Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.988 din 19.10.2015

privind modificarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 244/2015 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea activităţii realizate de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente - formulare unice pe ţară, fără regim special
ACT EMIS DE: Casa Nationala de Asigurari de Sanatate
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 805 din 29 octombrie 2015



SmartCity1

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale relaţii contractuale nr. DRC 356 din 19 octombrie 2015 şi al Direcţiei medic şef nr. MSSM 3.609 din 19 octombrie 2015 din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,în temeiul prevederilor:– art. 178 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare;

– Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 388/186/2015 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2015 a Hotărârii Guvernului nr. 400/2014 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014-2015, cu modificările şi completările ulterioare;

– art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată;

– art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin: Articolul IOrdinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 244/2015 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea activităţii realizate de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente - formulare unice pe ţară, fără regim special, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 şi 300 bis din 30 aprilie 2015, se modifică după cum urmează: 1. În anexa 2-n, titlul punctului 1 va avea următorul cuprins: 1. Borderou centralizator cuprinzând evidenţa numărului de bilete de trimitere pentru servicii medicale clinice, de acupunctură şi de reabilitare medicală din pachetul de servicii medicale de bază, efectuate în ambulatoriul de specialitate la recomandarea medicilor de familie/medicilor din ambulatoriu 2. Anexele 8-a, 8-b şi 8-c se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrevederile prezentului ordin se aplică începând cu raportarea activităţii lunii octombrie 2015. Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea ANEXA Nr. 1 (Anexa 8-a la Ordinul nr. 244/2015) Societatea farmaceutică ........ ................ ........ Farmacia ........ ........ ........ adresa ........ ........ Nr. contract ............. încheiat cu CAS ............ Nr. ........ .......... data ........ ................ ............ 1.1. Borderou centralizator medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu pentru luna ........ ......... anul ............ care însoţeşte factura seria ........ nr. ......../data ........ lei

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi nr. prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. card european *Nr. şi serie paşaport Tip formular/ document european **Tip document ***Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
...
.....
n
TOTAL x x x x x x x x x x
din care
Subtotal 1 - aferent reţetelor prescrise de medicul de familie ca urmare a scrisorii medicale de la medicul de medicina muncii (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 10-16 din tabelul 1.2 din anexa 8-a)
Subtotalul 2 - aferent reţetelor eliberate pentru titularii de card european (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 8-14 din tabelul 1.3 din anexa 8-a)
Subtotalul 3 - aferent reţetelor eliberate pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 9-15 din tabelul 1.4 din anexa 8-a)
Subtotalul 4 - aferent reţetelor eliberate pentru titularii de formulare europene (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 9-15 din tabelul 1.5 din anexa 8-a)
Subtotalul 5 - aferent DCI-uri boli cronice cu aprobarea comisiilor de experţi CNAS (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 11-17 din tabelul 1.6 din anexa 8-a)

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (12) = coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) + coloana (16) + coloana (17) şi reprezintă suma pentru care s-a emis factura. Coloana (14) nu conţine valoarea compensată a prescripţiilor pentru pensionarii 0-700 lei. Coloanele (13)-(17) nu conţin valoarea compensată a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. NOTĂ: Borderoul centralizator se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... * Se completează numai în situaţia completării coloanei (8) sau (9). ** Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. *** Se completează numai în situaţia completării coloanei (6), (8) sau (9). Societatea farmaceutică ........ ................ ......... Farmacia ........ ............. adresa ........ ........ .......... Nr. contract .............. încheiat cu CAS ............... Nr. ........ ................ Data ........ ................ ........... 1.2. Extras borderou centralizator reţete prescrise de medicul de familie ca urmare a scrisorii medicale de la medicul de medicina muncii pentru luna ........ ......... anul .........

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat *Nr. şi serie paşaport Tip formular/document european **Tip document ***Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
.....
....
n
Total x x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (11) = coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) + coloana (16) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul 1.1 din anexa 8-a. Coloana (13) nu conţine valoarea compensată a prescripţiilor pentru pensionarii 0-700 lei. Coloanele (12)-(16) nu conţin valoarea compensată a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... * Se completează numai în situaţia completării coloanei (7) sau (8). ** Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. *** Se completează numai în situaţia completării coloanei (6), (7) sau (8). Societatea farmaceutică ............. Farmacia ........ adresa ........ ............. Nr. contract ......... încheiat cu CAS ...... Nr. .......... data ................ 1.3. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru titularii de card european pentru luna ........ ............anul .......... lei

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Ţara Nr. card european Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
.....
...
n
Total x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (9) = coloana (10) + coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul 1.1 din anexa 8-a. Coloanele (10)-(14) nu conţin valoarea compensată şi a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... Societatea farmaceutică ............. Farmacia ........ adresa ........... Nr. contract ......... încheiat cu CAS ...... Nr. ......... data ........ 1.4. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii pentru luna ...............anul ........ lei

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. şi serie paşaport *Tip document Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care : Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
......
......
n
Total x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (10) = coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul 1.1 din anexa 8-a. Coloanele (11)-(15) nu conţin valoarea compensată a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... *Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. Societatea farmaceutică ............. Farmacia ........ adresa ........... Nr. contract ......... încheiat cu CAS ...... Nr. ....... data ........... 1.5. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru titularii de formulare europene pentru luna ........ ......... anul ............

