Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ACORD Nr

ACORD   Nr. 0 din 2 iunie 2008

intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Tunisiene privind cooperarea economica si tehnico-stiintifica

ACT EMIS DE: ACT INTERNATIONAL

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 680 din 3 octombrie 2008

Guvernul României şi Guvernul Republicii Tunisiene, denumite în continuare părţi contractante,

conştiente de legăturile economice solide, dezvoltate prin intermediul unei cooperări fructuoase şi avantajoase,

având o viziune comună asupra problematicilor de interes reciproc,

dorind să stabilească un cadru legal propice dialogului permanent, în vederea convenirii unor măsuri adecvate în scopul dezvoltării cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice, în beneficiul ambelor părţi contractante,

hotărând să consolideze, să adâncească şi să diversifice relaţiile lor economice şi tehnico-ştiinţifice, în beneficiul reciproc al celor două părţi contractante,

recunoscând faptul că parteneriatul economic are rolul de a dinamiza dialogul pe aspecte economice, susţinând dezvoltarea economiilor ambelor ţări, creşterea eficienţei economice şi bunăstării consumatorilor,

convinse de faptul că legăturile puternice între părţile contractante vor crea noi oportunităţi, precum şi un mediu stabil, favorabil dezvoltării colaborării economice şi tehnico-ştiinţifice,

având în vedere interesul celor două părţi contractante pentru întărirea cooperării în contextul procesului de integrare euromediteraneană,

au convenit asupra celor ce urmează:

CAPITOLUL I

Obiective, domenii de activitate şi modalităţi de cooperare bilaterală

ARTICOLUL 1

Părţile contractante, având în vedere potenţialul lor intern şi aspiraţiile lor economice pe termen lung, vor încuraja întărirea şi diversificarea cooperării bilaterale în toate domeniile de activitate, în special în sectoarele economic şi tehnico-ştiinţific.

Obiectivele acestei cooperări sunt, printre altele:

- dezvoltarea şi prosperitatea sectorului industrial;

- promovarea cooperării economice, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii;

- protecţia mediului înconjurător;

- sprijinirea dezvoltării economiilor proprii şi creşterea nivelului de trai din cele două ţări.

ARTICOLUL 2

In baza prezentului acord, relaţiile bilaterale vor fi dezvoltate prin promovarea activităţilor aferente sectoarelor economic şi tehnico-ştiinţific, în special în ceea ce priveşte:

- industria manufacturieră;

- textilele, îmbrăcămintea, pielăria şi încălţămintea;

- industria electrotehnică;

- industria chimică şi petrochimică;

- agricultura, pescuitul şi sectorul agroalimentar;

- produsele de ceramică şi sticlărie;

- tehnologiile pentru protecţia mediului şi gestionarea deşeurilor;

- echipamentele pentru spitale şi aparatura medicală;

- echipamentele de telecomunicaţii;

- industria turismului, exploatarea apelor termale;

- construcţia de drumuri şi porturi;

- lucrările de foraj petrolier şi pentru puţuri de apă;

- lucrările de aducţiune, staţii de tratare a apei, amenajări funciare şi irigaţii;

- asistenţa tehnică, didactică şi medicală;

- învăţământul şi cercetarea în sectorul agricol;

- transferul de tehnologie în domeniul agricol;

- cercetarea ştiinţifică;

- artizanatul;

- lupta contra fraudei şi a dumpingului;

- facilitarea schimburilor comerciale;

- normele tehnice, proprietatea intelectuală şi metrologia;

- serviciile financiare şi altele.

Cooperarea în domeniile menţionate are în vedere încurajarea contactelor dintre instituţiile şi comunităţile de afaceri ale celor două părţi contractante, schimbul de informaţii privind legislaţia din statele părţilor contractante, inclusiv în privinţa modalităţilor de aplicare a acquis-ului comunitar.

ARTICOLUL 3

Părţile contractante vor încuraja şi vor întări cooperarea dintre instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniul promovării şi cele cu competenţe în sprijinirea sectorului industrial, a comerţului şi artizanatului, inclusiv între camerele de comerţ şi industrie din cele două state.

Părţile contractante vor facilita dialogul dintre experţii din sectorul public şi privat, tehnicieni, investitori şi reprezentanţi ai oamenilor de afaceri, precum şi transferul de echipamente, materiale şi know-how.

CAPITOLUL II

Comisia mixtă de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică

ARTICOLUL 4

Se înfiinţează o comisia mixtă compusă din reprezentanţii autorităţilor respective ale părţilor contractante.

ARTICOLUL 5

Comisia mixtă va avea, printre altele, următoarele atribuţii:

- examinarea evoluţiei şi perspectivelor relaţiilor economice bilaterale;

- promovarea cooperării economice în sectoarele de activitate de interes reciproc, prin facilitarea contactelor dintre operatorii economici din statele părţilor contractante, în principal prin identificarea proiectelor specifice şi a domeniilor de cooperare bilaterală;

- informarea propriilor comunităţi de afaceri cu privire la oportunităţile de investiţii, cadrul legal în vigoare etc;

- promovarea şi dezvoltarea cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice în sectorul public şi privat, inclusiv a transferului de tehnologie, cu respectarea regulilor asumate prin angajamentele internaţionale, inclusiv cele privind dreptul de proprietate intelectuală, în concordanţă cu priorităţile politicii economice şi de dezvoltare a părţilor contractante;

- acţionează ca organ consultativ pentru părţile contractante în problematica aferentă cooperării economice şi tehnico-ştiinţifice şi încurajează părţile contractante în vederea adoptării măsurilor care conduc la îmbunătăţirea relaţiilor economice bilaterale, aşa cum sunt ele definite în prezentul acord;

- asigurarea bunei funcţionări a prezentului acord, precum şi soluţionarea eventualelor dificultăţi apărute în aplicarea sa;

- schimbul de opinii cu privire la evoluţia situaţiei economice din cele două ţări;

- formularea de recomandări privind implementarea prezentului acord.

ARTICOLUL 6

In vedere identificării şi sprijinirii relaţiilor de afaceri, precum şi a unor noi proiecte de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, comisia mixtă:

- oferă asistenţă în vederea înfiinţării şi funcţionării de reprezentanţe economice, sucursale sau filiale, camere de comerţ şi alte entităţi economice, în conformitate cu legislaţia statului fiecărei părţi contractante;

- promovează şi acordă asistenţă misiunilor economice şi de investiţii, organizării de târguri şi expoziţii, seminarii, simpozioane, precum şi altor activităţi similare;

- acordă asistenţa necesară instituţiilor bancare şi financiare ale părţilor contractante, în vederea stabilirii de contacte şi pentru ameliorarea cooperării bilaterale,

- încurajează participarea întreprinderilor mici şi mijlocii la implementarea prezentului acord şi încurajează dezvoltarea activităţilor de investiţii, înfiinţarea de întreprinderi mixte şi sucursale.

ARTICOLUL 7

In îndeplinirea atribuţiilor sale comisia mixtă poate solicita asistenţa şi sprijinul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice din cele două părţi contractante.

ARTICOLUL 8

Dacă nu se stabileşte altfel, comisia mixtă este prezidată de ministerele afacerilor externe din cele două state. La reuniunile comisiei mixte vor participa reprezentanţii ministerelor, instituţiilor, societăţilor şi ai agenţiilor interesate, în conformitate cu ordinea de zi stabilită de comun acord.

ARTICOLUL 9

Comisia mixtă se întruneşte o dată pe an sau în funcţie de necesităţi, alternativ, în România şi în Tunisia.

Părţile contractante vor conveni pe canale diplomatice datele reuniunilor şi ordinea de zi.

Comisia mixtă poate crea, în timpul reuniunilor sau în afara acestora, grupuri de lucru specializate, pentru a lua în discuţie chestiuni aferente domeniilor care cad sub incidenţa prezentului acord.

ARTICOLUL 10

Cheltuielile privind desfăşurarea reuniunilor de lucru ale comisiei mixte şi ale grupurilor sale de lucru sunt suportate de ţara organizatoare. Cheltuielile de transport, cazare şi diurna sunt suportate de fiecare stat.

CAPITOLUL III

Consultări

ARTICOLUL 11

In vederea soluţionării pe cale amiabilă a eventualelor divergenţe, părţile contractante vor solicita în scris organizarea, în cadrul comisiei mixte, a unei reuniuni de consultări.

Reuniunea de consultări va avea loc în maximum 30 de zile de la data primirii solicitării scrise.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale

ARTICOLUL 12

Prezentul acord va intra în vigoare la data primirii ultimei notificări prin care părţile contractante îşi comunică reciproc îndeplinirea procedurilor juridice interne necesare pentru intrarea sa în vigoare.

Prezentul acord se încheie pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data intrării sale în vigoare. Acesta va fi reînnoit prin tacită reconducţie pentru noi perioade similare, dacă niciuna dintre părţile contractante nu notifică celeilalte, cu 6 luni înainte de expirarea prezentului acord, intenţia de a nu îi prelungi valabilitatea.

ARTICOLUL 13

Fiecare dintre părţile contractante poate denunţa prezentul acord în orice moment, prin intermediul unei notificări pe canale diplomatice, cu un preaviz de 6 luni. In acest caz, prezentul acord va înceta după scurgerea unei perioade de 6 luni de la data notificării de denunţare.

ARTICOLUL 14

Expirarea sau denunţarea prezentului acord nu afectează drepturile şi obligaţiile părţilor contractante în legătură cu proiectele şi programele dezvoltate în perioada de valabilitate a acordului.

ARTICOLUL 15

Prezentul acord poate fi amendat, la solicitarea uneia dintre părţile contractante, prin acordul ambelor părţi. Amendamentele adoptate vor intra în vigoare în conformitate cu procedurile prevăzute la art. 12 primul paragraf.

ARTICOLUL 16

Prevederile prezentului acord nu vor afecta îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale părţilor contractante.

Prevederile prezentului acord nu vor prejudicia drepturile şi obligaţiile ce derivă din aderarea României la Uniunea Europeană.

Prezentul acord nu poate fi invocat sau interpretat pentru a desfiinţa ori afecta, în orice modalitate, obligaţiile ce decurg din orice acord încheiat între Republica Tunisia, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte.

ARTICOLUL 17

Protocolul privind modalităţile de funcţionare a Comisiei mixte româno-tunisiene de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, semnat la Bucureşti la 12 septembrie 2000, îşi va înceta valabilitatea la data intrării în vigoare a prezentului acord.

Drept care, persoanele împuternicite, fiind pe deplin autorizate de guvernele lor, au semnat prezentul acord.

Semnat la Bucureşti la 2 iunie 2008, în două exemplare originale, fiecare în limbile română, arabă şi franceză, toate textele având valoare autentică egală. In eventualitatea unor divergenţe cu privire la interpretare, textul în franceză va prevala.

Pentru Guvernul României,

Lazăr Comănescu,

ministrul afacerilor externe

Pentru Guvernul Republicii Tunisiene,

Abdelwaheb Abdallah,

ministrul afacerilor externe

SmartCity5

COMENTARII la Acord 0/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Acord 0 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu