ORDIN Nr. 3558
din 30 martie 2009
privind acordarea
acreditarii pentru unitatea de învatamant preuniversitar particular Scoala
Comunitara din Tileagd
ACT EMIS DE:
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 8 aprilie 2009
Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare,
ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.
1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al
Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,
luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului
nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea
autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de
educaţie,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr.
21/2007 privind aprobarea Standardelor de autorizare de funcţionare provizorie
a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precum şi a Standardelor de
acreditare şi de evaluare periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar,
luând în considerare Hotărârea Consiliului ARACIP nr.
15 din 25 noiembrie 2008 privind propunerea de acordare a acreditării pentru
unităţile de învăţământ preuniversitar particular evaluate în perioada mai -
noiembrie 2008,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 51/2009 privind
organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
ministrul educaţiei, cercetării şi inovării emite prezentul ordin.
Art. 1. - Se acordă acreditarea pentru unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Şcoala Comunitară din Tileagd, pentru
nivelul de învăţământ „primar", cu sediul în Str. Tilecusului, localitatea
Tileagd, judeţul Bihor.
Art. 2. - Unitatea de
învăţământ preuniversitar particular Şcoala Comunitară din Tileagd, acreditată
potrivit dispoziţiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat şi de
interes public, parte a sistemului naţional de învăţământ şi beneficiază de
toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, începând cu anul şcolar
2009-2010.
Art. 3. - (1) Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Comunitară din Tileagd dispune de patrimoniu propriu, care nu
poate fi înstrăinat sau diminuat şi va fi utilizat numai în interesul
învăţământului.
(2) In caz de desfiinţare, dizolvare sau lichidare,
patrimoniul unităţii de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Comunitară
din Tileagd revine fondatorilor.
Art. 4. - Personalul didactic, didactic auxiliar şi
personalul nedidactic din unitatea de învăţământ autorizată, angajat conform prevederilor legii, se preia la
unitatea de învăţământ preuniversitar particular acreditată Şcoala Comunitară
din Tileagd.
Art. 5. - Unitatea de învăţământ preuniversitar
particular Şcoala Comunitară din Tileagd este monitorizată şi controlată
periodic de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de
Asigurare a Calităţii în Invăţământul Preuniversitar, în colaborare cu
Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, în vederea verificării respectării
standardelor care au stat la baza acreditării.
Art. 6. - Asociaţia „Smiles", unitatea de învăţământ
preuniversitar particular acreditată Şcoala Comunitară din Tileagd, Ministerul
Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în
Invăţământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor
vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul educaţiei, cercetării şi inovării,
Ecaterina Andronescu