Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 775 din 1 iulie 2009

privind aprobarea Actului aditional pe anul 2009 la Contractul de activitate a Companiei Nationale de Cai Ferate „CFR." - S.A. pentru perioada 2008-2011, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 1.667Z2008

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 522 din 29 iulie 2009



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 37 şi 39 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12Z1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.667Z2008 privind aprobarea Contractului de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR." - S.A. pentru perioada 2008-2011,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se aprobă Actul adiţional pe anul 2009 la Contractul de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. pentru perioada 2008-2011, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.667Z2008, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

ANEXA

ACTUL ADIŢIONAL PE ANUL 2009

la Contractul de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. pentru perioada 2008-2011, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.667Z2008

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

ARTICOLUL 1

Părţile contractante

Prezentul act adiţional pe anul 2009 la Contractul de activitate se încheie între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în numele statului, şi Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., administratorul infrastructurii feroviare publice din România, denumită în continuare C.F.R. - S.A., în concordanţă cu prevederile art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12Z1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 581Z1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.667Z2008 privind aprobarea Contractului de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. pentru perioada 2008-2011.

ARTICOLUL 2

Obiectul şi durata contractului de activitate

(1) Prezentul act adiţional conţine prevederile specifice pe anul 2009 ale Contractului de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - S.A. pentru perioada 2008-2011, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.667Z2008, denumit în continuare Contract de activitate a C.F.R. - S.A.

(2) Prezentul act adiţional la Contractul de activitate a C.F.R. - S.A. se încheie pentru anul 2009.

CAPITOLUL II

Obligaţiile specifice ale părţilor pe anul 2009

ARTICOLUL 3

Obligaţii specifice ale C.F.R. - S.A. pe anul 2009

(1) Având ca baza valorile bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat conform legii, C.F.R. - S.A. se obligă să asigure desfăşurarea traficului feroviar în condiţii de siguranţă.

(2) C.F.R. - S.A. se obligă să execute lucrări în conformitate cu programele de investiţii, de reabilitare şi reparaţii, încadrându-se în alocaţiile bugetare acordate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

(3) C.F.R. - S.A. se obligă ca, prin programul de întreţinere, reparaţii şi modernizări în anul 2009, să diminueze numărul de zone şi numărul de kilometri cu restricţii de viteză şi puncte periculoase de pe infrastructura feroviară publică şi să contribuie la creşterea vitezei existente, cu încadrarea în prevederile bugetare anuale, alocate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

(4) Prin aplicarea programelor de menţinere şiZsau creştere a parametrilor tehnici şi de exploatare optimă a infrastructurii feroviare, C.F.R. - S.A. va acţiona în sensul cointeresării operatorilor feroviari de creşterea cerinţelor pieţei de transport pentru transportul feroviar prin:

a) eficientizarea transportului feroviar prin aplicarea unei tarifari (TUI şi alte servicii) echitabile şi stimulatoare;

b) abordarea unor soluţii tehnice în transportul feroviar compatibileZcorelate cu cele din Uniunea Europeană (U.E.), corespunzătoare programelor prioritare aprobate anual prin acte adiţionale.

(5) In scopul creşterii eficienţei funcţionării, C.F.R. - S.A. se obligă să realizeze în anul 2009 măsurile postaderare aferente domeniului său de activitate, prevăzute în tabelul nr. 1.

TABELUL Nr. 1

Măsuri postaderare pe anul 2009

Prioritate/măsură

Termen (lună/an)

Capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din UE

Monitorizarea C.F.R. - S.A. pentru încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli (BVC) aprobat pe anul 2009

decembrie 2009

ARTICOLUL 4

Obligaţii specifice ale Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, pe anul 2009

(1) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va susţine includerea în bugetul său, în fiecare an, a sumelor necesare pentru execuţia reparaţiilor infrastructurii feroviare publice şi pentru stoparea degradării tehnice a acesteia.

(2) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va susţine în fiecare an continuarea investiţiilor la infrastructura feroviară publică, inclusiv a celor aflate în curs de realizare, acordându-se prioritate modernizării traseelor coridoarelor europene de transport feroviar, cu asigurarea finanţărilor prin includerea în bugetul său a sumelor necesare.

(3) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va sprijini din punctul de vedere al obţinerii resurselor financiare stabilite prin prezentul act adiţional, al iniţiativelor legislative menite să îmbunătăţească activitatea de întreţinere a infrastructurii feroviare şi în relaţiile cu alte ministere şi structuri ale administraţiei centrale şi locale realizarea de către C.F.R. - S.A. în anul 2009 a măsurilor postaderare aferente domeniului său de activitate cuprinse în tabelul nr. 1.

CAPITOLUL III

Condiţiile specifice de funcţionare a infrastructurii feroviare pe anul 2009

ARTICOLUL 5

Parametrii de performanţă ai infrastructurii feroviare publice pe anul 2009

(1) Indicatorii de calitate şi performanţă privind funcţionarea infrastructurii feroviare pe anul 2009 sunt prevăzuţi în anexa nr. 2.

(2) Principalele lucrări de reparaţii ale infrastructurii feroviare publice pe anul 2009, necesare pentru menţinerea stării tehnice la parametrii tehnici proiectaţi şi în concordanţă cu normativele privind uzura elementelor componente ale infrastructurii feroviare publice şi intensitatea traficului feroviar, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

(3) Pe perioada de valabilitate a prezentului act adiţional, C.F.R. - S.A. va asigura alocarea capacităţilor de infrastructură necesare conform capacităţilor de circulaţie existente pe infrastructura feroviară publică pentru transportul feroviar de călători şi marfă la nivelul cerinţelor pieţei de transport.

(4) Prin programul pe anul 2009 de întreţinere şi reparaţii curente, C.F.R. - S.A. va menţine infrastructura feroviară de pe traseele coridoarelor europene la parametrii realizaţi prin modernizare.

(5) Pentru realizarea prevederilor alin. (4), C.F.R. - S.A. va aplica numai proceduri de întreţinere care să menţină linia la nivelul parametrilor proiectaţi şi realizaţi prin modernizarea liniei.

(6) C.F.R. - S.A. se obligă ca, prin derularea programelor de reabilitare şi modernizare a coridoarelor IV şi IX transeuropene, în perioada 2009-2011, viteza maximă pe calea ferată aflată pe traseul coridoarelor transeuropene să ajungă la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h la trenurile de marfă.

ARTICOLUL 6

Fondurile alocate pentru funcţionarea infrastructurii feroviare pe anul 2009

(1) Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va aloca prin bugetul său anual, în limita sumelor aprobate în bugetul său cu această destinaţie, pe perioada valabilităţii Contractului de activitate a C.F.R. - S.A., sumele de la bugetul de stat şi din credite externe necesare pentru asigurarea reparaţiilor infrastructurii feroviare publice şi pentru stoparea degradării tehnice a acesteia, care, pentru anul 2009, sunt prevăzute la pct. 1.1 din anexa nr. 1.

(2) C.F.R. - S.A. îşi va asigura, conform prevederilor art. 22 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 581Z1998, cu modificările şi completările ulterioare, venituri proprii care să acopere costul lucrărilor de reparaţii la infrastructura feroviară privată, cu precădere la elementele infrastructurii feroviare private care concură la siguranţa circulaţiei trenurilor, care pentru anul 2009 sunt prevăzute la pct. 1.2 lit. B din anexa nr. 1.

CAPITOLUL IV

Programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice pe anul 2009

ARTICOLUL 7

Corelarea programelor prioritare pe anul 2009

Programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice pentru anul 2009 se stabilesc conform prevederilor Legii nr. 203Z2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european, republicată, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 817Z2005 pentru aprobarea Planului privind strategia pe termen lung a sectorului feroviar în vederea restabilirii echilibrului financiar al administratorului infrastructurii şi în vederea modernizării şi reînnoirii infrastructurii.

ARTICOLUL 8

Lista programelor prioritare pe anul 2009

(1) Programele prioritare de dezvoltare, modernizare şi investiţii ale infrastructurii feroviare publice pe anul 2009 sunt prevăzute în tabelul nr. 2.

TABELUL Nr. 2

Nr. crt.

Denumirea programului prioritar

1.

Program de reabilitare şi modernizare a Coridorului transeuropean IV

2.

Program de reabilitare şi modernizare a Coridorului transeuropean IX

3.

Program de realizare a instalaţiilor de centralizare electronică a staţiilor de cale ferată

4.

Program de modernizare a staţiilor de cale ferată

5.

Program de realizare a unei noi linii de cale ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele

6.

Program de modernizare a liniei Craiova-Calafat

7.

Program de realizare a infrastructurii de acces a noului pod peste Dunăre de la Calafat- Vidin

8.

Program de reabilitare, consolidare şi supraînălţare în zona SHEN Porţile de Fier I - rest de executat

9.

Program pentru electrificarea căii ferate

10.

Program de modernizare şi dezvoltare a reţelei de telecomunicaţii digitale şi a informaticii feroviare pentru integrarea în sistemele europene

11.

Program de realizare a interoperabilităţii feroviare din România cu infrastructura feroviară europeană

12.

Program de realizare a căii ferate de mare viteză

13.

Program de modernizare a sistemului financiar-contabil şi a managementului proiectelor de infrastructură feroviară

14.

Program pentru eliminarea efectelor inundaţiilor, prevenirea şi stoparea degradării infrastructurii feroviare ca urmare a calamităţilor naturale

15.

Program pentru mentenanţa elementelor infrastructurii feroviare pentru aducerea stării tehnice a acestora la parametrii operaţionali şi de siguranţă conform normelor UE de transport feroviar

16.

Program de reabilitare şi modernizare a infrastructurii feroviare de pe liniile în exploatare ale reţelei CFR, altele decât cele situate pe coridoarele transeuropene IV şi IX

17.

Program de creştere a calităţii serviciului public de transport şi protecţia mediului înconjurător

18.

Program de promovare a proiectelor pentru mentenanţa, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare din România

19.

Program operaţional sectorial transport 2007-2013

(2) Proiectele din cadrul programelor prioritare ale CFR - S.A. pentru anul 2009 care în prezent sunt în stadiul de execuţie sau de pregătire sunt prevăzute la pct. 3.1.1 din anexa nr. 3.

(3) Principalele lucrări de reabilitare şi modernizare a infrastructurii feroviare pe anul 2009 sunt prevăzute la pct. 3.1 din anexa nr. 3.

(4) Ca urmare a aprobării de către Comisia Europeană în data de 11 iulie 2007 a Programului operaţional sectorial transport 2007-2013, au fost prevăzute alocaţii estimative pentru o parte din proiectele prioritare ale României din reţeaua de infrastructură feroviară publică care vor fi finanţate din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene, prevăzute la pct. 3.2 din anexa nr. 3.

CAPITOLUL V

Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare pentru traficul feroviar intern

ARTICOLUL 9

Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare

(1) Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare publice, denumit în continuare TUI, se aplică pentru accesul pe infrastructura feroviară publică conform art. 12 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 581Z1998, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Valoarea TUI este cea obţinută din aplicarea metodologiei de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare publice, prevăzută în anexa nr. 4. Lista cu încadrarea secţiilor de circulaţie încadrate pe clase de linii este prevăzută în anexa nr. 5 la Contractul de activitate a CFR. - S.A., iar valoarea elementelor tarifare de bază pentru calculul TUI este prevăzută în tabelul din anexa nr. 5.

(3) In scopul atragerii de trafic feroviar de tranzit şi al administrării infrastructurii feroviare pe principii comerciale, CFR. - S.A. poate aplica tarife reduse faţă de cele prevăzute în anexa nr. 5, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 89Z2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8Z2004, cu modificările şi completările ulterioare.

ARTICOLUL 10

Aplicarea tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare publice

(1) Tarifele prevăzute în anexa nr. 5 se aplică nediscriminatoriu, pentru toţi operatorii de transport feroviar aplicându-se tarife similare pentru servicii de transport feroviar similare.

(2) Se interzice CFR. - S.A. să presteze servicii în pierdere, practicând tarife necomerciale care să conducă la eforturi financiare suplimentare ale statului în susţinerea bugetului de venituri şi cheltuieli al acesteia.

(3) Plăţile operatorilor feroviari către CFR. - S.A. se vor efectua conform contractelor de acces pe infrastructura feroviară. Pentru întârzieri la plata tarifelor de utilizare a infrastructurii feroviare, C.F.R. - S.A. poate decide suspendarea accesului operatorului în cauză la infrastructura feroviară, conform prevederilor art. 12 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 581Z1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi în condiţiile legii.

CAPITOLUL VI

Alte dispoziţii

ARTICOLUL 11

Tarife pentru activităţi conexe

(1) Lista completă a denumirii tarifelor pe anul 2009 ce pot fi percepute de CFR. - S.A. de la operatorii de transport feroviar sau de la alţi operatori economici, pentru activităţile conexe activităţii de transport feroviar, este prevăzută în anexa nr. 7 la Contractul de activitate a C.F.R. - S.A.

(2) Nivelul tarifelor prevăzute la alin. (1) se aprobă conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 581Z1998, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile legii.

ARTICOLUL 12

Tarif pentru circulaţia trenurilor pe secţiile neinteroperabile închiriate

(1) Tariful de conducere operativă a circulaţiei trenurilor pe secţiile neinteroperabile închiriate, pe anul 2009, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 1.409Z2007 pentru aprobarea condiţiilor de închiriere de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR. - S.A. a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă, precum şi de gestionare a acestora, are următoarele valori fără TVA:

a) pentru trenurile de călători: 1,04 lei/tren-staţie;

b) pentru trenurile de marfă: 4,13 lei/tren-staţie.

(2) Tariful prevăzut la alin. (1) se aplică pentru punctele de secţionare prevăzute cu impiegaţi de mişcare şi/sau revizori de ace (acari).

ARTICOLUL 13

Pachetul minim social

(1) Lista completă a trenurilor de călători care reprezintă pachetul minim social pe anul 2009, care face obiectul contractelor de servicii publice, este prevăzută în anexa nr. 6.

(2) In scopul adaptării la cerinţele concrete de piaţă a serviciului public social de transport feroviar de călători, operatorii de transport feroviar pot face modificări în lista prevăzută la alin. (1), cu respectarea instrucţiunilor feroviare referitoare la introducerea sau scoaterea unui tren în/din circulaţie şi fără a depăşi volumul total de tren-km din listă.

(3) In cazul închirierii în condiţiile legii a altor secţii feroviare neinteroperabile de circulaţie, pachetul minim social aferent acestor secţii va fi preluat de operatorul de transport feroviar implicat, cu plata corespunzătoare a compensaţiei de la bugetul de stat conform prevederilor legale în vigoare.

ARTICOLUL 14

Restul clauzelor contractuale rămân neschimbate, valabile şi executabile conform înţelesului lor iniţial, stabilit de către părţi.

ARTICOLUL 15

Alte prevederi

Anexele nr. 1-6 fac parte integrantă din prezentul act adiţional.

ANEXA Nr. 1 la actul adiţional

Principalele lucrări de reparaţii ale infrastructurii feroviare publice pe anul 2009

1.1. Alocaţiile pentru lucrările de reparaţii ale infrastructurii feroviare publice în anul 2009:

1.1.1. De la bugetul de stat, ca „Alte cheltuieli asimilate investiţiilor - reparaţii capitale" prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18Z2009, cu modificările şi completările ulterioare:

Nr. crt.

U.M.

Total

Din care

credit extern

buget de stat/ componenta locală

0

1

2

3=4+5

4

5

1.

Alocaţie 2009

Mii lei fără TVA

13.287

-

13.287

1.1.1.1. Prin Programul TSSP pentru sectorul feroviar în perioada 2007-2009 prevăzut în Legea nr. 184Z2007 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului sectorial de sprijinire a transporturilor, semnat la Bucureşti la 27 noiembrie 2006, cu completările ulterioare:

Nr. crt.

Indicatorul

U.M.

Total

Din care

credit extern

buget de stat/ componenta locală

0

1

2

3=4+5

4

5

1.

Sume prevăzute în acordul de împrumut

Mii lei cu TVA*

267.953

214.362

53.591

Mii dolari S.U.A. cu TVA

112.500

90.000

22.500

* La cursul de 2,3818 lei/dolar S.U.A. din data semnării acordului de împrumut.

1.1.1.2 Prin Programul TSSP pentru sectorul feroviar în anul 2009 prevăzut în Legea nr. 18Z2009, cu modificările şi completările ulterioare:

Nr. crt.

Indicatorul

U.M.

Total

Din care

credit extern (80%)

buget de stat/ componenta locală (20%)

0

1

2

3=4+5

4

5

1.

Program 2009

Mii lei cu TVA*

68.000

54.400

13.600

Mii dolari S.U.A. cu TVA

20.544

16.435

4.109

* La cursul de 3,31 lei/dolar S.U.A. din data de 16 martie 2009.

1.1.2. Principalele lucrări de reparaţii ale infrastructurii feroviare publice finanţate de la bugetul de stat în anul 2009:

Nr. crt.

Obiectivul

U.M.

Fizic

Valoric (mii lei fără TVA)

0

1

2

3

4

1.

Linii

nr. linii

10

2.695

2.

Poduri

buc.

6

813

3.

Terasamente

zone

4

818

4.

Tuneluri

buc.

8

3.045

5.

Instalaţii SCB+IFTE

buc.

7

2.559

6.

Manipulări materiale în baze

2.300

7.

Expertiză/proiectare/asistenţă tehnică

1.057

TOTAL

13.287

1.1.3. Principalele lucrări de reparaţii/întreţinere ale/a infrastructurii feroviare publice finanţate prin Programul TSSP (creditul extern + componenta locală) pentru sectorul feroviar în anul 2009, prevăzut în Legea nr. 18Z2009, cu modificările şi completările ulterioare:

Nr. crt.

Obiectivul

U.M.

Fizic

Valoric (mii lei cu TVA)*

Total

Creditul extern (80%)

Componenta locală (20%)

0

1

2

3

4=5+6

5

6

1.

Linii

km

17

31.488

25.190

6.298

2.

Poduri

buc.

14

8.297

6.638

1.659

3.

Terasamente

zone

11

8.803

7.042

1.761

4.

Instalaţii SCB+IFTE

buc.

16

8.877

7.102

1.775

5.

Linii/instalaţii/clădiri din staţiile CF pentru CE

buc.

5

5.002

4.002

1.000

6.

Expertiză/proiectare/asistenţă tehnică

5.533

4.426

1.107

TOTAL

68.000

54.400

13.600

* La cursul de 3,31 lei/dolar S.U.A. din data de 16 martie 2009.

1.2. Principalele lucrări de reparaţii ale infrastructurii feroviare necesare în anul 2009:

Nr. crt.

Obiectivul

U.M.

Cantitatea

Valoric

(mii lei fără TVA)

TOTAL INFRASTRUCTURĂ FEROVIARĂ

-

-

785.000

A. Reparaţii la infrastructura feroviară publică - total, din care:

-

760.000

1.

Linii

km

300

450.000

2.

Poduri

buc.

45

90.000

3.

Terasamente

zone

50

70.000

4.

Tuneluri

buc.

24

96.000

5.

Instalaţii SCB+IFTE

buc.

19

34.000

6.

Linii/instalaţii/clădiri din staţiile CF pentru CE

staţii

2

9.000

7.

Manipulări materiale în baze

baze

12

3.000

8.

Expertiză/proiectare/asistenţă tehnică

-

-

8.000

B. Reparaţii la infrastructura feroviară privată - total, din care:

-

-

25.000

1.

Alte linii din staţii

km

10,4

7.400

2.

Clădiri

buc.

14

10.505

3.

Maşini grele de cale

buc.

9

2.695

4.

Material rulant

buc.

1

60

5.

Expertiză/proiectare/asistenţă tehnică

-

-

4.340

1.3 Reducerea restricţiilor de viteză şi a punctelor periculoase şi creşterea vitezelor Ve şi Vpi în funcţie de lucrările ce se execută din fondurile alocate anual infrastructurii feroviare publice 1. In prezent, raportul dintre viteza existentă (Ve) şi viteza proiectată iniţial (Vpi) este:

Ve/Zpi = 0,735

unde:

- Ve - viteza asigurată (existentă) = viteza maximă de circulaţie actuală (afectată de restricţii de viteză);

- Vpi - viteza proiectată iniţial (maximă de circulaţie) = viteza maximă admisă de linie (afectată de limitări de viteză constructive).

Pentru menţinerea raportului Ve/Zpi la acest nivel, este necesară alocarea resursei financiare x, compusă din:

x1, = întreţinere linii ............................................................580.000.000 lei;

x2 = întreţinere instalaţii ....................................................351.398.000 lei;

x3 = reparaţii capitale linii şi instalaţii ................................201.000.000 lei;

TOTAL x = x1 + x2 + x3 =................................................1.141.398.000 lei

2. Pentru ameliorarea raportului Ve/Vpi la valoarea 1,0, este necesară alocarea resursei financiare (x+y).

Resursa y, pentru ridicarea restricţiilor de viteză şi eliminarea punctelor periculoase, este compusă din:

- y1 = alte cheltuieli de investiţii - reparaţii capitale ale liniilor şi instalaţiilor pentru recuperarea restanţelor............................................................'...................................'.............'............760.000.000 lei;

- y2 = refacerea liniilor şi instalaţiilor afectate de calamităţi (BDCE).........................69.070.000 lei;

- y3 = reabilitare de poduri şi tuneluri (POS-TI).......................................................29.000.000 lei;

- y4 = Proiect sectorial de sprijinire a transporturilor (TSSP)..................................334.993.000 lei;

TOTAL y = y1, + y2 + y3 + y4 =..................................................1.193.063.000 lei

3. Pentru creşterea raportului Ve/Vpi peste valoarea 1,0, este necesară alocarea resursei financiare (x+y+z), în care z este compus din:

- fonduri pentru modernizări prin investiţii pentru V= 160kmZh:...........................1.602.000.000 lei.

ANEXA Nr.  2 la actul adiţional

Indicatorii de calitate şi performanţă privind funcţionarea infrastructurii feroviare pe anul 2009

Indicator

U.M.

Prevederi 2009

1.0. Infrastructura feroviară

Reţea (lungimea reţelei)

km x linii

17.711

Lungimea desfăşurată a liniilor

km x linii

20.347

Staţii şi halte de mişcare

număr

978

2.0. Personal

Total personal

număr

28.215

3.0. Tren-km

3.1. Călători

mil. tren x km

62,92

3.2. Marfă

mil. tren x km

18,75

Total

mil. tren x km

81,67

4.0. Indicatori privind performanţele activităţii

4.1. Viteza medie de circulaţie pe reţeaua feroviară

- proiectată iniţial

km/h

90,1

- asigurată

km/h

66,25

4.2. Regularitatea

- marfă

minute întârziere

100 tren x km

1,6*

- călători

minute întârziere

100 tren x km

1,9*

4.3. Productivitatea

tren convenţional x km/salariat

4.400

* Modificarea faţă de parametrii stabiliţi la pct. 4.2 este o consecinţă a perturbărilor datorate calamităţilor naturale şi a lucrărilor ce se execută pentru reabilitarea coridorului IV paneuropean, pe tronsoanele Bucureşti Nord-Braşov, Bucureşti Băneasa- Constanta si Craiova-Calafat.

ANEXA Nr.  3 la actul adiţional

LISTA*

proiectelor şi obiectivelor de investiţii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR." - S.A. şi repartizarea creditelor bugetare pe anul 2009 - total cheltuieli bugetare aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2009 nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34Z2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată prin Legea nr. 227Z2009, cu modificările şi completările ulterioare

Mii lei

Nr. crt.

Denumire indicator

Program rectificat 2009

O.U.G. 34Z2009

0

1

2

TOTAL CHELTUIELI (I +II + III)

1251.623

I

BUGET DE STAT ( I.1 + I.2 )

588.605

I.1

CHELTUIELI CURENTE (A+B+C+D+E)

518.529

A

Titlul II. BUNURI SI SERVICII

92

- Comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor

92

- Comisioane şi alte costuri aferente împrumuturilor externe

92

1

- Proiectul de restructurare transporturi etapa a III-a (BIRD 4757)

92

B

Titlul III. DOBÂNZI

58.379

- Dobânzi aferente datoriei publice externe

58.379

- Dobânzi aferente creditelor externe contractate de ordonatorii de credite

58.379

1

- Reabilitare linie cale ferată Bucureşti-Constanţa (împrumut JBIC ROM-P3Z2001)

25.215

2

- Proiect de restructurare transporturi etapa a III-a (BIRD 4757)

5.124

3

- Proiect de reabiltare cale ferată (Împrumut BIRD 3976Z1993)

10.178

4

- Stoparea degradării infrastructurii feroviare (Imprumut cf 1201Z2004 CSFB 120 mii USD)

17.862

C

Titlul VII ALTE TRANSFERURI ( C1 + C2 + C3 + C4 + C5 )

238.346

- Transferuri interne

238.346

C1

- Programe cu finanţare rambursabilă

38.965

1

- Proiectul de restructurare transporturi etapa a III-a (BIRD 4757)

17.151

2

- Extinderea soluţiei SIMIS W RO SIEMENS la centralizarea electronică a 7 staţii de cale ferată (Imprumut HG 835Z2003)

21.814

C2

- Programe Phare si alte programe cu finanţare nerambursabilă

1.750

1

PHARE 2004Z016-772.03.14-Subproiect 9-„Conso!idarea procesului de restructurare a căilor ferate romane, partea aferenta CFR SA" 9.2-Asistenţă tehnică pentru mersul trenurilor pentru călători"

652

2

PHARE 2004Z016-772.03.14-Subproiect 9-„Consolidarea procesului de restructurare a cailor ferate române, partea aferentă CFR SA" 9.5-Asistenţă tehnică pentru reabilitarea de gări ( 5 gări CFR)"

1.098

* Lista este reprodusă în facsimil.

