ORDIN Nr
ORDIN
Nr. 565/92/M.137/290 din 1 septembrie 2003
pentru aprobarea Protocolului privind activitatile de lansare a rachetelor
antigrindina (RAG) in vederea controlului si influentarii factorilor de mediu
in folosul agriculturii
ACT EMIS DE: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR, APELOR SI
MEDIULUI

Nr. 565 din 1 septembrie 2003
MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
Nr. 92 din 25 august 2003
MINISTERUL APARARII NATIONALE
Nr. M.137 din 10 octombrie 2003
MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI
Nr. 290 din 12 septembrie 2003
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 848 din 27 noiembrie 2003
Avand in vedere prevederile Hotararii Guvernului nr. 254/2003 privind
aprobarea activitatilor si amplasamentelor punctelor de lansare ale
Unitatii-pilot de combatere a caderilor de grindina Prahova, pentru etapa a
IV-a - 2003 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindina si de
stimulare a precipitatiilor,
in temeiul prevederilor Hotararii Guvernului nr. 739/2003 privind
organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si
Mediului, ale Hotararii Guvernului nr. 738/2003 privind organizarea si
functionarea Ministerului Economiei si Comertului, ale Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 14/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului
Apararii Nationale, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale
Hotararii Guvernului nr. 740/2003 privind organizarea si functionarea
Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului,
ministrul agriculturii, padurilor, apelor si mediului, ministrul economiei
si comertului, ministrul apararii nationale si ministrul transporturilor,
constructiilor si turismului emit urmatorul ordin:
Art. 1
Se aproba Protocolul privind activitatile de lansare a rachetelor
antigrindina (RAG) in vederea controlului si influentarii factorilor de mediu
in folosul agriculturii, prevazut in anexa*) care face parte integranta din
prezentul ordin.
------------
*) Anexa se pune la dispozitia celor interesati de catre Ministerul
Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului.
Art. 2
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentului ordin
Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, Compania Nationala
"Romarm" - S.A. - Filiala Societatea Comerciala "Electromecanica
Ploiesti" - S.A., Compania Nationala "Institutul National de
Meteorologie, Hidrologie si Gospodarire a Apelor" - S.A., Statul Major al
Fortelor Aeriene, Regia Autonoma "Administratia Romana a Serviciilor de
Trafic Aerian - ROMATSA" si Regia Autonoma "Autoritatea Aeronautica
Civila Romana" vor emite proceduri si instructiuni specifice, proprii sau
comune, dupa caz, referitor la aplicarea prevederilor Protocolului privind
activitatile de lansare a rachetelor antigrindina (RAG) in vederea controlului
si influentarii factorilor de mediu in folosul agriculturii, conform
atributiilor si responsabilitatilor ce le revin.
Art. 3
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Ministrul agriculturii,
padurilor, apelor si mediului,
Ilie Sarbu
p. Ministrul apararii nationale,
Sorin Encutescu,
secretar de stat
Ministrul economiei si comertului,
Dan Ioan Popescu
p. Ministrul transporturilor,
constructiilor si turismului,
Ileana Tureanu,
secretar de stat