Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Metodologie Nr.- din 07.10.2011

privind sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile
ACT EMIS DE: Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului și Sportului
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 785 din 04 noiembrie 2011




Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Evaluarea şi validarea achiziţiilor dobândite de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control prin diferite programe şi forme de organizare a formării continue se realizează pe baza Sistemului de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile.(2) Sistemul prevăzut la alin. (1) permite flexibilizarea şi transparenţa rutelor de formare în contexte variate: formale, nonformale şi informale şi reglementează cadrul general, instituţional, conceptual şi procedural prin care se realizează acumularea, recunoaşterea şi echivalarea creditelor profesionale transferabile. Articolul 2Sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile operează cu următoarele concepte de bază: a)învăţarea pe tot parcursul vieţii; b)învăţarea în contexte formale; c)învăţarea în contexte nonformale; d)învăţarea în contexte informale; e)instituţiile sau organizaţiile în care se realizează învăţarea în contexte formale; f)instituţiile sau organizaţiile în care se realizează învăţarea în contexte nonformale; g)instituţiile sau organizaţiile în care se realizează învăţarea în contexte informale; h)rezultatele învăţării; i)identificarea rezultatelor învăţării; j)evaluarea rezultatelor învăţării; k)validarea rezultatelor învăţării; l)transferul rezultatelor învăţării şi al creditelor asociate; m)certificarea rezultatelor învăţării; n)recunoaşterea rezultatelor învăţării; o)educaţia şi formarea profesională; p)creditele pentru formare profesională; q)creditul profesional transferabil. Articolul 3Aplicarea principiului învăţării pe tot parcursul vieţii presupune recunoaşterea şi validarea, prin Sistemul de acumulare, recunoaştere şi echivalare a creditelor profesionale transferabile, a achiziţiilor dobândite de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control în contexte formale, nonformale şi informale. Articolul 4Cadrul conceptual privind descrierea contextelor formale de învăţare este reglementat prin Metodologia de acreditare şi evaluare periodică a furnizorilor de programe şi a programelor oferite de aceştia, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. În acest caz, evaluarea şi validarea rezultatelor învăţării sunt asigurate prin parcurgerea şi promovarea programelor de formare continuă respective. Articolul 5Cadrul conceptual privind descrierea contextelor nonformale şi informale de învăţare este reglementat prin Metodologia de recunoaştere a rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale a cadrelor didactice şi de echivalare a acestora în credite pentru educaţie şi formare profesională, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Capitolul IIAcumularea de credite profesionale transferabile Articolul 6Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământul preuniversitar este obligat să participe periodic la programe de formare continuă, astfel încât să acumuleze, la fiecare interval consecutiv de 5 ani, considerat de la data promovării examenului de definitivare în învăţământ, minimum 90 de credite profesionale transferabile. Articolul 7(1) Acumularea de credite profesionale transferabile se realizează prin recunoaşterea rezultatelor învăţării în contexte formale, nonformale şi informale.(2) Descrierea competenţelor profesionale şi a modalităţilor de evaluare şi certificare a acestora în cadrul sistemului de credite profesionale transferabile se realizează prin Metodologia formării continue a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control, aprobată prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.(3) Nivelurile de competenţă şi etapele de dezvoltare în carieră sunt descrise de standardele profesionale pentru profesia didactică, standarde de calitate şi competenţe profesionale.(4) Cuantificarea în credite profesionale transferabile a fiecărei/fiecărui competenţe/nivel de competenţă se realizează în concordanţă cu Metodologia formării continue a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control şi cu standardele profesionale pentru profesia didactică. Articolul 8Se echivalează cu 90 de credite profesionale transferabile următoarele forme de organizare a formării continue: a)obţinerea, în intervalul respectiv, a gradului didactic II sau a gradului didactic I; b)absolvirea de către personalul didactic din educaţia antepreşcolară, învăţământul preşcolar şi din învăţământul general obligatoriu, în intervalul respectiv, a studiilor universitare de master, în domeniul de specialitate sau în domeniul Ştiinţele educaţiei; c)absolvirea, în intervalul respectiv, a studiilor universitare de doctorat în domeniul de specialitate sau în domeniul Ştiinţele educaţiei; d)absolvirea, în intervalul respectiv, a unui program de conversie profesională în învăţământ prin studii postuniversitare; e)obţinerea, în intervalul respectiv, a unei alte specializări, care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei alte discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma de licenţă. Articolul 9(1) Se echivalează cu 60 de credite profesionale transferabile absolvirea în intervalul respectiv a unui curs postuniversitar didactic.(2) Se pot obţine până la 15 credite profesionale transferabile prin recunoaşterea rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale, conform Metodologiei de recunoaştere a rezultatelor învăţării în contexte nonformale şi informale a cadrelor didactice şi de echivalare a acestora în credite pentru educaţie şi formare profesională.(3) Diferenţa până la cele minimum 90 de credite profesionale transferabile se obţine prin participarea la programe de formare continuă acreditate, după formula: cel puţin 50% credite profesionale transferabile din programe de categoriile 1 şi 2 şi cel mult 50% credite profesionale transferabile din programe de categoriile 3 şi 4, conform Metodologiei de acreditare şi evaluare periodică a furnizorilor de programe şi a programelor oferite de aceştia. Articolul 10Se pot acumula minimum 90 de credite profesionale transferabile din programe de formare continuă acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, după formula: cel puţin 50% credite profesionale transferabile din programe de categoriile 1 şi 2 şi cel mult 50% credite profesionale transferabile din programe de categoriile 3 şi 4, conform Metodologiei de acreditare şi evaluare periodică a furnizorilor de programe şi a programelor oferite de aceştia. Capitolul IIIEchivalarea, evaluarea, validarea şi recunoaşterea în credite profesionale transferabile Articolul 11Echivalarea în credite profesionale transferabile a formelor de organizare a formării continue prevăzute la art. 8 şi art. 9 alin. (1) se face anual, pentru anul şcolar precedent. Articolul 12Echivalarea în credite profesionale transferabile se realizează la solicitarea personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control. Articolul 13Personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control depune, în perioada 1-15 septembrie, la secretariatul unităţii de învăţământ în care funcţionează un dosar care va conţine cererea de echivalare şi copii în conformitate cu originalele ale diplomelor care atestă participarea la formele de organizare a formării continue pentru care solicită echivalarea în credite profesionale transferabile, validate prin semnătura solicitantului. Articolul 14Responsabilul cu dezvoltarea profesională din unitatea de învăţământ depune la consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ dosarele personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control care solicită echivalarea în credite profesionale transferabile a unor forme de organizare a formării continue. Articolul 15La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se constituie prin decizie a directorului o comisie pentru echivalarea în credite profesionale transferabile a formelor de organizare a formării continue enumerate la art. 8. Articolul 16Comisia este alcătuită din următoarele persoane: a)directorul unităţii de învăţământ; b)responsabilul cu dezvoltarea profesională; c)un profesor metodist de la casa corpului didactic. Articolul 17Comisia se întruneşte în intervalul 20-30 septembrie al fiecărui an şcolar şi analizează dosarele personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control care solicită echivalarea. Articolul 18(1) Comisia se întruneşte şi analizează dosarele personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control care solicită echivalarea.(2) În termen de 5 zile de la finalizarea analizării dosarelor, comisia centralizează şi afişează rezultatele.(3) Unitatea de învăţământ eliberează personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control o adeverinţă de echivalare în credite profesionale transferabile, din care rezultă numărul de credite profesionale transferabile acordat. Articolul 19Unităţile de învăţământ păstrează dosarele depuse de personalul didactic, de conducere, de îndrumare şi de control care solicită echivalarea numărului de credite profesionale transferabile şi comunică inspectoratului şcolar judeţean/Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti informaţii privind formarea continuă a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control din unitatea de învăţământ respectivă. Articolul 20Recunoaşterea rezultatelor învăţării şi a creditelor asociate reprezintă procesul prin care se acordă un statut oficial rezultatelor învăţării şi creditelor dobândite, evaluate şi validate, în vederea recunoaşterii acumulării celor minimum 90 de credite profesionale transferabile, conform standardelor profesionale pentru profesia didactică, standardelor de calitate şi competenţelor profesionale, potrivit Metodologiei formării continue a personalului didactic, de conducere, de îndrumare şi de control.


COMENTARII la Metodologie -/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Metodologie - din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania