HOTARARE Nr.
632 din 20 iunie 2007
privind aprobarea
inchirierii unor bunuri, proprietate publica a statului, aflate in
administrarea Administratiei Nationale „Apele Romane"
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 431 din 28 iunie 2007
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. 14 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică
şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Art. 1. - (1) Se aprobă închirierea de către
Administraţia Naţională „Apele Române" a unor bunuri imobile, respectiv
terenuri situate în albiile minore ale cursurilor de apă, malurile acestora şi cuvetele lacurilor,
precum şi imobile construcţii, proprietate publică a statului, aflate în
administrarea acesteia, prevăzute în paginile 118-379
din anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr.
1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul
public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Inchirierea bunurilor prevăzute la alin. (1) se
face prin licitaţie publică, în condiţiile legii.
Art. 2. - (1) Administraţia Naţională „Apele
Române" are dreptul să reţină o cota-parte de 50% din sumele percepute din
închirierea acestor bunuri, iar diferenţa de 50% se face venit la bugetul de stat.
(2) Sumele încasate de către Administraţia Naţională
„Apele Române" potrivit alin. (1) reprezintă venituri proprii şi se
utilizează în scopuri de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de
management cantitativ şi calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de
apă din România.
Art. 3. - (1) Contractele de închiriere se încheie de
către Administraţia Naţională „Apele Române" pentru o perioadă de maximum 5 ani, cu
posibilitatea prelungirii acestora, în condiţiile legii.
(2) In contractele încheiate se
prevăd în mod obligatoriu clauze asigurătorii în vederea susţinerii de către
locatar a cheltuielilor care pot apărea ca urmare a unor efecte neprevăzute
iniţial asupra malurilor şi albiilor cursurilor de apă, a cuvetei lacurilor de
acumulare sau a construcţiilor hidrotehnice aflate în zona de influenţă.
Art. 4. - Instrucţiunile pentru organizarea şi
desfăşurarea licitaţiilor publice şi pentru atribuirea contractelor de
închiriere, Contractul-cadru de închiriere, precum şi listele cuprinzând
bunurile propuse spre închiriere şi durata închirierii fiecăruia se aprobă prin
ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,
Attila Korodi
Ministrul economiei şi finanţelor,
Varujan Vosganian