autorităţilor comunale, orăşeneşti, municipale şi, respectiv, judeţene, precum şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor veghează la respectarea legalităţii emiterii actelor de către comisiile de fond funciar. În acelaşi timp, prevederea expresă care include între titularii dreptului la acţiune în constatarea nulităţii şi primarul, prefectul sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor constituie expresia garantării liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil, aşa cum acestea sunt consacrate constituţional.16. De asemenea se mai arată că modul în care este formulată critica de neconstituţionalitate pune probleme de interpretare şi aplicare a legii, a căror soluţionare este de competenţa instanţelor judecătoreşti.17. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, se arată că normele criticate permit cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care ar putea rezulta din întocmirea actelor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri, chiar dacă trebuie să apeleze la consiliere de specialitate în materie. În realitate, legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câştigate în mod legal, ci a statuat, prin norme imperative, că actele de reconstituire şi constituire a dreptului de proprietate, emise în afara coordonatelor legale, sunt lovite de nulitate absolută. Efectul nulităţii absolute de repunere în situaţia anterioară deschide posibilitatea celor îndreptăţiţi să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. În plus, asemenea acte nu pot constitui temeiuri pentru dobândirea valabilă a dreptului de proprietate, deoarece un act juridic lovit de nulitate nu poate produce efecte juridice (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.563 din 7 decembrie 2010).18. Se mai susţine că în materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau naţionalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin Legea nr. 18/1991 s-a recunoscut dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar prin Legea nr. 1/2000 s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Se concluzionează în sensul că legiuitorul a acordat o atenţie deosebită foştilor proprietari.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, potrivit cărora:
(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991:a)actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (...)(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri.
(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun 22. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice formulate chiar de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 676 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Curtea a reţinut că imprescriptibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative este justificată prin natura interesului ocrotit prin norma a cărei respectare se cere, şi anume un interes general, obştesc, în speţă fiind vorba de necesitatea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri forestiere în favoarea foştilor proprietari, iar nu a altor persoane care nu sunt îndreptăţite, întrucât nu au deţinut astfel de bunuri imobile, anterior Legii fondului funciar nr. 18/1991. Din această perspectivă, a reconstituirii dreptului de proprietate privată în favoarea foştilor proprietari, prevederile legale criticate reprezintă o consacrare legală a principiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Constituţie. Nu se poate susţine că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al terţului dobânditor al unui astfel de bun, de vreme ce un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, astfel încât nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. De altfel, tocmai pentru a nu afecta dreptul de proprietate al unui terţ dobânditor, legiuitorul a instituit restituirea preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar. Astfel, potrivit art. III alin. (2⁴) din Legea nr. 169/1997, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. Mai mult, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate reprezintă o concretizare a principiului constituţional al legalităţii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, finalitatea acestora fiind tocmai aceea de asigurare a respectării normelor juridice care reglementează condiţiile de valabilitate ale unui act juridic.24. Curtea a mai reţinut că, potrivit regimului general al nulităţii absolute, aceasta poate fi invocată de orice persoană care are un interes legitim sau de alte persoane expres prevăzute de lege, dat fiind caracterul său de ordine publică. Aşadar, în considerarea interesului general de finalizare a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea persoanelor îndreptăţite, legiuitorul a acordat legitimare procesuală activă în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute şi primarului, prefectului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, având în vedere funcţiile deţinute de primar/prefect, şi anume acelea de conducători ai comisiilor locale/judeţene de fond funciar, respectiv de autoritate administrativă cu atribuţii în domeniul restituirii în natură sau al acordării de măsuri compensatorii. Nu poate fi vorba, în acest caz, de o încălcare a principiului de drept nemo auditur propria turpitudinem allegans, respectiv a regulii care sancţionează persoana care a contribuit la neregularitatea unui act juridic, astfel încât nu mai poate invoca sancţiunea anulării actului, tocmai datorită faptului că neregularitatea a fost creată prin propria acţiune/inacţiune. De esenţa acestui principiu, potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă, este aprecierea exclusivă a comportamentului unei părţi, pentru a se stabili prevalenţa unui interes personal asupra altui interes personal. Or, în cazul invocării nulităţii absolute, care protejează interese de ordine publică, nu este vizat interesul personal al primarului, prefectului sau, respectiv, conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât legitimarea procesuală activă acordată de lege acestor persoane determinate are o justificare rezonabilă, prin raportare la atribuţiile exercitate în cadrul autorităţilor administrative respective.25. Cu privire la invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ioan împotriva României, şi Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, Curtea a constatat că elementul comun al motivelor ce au condus la constatarea încălcării textului convenţional referitor la protecţia proprietăţii, în cele două cauze menţionate, este lipsa oricărei despăgubiri care să compenseze privarea de proprietate, caz în care individul vizat suportă o sarcină specială şi exorbitantă. Or, soluţia legislativă criticată denotă faptul că legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unui echilibru între interesul general al desfiinţării unui act translativ de proprietate afectat de motive de nulitate absolută şi interesul particular al subdobânditorului bunului imobil respectiv, instituind posibilitatea restituirii preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar [art. III alin. (2⁴) din Legea nr. 169/1997]. Din acest punct de vedere, textele de lege criticate corespund standardului de protecţie instituit prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, potrivit căreia o persoană lipsită de proprietate trebuie, în principiu, să obţină despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului, chiar dacă obiective legitime de interes public pot acţiona pentru a se rambursa mai puţin decât valoarea de piaţă.26. Cu privire la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, Curtea a reţinut că aceasta nu este incidentă în cauză şi că este atributul exclusiv al legiuitorului de a dispune în privinţa soluţiilor legislative adoptate în domenii specifice şi, eventual, a derogărilor de la acestea, Curtea neputând exercita, în privinţa soluţiilor legislative adoptate, un control de oportunitate.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 44.365/281/2014 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent-şef,Benke Károly