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. şi serie paşaport Tip formular/document european Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1. 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
....
......
n
Total x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal Total coloana (10) = coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul 1.1 din anexa 8-a. Coloanele (11)-(15) nu conţin valoarea compensată şi a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la CAS până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... Societatea farmaceutică ........ ................ ........ Farmacia ................ adresa ........ ................ .......... Nr. contract ........ ............ CAS ........ ........... Nr ........ ......... data ........ ........ ......... 1.6. Extras borderou centralizator DCI-uri boli cronice cu aprobarea comisiilor de experţi CNAS pentru luna ............ anul .....

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. card european *Nr. şi serie paşaport Tip formular european/ document **Tip document ***Ţara Valoare prescripţie Valoare compensare,din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1. 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
...
...
n
Total x x x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Se va detalia în subsolul borderoului valoarea compensată pe fiecare G pentru lista C1, respectiv pe fiecare DCI cu aprobarea comisiei de experţi C.N.A.S. pentru celelalte liste, după caz. Total coloana (12) = coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) + coloana (16) + coloana (17) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul 1.1 din anexa 8-a. Coloana (14) nu conţine valoarea compensată a prescripţiilor 0-700 lei. Coloanele (13)-(17) nu conţin valoarea compensată şi a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ......... * Se completează numai în situaţia completării coloanei (8) sau (9). ** Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. *** Se completează numai în situaţia completării coloanei (6), (8) sau (9). ANEXA Nr. 2(Anexa 8-b la Ordinul nr. 244/2015) Societatea farmaceutică ........ ................ .......... Farmacia ................ adresa ........ ................ ........... Nr. contract ........ ............ CAS ........ ........... Nr. ........ .......... data ........ ........ ............... Borderou centralizator pensionari 0-700 lei pentru luna ........ ........ ........ anul ........ ........... care însoţeşte factura seria .... nr. ......../data ........

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Total valoare prescripţie Total valoare compensare sublista B, din care: *Valoare compensare CNAS 50% *Valoare compensare MS 40%
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9
... x x
... x x
n x x
Total x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (7) = reprezintă suma pentru care s-a emis factura. Coloanele (7)-(9) nu conţin valoarea compensată şi a medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost- volum-rezultat. Se va detalia în subsolul borderoului valoarea compensate pe fiecare DCI cu aprobarea comisiei de experţi CNAS, după caz. NOTĂ: Borderoul centralizator se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... * Se completează numai total coloană. ANEXA Nr. 3 (Anexa 8-c la Ordinul nr. 244/2015) Societatea farmaceutică ........ ........ .............. Farmacia ............... adresa ........ ........ ............ Nr. contract ......... încheiat cu CAS ........ ......... Nr. ........ ........... data ........ ................ ............ I. Borderou centralizator medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu care fac obiectul contractelor cost-volum pentru luna ................anul .............. care însoţeşte factura seria .......... nr. ............/data ........ – lei -

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi nr. prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. card european *Nr. şi serie paşaport Tip formular/ document european **Tip document ***Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
...
...
n
TOTAL x x x x x x x x x x
din care:
Subtotal 1 - aferent reţetelor eliberate pentru titularii de card european (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 8-14 din tabelul I.1 din anexa 8-c)
Subtotalul 2 - aferent reţetelor eliberate pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 9-15 din tabelul I.2 din anexa 8-c)
Subtotalul 3 - aferent reţetelor eliberate pentru titularii de formulare europene (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 9-15 din tabelul I.3 din anexa 8-c)

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Se va detalia în subsolul borderoului valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum. Total coloana (12) = coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) + coloana (16) + coloana (17) şi reprezintă suma pentru care s-a emis factura. NOTĂ: Borderoul centralizator se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... * Se completează numai în situaţia completării coloanei (8) sau (9). ** Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. *** Se completează numai în situaţia completării coloanei (6), (8) sau (9). Societatea farmaceutică ............. Farmacia ........ adresa ........... Nr. contract ......... încheiat cu CAS .......... Nr. ....... data ..... I.1. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru titularii de card european pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum pentru luna ........ ............anul .......... – lei -

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Ţara Nr. card european Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Total x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (9) = coloana (10) + coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + (14) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul de la pct. I din anexa 8-c. Se va detalia în subsolul extrasului borderou valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... Societatea farmaceutică ........ ........ Farmacia ............ adresa .............. Nr. contract ....... încheiat cu CAS ...... Nr. ........ ......... data ........ ................ .......... I.2. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum pentru luna ............... anul .......... lei

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. şi serie paşaport * Tip document Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1. 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
TOTAL x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (10) = coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul de la pct. I din anexa 8c. Se va detalia în subsolul extras borderou valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum. N O T Ă: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ *Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. Societatea farmaceutică ............. Farmacia ........ adresa ........... Nr. contract ......... încheiat cu CAS ...... Nr. ....... data ..... I.3. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru titularii de formulare europene pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum pentru luna .......... anul ............

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. şi serie paşaport Tip formular/ document european Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1. 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Total x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (10) = coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul de la pct. I din anexa 8c. Se va detalia în subsolul extras borderou valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum. N O T Ă: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la CAS până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ............. Societatea farmaceutică ........ ......... Farmacia ........ ......... adresa ........ .............. Nr. contract ............ încheiat cu CAS ......... Nr. ........ ........ ........... data ................ II. Borderou centralizator medicamente compensate şi gratuite în tratamentul ambulatoriu care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat pentru luna ............ anul .......

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi nr. prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. card european *Nr. şi serie paşaport Tip formular/ document european **Tip document ***Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
....
....
n
Total 1x x x x x x x x x x
din care
Subtotal 1 - aferent reţetelor eliberate pentru titularii de card european (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 8-14 din tabelul II.1 din anexa 8-c)
Subtotalul 2 - aferent reţetelor eliberate pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 9-15 din tabelul II.2 din anexa 8-c)
Subtotalul 3 - aferent reţetelor eliberate pentru titularii de formulare europene (coloanele 11-17 sunt egale cu totalul de la col. 9-15 din tabelul II.3 din anexa 8-c)

lei Prescripţiile medicale vor fi înscrise în borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Se va detalia în subsolul borderoului valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum-rezultat. Total coloana (12) = coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) + coloana (16) + coloana (17). N O T Ă: Borderoul centralizator se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la CAS până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... * Se completează numai în situaţia completării coloanei (8) sau (9). ** Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. *** Se completează numai în situaţia completării coloanei (6), (8) sau (9). Societatea farmaceutică ............. Farmacia ........ adresa ........... Nr. contract ......... încheiat cu CAS ...... Nr. ............. data ............. II.1. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru titularii de card european pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat pentru luna ........ ............ anul .......... lei

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Ţara Nr. card european Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1 2.2.
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
Total x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (9) = coloana (10) + coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul de la pct. II din anexa 8-c. Se va detalia în subsolul extras borderou valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... Societatea farmaceutică ........ ........ .......... Farmacia ............... adresa ........ ........ .......... Nr. contract ............. încheiat cu CAS ........... Nr. ................ data ........ ........ ............... II.2. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat pentru luna ............... anul .......... lei

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. şi serie paşaport *Tip document Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1. 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Total x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (10) = coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul de la pct. II din anexa 8c. Se va detalia în subsolul extras borderou valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ .......... * Se completează tipul de document care a deschis dreptul la medicamente pentru pacienţii din statele cu care România a încheiat acorduri, înţelegeri, convenţii sau protocoale internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii. Societatea farmaceutică ........ ............. Farmacia ........ ......... adresa ........ ........ Nr. contract ......... încheiat cu CAS ...... Nr. ................ data ........ ........ .............. II.3. Extras borderou centralizator reţete eliberate pentru titularii de formulare europene pentru medicamente care fac obiectul contractelor cost-volum-rezultat pentru luna ........ ......... anul ...........

Nr. crt. Bon fiscal Serie şi număr prescripţie Cod parafă medic CNP/CID asigurat Nr. şi serie paşaport Tip formular/ document european Ţara Total valoare prescripţie Total valoare compensare, din care: Sublista A Sublista B Lista C secţiunea C1 Lista C secţiunea C3 Sublista D
Nr. Data
2.1. 2.2
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
Total x x x x x x x x

Prescripţiile medicale vor fi înscrise în extras borderou în ordine cronologică, în funcţie de data bonului fiscal. Total coloana (10) = coloana (11) + coloana (12) + coloana (13) + coloana (14) + coloana (15) şi este inclus în total coloana (12) din tabelul de la pct. II din anexa 8c. Se va detalia în subsolul extras borderou valoarea compensată pentru medicamentele aferente fiecărui DCI ce face obiectul unui contract cost-volum-rezultat. NOTĂ: Extrasul se transmite în format electronic (cu semnătură electronică extinsă) la casa de asigurări de sănătate până la data prevăzută în contract, pentru medicamentele eliberate în luna anterioară. Răspundem de exactitatea şi corectitudinea datelor. Semnătura Reprezentant legal al S.C. Farmacia ........ ........ ..........


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 988/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 988 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 988/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu