ORDIN Nr. 3419
din 21 decembrie 2009
privind modificarea si
completarea Instructiunilor de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adaugata
pentru operatiunile prevazute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin.
(2) si art. 144 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile
si completarile ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor
publice nr. 2.222/2006
ACT EMIS DE:
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 915 din 28 decembrie 2009
In baza prevederilor art. 143 alin. (1) lit. a)-i),
art. 143 alin. (2) şi (3) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea
Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite următorul ordin.
Art. I. -
Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile
prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr.
2.222/2006, publicat în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 1.043 din
29 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi
se completează după cum urmează:
1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 1. - (1) Prin
prezentele instrucţiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de
taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile prevăzute la
art. 143 alin. (1) lit. a)-i), art. 143 alin.(2) şi art. 1441 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,
denumită în continuare Codul fiscal.
(2) Justificarea scutirilor prevăzute la art. 143 alin.
(1) lit. a)-i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Codul fiscal se
face de către persoana impozabilă care poate avea calitatea de
furnizor/prestator sau, după caz, de beneficiar. Scutirea de taxă pe valoarea
adăugată se aplică numai în situaţia în care locul operaţiunii se consideră a
fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal. In cazul
serviciilor pentru care ar fi aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din
Codul fiscal, dacă nu se pot prezenta dovezi din care să rezulte că
beneficiarul este o persoană impozabilă, se aplică regulile prevăzute la art.
133 alin. (3)-(6) din Codul fiscal pentru stabilirea locului prestării
serviciilor, iar dacă, potrivit acestor reguli, locul prestării este în
România, prestatorul poate aplica o scutire de TVA prevăzută de Codul fiscal,
în condiţiile justificării acesteia conform prezentelor instrucţiuni, în caz
contrar operaţiunea fiind taxabilă.
(3) In sensul prezentelor instrucţiuni:
a) prin contract se înţelege şi comanda,
urmată de executarea acesteia;
b) prestatorul este orice persoană care
acţionează în nume propriu şi facturează o prestare de servicii;
c) beneficiarul este persoana pe numele căreia a
fost emisă o factură pentru o prestare de servicii sau pentru o livrare de
bunuri;
d) prin furnizor se înţelege orice persoană
impozabilă care realizează o livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) sau
alin. (2) din Codul fiscal, respectiv roducătorul bunurilor sau proprietarul
bunurilor ori comisionarul care acţionează în nume propriu, dar în contul
comitentului;
e) sunt considerate livrări de bunuri, în
sensul art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal, bunurile transportate
din România în afara Comunităţii Europene, denumită în continuare Comunitate,
chiar şi în lipsa unei tranzacţii comerciale;
f) în scopul aplicării prezentelor instrucţiuni,
livrările de bunuri care sunt transportate din teritoriul comunitar, astfel cum
este definit la art. 1252 din Codul fiscal, în afara Comunităţii,
chiar şi cele prevăzute la lit. e), sunt denumite exporturi, iar
furnizorul menţionat la lit. d) este denumit exportator.
(4) Pentru acele operaţiuni care prin natura lor nu
permit operatorilor economici să fie în posesia documentelor de justificare a
scutirii în momentul faptului generator, prezentarea documentelor pentru
justificarea scutirii de taxă se va face în termen de maximum 90 de zile
calendaristice de la data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru
operaţiunea în cauză.
(5) Dacă pentru operaţiuni scutite de taxă sunt emise
facturi pentru valoarea totală ori parţială a unor operaţiuni înaintea faptului
generator de taxă sau sunt emise facturi pentru avansuri, scutirea se justifică
în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni, în termenul prevăzut
la alin. (4), de la data faptului generator de taxă.
(6) In cazul în care nu sunt prezentate documentele de
justificare a scutirii de taxă la data efectuării controlului şi pentru
operaţiunea în cauză a intervenit faptul generator, organele de inspecţie
fiscală au dreptul de a suspenda inspecţia fiscală până la data prezentării
acestora.
(7) Suspendarea inspecţiei fiscale nu poate depăşi
termenul prevăzut la alin. (4) şi se va face cu respectarea prevederilor legale
în vigoare.
(8) Dacă inspecţia fiscală a fost deja efectuată şi,
ulterior expirării termenului prevăzut la alin. (4), fără să depăşească
termenul legal de prescripţie, persoana impozabilă intră în posesia
documentelor de justificare a scutirii de taxă, aceasta poate solicita
organelor fiscale competente reverificarea perioadei respective, în
conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(9) Scutirile cu drept de deducere sunt aplicate în
măsura în care persoanele impozabile pot justifica scutirea cu documentele
prevăzute de prezentele instrucţiuni. Aplicarea regimului de taxare pentru
operaţiuni scutite cu drept de deducere de către persoanele impozabile nu va fi
sancţionată de organele de inspecţie fiscală."
2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„Art. 2. - (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată,
în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal,
livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de furnizor
sau de altă persoană în contul său. Prin persoană care expediază sau
transportă bunuri în afara Comunităţii în contul furnizorului se înţelege
orice persoană care face transportul. Scutirea se aplică numai în situaţia în
care, potrivit prevederilor contractuale dintre furnizor şi cumpărător,
transportul bunurilor în afara Comunităţii este în sarcina furnizorului, care
poate face transportul cu mijloace proprii sau poate apela la o altă persoană
pentru efectuarea transportului.
(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. a) din Codul fiscal se justifică de către exportator cu următoarele documente:
a) factura, care trebuie să conţină informaţiile
prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, sau, dacă transportul
bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea
vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;
b) unul dintre următoarele documente:
1. declaraţia vamală de export, certificată de biroul
vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat
liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoţire la export (EAD), certificat
de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie
certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului
comunitar, transmisă de biroul vamal;
c) documente din care să rezulte că transportul este
realizat de furnizor ori în numele său, cum sunt: documentul de transport,
comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de
asigurare."
3. La articolul 3, alineatul (3) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„(3) In cazul în care livrarea de bunuri se referă la
bunuri cumpărate în România de călători persoane fizice, nestabiliţi în
Comunitate, care sunt transportate în bagajul personal al călătorului, scutirea
de taxa pe valoarea adăugată se aplică potrivit procedurilor şi condiţiilor
stabilite prin ordin distinct al ministrului finanţelor publice."
4. Articolele 4-6 se modifică şi vor avea
următorul cuprins:
„Art. 4. - (1) Sunt scutite de taxă, potrivit
prevederilor art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, prestările de
servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele
decât cele prevăzute la art. 141 din Codul fiscal, legate direct de exportul de
bunuri.
(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate
direct de exportul de bunuri, se justifică de prestator în măsura în care locul
prestării serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu
prevederile art. 133 din Codul fiscal, şi dacă aceasta ar fi fost persoana
obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul
în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică
scutirea de taxă sunt:
a) factura, care trebuie să conţină informaţiile
prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, sau, după caz, pentru
persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific
de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155
alin. (5) din Codul fiscal;
b) contractul încheiat cu beneficiarul;
c) documentele specifice de transport prevăzute la
alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste
documente;
d) documente din care să rezulte că bunurile
transportate au fost exportate.
Exemplul 1: A
facturează către B un transport din Italia în Elveţia. Ambele companii sunt
persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este
în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul
exportului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui export de
bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o
persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia
plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Acelaşi
raţionament s-ar aplica şi în cazul în care transportul ar fi efectuat din
România în Turcia sau în orice altă ţară din afara Comunităţii, între două
persoane impozabile stabilite în România.
Exemplul 2: A
facturează către B un transport din Italia în Elveţia. A este o persoană
impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în
Italia. Locul serviciului de transport este în Italia, conform art. 133 alin.
(2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a
acestui articol. In acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este
necesară justificarea scutirii de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare
intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune
în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 1564 din Codul
fiscal, fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.
Exemplul 3: A
facturează către B un transport din China în SUA. Ambele companii sunt persoane
impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în
România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un transport
aferent unui export de bunuri din teritoriul Comunităţii, nu este aplicabilă
nicio scutire de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul
conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA
către B.
(3) Dacă locul serviciului de transport de bunuri este
în România şi beneficiarul ar fi persoana obligată la plata taxei conform art.
150 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită, acesta justifică
scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal,
pentru serviciile de transport legate direct de exportul de bunuri, cu:
a) factura emisă de prestator sau, după caz, pentru
persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific
de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155
alin. (5) din Codul fiscal;
b) contractul încheiat cu prestatorul;
c) documentele specifice de transport prevăzute la
alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste
documente;
d) documente din care să rezulte că bunurile
transportate au fost exportate din Comunitate.
Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă,
operaţiunile vor fi considerate taxabile. In cazul în care sunt achiziţii
intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare
a acestor operaţiuni.
Exemplu: A facturează
către B un transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă
stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România.
Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din
Codul fiscal. Fiind un transport aferent unui export de bunuri, beneficiarul va
justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă
stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform
art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de
taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu
ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă
prevăzută la art. 1564 din Codul fiscal, dacă justifică scutirea de
taxă.
(4) In aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3), se
consideră documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului:
a) în cazul transportului auto: Convenţia referitoare
la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul
TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;
b) în cazul transportului feroviar: scrisoarea de
trăsură, documentul de transport internaţional pe căile ferate, care să poarte
ştampila staţiei de expediţie, documentul de transmitere a vagonului la calea
ferată vecină, care să confirme ieşirea mărfii din Comunitate, şi, după caz,
documentul de tranzit vamal comunitar T1;
c) în cazul transportului multimodal cale
ferată-naval: scrisoarea de trăsură şi foaia de conosament şi, după caz,
documentul de tranzit vamal comunitar T1;
d) în cazul transportului prin conducte: documentul
emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate,
şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1.
(5) Scutirea de taxă pentru transporturile de bunuri
prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se aplică şi în cazul
transporturilor combinate. Justificarea scutirii se realizează pe baza
documentelor prevăzute la alin. (2), în cazul prestatorului, sau la alin. (3),
în cazul beneficiarului, precum şi a documentelor specifice fiecărui tip de
transport care intră în componenţa transportului combinat, conform alin. (4).
(6) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile accesorii transportului legat
direct de exportul de bunuri, se justifică de către prestatorul serviciilor, în
măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în
conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost
persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal,
în cazul în care nu ar fi aplicată o scutire de taxă. Documentele pe baza
cărora se justifică scutirea de taxă sunt:
a) contractul încheiat cu beneficiarul;
b) factura care trebuie să conţină informaţiile
prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;
c) documentele din care să rezulte că sunt servicii
accesorii unui transport de bunuri care au fost exportate din Comunitate.
Exemplul : A facturează
către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Elveţia, aferent unui
transport din Italia în Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile
stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în România, conform
art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Fiind un serviciu accesoriu unui transport
aferent unui export de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă,
deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi
prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost
scutită de taxă.
Exemplul 2: A
facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Elveţia,
aferent unui transport din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă
stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia.
Locul serviciului de descărcare este în Italia, conform art. 133 alin. (2) din
Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui
articol. In acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, nu este necesară
justificarea scutirii de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare
intracomunitară de servicii, A nu va fi obligat să înscrie această operaţiune
în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 1564 din Codul
fiscal, operaţiunea fiind scutită de taxă în statul beneficiarului.
Exemplul 3: A facturează
către B un serviciu de încărcare de bunuri în camioane, serviciul fiind
efectuat pe teritoriul Serbiei. Bunurile sunt transportate din Serbia în
Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul
serviciului de încărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul
fiscal. Nefiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui export de
bunuri din teritoriul Comunităţii, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă.
Persoana obligată la plata taxei este prestatorul, conform art. 150 alin. (1)
din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.
(7) Dacă locul serviciilor accesorii transportului
legat direct de exportul de bunuri este în România, scutirea de taxă prevăzută
la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul
serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art.
150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, pe baza
următoarelor documente:
a) contractul încheiat cu prestatorul serviciilor;
b) factura emisă de prestator;
c) documentele din care să rezulte că serviciile sunt
accesorii unui transport de bunuri care au fost exportate.
Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă,
operaţiunile vor fi considerate taxabile. In cazul în care sunt achiziţii
intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare
a acestor operaţiuni.
Exemplu: A facturează
către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat pe teritoriul Elveţiei.
Bunurile sunt transportate din Italia în Elveţia. A este o persoană impozabilă
stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România.
Locul serviciului de descărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din
Codul fiscal. Fiind un serviciu accesoriu unui transport legat direct de un
export de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de taxă, deoarece
prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România şi beneficiarul
ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal,
dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o
achiziţie intracomunitară de servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie
această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 1564
din Codul fiscal, dacă justifică scutirea de taxă.
(8) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. c) din Codul fiscal, pentru alte prestări de servicii legate direct de
exportul de bunuri, se justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în
care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în
conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost
persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal,
în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se
justifică scutirea de taxă sunt:
a) contractul încheiat cu beneficiarul;
b) factura care trebuie să conţină informaţiile
prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;
c) documentele din care să rezulte că prestările de
servicii efectuate sunt legate direct de exportul de bunuri.
Exemplele prezentate la alin. (6) vor fi avute în
vedere corespunzător şi pentru serviciile prevăzute de prezentul alineat.
(9) Dacă locul altor servicii legate direct de exportul
de bunuri este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. c) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta
ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în
situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, pe baza următoarelor documente:
a) contractul încheiat cu prestatorul serviciilor;
b) factura emisă de prestator;
c) documentele din care să rezulte că prestările de
servicii sunt legate direct de exportul de bunuri.
Exemplul prezentat la alin. (7) va fi avut în vedere
corespunzător pentru serviciile prevăzute de prezentul alineat.
Art. 5. - (1) Sunt scutite de taxă, potrivit
prevederilor art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, prestările de
servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, legate
direct de importul de bunuri, dacă valoarea acestora este inclusă în baza de
impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal.
(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. d) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate
direct de importul de bunuri, se justifică de prestator, în măsura în care
locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu
prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă aceasta ar fi fost persoana
obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în azul în
care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică
scutirea de taxă sunt:
a) factura, care trebuie să conţină informaţiile
prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal sau, după caz, pentru
persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific
de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155
alin. (5) din Codul fiscal;
b) contractul încheiat cu beneficiarul;
c) documentele specifice de transport prevăzute la
alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste
documente;
d) documentele din care să rezulte că bunurile
transportate au fost importate în Comunitate şi că valoarea serviciilor este
inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.
Exemplul 1: A
facturează către Bun transport din Elveţia în Italia. Ambele companii sunt
persoane impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este
în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul
importului de bunuri este în Italia. Fiind un transport aferent unui import de
bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă, deoarece beneficiarul este o
persoană impozabilă stabilită în România şi prestatorul ar fi avut obligaţia
plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Acelaşi
raţionament s-ar aplica în situaţia în care bunurile ar fi transportate din
orice alt stat din afara Comunităţii în România, locul importului de bunuri
fiind în România, dacă serviciul de transport este realizat de un prestator
persoană impozabilă, stabilit în România, către un beneficiar persoană
impozabilă, stabilit în România.
Exemplul 2: A
facturează către B un transport din Elveţia în Italia. A este o persoană
impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în
Italia. Locul serviciului de transport este în Italia, conform art. 133 alin.
(2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a art.
133 alin. (2) din Codul fiscal. In acest caz, serviciul fiind neimpozabil în
România, nu este necesară justificarea scutirii de taxă de către A. Deşi
operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A nu va fi
obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută la
art. 1564 din Codul fiscal, operaţiunea fiind scutită de taxă în
statul beneficiarului.
Exemplul 3: A
facturează către B un transport din China în SUA. Ambele companii sunt persoane
impozabile stabilite în România. Locul serviciului de transport este în
România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Nefiind un transport
aferent unui import de bunuri în Comunitate, nu este aplicabilă nicio scutire
de taxă. Persoana obligată la plata taxei este prestatorul A, conform art. 150
alin. (1) din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.
(3) Dacă locul serviciilor de transport direct legate
de importul de bunuri, a căror valoare este inclusă în baza de impozitare a
bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul fiscal, este în România,
scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal se
justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la
plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea
nu ar fi scutită. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă
sunt:
a) factura emisă de prestator sau, după caz, pentru
persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific
de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155
alin. (5) din Codul fiscal;
b) contractul încheiat cu prestatorul;
c) documentele specifice de transport prevăzute la
alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste
documente;
d) documentele din care să rezulte că bunurile
transportate au fost importate în Comunitate şi că valoarea serviciilor este
inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din Codul
fiscal sau echivalentului acestui articol din legislaţia altui stat membru.
Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă,
operaţiunile vor fi considerate taxabile. In cazul în care sunt achiziţii
intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare
a acestor operaţiuni.
Exemplu: A facturează
către B un transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă
stabilită în Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România.
Locul serviciului de transport este în România, conform art. 133 alin. (2) din
Codul fiscal, cu toate că locul importului de bunuri este în Italia. Fiind un
transport aferent unui import de bunuri, beneficiarul va justifica scutirea de
taxă, deoarece prestatorul nu este o persoană impozabilă stabilită în România
şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2)
din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost scutită de taxă. Deşi
operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de servicii, B nu are
obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă prevăzută
la art. 1564 din Codul fiscal, dacă ar justifica scutirea de taxă.
(4) In aplicarea alin. (2) şi (3), se consideră
documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului:
a) în cazul transportului auto: Convenţia referitoare
la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul
TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1;
b) în cazul transportului feroviar: scrisoarea de
trăsură, documentul de transport internaţional pe căile ferate, care să poarte
ştampila staţiei de expediţie, documentul de transmitere a vagonului la calea
ferată vecină, care să confirme intrarea mărfii în Comunitate, şi, după caz,
documentul de tranzit vamal comunitar T1;
c) în cazul transportului multimodal cale
ferată-naval: scrisoarea de trăsură şi foaia de conosament şi, după caz,
documentul de tranzit vamal comunitar T1;
d) în cazul transportului prin conducte: documentul
emis de transportator, cuprinzând date referitoare la bunurile transportate şi,
după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1.
(5) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. d) din Codul fiscal, pentru prestările de servicii accesorii transportului
şi alte prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri, dacă
valoarea acestora este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate
potrivit art. 139 din Codul fiscal, se justifică de prestator, în măsura în
care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România în
conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost
persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal,
în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se
justifică scutirea de taxă sunt:
a) factura, care trebuie să conţină informaţiile
prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;
b) contractul încheiat cu beneficiarul;
c) documentele din care să rezulte că prestările de
servicii sunt accesorii transportului bunurilor importate în Comunitate sau
sunt servicii aferente importului de bunuri în Comunitate şi că valoarea
serviciilor este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate.
Exemplul 1: A
facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Italia,
aferent unui transport din Elveţia în Italia. Ambele companii sunt persoane
impozabile stabilite în România. Locul serviciului de descărcare este în
România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul
importului de bunuri este în Italia. Fiind un serviciu accesoriu unui transport
direct legat de un import de bunuri, prestatorul va justifica scutirea de taxă,
deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în România şi
prestatorul ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost
scutită de taxă. Fiind un serviciu prestat între două persoane impozabile
stabilite în România, nu este considerat un serviciu intracomunitar.
Exemplul 2: A
facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri efectuat în Italia,
aferent unui transport din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă
stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în Italia.
Locul serviciului de descărcare este în Italia, conform art. 133 alin. (2) din
Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a acestui
articol. In acest caz, serviciul fiind neimpozabil în România, A nu trebuie să
justifice scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. d) din Codul
fiscal. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii, A
nu va fi obligat să înscrie această operaţiune în declaraţia recapitulativă
prevăzută la art. 1564 din Codul fiscal, fiind scutită de taxă în
statul beneficiarului.
Exemplul 3: A
facturează către B un serviciu de descărcare de bunuri din camioane, serviciul
fiind efectuat pe teritoriul Elveţiei. Bunurile sunt transportate din Serbia în
Elveţia. Ambele companii sunt persoane impozabile stabilite în România. Locul
serviciului de descărcare este în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul
fiscal. Nefiind un serviciu accesoriu unui transport aferent unui import de
bunuri în teritoriul Comunităţii, nu este aplicabilă nicio scutire de taxă.
Persoana obligată la plata taxei este prestatorul A, conform art. 150 alin. (1)
din Codul fiscal, care va emite o factură cu TVA către B.
(6) Dacă locul serviciilor accesorii transportului şi
altor prestări de servicii, direct legate de importul de bunuri a căror valoare
este inclusă în baza de impozitare a bunurilor importate potrivit art. 139 din
Codul fiscal, este în România, scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. d) din Codul fiscal se justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta
ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, In
situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită, cu următoarele documente:
a) factura emisă de prestator;
b) contractul încheiat cu prestatorul;
c) documentele din care să rezulte că serviciile
respective sunt accesorii transportului bunurilor importate sau sunt aferente
importului de bunuri în Comunitate şi că valoarea serviciilor este inclusă în
baza de impozitare a bunurilor importate.
Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă,
operaţiunile vor fi considerate taxabile. In cazul în care sunt achiziţii
intracomunitare de servicii, vor fi aplicate prevederile specifice de declarare
a acestor operaţiuni.
Exemplu: A facturează
către B descărcarea bunurilor din camion efectuată în Italia. Bunurile au fost
transportate din Elveţia în Italia. A este o persoană impozabilă stabilită în
Franţa, iar B este o persoană impozabilă stabilită în România. Locul
serviciului de descărcare direct legat de importul de bunuri este în România,
conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, cu toate că locul importului este
în Italia. Fiind un serviciu accesoriu unui import de bunuri, beneficiarul B va
justifica scutirea de taxă, deoarece prestatorul A nu este o persoană
impozabilă stabilită în România şi beneficiarul ar fi avut obligaţia plăţii
taxei conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi fost
scutită de taxă. Deşi operaţiunea reprezintă o achiziţie intracomunitară de
servicii, B nu ar avea obligaţia să înscrie această operaţiune în declaraţia
recapitulativă prevăzută la art. 1564 din Codul fiscal, dacă ar
justifica scutirea de taxă.
Art. 6. - (1) Sunt scutite de taxă, potrivit
prevederilor art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, prestările de
servicii efectuate în România asupra bunurilor mobile achiziţionate ori
importate în vederea prelucrării în România şi care ulterior sunt transportate
în afara Comunităţii de către prestatorul serviciilor sau de către client, dacă
acesta nu este stabilit în România, ori de altă persoană în numele oricăruia
dintre aceştia. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată prevăzută la art. 143
alin. (1) lit. e)din Codul fiscal se aplică prestărilor de servicii de
prelucrare şi în cazul în care prestatorul de servicii care efectuează aceste
servicii în baza unui contract încheiat cu un client nestabilit în România
achiziţionează sau importă bunuri în vederea încorporării în produsul prelucrat
ori în vederea utilizării în legătură directă cu produsele prelucrate. Scutirea
de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. e) din Codul fiscal se aplică
pentru prestările de servicii pentru care locul prestării se consideră în România,
conform prevederilor art. 133 din Codul fiscal, şi se justifică cu documentele
prevăzute la alin. (3) sau (4), după caz. Orice bun încorporat în produsul
prelucrat, ambalajele sau alte bunuri utilizate în legătură directă cu produsul
prelucrat sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări
de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.
(2) In cazul bunurilor importate în România în vederea
prelucrării, calitatea de importator o poate avea, conform prevederilor pct. 59
din Normele de aplicare a titlului VI din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea
Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fie
proprietarul bunurilor, fie persoana impozabilă înregistrată conform art. 153
din Codul fiscal, care importă bunuri în România în regimul vamal de
perfecţionare activă în sistem de rambursare, prevăzut la art. 114 paragraful 1
lit. (b) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92 al Consiliului din 12 octombrie
1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, în vederea prelucrării, cu
condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie
reexportate în afara Comunităţii sau să fie achiziţionate de către persoana
impozabilă respectivă. In situaţia în care bunurile rezultate în urma
prelucrării nu sunt reexportate în afara Comunităţii, prestatorul de servicii
care a importat bunurile în România în vederea prelucrării pierde dreptul de
deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, cu excepţia cazului
în care achiziţionează bunurile rezultate în urma prelucrării. In situaţia în
care locul prestării este considerat a fi în România conform prevederilor art.
133 din Codul fiscal, dacă bunurile rezultate în urma prelucrării nu sunt
reexportate în afara Comunităţii, prestările de servicii de prelucrare nu sunt
scutite de taxa pe valoarea adăugată. Dacă serviciile sunt prestate către un
beneficiar persoană impozabilă, stabilit în alt stat membru, locul prestării se
consideră în statul membru în care este stabilit beneficiarul conform art. 133
alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin normele de aplicare
a acestui articol, serviciile fiind neimpozabile în România. Totuşi,
prestatorul nu are obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă prevăzută la
art. 1564 din Codul fiscal, dacă prestarea de servicii este scutită
de TVA în statul beneficiarului.
(3) Scutirea de taxă prevăzută la alin. (1), pentru
prelucrarea bunurilor mobile corporale achiziţionate din România sau din alte
state membre ori importate de către clientul care nu este stabilit în România,
se justifică de prestatorul serviciilor cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu clientul care nu este
stabilit în România;
b) factura pentru serviciile de prelucrare efectuate,
care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul
fiscal;
c) copie de pe unul dintre următoarele documente:
1. declaraţia vamală de export, certificată de biroul
vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie certificat
liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoţire la export (EAD), certificat
de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar, şi/sau, după caz, să fie
certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului
comunitar, transmisă de biroul vamal;
d) documentul de transport care atestă că bunurile
rezultate în urma prelucrării părăsesc Comunitatea, dacă transportul bunurilor
în afara Comunităţii intră în sarcina prestatorului de servicii, sau, după caz,
copie de pe acest document, dacă transportul bunurilor în afara Comunităţii
intră în sarcina clientului nestabilit în România.
(4) Scutirea de taxă prevăzută la alin. (1), pentru
prelucrarea bunurilor mobile corporale importate de către prestatorul de
servicii, se justifică de prestator cu următoarele documente:
a) contractul încheiat cu clientul care nu este
stabilit în România;
b) factura pentru serviciile prestate, care trebuie să
conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;
c) autorizaţia de perfecţionare activă în sistem de
rambursare;
d) declaraţia vamală pentru regimul vamal de
perfecţionare activă în sistemul de rambursare;
e) dovada exportului bunurilor rezultate în urma
prelucrării, reprezentată de unul dintre următoarele documente:
1. declaraţia vamală de export, certificată de biroul
vamal de ieşire din spaţiul comunitar şi/sau, după caz, să fie certificat
liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
2. documentul de însoţire la export (EAD), certificat
de biroul vamal de ieşire din spaţiul comunitar şi/sau, după caz, să fie
certificat liberul de vamă acordat de autoritatea vamală; sau
3. confirmarea electronică a părăsirii teritoriului
comunitar, transmisă de biroul vamal;
f) documentul de transport, care atestă că bunurile rezultate
în urma prelucrării părăsesc Comunitatea, dacă transportul bunurilor în afara
Comunităţii intră în sarcina prestatorului de servicii, sau, după caz, copie de
pe acest document, dacă transportul bunurilor în afara Comunităţii intră în
sarcina clientului nestabilit în România.
Exemplul 1: A
facturează către B servicii de confecţionare produse textile, materiile prime
fiind achiziţionate din Franţa de către client, respectiv de B. A este o
persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă
stabilită în Elveţia. Locul prestării serviciilor fiind în România conform art.
133 alin. (7) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană
impozabilă stabilită în afara Comunităţii, A trebuie să justifice scutirea de
TVA, întrucât ar fi avut obligaţia plăţii taxei dacă operaţiunea nu ar fi fost
scutită de taxă.
Exemplul 2: A
facturează către B servicii de confecţionare produse textile, materiile prime
fiind achiziţionate din Franţa de către client, respectiv de B. A este o
persoană impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă
stabilită în Italia. Locul prestării serviciilor se consideră a fi în Italia,
conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal şi în condiţiile stabilite prin
normele de aplicare a acestui articol, serviciile fiind neimpozabile în
România. Deşi operaţiunea reprezintă o prestare intracomunitară de servicii,
prestatorul nu are obligaţia de a depune declaraţia recapitulativă prevăzută la
art. 1564 din Codul fiscal, dacă prestarea de servicii este scutită
de TVA în statul beneficiarului, respectiv în Italia."
5. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„Art. 7. - (1) Partea din transportul internaţional de
persoane pentru care se aplică scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1)
lit. g) din Codul fiscal este transportul pentru care locul prestării se
consideră a fi în România, potrivit art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul
fiscal."
6. La articolul 8, alineatele (4)-(6) se modifică
şi vor avea următorul cuprins:
„(4) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată
se realizează fie de furnizor/prestator, fie de beneficiar, pe baza
documentelor care atestă că livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt
destinate scopurilor prevăzute de lege. Scutirea prevăzută la art. 143 alin.
(1) lit. h) din Codul fiscal se aplică atât pentru livrările de
bunuri/prestările de servicii realizate în beneficiul direct al armatorilor de
nave, cât şi în situaţia în care între furnizori/prestatori şi armator se
interpune un agent de navă. Scutirea de taxă pentru prestările de servicii
prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se
justifică de către prestatorul serviciilor, în măsura în care locul prestării
serviciilor este considerat a fi în România în conformitate cu prevederile art.
133 din Codul fiscal şi dacă acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei
conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o
scutire de taxă. Dacă locul prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin.
(1) lit. h) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se
justifică de beneficiarul serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la
plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea
nu ar fi scutită.
Exemplul 1: A
facturează către B servicii de reparaţii ale unei nave destinate transportului
maritim, serviciile fiind efectuate pe teritoriul României. A este o persoană
impozabilă stabilită în România, iar B este o persoană impozabilă stabilită în
Norvegia. Locul prestării serviciului fiind în România conform art. 133 alin.
(7) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o persoană impozabilă
nestabilită în Comunitate, prestatorul trebuie să justifice scutirea de taxă,
întrucât ar fi fost persoana obligată la plata taxei dacă operaţiunea nu era
scutită.
Exemplul 2: A
facturează către B servicii de reparaţii ale unei nave destinate transportului
maritim. A este o persoană impozabilă stabilită în Dubai, iar B este o persoană
impozabilă stabilită în România. Locul prestării serviciului este în România
conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, deoarece beneficiarul este o
persoană impozabilă stabilită în România. Prestatorul nefiind stabilit în
România, beneficiarul trebuie să justifice scutirea de taxă, întrucât ar fi
fost persoana obligată la plata taxei dacă operaţiunea nu era scutită.
(5) Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă
pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii
navelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal. Livrările de
bunuri destinate construirii navelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. h)
din Codul fiscal sau pentru orice alt tip de nave pot fi scutite de taxă pe
valoarea adăugată, conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul
fiscal, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de simplificare
prevăzută prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(6) Prin transport internaţional, în sensul
art. 143 alin. (1) lit. h) din Codul fiscal, se înţelege transportul care are
fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte
în afara ţării."
7. La articolul 9, alineatele (5)-(7) se modifică şi
vor avea următorul cuprins:
„(5) In cazul companiilor aeriene care nu sunt
stabilite în România, în scopul aplicării scutirilor se va considera că
activitatea acestora constă întotdeauna, în principal, în transportul
internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată. In cazul
companiilor aeriene stabilite în România, Direcţia generală aviaţie civilă din
cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va emite un certificat
care atestă faptul că activitatea acestora constă, în principal, în transportul
internaţional de persoane şi/sau de mărfuri efectuat cu plată, care va fi
transmis în copie furnizorilor/prestatorilor, ca document justificativ pentru
aplicarea scutirii. Certificatul va fi eliberat la solicitarea companiilor
aeriene, după cum urmează:
a) în cazul în care certificatul este solicitat în anul
curent pentru anul următor, va fi avută în vedere activitatea desfăşurată în
anul solicitării şi certificatul va fi valabil de la data de 1 ianuarie până la
data de 31 decembrie a anului calendaristic următor;
b) în situaţia în care certificatul nu a fost
solicitat în anul curent pentru anul următor, va fi avută în vedere activitatea
desfăşurată în anul precedent şi certificatul va fi valabil de la data emiterii
până la data de 31 decembrie a anului în care a fost eliberat;
c) în cazul companiilor aeriene nou-înfiinţate, certificatul
va fi eliberat în anul înfiinţării pe baza planului de afaceri prezentat
Direcţiei generale aviaţie civilă din cadrul Ministerului Transporturilor şi
Infrastructurii şi va fi valabil de la data emiterii până la data de 31
decembrie a anului în care a fost eliberat.
(6) Scutirea de taxă pe valoarea adăugată nu se acordă
pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii destinate construirii
aeronavelor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal. Livrările
de bunuri destinate construirii aeronavelor prevăzute la art. 143 alin. (1)
lit. i) din Codul fiscal sau pentru orice alt tip de aeronave pot fi scutite de
taxa pe valoarea adăugată conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din
Codul fiscal, dacă livrarea respectivă se încadrează într-o măsură de
simplificare prevăzută prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(7) Justificarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată
se realizează pe baza documentelor care atestă că livrările de bunuri şi
prestările de servicii sunt destinate scopurilor prevăzute de lege şi a
certificatului prevăzut la alin. (5) pentru companiile aeriene stabilite în
România. Scutirea prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal se
aplică atât pentru livrările de bunuri/prestările de servicii realizate în
beneficiul direct al companiilor aeriene, cât şi în situaţia în care între
furnizori/prestatori şi compania aeriană se interpune un agent de navă.
Scutirea de taxă pentru prestările de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1)
lit. i) pct. 1 şi 3 din Codul fiscal se justifică de către prestatorul
serviciilor, în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi
în România în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal şi dacă
acesta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1)
din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Dacă locul
prestărilor de servicii prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. i) pct. 1 şi 3 din
Codul fiscal este în România, scutirea de taxă se justifică de beneficiarul
serviciilor, dacă acesta ar fi persoana obligată la plata taxei conform art.
150 din Codul fiscal, în situaţia în care operaţiunea nu ar fi scutită."
8. La articolul 9, după alineatul (7) se introduce
un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
„(8) In sensul art. 143 alin. (1) lit. i) din Codul
fiscal, transportul internaţional are înţelesul de la art. 8 alin. (6)."
9. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va
avea următorul cuprins:
„Art. 11. - (1) Conform art. 1441 din Codul
fiscal, sunt scutite de taxă serviciile prestate de intermediarii care
acţionează în numele şi în contul altei persoane, în cazul în care aceste
servicii sunt prestate în legătură cu operaţiunile scutite prevăzute la art.
143 şi 144 din Codul fiscal, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 143
alin. (1) lit. f) şi la art. 143 alin. (2) din Codul fiscal. Scutirea de taxă
se justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciului de
intermediere este considerat a fi în România conform art. 133 din Codul fiscal
şi dacă acesta ar fi persoana obligată la plata TVA conform art. 150 alin. (1)
din Codul fiscal, în cazul în care nu s-ar aplica o scutire de TVA.
Beneficiarul serviciului de intermediere are obligaţia să justifice scutirea de
taxă dacă locul prestării este considerat în România conform art. 133 din Codul
fiscal şi în situaţia în care acesta ar fi persoana obligată la plata taxei
conform art. 150 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită."
Art. II. - Prezentul
ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în
vigoare la 1 ianuarie 2010.
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea