Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.702 din 27.09.2017

privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 785 din 04 octombrie 2017



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC Hotărârea Guvernului nr. 1.680/2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 30 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 15(1) Nerespectarea de către beneficiari a condiţiilor prevăzute în prezenta schemă determină recuperarea totală a ajutorului de stat, iar nerespectarea oricăror obligaţii suplimentare asumate conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare determină aplicarea de către Ministerul Finanţelor Publice a măsurilor necesare în vederea recuperării totale sau proporţionale, după caz, a ajutorului de stat plătit, conform cap. V subpct. 4.21 şi 4.22 din anexa nr. 3.(2) Modalitatea de recuperare a ajutorului de stat plătit este prevăzută în anexa nr. 3. 2. În anexa nr. 2, la capitolul I, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 10, cu următorul cuprins: 10. Data finalizării investiţiei reprezintă data de 31 decembrie a anului de finalizare a achiziţiei tuturor activelor eligibile şi neeligibile aferente acesteia. 3. În anexa nr. 3, la capitolul V, titlul punctului 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4. Controlul, raportarea alocărilor specifice individuale şi recuperarea ajutorului de stat plătit 4. În anexa nr. 3, la capitolul V punctul 4, subpunctul 4.2 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4.2. În cazul în care, în urma controalelor efectuate la întreprinderile beneficiare pentru acordarea alocărilor specifice individuale sau verificarea menţinerii investiţiei se constată, după caz: a)declaraţii incomplete şi/sau neconforme cu realitatea pentru a obţine suma nerambursabilă; b)nerealizarea de către întreprindere a contribuţiei proprii la realizarea proiectului de investiţii; c)schimbarea destinaţiei sumei nerambursabile; d)nerespectarea obligaţiilor asumate conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare.Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat propune ministrului finanţelor publice recuperarea totală sau proporţională, după caz, a ajutorului de stat plătit. 5. În anexa nr. 3, la capitolul V punctul 4, după subpunctul 4.2 se introduc patru noi subpuncte, subpunctele 4.21-4.24, cu următorul cuprins: 4.21. Ajutorul de stat plătit se recuperează total în următoarele situaţii: a)acordul pentru finanţare a fost revocat potrivit subpct. 5.4 lit. a), c)-f); b)nerespectarea obligaţiilor asumate conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare, pentru care se prevede revocarea acordului pentru finanţare; c)întreprinderea prezintă declaraţii incomplete şi/sau neconforme cu realitatea pentru a obţine suma nerambursabilă; d)întreprinderea nu îndeplineşte contribuţia proprie la realizarea proiectului de investiţii; e)întreprinderea schimbă destinaţia sumei nerambursabile. 4.22. Ajutorul de stat plătit se recuperează proporţional cu gradul de nerealizare a obligaţiilor asumate, conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare, altele decât cele pentru care a căror nerespectare se prevede revocarea acordului pentru finanţare. 4.23. În cazul în care nu sunt respectate mai multe dintre condiţiile asumate conform menţiunilor speciale prevăzute în acordul pentru finanţare, valoarea ajutorului de stat plătit ce se recuperează se calculează conform următorului mecanism: a)se calculează gradul de îndeplinire a fiecărei obligaţii asumate prin raportarea valorii indicatorului realizat la valoarea indicatorului menţionată în acordul pentru finanţare sau în studiul tehnico-economic, după caz; b)se calculează media aritmetică a gradelor de îndeplinire a tuturor obligaţiilor asumate; c)procentul calculat conform lit. b) se aplică valorii ajutorului de stat plătit; d)diferenţa între valoarea ajutorului de stat plătit şi valoarea calculată conform lit. c) reprezintă valoarea ajutorului de stat de recuperat. 4.24. În condiţiile în care, ulterior emiterii acordului pentru finanţare, intervin modificări ale legislaţiei generale care reglementează cadrul de organizare şi funcţionare a societăţilor comerciale, la sfârşitul perioadei de menţinere a investiţiei, sumele corespunzătoare contribuţiilor la dezvoltarea regională din menţiunile speciale se recalculează în raport cu aceste modificări. 6. În anexa nr. 3, la capitolul V punctul 4, subpunctul 4.3 se modifică şi va avea următorul cuprins: 4.3- (1) Recuperarea ajutorului de stat plătit se realizează conform procedurilor de recuperare prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, precum şi de Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 324/2016 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către Ministerul Finanţelor Publice a procedurilor privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat sau de minimis, cu modificările ulterioare.
(2) Ajutorul de stat plătit care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii până la data recuperării. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.589/2015 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.589/2015 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările ulterioare.
7. În anexa nr. 3, la capitolul V punctul 5 subpunctul 5.4, după litera d) se introduc două noi litere, literele e) şi f), cu următorul cuprins: e)întreprinderea nu respectă condiţia privind menţinerea investiţiei pentru o perioadă minimă de 5 ani după finalizarea acesteia; f)investiţia iniţială nu se mai încadrează în categoriile prevăzute la art. 2 din hotărâre.
PRIM-MINISTRUMIHAI TUDOSEContrasemnează:Ministrul finanţelor publice,Ionuţ MişaMinistrul afacerilor externe,Teodor-Viorel MeleşcanuMinistrul delegat pentru afaceri europene,Victor Negrescu


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 702/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 702 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu