Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.5 din 01.07.2013

pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 419 din 10 iulie 2013



SmartCity1

În temeiul prevederilor Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă Normele privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2(1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică începând cu data intrării în vigoare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, adoptată de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa din 1 iulie 2013.
(2) La aceeaşi dată se abrogă
Hotărârea birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2006 pentru aprobarea Normelor privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare aferente cheltuielilor efectuate de deputaţi şi senatori în circumscripţiile electorale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 16 noiembrie 2012.Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului din 1 iulie 2013. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA p. PREŞEDINTELE SENATULUI, CRISTIAN-SORIN DUMITRESCU
ANEXĂNORME privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare În temeiul prevederilor
art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „În scopul exercitării mandatului în circumscripţiile electorale, deputaţilor şi senatorilor li se acordă lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare. Cuantumul sumei este stabilit prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare, dar nu mai puţin de o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului.“ În cuprinsul prezentelor norme, fondul pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare reprezintă suma forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, al Senatului, pentru cheltuieli de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, denumită în continuare fondul. Capitolul IDispoziţii generale Articolul 1(1) Suma forfetară lunară, în cuantumul stabilit prin hotărâre a birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, este destinată să acopere cheltuielile de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor din circumscripţiile electorale, potrivit legii.(2) Modul de constituire, utilizare şi justificare a acesteia se stabileşte prin prezentele norme. Capitolul IIConstituirea fondului Articolul 2(1) Fondul este prevăzut anual în bugetele Camerei Deputaţilor şi Senatului, reprezentând cel puţin o indemnizaţie şi jumătate brută a deputaţilor şi senatorilor, pe perioada unui an, inclusiv perioada vacanţelor parlamentare.(2) Fondul se majorează de la data indexării sau majorării indemnizaţiei de deputat ori de senator, corespunzător cu suma ce reprezintă indexarea sau majorarea indemnizaţiei de deputat ori de senator.(3) Fondul este prevăzut în bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului la capitolul „Cheltuieli curente - Cheltuieli de personal.“(4) Fondul prevăzut în bugetul anual se defalcă pe lunile anului bugetar. Economiile realizate în luna anterioară se reportează pentru luna următoare; economiile realizate la sfârşitul anului se varsă la bugetul de stat. Articolul 3(1) Fondul se constituie lunar, global şi separat pentru fiecare deputat sau senator, ţinându-se seama de numărul deputaţilor sau al senatorilor din luna respectivă.(2) Constituirea fondului se face din fondul global, începând cu data întrunirii legale a Camerei Deputaţilor/Senatului, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului; deputaţilor/senatorilor care intră în exercitarea mandatului în cursul legislaturii li se constituie fondul de cheltuieli de la data validării şi depunerii jurământului.(3) Fondul nu se mai constituie pentru deputatul sau senatorul căruia îi încetează mandatul prin demisie, prin pierderea drepturilor electorale, prin incompatibilitate ori deces, începând cu luna următoare celei în care are loc evenimentul respectiv. Articolul 4Evidenţa constituirii şi utilizării fondului se ţine pe fiecare deputat sau senator de către Direcţia decontări cu deputaţii din cadrul serviciilor Camerei Deputaţilor, respectiv Serviciul birouri senatoriale din cadrul serviciilor Senatului. Capitolul IIIOrganizarea activităţii în circumscripţiile electorale Articolul 5Deputaţii şi senatorii pot organiza birouri parlamentare în circumscripţiile electorale, potrivit legii, după cum urmează: a)fiecare deputat sau senator în circumscripţia electorală în care a fost ales; b)în alte circumscripţii electorale, la solicitarea partidelor politice pe lista cărora au candidat, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau al Senatului; c)prin asociere. Articolul 6(1) Deputaţii şi senatorii pot înfiinţa unul sau mai multe birouri parlamentare în circumscripţiile electorale în care au fost aleşi, indiferent de forma de organizare prevăzută la art. 5.(2) Birourile parlamentare pot funcţiona în orice localitate de pe teritoriul circumscripţiei electorale respective. Localităţile în care funcţionează birouri se stabilesc de către deputaţi, respectiv senatori.(3) Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, aleşi la nivel naţional, pot organiza birouri parlamentare oriunde pe teritoriul României, în limitele sumei prevăzute la art. 2.(4) Deputaţii şi senatorii aleşi în circumscripţia electorală pentru românii cu domiciliul în afara României pot organiza birouri parlamentare în afara ţării, cu respectarea legislaţiei statului respectiv, sau în România, cu aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, în limita sumei prevăzute la art. 2. Decontarea cheltuielilor pentru chirie şi utilităţi se va face conform procedurilor fiscale ale statului pe teritoriul căruia a fost organizat biroul parlamentar.(5) Localităţile în care funcţionează birourile parlamentare se comunică în scris Direcţiei decontări cu deputaţii de către deputat, respectiv Serviciului birouri senatoriale de către senator.(6) Birourile parlamentare funcţionează în localităţile stabilite pe întreaga durată a mandatului, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 3 alin. (3), când pot interveni modificări în structura deputaţilor sau senatorilor pe circumscripţiile electorale.(7) Spaţiile destinate birourilor parlamentare nu pot fi închiriate în imobile aflate în proprietatea deputaţilor sau senatorilor, a membrilor familiilor sau rudelor acestora, până la gradul al III-lea. Interdicţia este aplicabilă şi pentru acele spaţii aflate în patrimoniul unor societăţi comerciale la care deputaţii sau senatorii, membrii familiilor sau rudele acestora sunt asociaţi ori acţionari.(8) Pot fi organizate birouri parlamentare în spaţiile prevăzute la alin. (7) doar dacă acestea sunt puse la dispoziţie cu titlu gratuit.(9) În cadrul birourilor parlamentare se poate angaja personal cu contract de muncă pe perioadă determinată, potrivit anexei nr. 5 şi nomenclatorului funcţiilor prevăzut în anexa nr. 4, sau colaboratori, pe bază de convenţie civilă, conform anexei nr. 6, cărora li se stabilesc atribuţii şi răspunderi potrivit legii. Angajarea personalului birourilor parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor se face prin încheierea unui contract de muncă sau a unei convenţii civile, ambele pe durată determinată. În cazul angajării pe baza unui contract de muncă, încadrarea salariaţilor se face la propunerea deputatului sau a senatorului în cauză, iar în cazul convenţiei civile, aceasta se încheie între deputatul sau senatorul în cauză şi persoana fizică.(10) Contractele de muncă şi convenţiile civile pentru birourile parlamentare ale deputaţilor se depun la Direcţia generală resurse umane şi salarizare din cadrul Camerei Deputaţilor, iar contractele de muncă şi contractele civile pentru birourile parlamentare ale senatorilor se depun la Direcţia resurse umane şi la Serviciul salarizare din cadrul Senatului.(11) Contractul individual de muncă al personalului biroului deputatului/senatorului încetează la data încetării mandatului de deputat/senator. În perioada exercitării mandatului de deputat/senator, contractul individual de muncă poate înceta în condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la biroul parlamentar al acestuia.(13) Angajaţii cu contract de muncă sau convenţie civilă ai unui birou parlamentar pot fi reangajaţi la biroul parlamentar al aceluiaşi deputat sau senator şi într-un mandat ulterior. Articolul 7Fondul lunar se acordă în funcţie de opţiunea fiecărui deputat sau senator, astfel: a)în numerar, la casieria Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului; b)prin alte modalităţi de plată, potrivit instrucţiunilor de plată transmise de deputaţi şi senatori. Capitolul IVEfectuarea cheltuielilor Articolul 8Orice plată sau cheltuieli se efectuează pe baza documentelor justificative, potrivit anexelor nr. 1-3. Articolul 9 (1) Deputatul sau senatorul ori deputaţii sau senatorii desemnaţi (în cazul asocierii) aprobă efectuarea cheltuielilor.(2) Confirmarea realităţii şi legalităţii cheltuielilor efectuate se face de către deputat, respectiv senator, conform legii. Articolul 10(1) Cheltuielile de personal se pot efectua prin angajarea personalului cu contract de muncă pe perioadă determinată care să nu depăşească perioada mandatului deputatului sau senatorului. Contractul de muncă va conţine clauze care să permită încetarea raporturilor de muncă înainte de expirarea perioadei normale a mandatului pentru situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (3).(2) Salariile stabilite pentru personalul angajat în birourile parlamentare nu pot depăşi salariile personalului cu funcţii similare din serviciile Camerei Deputaţilor sau serviciile Senatului, după caz.(3) Convenţiile civile pentru colaboratori se încheie pe perioade determinate sau pentru executarea unor lucrări. În aceste cazuri, plata se face cu ora, conform statului de plată, dar nu mai mult de 170 de ore/lună. Documentele necesare întocmirii acestor convenţii civile se transmit, anterior începerii activităţii, Direcţiei generale resurse umane şi salarizare a Camerei Deputaţilor, respectiv Direcţiei resurse umane şi Serviciului salarizare din cadrul Senatului.(4) Cuantumul sumei de plată se stabileşte în funcţie de natura atribuţiilor sau a lucrărilor de executat, utilizându-se funcţiile din nomenclatorul prevăzut în anexa nr. 4. Articolul 11Diurna, cazarea sau transportul personalului angajat şi al colaboratorilor pentru deplasările în circumscripţii şi la Parlament se decontează pe bază de documente justificative (ordin de deplasare, factură fiscală şi chitanţă de plată pentru cazare, bilete pentru transport etc.). Diurna se decontează în cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului pentru personalul din instituţiile bugetare. Articolul 12 (1) Cheltuielile efectuate pentru furnituri de birou şi materiale consumabile pentru imprimante, copiatoare, faxuri etc., protocol efectuat cu ocazia primirii invitaţilor, transport în circumscripţia electorală (carburanţi, lubrifianţi, taxi etc.), materiale de curăţenie şi întreţinere se stabilesc la limita maximă de 50 % din suma forfetară.(2) Sumele neutilizate pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1) se reportează pentru lunile următoare.(3) Economiile realizate la cheltuielile prevăzute la alin. (1) pot fi utilizate şi pentru alte tipuri de cheltuieli prevăzute în prezentele norme.(4) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se justifică pe baza declaraţiei pe propria răspundere a deputatului, respectiv a senatorului, prevăzută în anexa nr. 2, care constituie document justificativ pentru decontare. Articolul 13(1) Cheltuielile de întreţinere, gospodărire, precum şi alte utilităţi şi servicii (încălzire, energie electrică, gaze, apă, canal, salubritate, abonament radio-TV, abonament cablu TV, abonament internet, asigurare şi monitorizare pază, reparaţia şi igienizarea spaţiului şi alte prestaţii de servicii necesare pentru funcţionarea biroului parlamentar) se justifică pe baza contractelor sau convenţiilor încheiate cu prestatorul de servicii şi a documentelor justificative de plată.(2) Limita valorică a cheltuielilor supuse rambursării, potrivit
art. 39 alin. (5) din Legea nr. 96/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va stabili anual de birourile permanente ale celor două Camere în şedinţă comună.
(3) Chiriile se justifică pe baza contractelor de închiriere, subînchiriere sau a convenţiilor şi a documentelor justificative de plată. În cazul în care spaţiile necesare birourilor parlamentare nu pot fi asigurate de autorităţile administraţiei locale, acestea se pot închiria de la alte persoane juridice sau fizice.(4) Cheltuielile pentru reparaţii curente efectuate la sediile birourilor parlamentare se justifică pe bază de contracte civile pentru colaboratori, facturi fiscale sau, după caz, cu deviz de lucrări.(5) Fiecare deputat sau senator are dreptul la un abonament de telefonie mobilă. Decontarea se face în conformitate cu hotărârile birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului. Articolul 14În exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii mai pot efectua cheltuieli din suma forfetară, după cum urmează:

revizia, întreţinerea şi reparaţia bunurilor din patrimoniul Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, repartizate în scopul exercitării mandatului de către deputaţi la birourile parlamentare;

serviciile medicale la angajarea personalului din cadrul birourilor parlamentare;

cheltuieli pentru editarea şi multiplicarea materialelor;

anunţuri prin mass-media;

difuzare de clipuri promoţionale radio-tv şi prin sistemul local de internet;

promovarea şi prezentarea activităţii biroului parlamentar prin emisiuni radio-tv;

realizarea şi actualizarea paginii web;

revista presei on-line;

consultanţă juridică de specialitate;

abonamente pentru presa scrisă;

publicitate;

articole în presa scrisă: declaraţii, intervenţii, răspunsuri;

servicii S.M.S.-eveniment;

taxa pentru parcarea autoturismului la aeroportul cel mai apropiat de domiciliu;

expedieri poştale;

servicii poştale postmesager;

alte prestaţii similare necesare funcţionării biroului parlamentar. Articolul 15 (1) Din suma forfetară se pot achiziţiona obiecte de inventar de mică valoare sau de folosinţă scurtă, bunuri pentru dotarea autoturismelor de serviciu, definite potrivit legii.(2) Deputaţii şi senatorii vor face propuneri privind achiziţionarea de mijloace fixe, propuneri care sunt supuse aprobării birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului, în vederea includerii acestora în bugetele celor două Camere pe anul următor. Articolul 16Chiria aferentă spaţiilor, cheltuielile de întreţinere şi gospodărire, drepturile băneşti ale persoanelor angajate în birourile parlamentare ale deputaţilor şi ale senatorilor şi alte cheltuieli aferente exercitării mandatului se asigură din suma forfetară alocată deputaţilor şi senatorilor. Articolul 17Fondul poate fi utilizat şi pentru alte cheltuieli numai dacă acestea sunt prevăzute în normele legale şi nu contravin prezentelor norme. Capitolul VEvidenţa şi decontarea cheltuielilor Articolul 18(1) Documentele justificative se îndosariază şi se transmit lunar, împreună cu decontul de cheltuieli, Direcţiei decontări cu deputaţii a Camerei Deputaţilor, respectiv Serviciului birouri senatoriale din cadrul Senatului.(2) Pentru perioada vacanţei parlamentare de vară (iulie, august) documentele justificative şi decontul de cheltuieli se transmit cumulat, până la data de 15 septembrie.(3) Centralizatorul deconturilor de cheltuieli pentru deputaţi, verificate de Serviciul decontări, avizate de controlul financiar propriu şi aprobate de directorul Direcţiei decontări cu deputaţii, se transmite Direcţiei financiar-contabile pentru înregistrarea în contabilitatea Camerei Deputaţilor.(4) Centralizatorul deconturilor de cheltuieli pentru senatori, verificate la Serviciul birouri senatoriale, avizate de controlul financiar preventiv propriu şi aprobate de şeful Serviciului birouri senatoriale, se transmite Direcţiei buget, finanţe, contabilitate pentru înregistrarea în contabilitatea Senatului. Articolul 19 (1) Cheltuielile efectuate cu activitatea în circumscripţiile electorale se decontează lunar, întocmindu-se decontul de cheltuieli, conform modelului prezentat în anexa nr. 3, care cuprinde:a)decontul de cheltuieli; b)documentele justificative de cheltuieli. (2) Decontul de cheltuieli, potrivit alin. (1), se prezintă de către deputaţi la Serviciul decontări din cadrul Direcţiei decontări cu deputaţii, iar de către senatori la Serviciul birouri senatoriale, care verifică:a)exactitatea calculelor şi corectitudinea înregistrărilor; b)legalitatea cheltuielilor şi a altor operaţiuni patrimoniale efectuate. Articolul 20(1) Decontul de cheltuieli se prezintă cel mai târziu până la data de 15 a lunii în curs, pentru luna precedentă.(2) Nedepunerea în termen a decontului atrage neeliberarea sumei cuvenite pentru perioada următoare. Articolul 21Suma necheltuită se reportează pentru lunile următoare. Articolul 22 (1) Sumele neutilizate la sfârşitul anului se restituie la casieria Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului, până cel mai târziu la data de 25 decembrie a anului bugetar.(2) Pentru nedepunerea la termen a sumelor prevăzute la alin. (1) se aplică majorări de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor bugetare, conform reglementărilor legale în vigoare, care se suportă de deputat sau de senator, după caz. Capitolul VIDispoziţii finale Articolul 23Camera Deputaţilor şi Senatul vor pune la dispoziţia fiecărui deputat şi senator câte o ştampilă cu însemnele Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului. Articolul 24 (1) Obiectele de inventar achiziţionate din fond intră în patrimoniul Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului.(2) Casarea sau declasarea obiectelor de inventar se face de Comisia de casare numită, prin ordin, de către secretarul general al Camerei Deputaţilor, respectiv de secretarul general al Senatului, în condiţiile stabilite de lege. Articolul 25(1) Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului soluţionează litigiile apărute prin aplicarea prezentelor norme, care nu sunt de competenţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor, a Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului şi, respectiv, a instanţelor judecătoreşti.(2) Comisia este sesizată de deputaţii sau senatorii interesaţi, de preşedintele Senatului ori al Camerei Deputaţilor, de biroul permanent al uneia dintre cele două Camere, de un grup parlamentar, de o comisie permanentă sau de secretarul general a Camerei Deputaţilor ori al Senatului. Comisia se poate sesiza şi din oficiu.(3) Hotărârile comisiei sunt definitive şi executorii. Articolul 26Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme. ANEXA Nr. 1la norme CHELTUIELILE ce se efectuează din fondul pentru activitatea deputaţilor şi senatorilor în circumscripţiile electorale şi documentele justificative ale acestora

Nr. crt. Natura cheltuielilor Documente necesare şi justificative
0 1 2
1. Salariile personalului angajat pe perioadă determinată a) Contractul individual de muncă b) Stat de plată a salariilor
2. Indemnizaţiile colaboratorilor a) Convenţie civilă de colaborare b) Stat de plată
3. Contribuţiile angajatorului şi ale angajatului sau ale colaboratorului la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la fondul de şomaj, la fondul de sănătate etc., conform legii Ordine de plată
4. Chiria, utilităţile şi alte servicii (încălzire, electricitate, apă, canal, salubritate, telefon, abonament radio-tv, pagina web, internet, servicii S.M.S.-sender, editare şi multiplicare de materiale, reparaţii şi igienizare, pază şi monitorizare, publicitate şi urări la posturi TV sau prin reţeaua locală internet, reparaţia bunurilor din dotarea biroului parlamentar, materiale publicate în presă, servicii poştale etc.) Contracte de închiriere-subînchiriere, convenţii pentru spaţiu şi pentru prestări de servicii, precum şi alte contracte, convenţii sau încheieri, după caz, factură fiscală, chitanţă, bon fiscal, ordin de plată, deviz de lucrări etc.
5. Diurna de deplasare, cazare şi transport în circumscripţiile electorale şi la Parlamentul României, pentru personalul angajat şi pentru colaboratori Ordin de deplasare
6. Contravaloarea cheltuielilor pentru: furnituri de birou şi materiale consumabile pentru imprimante, copiatoare, faxuri etc., protocol pentru primirea invitaţilor, transport în circumscripţia electorală (carburanţi, lubrifianţi, taxi etc.), materiale de curăţenie şi întreţinere Declaraţie pe propria răspundere
7. Reparaţii curente şi ale spaţiilor birourilor parlamentare - manoperă şi materiale Contract, contract civil de colaborare, stat de plată, factură fiscală, deviz de lucrări, chitanţă, bon fiscal, ordin de plată etc.
8. Reparaţii şi revizii ale bunurilor aflate în dotarea birourilor parlamentare Contract, contract civil de colaborare, factură fiscală, deviz de lucrări, chitanţă, bon fiscal, ordin de plată etc.
9. Obiecte de inventar de mică valoare sau de scurtă durată Factură fiscală şi chitanţă Certificat de garanţie
10. Abonamente pentru presă Factură fiscală, chitanţă
11. Multiplicare de documente, anunţuri în mass-media, reclamă şi apariţii la TV Contract, factură fiscală, chitanţă, ordin de plată etc.

ANEXA Nr. 2la norme DECLARAŢIE Subsemnatul, ........ ........ .........., deputat/senator în Circumscripţia electorală ........ ................, colegiul uninominal nr. ..............., legitimaţia nr. ........ ................ ........, declar pe propria răspundere că în luna ........ ............ am efectuat, conform art. 12 din Normele privind modul de utilizare şi justificare a sumei forfetare pentru cheltuielile de organizare şi funcţionare a birourilor parlamentare, cheltuieli pentru: furnituri de birou şi materiale consumabile pentru imprimante, copiatoare, faxuri etc., protocol pentru primirea invitaţilor, transport în circumscripţia electorală (carburanţi, lubrifianţi, taxi etc.), materiale de curăţenie şi întreţinere, în sumă totală de ........ ................ ........ lei. Data ........ ................ ........ Deputat/Senator, ........ ................ ........ ANEXA Nr. 3la norme Deputatul/Senatorul ........ ........ ........... Legitimaţia nr. ........ .............. DECONT DE CHELTUIELI pe luna ........ ........ ............... Verificat Camera Deputaţilor Serviciul decontări ........ ........ ............. Senat Serviciul birouri senatoriale ........ ........ ............. Semnătura deputatului/senatorului, ........ ................ ............. Data ........ .............. ANEXA Nr. 4la norme NOMENCLATORUL funcţiilor privind încadrarea personalului din circumscripţiile electorale NOTĂ: Nivelul salariilor se comunică birourilor parlamentare ori de câte ori intervin modificări ale acestora. ANEXA Nr. 5la norme CONTRACT INDIVIDUAL DE MUNCĂ încheiat şi înregistrat cu nr. ............. din ........ ............. Modelul contractului individual de muncă şi al anexelor la contact se stabileşte de structurile organizatorice de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform procedurilor operaţionale aplicate la data încheierii acestuia. ANEXA Nr. 6la norme CONVENŢIE CIVILĂ Nr. ........ ........ din ........ ............. Modelul contractului civil se stabileşte de structurile organizatorice de specialitate ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, conform procedurilor operaţionale aplicate la data încheierii acestuia.


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 5/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 5 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu