Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Hotărârea Nr.810 din 31.07.2012

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România
ACT EMIS DE: Guvernul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 571 din 10 august 2012



SmartCity1

În temeiul art. 108 din Constituţia României,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 1.596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 10 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 2, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins: f)refugiat în nevoie de relocare - străinul aflat pe teritoriul altui stat, care a fost recunoscut ca refugiat potrivit Convenţiei de la Geneva, sau străinul recunoscut ca refugiat de UNHCR în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol, care nu beneficiază de protecţie efectivă, nu are posibilitatea integrării pe teritoriul statului de azil şi nu are posibilitatea de repatriere voluntară în condiţii de siguranţă şi demnitate; 2. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 31 , cu următorul cuprins: Articolul 31 (1) România acceptă, în perioada 2012-2013, un număr de 40 de refugiaţi în nevoie de relocare, repartizaţi în tranşe anuale de câte 20 de persoane.(2) Procedurile de selecţie şi transfer a refugiaţilor din cota aferentă unui an pot fi realizate şi în anul următor. 3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 4(1) Poate fi selectat pentru transferul în România refugiatul în nevoie de relocare care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)este recunoscut ca refugiat în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol de către un stat sau de către UNHCR, conform mandatului său; b)nu se bucură de protecţie efectivă pe teritoriul statului de azil; c)nu are perspective de integrare în statul de azil; d)nu are perspective de repatriere voluntară în statul de origine, în condiţii de siguranţă şi demnitate; e)nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională, sănătatea ori morala publică; f)îşi manifestă expres acceptul de a fi relocat în România. (2) Operaţiunile de relocare se stabilesc avându-se în vedere următoarele criterii:a)necesităţile internaţionale de relocare a refugiaţilor stabilite de UNHCR; b)politica externă a României; c)necesităţile de relocare stabilite la nivelul Uniunii Europene. 4. La articolul 5, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:(5) La reuniunile Comitetului pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor autorităţi publice, instituţii din ţară şi organizaţii naţionale şi internaţionale. Invitaţii nu au drept de vot şi nu pot participa la adoptarea deciziilor. 5. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21 ) , cu următorul cuprins: (21 ) Ministerul Sănătăţii transmite, în termen de 20 de zile de la solicitarea ORI, cerinţele minime din punct de vedere medical pe care trebuie să le îndeplinească refugiaţii în nevoie de relocare pentru a fi selectaţi, ţinând cont de situaţia din ţara de azil sau din ţara de origine, după caz, prin implicarea UNHCR în furnizarea acestor informaţii medicale. 6. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Interviul prevăzut la alin. (1) are ca scop evaluarea situaţiei refugiaţilor în nevoie de relocare în funcţie de condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1). Rezultatul evaluării se consemnează într-un raport individual. 7. La articolul 7, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4) , cu următorul cuprins:(4) În vederea informării refugiaţilor privind activităţile de integrare în România şi pregătirea programelor de integrare, organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară proiecte privind integrarea refugiaţilor în România, finanţate prin Fondul European pentru Refugiaţi, pot participa la misiunile de selecţie realizate de ORI. 8. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21 ) , cu următorul cuprins: (21 ) Copiii refugiaţilor acceptaţi pentru relocare în România, născuţi în ţara de azil după emiterea deciziei de acceptare prevăzută la art. 7 alin. (3), sunt consideraţi refugiaţi acceptaţi pentru relocare în România şi transferaţi împreună cu părinţii lor. 9. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 10(1) În vederea pregătirii transferului, ORI poate organiza sau contracta pentru refugiaţii în nevoie de relocare selectaţi servicii de orientare culturală şi consiliere în statele de azil, în condiţiile prevăzute de lege.(2) Activitatea de transfer se realizează de către ORI în parteneriat cu o organizaţie specializată pe acest segment. 10. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 12(1) După intrarea pe teritoriul României, ORI emite, în termen de maximum 30 de zile, hotărâri prin care persoanelor transferate li se recunoaşte statutul de refugiat în România şi le eliberează acestora documente, potrivit legii.(2) Refugiaţii transferaţi în România prin procedura de relocare parcurg etapele de înregistrare şi eliberare de documente în aceleaşi condiţii ca şi refugiaţii recunoscuţi în România. 11. După articolul 13 se introduc două noi articole, articolele 14 şi 15 , cu următorul cuprins: Articolul 14(1) Prin excepţie de la art. 5, în baza principiului împărţirii responsabilităţii cu statele membre ale Uniunii Europene aflate în dificultate, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, după consultarea Ministerului Afacerilor Externe, primul-ministru poate aproba relocarea în România a străinilor aflaţi pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.(2) Străinii prevăzuţi la alin. (1) nu se includ în cota de relocare prevăzută la art. 3.(3) Criteriile care trebuie îndeplinite cumulativ de străinii prevăzuţi la alin. (1) sunt următoarele:a)au obţinut statutul de refugiat într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol; b)nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională, sănătatea ori morala publică; c)îşi manifestă expres acceptul de a fi relocaţi în România. (4) ORI adaptează procedurile de selecţie şi transfer în România a străinilor prevăzuţi la alin. (1) la condiţiile din statele membre de unde vor fi preluate aceste persoane, cu respectarea criteriilor prevăzute la alin. (3).(5) Art. 12 se aplică în mod corespunzător străinilor prevăzuţi la alin. (1). Articolul 15(1) În vederea facilitării integrării refugiaţilor relocaţi în societatea românească, organizaţiile beneficiare ale finanţărilor acordate prin Fondul European pentru Refugiaţi în acest scop implementează proiecte adaptate nevoilor refugiaţilor relocaţi.(2) Proiectele prevăzute la alin. (1) sunt derulate complementar activităţilor de integrare desfăşurate de autorităţi conform legii şi includ, în principal, măsuri de asigurare de locuinţe, acces la serviciile de îngrijire a sănătăţii, educaţie şi ocupare a unui loc de muncă pentru refugiaţii transferaţi în România. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: p. Ministrul administraţiei şi internelor, Ioan-Nicolae Căbulea, secretar de stat Ministrul afacerilor externe, Andrei Marga Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice, Florin Georgescu


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 810/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 810 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 810/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu