Decizia Nr. din 07.12.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-348 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pan Corin Sachelaride în Dosarul nr. 9.640/300/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 807D/2017.2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că aceasta nu are legătură cu cauza în care a fost ridicată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea nr. 193/CP din 30 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.640/300/2016/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342-348 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Pan Corin Sachelaride în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Încheierii din data de 3 iunie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 9.640/3/2016/a1, prin care s-au respins, ca neîntemeiate, cererile formulate şi excepţiile invocate de inculpat, autor al excepţiei, cu privire la legalitatea sesizării instanţei, administrării probelor şi a efectuării actelor de către organul de urmărire penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că procedura camerei preliminare, în ansamblul ei, încalcă dispoziţiile art. 23 alin. (5) şi (6) din Constituţie, de vreme ce dispoziţiile constituţionale invocate fac vorbire doar despre două faze procesuale, respectiv urmărirea penală şi faza de judecată, fără a dispune cu privire la faza camerei preliminare. Legea fundamentală nu statuează cu privire la procedura camerei preliminare, aşa încât, în aceste condiţii, normele procesual penale sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi art. 21, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Susţine, totodată, că, în ipoteza în care într-o cauză penală sunt trimişi în judecată mai mulţi coinculpaţi, Ministerul Public poate să solicite restituirea cauzei sau să menţină dispoziţia de trimitere în judecată doar pentru unii dintre coinculpaţi, iar nu pentru toţi, cu încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor, art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală nefiind suficient de explicit în acest sens, cu încălcarea normelor generale europene privind predictibilitatea, previzibilitatea, claritatea şi precizia actelor normative. Invocă Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lupşa împotriva României prin care s-a statuat cu privire la sintagma „prevăzută de lege".6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reţine că art. 23 din Constituţie nu poate fi interpretat în sensul că exclude posibilitatea reglementării procedurii de cameră preliminară alături de faza urmăririi penale şi faza judecăţii. Totodată, arată că pretinsa neclaritate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, pentru cazurile în care sunt trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, nu interesează cauza de faţă în care dispoziţia de trimitere în judecată vizează un singur inculpat. Reţine, de asemenea, că eventuale încălcări ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale pot fi analizate de judecătorul cauzei, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 552 din 16 iulie 2015.9. Avocatul Poporului precizează că a transmis punctul său de vedere, în sensul constituţionalităţii textelor de lege criticate, în dosarele Curţii nr. 374D/2014, nr. 291D/2015 şi nr. 1.166D/2015, fiind reţinut în deciziile Curţii nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Avocatului Poporului şi Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, care reglementează cu privire la obiectul, durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile, contestaţia şi măsurile preventive în procedura de cameră preliminară.13. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor penale criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) potrivit căruia respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie în România, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 23 alin. (5) şi (6) referitoare la condiţiile de dispunere a arestării preventive în urmărirea penală, respectiv verificarea legalităţii şi temeiniciei acestei măsuri preventive în faza de judecată. Invocă şi art. 11 şi art. 20 din Constituţie raportat la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, din perspectiva criticilor autorului, Curtea constată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţia de trimitere în judecată a vizat un singur inculpat, autor al excepţiei de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, Curtea reţine lipsa legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii lor. 15. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, de vreme ce neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014). Aceste considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, unde, eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, nu ar sluji cauzei în care a fost ridicată. În această situaţie, examinarea constituţionalităţii normelor procesual penale criticate ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract. Astfel fiind, având în vedere cele reţinute în precedent, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.16. În continuare, cu privire la celelalte dispoziţii procesual penale cuprinse în titlul II al Părţii speciale a Codului de procedură penală, Curtea constată că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare", care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată", fiind în acelaşi timp un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal" (în acest sens, Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, paragrafele 19-22).17. Instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător - judecătorul de cameră preliminară, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25 şi 27).18. Totodată, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, precitată, au fost admise excepţiile de neconstituţionalitate invocate, prilej cu care instanţa de contencios constituţional a statuat că, de vreme ce inculpatul nu se bucura de posibilitatea reală de a aduce comentarii referitoare la tot ceea ce este avansat în drept sau în fapt de către adversar şi la tot ceea ce este prezentat de acesta, fiind limitat la a depune cereri şi excepţii după consultarea rechizitoriului, iar partea civilă şi partea responsabilă civilmente erau excluse ab initio din procedura de cameră preliminară, atunci, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită comunicarea către toate părţile din procesul penal - inculpat, parte civilă, parte responsabilă civilmente - a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei. De asemenea, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară. Cele expuse anterior au devenit aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte procedura contestaţiei împotriva soluţiei pronunţate de judecătorul de cameră preliminară.19. De asemenea, prin Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai „procurorul şi inculpatul" pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din acelaşi cod, este neconstituţională, statuând că, de vreme ce accesul, formularea şi exercitarea căii de atac a contestaţiei în camera preliminară reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, atunci restrângerea sferei titularilor contestaţiei în camera preliminară doar la procuror şi inculpat determină încălcarea acestui drept. 20. Aşadar, prin deciziile precitate, Curtea Constituţională a înlăturat consecinţele afectării dreptului la un proces echitabil, sens în care orice persoană interesată are posibilitatea de a-şi susţine cauza, din perspectiva obiectului procedurii camerei preliminare, în mod util în faţa instanţei judecătoreşti, în aşa fel încât condiţionările existente nu aduc atingere substanţei dreptului şi nici nu-l lipsesc de efectivitate.21. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 2 mai 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva soluţiei prevăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituţională, întrucât încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public. 22. Totodată, prin Decizia nr. 437 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 26 septembrie 2017, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că sintagma „sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori completul competent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, învestit cu soluţionarea contestaţiei" din cuprinsul acestora este neconstituţională. În acest sens, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 348 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 16, art. 21 alin. (1) şi (2), art. 23, art. 24 şi art. 129, întrucât exclud aplicarea dispoziţiilor art. 205 din Codul de procedură penală.23. În concluzie, prin deciziile mai sus arătate, Curtea Constituţională a înlăturat viciile de neconstituţionalitate din conţinutul normelor procesual penale ce reglementează faza procesuală a camerei preliminare, lipsa consacrării acestei faze procesuale în cuprinsul Legii fundamentale neavând drept consecinţă neconstituţionalitatea reglementării infraconstituţionale având un atare obiect. Într-adevăr, sub aspectul fazelor procesului penal, textul art. 23 alin. (5) şi (6) din Constituţie menţionează urmărirea penală şi faza de judecată în fond, însă dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, aceste norme nefiind excluse de la controlul de constituţionalitate, principiile, valorile şi exigenţele constituţionale fiind pe deplin aplicabile.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pan Corin Sachelaride în Dosarul nr. 9.640/300/2016/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 342-345 alin. (1) şi (2) şi ale art. 346-348 din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 7 decembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu