Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 521 din 2 iunie 2010

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si în concesiunea Companiei Nationale de Cai Ferate „C.F.R." - S.A., în vederea scoaterii din functiune, casarii si valorificarii, respectiv reutilizarii acestora

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 400 din 16 iunie 2010



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de lucrările de modernizare a sectoarelor de cale ferată aflate pe coridorul IV paneuropean supuse modernizării, cu modificările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., având datele de identificare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. Contractul de concesiune având ca obiect aceste bunuri se modifică în mod corespunzător, conform reglementărilor în vigoare.

Art. 2. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului şi în administrarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. a unor mijloace fixe de pe coridorul IV paneuropean, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3. Contractul de concesiune având ca obiect aceste bunuri se modifică în mod corespunzător, conform reglementărilor în vigoare.

Art. 3. - Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, respectiv reutilizării mijloacelor fixe prevăzute la art. 1 şi 2, în condiţiile legii, pentru fiecare caz în parte.

Art. 4. - După scoaterea din funcţiune, casarea şi valorificarea, respectiv reutilizarea mijloacelor fixe prevăzute la art. 1 şi 2, Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. îşi va actualiza corespunzător evidenţele contabile aferente, inclusiv inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului.

Art. 5. -Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

ANEXA Nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE

ale mijloacelor fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. de pe raza de activitate a Regionalei CF Bucureşti, care vor trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune, casării si valorificării

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificare

Denumirea

Date de identificare

Valoarea

de inventar

(în lei)

Situaţia juridică

Situaţia juridică actuală

Tip bun

Descrierea tehnică

Vecinătăţi

Adresa

Anul dobândirii - dării în folosinţă

Baza legală

In administrare/ concesiune

Concesiune/ Inchiriat/Dat cu titlul gratuit

1

147766 parţial

8.10._

Linii ferate de circulaţie

şi aparate

de cale,

interoperabile

Diagonala 51-45 Ploieşti Est (linie CF = 0,007 km)

Regionalele

CFR Craiova,

Braşov,

Galaţi,

Constanţa

Regionala

CFR Bucureşti

1906

3.015,23

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

2

Schimbător 4 cap Y Ploieşti Est

1888

17.229,91

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

3

Schimbător 45 cap X Ploieşti Est

1906

17.229,91

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

4

Schimbător 51 cap X Ploieşti Est

1906

17.229,91

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

5

Schimbător 60 cap Y Ploieşti Est

1906

17.229,91

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

6

TDJ 29/33 St. Ploieşti Est

1906

34.459,83

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

7

Diagonala 2-4 Ploieşti Sud (linie CF = 0,023 km)'

1888

5.396,91

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

8

Schimbător 2 cap Y Ploieşti Sud

1888

35.101,22

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

9

Linie cf simplă Linia 30

Ploieşti Sud

(linie CF = 0,056 km)

1888

13.140,30

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

10

Schimbător 4 cap Y Ploieşti Sud

1888

9.385,93

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.743/2006,

HG 1.657/2008

Concesionat

Imobil

TOTAL nr. M.F. 147766 parţial

Linie CF simplă = 0,086 km, aparate de cale cf = 8

1998

169.419,06

ANEXA Nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE

ale mijloacelor fixe aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. de pe raza de activitate a Regionalei CF Craiova, care vor trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificare

Denumirea

Date de identificare

Valoarea

de inventar

(în lei)

Situaţia juridică

Situaţia juridică actuală

Tip bun

Descrierea tehnică

Vecinătăţi

Adresa

Anul dobândirii - dării în folosinţă

Baza legală

In administrare/ concesiune

Concesiune/ Închiriat/Dat cu titlul gratuit

1

147780 parţial

8. 10._

Linii ferate de circulaţie şi aparate de cale interoperabile

Schimbătorul nr. 1 în staţia CF Bascov

Regionala:

Timişoara,

Braşov,

Bucureşti

Regionala

CFR Craiova

1875

1.125

L 219/1998, HG 581/1998, HG 690/2007, HG 694/2007, HG 1.372/2008

Concesionat

Imobil

2

Schimbătorul nr. 3 în staţia CF Bascov

1875

1.125

L 219/1998, HG 581/1998, HG 690/2007, HG 694/2007, HG 1.372/2008

Concesionat

Imobil

Total nr. M.F. 147780 parţial

Aparate de cale echivalate = 2

1998

2.250

1

147786 parţial

8. 10._

Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare interoperabile

Instalaţii C.E.M. interioare la cabina 1 în staţia CF Bascov - 1 instalaţie C.E.M.

Regionala:

Timişoara,

Braşov,

Bucureşti

Regionala

CFR Craiova

1969

95

L 219/1998, HG 581/1998, HG 694/2007, HG 1.372/2008

Concesionat

Imobil

2

Instalaţii C.E.M. exterioare la cabina 1 în staţia CF Bascov - 1 instalaţie C.E.M.

1969

515

L 219/1998, HG 581/1998, HG 694/2007, HG 1.372/2008

Concesionat

Imobil

Total nr. M.F. 147786 parţial

Instalaţii C.E.M. = 2

1998

610

1

147788 parţial

8. 10._

Alte instalaţii şi clădiri aferente infrastructurii feroviare interoperabile

Cabina C.E.M. nr. 1 Bascov în staţia CF Bascov - 1 clădire

Regionala:

Timişoara,

Braşov,

Bucureşti

Regionala

CFR Craiova

1973

27.956

L 219/1998, HG 581/1998, HG 694/2007, HG 1.372/2008

Concesionat

Imobil

Total nr. M.F. 147788 parţial

Clădire = 1

1998

27.956

ANEXA Nr. 3

DATELE DE IDENTIFICARE

ale mijloacelor fixe de pe coridorul IV paneuropean aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. de pe raza de activitate a Regionalei CF Braşov, care vor trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, respectiv reutilizarii acestora

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificare

Denumirea

Date de identificare

Valoarea

de inventar

(în lei)

Situaţia juridică

Situaţia juridică actuală

Tip bun

Descrierea tehnică

Vecinătăţi

Adresa

Anul dobândirii - dării în folosinţă

Baza legală

In administrare/ concesiune

Concesiune/ Închiriat/Dat cu titlul gratuit

1

147822 parţial

8.10_

Instalaţii fixe de siguranţă şi de conducere operativă a circulaţiei feroviare interoperabile

1 instalaţie CED Alba Iulia

Regionala:

Cluj,

Bucureşti,

Timişoara,

Craiova,

Galaţi şi laşi

Regionala

CFR

Braşov

1967

14.195

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.741/2006,

HG 618/2008

Concesionat

Imobil

2

1 instalaţie CED, CR 3 Sighişoara

1980

1.819.197

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.741/2006,

HG 618/2008

Concesionat

Imobil

3

Instalaţie SAT

1997

83.061

L 219/1998,

HG 581/1998,

HG 1.741/2006,

HG 618/2008

Concesionat

Imobil

Total nr. M.F. 147822 parţial

Instalaţii CED = 2

1998

1.916.453


COMENTARII la Hotărârea 521/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 521 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 521/2010
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania