HOTARARE*)    din 28 septembrie 1999

in cauza I. Dalban impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 277 din 20 iunie 2000

    *) Aceasta hotarare poate suferi schimbari de forma inaintea aparitiei in versiune definitiva in culegerea oficiala cuprinzand hotarari si decizii ale Curtii.

    In cauza "I. Dalban" impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constituita conform art. 27 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (conventia), astfel cum a fost modificata prin Protocolul nr. 11*1), si conform dispozitiilor aplicabile din regulamentul interior*2), in Marea Camera compusa din urmatorii judecatori:
    domnii L. Wildhaber, presedinte;
    A. Pastor Ridruejo;
    L. Makarczyk;
    P. Kuris;
    R. Turmen;
    J. - P. Costa;
    doamna F. Tulkens;
    V. Straznicka;
    domnii M. Fischbach;
    V. Butkevych;
    doamna H.S. Greve;
    domnii A.B. Baka;
    R. Maruste;
    E. Levits;
    doamnele S. Botoucharova;
    R. Besteliu, judecator ad-hoc;
    precum si dl P.J. Mahoney, grefier adjunct,
    dupa ce a deliberat in Camera de Consiliu in zilele de 8 ianuarie, 24 ianuarie si 9 septembrie 1999,
    pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la 9 septembrie 1999:

    PROCEDURA
    1. Curtea a fost sesizata, in conformitate cu fostul art. 19 din conventie*3), de catre Comisia Europeana a Drepturilor Omului (Comisia), la data de 27 aprilie 1998 si apoi la data de 5 mai 1998, de catre doamna Elena Dalban, vaduva reclamantului, decedat la data de 13 martie 1998, in termenul de 3 luni prevazut de fostele art. 32 alin. 1 si art. 47 din conventie. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 28.114/95) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Ionel Dalban, a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995, in temeiul art. 25.
    Pentru motive de ordin practic prezenta hotarare va continua sa il numeasca pe domnul Dalban "reclamant", desi aceasta calitate ar trebui sa fie atribuita doamnei Dalban (Hotararea Ahmet Sadik impotriva Greciei din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii, 1996 - V, pag. 1.641, alin. 3).
    Cererea Comisiei face trimitere la dispozitiile fostelor art. 44 si 48, astfel cum au fost modificate de Protocolul nr. 9*4), pe care Romania l-a ratificat, precum si la declaratia romana, prin care se recunoaste jurisdictia obligatorie a Curtii (fostul articol 46). Cererea citata si plangerea reclamantului au ca obiect obtinerea unei decizii cu privire la chestiunea de a sti daca situatia de fapt este de natura sa duca la concluzia ca statul parat a incalcat exigentele art. 6 alin. 1 si ale art. 10 din conventie.
------------
    Notele grefierului:
    *1, *2) Intrat in vigoare la data de 1 noiembrie 1998.
    3) Incepand cu data intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11, care a amendat aceasta prevedere, Curtea functioneaza permanent.
    4) Intrat in vigoare la data de 1 octombrie 1994, Protocolul nr. 9 a fost abrogat prin Protocolul nr. 11.

    2. Doamna Dalban a fost reprezentata [art. 31 alin. 1 din fostul regulament B*5)], de domnul I. Popa, avocat in Baroul Bacau, pe care domnul Thor Vilhjalmsson, vicepresedintele Curtii la acea data, l-a autorizat sa foloseasca limba romana in procedura scrisa.
------------
    5) Regulamentul B, intrat in vigoare la data de 2 octombrie 1994, s-a aplicat pana la data de 31 octombrie 1998 tuturor cauzelor privind statele vizate de Protocolul nr. 9.

    3. In calitate de presedinte al Camerei care fusese initial constituita (fostul art. 43 din conventie si art. 21 din fostul regulament B) pentru a analiza in special chestiunile de procedura care s-ar putea ridica inaintea intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11, domnul Thor Vilhjalmsson i-a consultat, prin intermediul grefierului, pe domnul Aurel Ciobanu-Dordea, agent al Guvernului roman (Guvernul), avocatul reclamantului si pe domnul C. Barsan, delegatul Comisiei, cu privire la organizarea procedurii scrise. Conform ordonantei emise in urma acestor demersuri grefierul a primit memoriile Guvernului si ale reclamantului la data de 30 iulie si, respectiv, la data de 31 august 1998.
    4. In urma intrarii in vigoare a Protocolului nr. 11 la data de 1 noiembrie 1998 examinarea cauzei a fost incredintata, in aplicarea art. 5 alin. 5 din protocolul citat, Marii Camere. Marea Camera a fost compusa din domnul C. Barsan, judecator ales in numele Romaniei [art. 27 alin. 2 din conventie si art. 27 alin. 4 din regulament, domnul L. Wildhaber, presedinte al Curtii, doamna E. Palm, vicepresedinta a Curtii, domnul J. - P. Costa si domnul M. Fischbach, ambii vicepresedinti ai sectiei (art. 27 alin. 3 din conventie si art. 24 alin. 3 si 5 a) din regulament)]. In afara de acestia au mai fost desemnati: domnul A. Pastor Ridruejo, domnul G. Bonello, domnul J. Makarczyk, domnul P. Kuris, domnul R. Turmen, doamna F. Tulkens, doamna V. Straznicka, domnul V. Butkevych, doamna H.S. Greve, domnul A.B. Baka, domnul R. Maruste si doamna S. Botoucharova. Ulterior s-a constatat ca domnul Barsan, care participase la examinarea cauzei de catre Comisie, nu mai era compatibil cu calitatea de membru al Marii Camere (art. 28 din regulament). Prin urmare Guvernul a desemnat-o pe doamna R. Besteliu pentru a participa in calitate de judecator ad-hoc (art. 27 alin. 2 din conventie si art. 29 alin. 1 din regulament).
    5. Presedintele a hotarat ca nu era necesar ca in aceasta cauza Comisia sa desemneze un delegat (art. 99 din regulament).
    6. Dupa ce i-a consultat pe Agentul guvernamental si pe avocatul doamnei Dalban Marea Camera a hotarat ca nu era nevoie sa se tina o audiere publica.
    7. La data de 16 si, respectiv, 22 decembrie 1998 grefierul a primit observatiile complementare ale reclamantului si ale Guvernului. Acesta din urma ruga Curtea sa amane pronuntarea, avand in vedere recursul in anulare cu care Parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justitie si prin care s-a solicitat anularea celor doua hotarari prin care reclamantul a fost condamnat.
    8. Prin urmare domnul E. Levits, membru supleant, l-a inlocuit pe domnul Bonello aflat in imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].
    9. La data de 8 ianuarie 1999 Marea Camera a hotarat suspendarea examinarii cauzei.
    10. La data de 21 mai 1999 Guvernul, prin intermediul noului sau agent, domnul C. - L. Popescu, a trimis grefei textul deciziei Curtii Supreme de Justitie din 2 martie 1999. La data de 6 mai si, respectiv, 1 iunie 1999 reclamantul si Guvernul au depus, la cererea presedintelui, comentariile lor cu privire la aceasta decizie.
    11. Ulterior domnul L. Ferrari Bravo, membru supleant, a inlocuit-o pe doamna Palm, aflata in imposibilitate de a participa [art. 24 alin. 5 b) din regulament].

    IN FAPT
    I. Circumstantele cauzei
    12. Ziarist si director al revistei saptamanale locale "Cronica Romascana", domnul Ionel Dalban a locuit la Roman pana la moartea sa, survenita la data de 13 martie 1998.
    13. La data de 23 septembrie 1992 reclamantul a publicat in nr. 90/1992 al respectivei reviste un articol intitulat "Fraude de zeci de milioane la I.A.S Roman", in care dezvaluia fraudele care ar fi fost comise de directorul Intreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman (fosta I.A.S.), G.S. Citand rapoartele directiei economice din cadrul Politiei Generale, ziaristul a scris: "(...) o noua frauda de proportii incredibile se dezvaluie la Societatea Comerciala <<Fastrom>> S.A. Roman, fost I.A.S., avandu-l in prim plan pe un alt rasfatat al nomenclaturii comuniste locale, domnul G.S. Valoarea pagubei produse de dumnealui [...] se ridica, dupa estimarile politiei economice din Inspectoratul General al Politiei si ale altor experti din capitala, la peste 23 milioane lei! Frauda consta in documente intrate in gestiunea depozitului central al I.A.S. Roman, dar marfurile propriu-zise nu sunt de gasit in inventarele unitatilor din subordine. S-a stabilit ca multe dintre aceste marfuri au fost inlocuite cu ce au avut nevoie domnul Smintina si apropiatii sai sau pur si simplu au fost transformate in lei, impartiti apoi frateste. Jaf ca in codru!
    Opinia publica romascana se intreaba: cum a fost posibil? Poate ne va spune domnul senator R.T., care pana in acest an [...] a fost imputernicit al statului la <<Fastrom>> Roman. In aceasta calitate, domnia sa a ridicat pe statele de plata, luna de luna, insumat, sute de mii de lei. Pentru ce sau, altfel spus, cum a aparat interesele statului s-a vazut [...]."
    14. La data de 6 ianuarie 1993 reclamantul a publicat (in nr. 104/1993 al revistei) un articol in care se putea citi:
    "Dacia break cu numar de inmatriculare 2 - NT - 173, apartinand <<Fastrom>> a fost <<achizitionata>> timp de un an si jumatate de catre domnul senator R.T., de vineri pana luni, pentru a-l duce si a-l aduce la Aeroportul de la Bacau (sofer R.M.), poveste deja terminata, dar care inca nu a fost uitata."
    15. Apreciind aceste afirmatii ca defaimatoare, G.S. si R.T. au formulat plangeri penale prealabile impotriva domnului Dalban, invocand art. 206 din Codul penal.
    16. La data de 24 iunie 1994 Judecatoria Roman l-a condamnat pe reclamant la 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de calomnie, dispunand suspendarea executarii pedepsei si obligarea acestuia la plata unei sume de 300.000 lei partilor civile R.T. si G.S. In plus reclamantului i-a fost interzisa exercitarea profesiei pe o durata nedeterminata.
    17. Instanta a motivat ca, desi G.S. a fost cercetat penal in doua cauze, parchetul a dispus la data de 7 septembrie 1990 si la data de 10 decembrie 1992 neinceperea urmaririi penale pentru infractiunile de delapidare si de abuz in serviciu contra intereselor obstesti (art. 248 din Codul penal).
    In ceea ce il priveste pe R.T. instanta a constatat ca, in calitatea sa de membru al Consiliului reprezentantilor statului, primise o indemnizatie de 55.000 lei in perioada iunie 1991 - iulie 1992 si nu "sute de mii" de lei. In plus, conform regulamentului interior al Senatului, "prefecturile, in scopul exercitarii activitatilor senatoriale, vor pune la dispozitie senatorilor un mijloc de transport si o secretara", iar prin adresa nr. 4.849/1991 Prefectura Judetului Neamt a solicitat conducerii Intreprinderii Agricole de Stat "Fastrom" Roman sa puna la dispozitie biroului senatorial Roman o masina. Judecatorii au constatat ca afirmatiile reclamantului nu corespundeau realitatii.
    18. Reclamantul a declarat recurs. Din punctul sau de vedere rapoartele Directiei economice a politiei, care au stat la baza acuzarii lui G.S., procesele-verbale intocmite de inspectori financiari la datele de 19 iunie, 26 iunie si, respectiv, 18 decembrie 1992, precum si declaratiile membrilor consiliului de administratie si ai sindicatului Societatii Comerciale "Fastrom" Roman constituiau probe ale operatiunilor contabile ilegale efectuate de G.S., directorul societatii comerciale. Sumele in discutie se ridicau, conform acestor documente, la mai mult de 23 milioane lei.
    19. In ceea ce-l priveste pe R.T. reclamantul a subliniat ca Judecatoria Roman a constatat prin hotararea din 24 iunie 1994 ca folosea o masina a Societatii Comerciale "Fastrom" Roman. Cu privire la afirmatiile referitoare la indemnizatia primita de R.T. domnul Dalban a negat orice caracter defaimator, desi a indicat o suma gresita.
    20. Prin decizia din 7 decembrie 1994 Tribunalul Neamt a mentinut, cu opinia separata a unui judecator, pedeapsa cu inchisoarea si despagubirile acordate partilor civile in prima instanta. Constatand ca fata de G.S. s-a dispus de doua ori neinceperea urmaririi penale, instanta a considerat, fara a examina rapoartele politiei furnizate de reclamant pentru a-si justifica afirmatiile, ca acestea nu corespundeau realitatii. In ceea ce il priveste pe senator instanta a constatat ca folosirea masinii era legala.
    Interdictia exercitarii profesiei de ziarist a fost in schimb inlaturata "datorita comportamentului corespunzator al reclamantului".
    21. Judecatorul M.C. a motivat opinia separata dupa cum urmeaza:
    "(...) Dezvaluirea adevarului este o conditie sine qua non pentru indepartarea lacunelor si pentru apararea intereselor societatii. Aceste interese sunt prioritare apararii cu orice pret a propriilor noastre reputatii. Constiinta ridicata a cetatii, ziaristul are dreptul si obligatia de a pune in discutie institutiile si oamenii acestora, pentru a controla daca munca lor este satisfacatoare, daca ei isi justifica mandatul cu care au fost investiti si daca prestigiul cu care sunt inconjurati este autentic sau fals. Nimeni nu este infailibil si nici nu poate pretinde ca este.
    Mi se pare nedrept sa-l condamnam pe ziaristul Ionel Dalban atata vreme cat el nu a facut decat sa-si indeplineasca datoria de ziarist in mod obiectiv, dornic sa contribuie la asanarea climatului moral al orasului in care traieste si munceste (...)."
    22. In ciuda acestei condamnari reclamantul a continuat sa publice informatii cu privire la frauda pretinsa a fi fost comisa de G.S.
    De altfel reclamantul nu a achitat despagubirile catre partile civile.
    23. In urma acestor dezvaluiri Comisia de ancheta a abuzurilor de pe langa Parlamentul Romaniei a sesizat Parchetul Neamt.
    24. Pe de alta parte, organizatia neguvernamentala "Liga democratica pentru dreptate" a reluat aceste dezvaluiri, iar ca urmare, Parchetul de pe langa Judecatoria Roman a dispus la data de 20 iulie 1994 o noua cercetare penala impotriva lui G.S.
    25. Dupa condamnarea reclamantului articole asupra aceluiasi subiect au fost publicate si de alte ziare, dintre care cotidianul national de mare tiraj "Adevarul".
    26. Numerosi ziaristi au considerat condamnarea reclamantului o "incercare de intimidare" a presei.
    27. La data de 24 aprilie 1998 parchetul a sesizat Curtea Suprema de Justitie cu recurs in anulare impotriva celor doua hotarari judecatoresti in discutie, cu motivarea ca nu erau intrunite elementele constitutive ale infractiunii de calomnie.
    28. Prin decizia din 2 martie 1999 instanta suprema a admis recursul in anulare. In ceea ce priveste fapta de calomnie savarsita in dauna partii vatamate G.S., instanta suprema l-a achitat pe reclamant, apreciind ca acesta actionase cu buna-credinta. In ceea ce priveste fapta de calomnie savarsita in dauna partii vatamate R.T. Curtea a anulat cele doua hotarari, considerand intemeiata condamnarea domnului Dalban, dar, avand in vedere decesul acestuia din urma, a pronuntat incetarea procesului penal.
    II. Elemente de drept intern
    29. Dispozitiile aplicabile din Codul penal sunt urmatoarele:
    Art. 206
    "Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
    Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.
    Impacarea partilor inlatura raspunderea penala."
    Art. 207
    "Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie."
    30. Dispozitiile aplicabile din Codul de procedura penala sunt urmatoarele:
    Art. 385^9
    "Hotararile sunt supuse casarii in urmatoarele cazuri:
    (...)
    10. instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esentiale pentru parti, de natura sa garanteze drepturile lor si sa influenteze solutia procesului;
    (...)."
    Art. 504
    "Orice persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a stabilit prin hotarare definitiva ca nu a savarsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista.
    (...)
    Nu are dreptul la repararea pagubei persoana care, in cursul urmaririi penale sau al judecatii, cu intentie sau din culpa grava a stanjenit sau a incercat sa stanjeneasca aflarea adevarului.
    Persoanelor aratate in alin. 1 si 2, care inainte de arestare erau incadrate in munca, li se calculeaza la vechimea in munca si timpul cat au fost arestate, iar persoanelor aratate in alin. 1 li se calculeaza la vechimea in munca si timpul cat au executat pedeapsa la locul de munca."
    Art. 505
    "Actiunea pentru repararea pagubei poate fi pornita de persoana indreptatita potrivit art. 504, iar dupa moartea acesteia poate fi continuata sau pornita de catre persoanele care se aflau in intretinerea sa.
    Actiunea poate fi pornita in termen de un an de la ramanerea definitiva a hotararii de achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire."

    PROCEDURA IN FATA COMISIEI
    31. Domnul Dalban a sesizat Comisia la data de 20 aprilie 1995. Invocand art. 6 alin. 1 si art. 10 din conventie, el s-a plans de caracterul inechitabil al procesului si de o incalcare a dreptului la libertatea de exprimare.
    32. Comisia a retinut cererea (nr. 28.114/94) la data de 9 septembrie 1996. In raportul din 22 ianuarie 1998 (art. 31) a constatat in unanimitate ca a existat o incalcare a art. 10 si ca nu a fost nevoie sa examineze daca a avut loc si o incalcare a art. 6 alin. 1 (31 de voturi, impotriva un vot). Textul integral al opiniei Comisiei figureaza in anexa la prezenta hotarare*1).
------------
    Nota grefierului:
    *1) Din ratiuni de ordin practic textul nu va aparea decat in editia tiparita (Colectie de hotarari si decizii, 1999), dar oricine si-l poate procura de la grefa.

    Concluzii prezentate Curtii
    33. Avocatul doamnei Dalban a invitat Curtea sa constate incalcarea art. 10 din conventie si sa acorde clientei sale o despagubire echitabila de 250 milioane lei pentru daune materiale si morale.
    34. Guvernul a rugat Curtea, in principal, sa radieze cauza de pe rol, din moment ce vaduva reclamantului nu poate invoca, in opinia sa, un interes personal pentru continuarea procedurii. In subsidiar acesta nu contesta ca a avut loc o incalcare a art. 10 din conventie, dar invita Curtea sa radieze cauza, cu motivarea ca decizia Curtii Supreme de Justitie din 2 martie 1999 ar fi reparat respectiva incalcare. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din conventie Guvernul cere Curtii sa constate ca aceste dispozitii nu au fost incalcate. In final solicita respingerea pretentiilor formulate de doamna Dalban in virtutea art. 41 din conventie.

    IN DREPT
    I. Cu privire la obiectul litigiului
    35. Intr-o scrisoare din data de 16 decembrie 1998 adresata Curtii avocatul Popa a reclamat spargerea cabinetului sau de avocat si furtul unor documente care priveau cauza de fata, precum si interceptarea de catre niste necunoscuti a doua scrisori adresate Curtii.
    36. Guvernul subliniaza faptul ca, "avand in vedere obiectul cererii (...)", plangerea avocatului este neintemeiata.
    37. Deoarece aceste capete de cerere nu au fost facute cunoscute Comisiei in etapa admisibilitatii, ele nu pot face obiectul de examinare a Curtii (a se vedea in special, mutatis mutandis, Hotararea Janowski impotriva Poloniei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotarari si decizii, 1999).
    II. Cu privire la cererea de radiere de pe rol
    38. In observatiile sale din data de 1 iunie 1999 adresate Curtii Guvernul solicita radierea cauzei de pe rol, cu motivarea ca vaduva reclamantului, in memoriul sau din data de 31 august 1998, nu ar invoca, asa cum a facut-o in cererea sa din data de 5 mai 1998, un interes personal pentru continuarea procedurii, ci s-ar referi la interesul defunctului sau sot.
    39. Curtea constata mai intai ca reclamantul a fost condamnat de instantele romane pentru calomnie prin presa. Ea considera ca vaduva domnului Dalban are un interes legitim pentru a se constata ca a avut loc o incalcare a dreptului la libertatea de exprimare datorita condamnarii acestuia.
    Prin urmare cererea Guvernului, prin care se solicita radierea de pe rol a cauzei, trebuie respinsa. Curtea recunoaste calitatea procesuala a doamnei Dalban.
    III. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din conventie
    40. Conform sustinerilor reclamantului condamnarea sa pentru calomnie a adus atingere dreptului sau la libertatea de exprimare, garantat de art. 10 din conventie, care prevede urmatoarele:
    "1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
    2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."

    A. Cu privire la pierderea calitatii de "victima"
    41. Curtea constata, in primul rand, ca decizia Curtii Supreme de Justitie din 2 martie 1991, care a admis recursul in anulare al parchetului, a anulat cele doua hotarari de condamnare aflate la originea cererii intemeiate pe art. 10 din conventie (a se vedea alin. 28 de mai sus).
    42. In observatiile sale din data de 1 iunie 1999 Guvernul sustine ca in ceea ce priveste condamnarea reclamantului pentru calomnierea lui G.S. instanta suprema a pronuntat achitarea, considerand ca domnul Dalban actionase cu buna-credinta. Aceasta concluzie, alaturi de posibilitatea pe care o avea vaduva de a recupera pe cale judiciara civila daunele pretinse a fi fost suferite, constituie, conform Guvernului, o recunoastere "in substanta a unei eventuale incalcari a conventiei si permite din plin despagubirea in conformitate cu dreptul intern". Guvernul invita prin urmare Curtea sa respinga cererea pentru pierderea calitatii de "victima".
    In ceea ce priveste condamnarea pentru calomnierea senatorului R.T. Guvernul subliniaza ca cele doua hotarari care faceau obiectul recursului parchetului au fost casate de Curtea Suprema de Justitie "si, dupa o noua judecata, [aceasta] a pronuntat incetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului". Considerand ca in acest mod a reparat pretinsa incalcare a art. 10 din conventie, Guvernul "lasa la aprecierea Curtii" faptele respective.
    43. Avocatul doamnei Dalban considera decizia Curtii Supreme "un adevarat rechizitoriu la adresa" defunctului reclamant si "o apologie explicita a lui R.T.".
    44. In Hotararea sa Amuur impotriva Frantei din 25 iunie 1996 Curtea a reafirmat ca "o decizie sau o masura favorabila reclamantului nu este in principiu suficienta pentru a-si pierde calitatea de victima, decat daca autoritatile nationale au recunoscut, in mod explicit sau in substanta, si apoi au reparat incalcarea conventiei" (Culegere, 1996 - III, pag. 8 - 46, alin. 36).
    In cazul de fata, chiar daca decizia Curtii Supreme de Justitie, care a anulat hotararile atacate cu motivarea ca reclamantul actionase cu buna-credinta, pe baza unor documente oficiale privitoare la G.S. (a se vedea mai sus alin. 28), ar putea trece drept o recunoastere in substanta a limitarii nejustificate a "dreptului la libertatea de exprimare", Curtea apreciaza ca decizia mentionata nu constituie o reparatie adecvata in sensul propriei sale jurisprudente. Intr-adevar, pe de o parte, desi Guvernul citeaza art. 998 si 999 din Codul civil si art. 505 din Codul de procedura penala (a se vedea alin. 30 de mai sus), nu este clar daca si prin ce mijloace doamna Dalban va putea obtine vreo despagubire. Pentru ca responsabilitatea civila sa fie angajata, calea deschisa de Codul civil prevede existenta unei culpe. Doamna Dalban afirma, fara a fi contrazisa de Guvern, ca trebuie platita o taxa de timbru consistenta. In ceea ce priveste calea prevazuta de Codul de procedura penala nu ar fi rezonabil sa se solicite doamnei Dalban sa declanseze o noua procedura cu un final cel putin incert, dupa ce cercetarea judecatoreasca s-a finalizat printr-o condamnare confirmata in recurs.
    In ceea ce priveste concluziile privindu-l pe senatorul R.T., inserate in decizia din data de 2 martie 1999, Curtea constata ca instanta suprema romana a considerat intemeiata condamnarea reclamantului, intrucat acesta actionase in scopul crearii unui prejudiciu, fara a verifica inainte informatiile publicate in articolele incriminate (a se vedea alin. 28 de mai sus). Decizia prin care s-a incetat procesul penal nu a fost pronuntata decat datorita decesului domnului Dalban. Este evident ca nu exista nici o recunoastere explicita sau implicita din partea autoritatilor nationale a incalcarii art. 10.
    45. In concluzie Curtea apreciaza ca vaduva reclamantului poate sa se pretinda "victima" in sensul art. 34 din conventie.

    B. Cu privire la temeinicia plangerii
    46. Nimeni nu contesta in fata Curtii ca a existat o ingerinta a unei autoritati publice in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare, garantat de primul alineat al art. 10 din conventie, datorata condamnarii in litigiu. Nu se poate contesta faptul ca ingerinta era "prevazuta de lege" si urmarea un scop legitim, "apararea reputatiei (...) altora", si ca raspundea deci la doua dintre conditiile care permit ca ingerinta sa fie considerata ca justificata din punct de vedere al alin. 2 al art. 10 din conventie. Curtea a facut aceleasi constatari pe care le-a facut deja Comisia.
    47. In ceea ce priveste chestiunea de a sti daca atingerea era necesara "intr-o societate democratica", Curtea reaminteste ca, in conformitate cu jurisprudenta constanta, trebuie stabilit daca atingerea in litigiu corespundea unei nevoi sociale imperioase, daca era proportionala cu scopul legitim urmarit, daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a o justifica sunt intemeiate si suficiente (a se vedea, intre altele, Hotararea Bladet Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei din 20 mai 1999, Colectie de hotarari si decizii, 1999). Curtea nu are sarcina de a se substitui instantelor nationale, ci de a verifica din perspectiva art. 10, avand in vedere toate circumstantele cauzei, deciziile pe care acestea le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere (ibidem, alin. 60, si, printre altele, Hotararea Fressoz si Roire impotriva Frantei din 21 ianuarie 1999, Colectie de hotarari si decizii - I, 1999.
    48. Articolele incriminate tratau un subiect de interes public: administrarea patrimoniului statului si modul in care oamenii politici isi indeplinesc mandatul. Primul articol dadea informatii extrase din dosarele de cercetare penala ale directiei economice a politiei, punand in discutie gestionarea Intreprinderii Agricole de Stat "Fastrom", al carei director a fost G.S., R.T. fiind reprezentantul statului in consiliul de administratie. Al doilea articol mentiona indemnizatia primita in aceasta calitate de senatorul R.T., precum si faptul ca a folosit un autoturism pus la dispozitia sa de catre societate (a se vedea pct. 13 si 14 de mai sus).
    49. Pentru a se pronunta in cauza Curtea trebuie deci sa tina seama de un element deosebit de important: rolul esential jucat de presa intr-o societate democratica. Daca presa nu trebuie sa depaseasca anumite limite, indeosebi in ceea ce priveste reputatia si drepturile celorlalti, precum si necesitatea de a impiedica divulgarea unor informatii confidentiale, sarcina sa este totusi comunicarea, cu respectarea datoriilor si responsabilitatilor proprii, a informatiilor si ideilor referitoare la orice problema de interes general. Mai mult, Curtea este constienta de faptul ca libertatea in domeniul presei scrise include, de asemenea, si recurgerea la o anume doza de exagerare, chiar de provocare. In cauze asemanatoare celei de fata marja de apreciere a autoritatilor nationale se circumscrie interesului unei societati democratice de a permite presei sa isi joace rolul indispensabil de "caine de paza" si sa isi exercite aptitudinea de a da informatii cu privire la problemele de interes general (Hotararea in cauza Tromso si Stensaas impotriva Norvegiei, citata mai sus la alin. 59). Intr-adevar, este inadmisibil ca un ziarist sa nu poata formula judecati critice de valoare decat sub conditia demonstrarii veridicitatii (Hotararea Lingens impotriva Austriei din 8 iulie 1986, seria A nr. 103, pag. 28, alin. 46).
    50. In acest caz Curtea constata, la fel ca si Comisia, ca nu s-a facut dovada ca faptele descrise in articole erau in totalitate false si ca serveau alimentarii unei campanii de defaimare a lui G.S. si a senatorului R.T. Articolele domnului Dalban nu se refereau la aspecte ale vietii particulare ale lui R.T., ci la comportamentul si atitudinea sa in calitate de ales al poporului (a se vedea alin. 13 si 14 de mai sus). Formulele folosite de reclamant pentru a-si exprima parerea asupra practicilor sus-numitului senator si asupra modului in care acesta si-a indeplinit mandatul au fost considerate de instantele nationale ca necorespunzatoare realitatii si deci calomnioase. In ceea ce il priveste pe G.S., acestea au apreciat ca neinceperea urmaririi penale dispusa de catre parchet era suficienta pentru a stabili ca informatiile continute in articole erau false, si aceasta fara sa se fi examinat anterior probele furnizate de reclamant (a se vedea alin. 17 si 20 de mai sus).
    51. Guvernul nu contesta concluzia Comisiei, conform careia, avandu-se in vedere chiar indatoririle si responsabilitatile unui ziarist atunci cand acesta se prevaleaza de dreptul pe care i-l garanteaza art. 10 din conventie (...), condamnarea reclamantului nu poate fi considerata ca "necesara intr-o societate democratica".
    52. Curtea ia act de aceasta si constata si ea ca, in raport cu scopul legitim urmarit, condamnarea penala a domnului Dalban la o pedeapsa cu inchisoarea a constituit o incalcare disproportionata a dreptului la libertatea de exprimare a unui ziarist.
    In consecinta a existat o incalcare a art. 10 din conventie.

    IV. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din conventie
    53. Reclamantul afirma ca nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului ca instantele nationale nu au avut in vedere probele administrate in aparare, respectiv documentele oficiale care au servit ca sursa articolelor sale (a se vedea alin. 17 si 20 de mai sus). El invoca art. 6 alin. 1 care prevede urmatoarele:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (...) de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa (...)"
    54. Guvernul invita Curtea sa declare ca nu a existat o incalcare a acestor dispozitii, deoarece "absenta unor trimiteri explicite la argumentele invocate de domnul Dalban" nu poate fi considerata o neexaminare a argumentelor sale. Faptul ca documentele in discutie au fost admise ca proba si depuse la dosar conduce la concluzia ca judecatorii nationali au examinat si au avut in vedere toate actele depuse de reclamant.
    55. Avand in vedere concluzia in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 10 din conventie, Curtea, la fel ca si Comisia, considera ca nu este necesar sa examineze faptele retinute si din punct de vedere al art. 6 alin. 1.

    V. Cu privire la aplicarea art. 41 din conventie
    56. Conform art. 41 din conventie:
    "Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei Parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
    A. Despagubiri
    57. Doamna Dalban solicita acordarea sumei de 250 milioane lei romanesti (ROL) ca reparatie a prejudiciului moral cauzat de condamnarea care a condus la discreditarea defunctului sau sot si a prejudiciului material care ar decurge din pierderile suferite in urma disparitiei revistei "Cronica Romascana". Ea precizeaza ca "aceasta suma reprezinta o recompensa minima, destinata exclusiv reaparitiei ziarului", si nu o sporire a averii personale.
    58. Guvernul subliniaza in primul rand absenta oricarei legaturi de cauzalitate intre pretentiile formulate si prejudiciul material pretins si considera ca suma indicata ar fi oricum exagerata. In ceea ce priveste prejudiciul moral, simpla constatare a incalcarii art. 10 din conventie ar constitui in sine o satisfactie echitabila suficienta. In privinta despagubirilor la care a fost obligat reclamantul, Guvernul sustine ca ele nu au fost niciodata achitate, reamintind posibilitatea pe care o are doamna Dalban de a le recupera printr-o actiune civila.
    59. Curtea impartaseste punctul de vedere al Guvernului cu privire la pretinsul prejudiciu material. In ceea ce priveste daunele morale, ea considera, dimpotriva, ca reclamantul si vaduva sa au suferit un asemenea prejudiciu care nu poate fi reparat suficient prin simpla constatare a incalcarii. In cauza, decesul domnului Dalban, intervenit inaintea introducerii de catre parchet a recursului in anulare, este un element care trebuie luat in considerare la evaluarea prejudiciului. Tinand seama de rata ridicata a inflatiei in Romania, Curtea va exprima suma acordata in franci francezi (FRF), convertibili in lei romanesti la cursul zilei. Curtea acorda doamnei Dalban 20.000 FRF. In ceea ce priveste al treilea argument al Guvernului Curtea se limiteaza sa constate ca doamna Dalban nu solicita rambursarea despagubirilor la care a fost obligat reclamantul, cu atat mai mult cu cat ele nu au fost platite (a se vedea alin. 22 de mai sus).
    B. Taxe si cheltuieli
    60. Reclamantul a beneficiat de asistenta judiciara in fata Comisiei si apoi a Curtii, iar vaduva sa nu a solicitat rambursarea unor taxe si cheltuieli suplimentare.
    C. Dobanzi
    61. Curtea considera necesar sa retina dobanzile legale aplicabile in Franta la data adoptarii prezentei hotarari, adica 3,47% pe an.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:

    1. Hotaraste ca mostenitoarea reclamantului are calitatea de a se substitui in drepturile sale.
    2. Hotaraste ca vaduva reclamantului poate sa se pretinda "victima" in sensul art. 34 din conventie.
    3. Hotaraste ca a avut loc o incalcare a art. 10 din conventie.
    4. Hotaraste ca nu se impune examinarea cauzei din punct de vedere al art. 6 alin. 1.
    5. Hotaraste:
    a) ca statul parat trebuie sa plateasca vaduvei reclamantului, in termen de 3 luni, 20.000 (douazeci de mii) franci francezi cu titlu de prejudiciu moral, convertibili in lei romanesti la cursul din momentul platii;
    b) ca aceasta suma va fi majorata cu o dobanda simpla de 3,47% pe an, incepand cu data expirarii termenului mai sus mentionat si pana la data achitarii sumei.
    6. Respinge celelalte cereri privind acordarea de despagubiri.
    Redactata in limbile franceza si engleza, apoi pronuntata in sedinta publica la Palatul Drepturilor Omului din Strasbourg la data de 28 septembrie 1999.

                             Luzius Wildhaber,
                                presedinte

                               Paul Mahoney,
                              grefier adjunct