ORDIN Nr. 5651
din 14 octombrie 2009
privind acordarea
acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Gradinita
„Madre Colomba" din Sighetu Marmatiei
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 713 din 22 octombrie 2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP),
cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului
nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de
educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie
a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de
acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr.
10 din 1 octombrie 2009 privind propunerea de acordare a acreditării pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada
ianuarie-septembrie 2009,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
interimar, emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Madre Colomba", cu sediul
în municipiul Sighetu Marmaţiei, str. Mihai Viteazul nr. 69, judeţul Maramureş,
pentru nivelul de învăţământ „preşcolar", limba de predare „română",
program „normal".
Art. 2. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Grădiniţa „Madre Colomba" din Sighetu Marmaţiei, acreditată
potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de
interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ, şi beneficiază de
toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar
2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Grădiniţa „Madre Colomba" din Sighetu Marmaţiei dispune de
patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai
în interesul învăţământului.
(2) In cazul desfiinţării, dizolvării sau lichidării,
patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa „Madre
Colomba" din Sighetu Marmaţiei revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi
personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform
prevederilor legii, se preia la unitatea de învăţământ preuniversitar
particular acreditată Grădiniţa „Madre Colomba" din Sighetu Marmaţiei.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Grădiniţa „Madre Colomba" din Sighetu Marmaţiei este
monitorizată şi controlată periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul
Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş,
în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza
acreditării.
Art. 6. - Fundaţia „Casa Famiglia Madre Colomba",
unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Grădiniţa „Madre
Colomba" din Sighetu Marmaţiei, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi
Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Invăţământul
Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş vor duce
la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
interimar,
Cătălin Ovidiu Baba,
secretar de stat