C3

- Programe ISPA

1875

- cheltuieli neeligibile

0

1

- ISPA 2000/RO/16/P/PT/001 - "Reabilitarea secţiunii Băneasa - Feteşti, de pe linia CF Bucureşti - Constanţa"

0

2

- ISPA 2003/RO/16/P/PT/007 - "Reabilitarea secţiunii Câmpina -Predeal de pe linia de CF Bucureşti - Braşov, "

0

3

- ISPA 2004/RO/l 6/P/PA/003 - "Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor din sectorul feroviar finanţate din Fondul de Coeziune"

0

- cheltuieli eligibile

1875

1

- ISPA 2000/RO/16/P/PT/001 - "Reabilitarea secţiunii Băneasa - Feteşti, de pe linia CF Bucureşti - Constanţa"

0

2

- ISPA 2003/RO/16/P/PT/007 - "Reabilitarea secţiunii Câmpina -Predea] de pe linia de CF Bucureşti - Braşov, "

1875

3

- ISPA 2004/RO/l 6/P/PA/003 - "Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor din sectorul feroviar finanţate din Fondul de Coeziune"

0

C4

- Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat, din care:

170.000

Obiective de investiţii în continuare

153.754

1

Electrificarea liniei de cale ferată Doaga-Tecuci-Barboşi, inclusiv Dispecerat pentru coordonarea activităţii de exploatare în Complexul CF. Galaţi

3.850

2

Supraînaltare şi consolidare terasamente în zona S.H.E.N. Porţile de Fier 1

0

3

Modernizarea staţiei CF Focşani la standarde europene

0

4

Linie nouă CF Vâlcele - Râmnicu Vâlcea

0

5

Tunel la zi km. 352+850Z970 şi km. 353+006Z024, linia CF Piatra Olt - Podu Olt

1.382

6

Reabilitare linie cale ferată Bucureşti-Constanta

147.178

7

Reconstrucţie pod Gura Lotrului km. 325+704, linia Piatra Olt - Podul Olt

1.344

8

Reabilitarea şi modernizarea liniei cale ferată Craiova-Calafat

0

Obiective de investiţii noi

0

1

Redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul nou de cale ferată peste râul Argeş, linia CF Bucureşti - Giurgiu între staţiile CF Vidra şi Grădiştea.

0

Alte cheltuieli de investiţii, din care

16.246

b)

Dotări independente

0

c)

Cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate şi altor studii

2.959

e)

Consultanţă, asistenţă tehnică şi alte cheltuieli asimilate investiţiilor (reparaţii capitale)

13.287

C5

- Cheltuieli neeligibile

25.756

1

- ISPA 2000/RO/16/P/PT/001 - "Reabilitarea secţiunii Băneasa - Feteşti, de pe linia CF Bucureşti - Constanţa"

17.239

2

- ISPA 2001/RO/16/P/PA/008 - "Asistenţă tehnică pentru reabilitarea liniei CF de la graniţa ungară până la Simeria şi studii adiacente"

30

3

- ISPA 2003/RO/16/P/PT/007 - "Reabilitarea secţiunii Câmpina - Predeal de pe linia de CF Bucureşti - Braşov "

1.000

4

- ISPA2004/RO/l 6/P/PA/003 - "Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor din sectorul feroviar finanţate din Fondul de Coeziune"

5.487

5

- ISPA 2004/RO/16/P/PT/009 - "Construcţia infrastructurii feroviare şi rutiere de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin

1.500

6

- ISPA 2005/RO/16/P/PT/002 - "Reconstrucţia infrastructura rutieră şi

feroviara afectată de inundaţiile din luna iulie 2005"

500

D

Titlul VIII. PROIECTE CU FINANŢARE DIN FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) POSTADERARE

45.828

- Programe din FEDR ( Cheltuieli eligibile contribuţia UE + Contribuţia României)

23.428

1

- Reabilitare 5 staţii de cale ferată (Baia Mare, Satu Mare, Miercurea Ciuc, Târgoviste, Târgu-Jiu)

20.000

2

- Elaborarea planurilor de acţiune ale hărţilor strateg, de zgomot pt.c. f. principale cu un trafic mai mare de 60.000 treceri de trenuri/an

1.428

3

- Reabilitare poduri şi tunele CF pe reţeaua TEN - T

2.000

- Programe din FC ( Cheltuieli eligibile contribuţia UE + Contribuţia României)

22.400

1

- Modernizarea liniei de cale ferată Braşov-Sighişoara pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km. /h ( alt. 3)

800

2

- Modernizarea liniei de cale ferată Sighişoara - Coşlariu pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km. /h ( alt.3)

800

3

- Modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu - Simeria pentru circulaţia trenurilor cu viteză maxima de 160 km. /h ( alt.3 )

800

4

- Modernizarea liniei de cale ferată Curtici - Simeria - Frontiera pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km. /h ( alt.2 )

8.000

5

- Introducere proiect pilot sistem ERTMS nivelul II pe secţiunea Buftea -Brazi - lucrări

12.000

E

Titlul XL CHELTUIELI AFERENTE PROGRAMELOR CU FINANŢARE RAMBURSABILA

175.884

- intrări de credite

141.284

1

- împrumut BEI 23.372-Proiect de reabilitare Curtici-Simeria

31.684

2

- împrumut BIRD 4842- Proiect TSSP-domeniu feroviar

54.400

3

- împrumut BDCE-Proiect eliminarea efectelor inundaţiilor

25.200

4

- împrumut DEXIA 51 MEUR-Proiect informatizare gări ALCATEL

30.000

- componenta locala

34.600

1

- împrumut BEI 23.372-Proiect de reabilitare Curtici-Simeria

7.300

2

- împrumut BIRD 4842- Proiect TSSP-domeniu feroviar

13.600

3

- împrumut BDCE-Proiect eliminarea efectelor inundaţiilor

8.000

4

- Împrumut DEXIA 5 1 MEUR-Proiect informatizare gări ALCATEL

5.700

I.2

OPERAŢIUNI FINANCIARE

70.076

Titlul XIII. RAMBURSĂRI DE CREDITE

70.076

- Rambursări de credite externe

70.076

- Rambursări de credite externe contractate de ordonatorii de credite

70.076

1

- Proiecte de reabilitare cale ferată (împrumut BIRD 3976Z1993)

17.551

2

- Stoparea degradării infrastructurii feroviare (Împrumut cf 1201Z2004 CSFB 120 mii USD)

52.525

II

INTRĂRI DE CREDITE EXTERNE ( A + B )

59.879

A.

Administraţia centrală

11.750

CHELTUIELI CURENTE

11.750

Titlul VIL ALTE TRANSFERURI

11.750

- Programe cu finanţare rambursabilă

11.750

Reabilitare staţii de cale ferată ( împrumut CSFB 60 M USD )

11.750

B.

Transport pe calea ferata

48.129

CHELTUIELI CURENTE

48.129

Titlul VII. ALTE TRANSFERURI

48.129

- Transferuri interne

48.129

- Programe cu finanţare rambursabilă

48.129

1

- Proiectul de restructurare transporturi etapa a III-a (BIRD 4757)

48.129

III

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (A+B+C+D+E)

603.139

Titlul VII. ALTE TRANSFERURI

603.139

- Transferuri interne

603.139

A

- Programe PHARE şi alte programe cu finanţare nerambursabilă ( Contribuţia UE ) - alocaţiile sunt prevăzute în bugetul MFP

29.512

1

- PHARE CES 2005 - "Asistenţă tehnică pentru lucrări de reabilitare pentru poduri şi tuneluri de pe reţeaua TEN -T feroviară"

15.280

2

- PHARE CES 2006 - "Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului feroviar"

2.588

3

- PHARE CES 2005- "Asistenţă tehnică pentru pregătirea unui studiu de fezabilitate şi a documentaţiei de licitaţie pentru reabilitarea de 16 gări"

11.644

B

- Programe ISPA

573.627

1

- ISPA 2000/RO/16/P/PT/001 - "Reabilitarea secţiunii Băneasa - Feteşti, de pe linia CF Bucureşti - Constanţa"

219.681

2

- ISPA 2003/RO/16/P/PT/007 - "Reabilitarea secţiunii Câmpina - Predeal de pe linia de CF Bucureşti - Braşov, "

340.053

3

- ISPA 2004/RO/16/P/PA/003 - "Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor din sectorul feroviar finanţate din Fondul de Coeziune"

13.893

C

- Investiţii ale agenţilor economici cu capital de stat

0

D

- Programe FC

0

E

- Programe FEDR

0

NOTA: Măsurile ISPA2004/RO/16/P/PT/009 - „Construcţia infrastructurii feroviare şi rutiere de acces la cel de-al doilea pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin" şi ISPA 2005/RO/16/P/PT/002 - „Reconstrucţia infrastructurii feroviare afectate de inundaţiile din judeţele Vrancea, Bacău şi Giurgiu" sunt comune pentru cei 2 beneficiari - Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R."- S.A. şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., autoritate contractantă fiind Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (Direcţia generală relaţii financiare externe), iar beneficiarii gestionează doar componenta de cheltuieli neeligibile.

3.1.1. Lista proiectelor din cadrul programelor prioritare ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R."- S.A. pentru perioada 2008-2011 care în prezent sunt în stadiul de execuţie sau de pregătire

1. Reabilitarea şi modernizarea Coridorului transeuropean IV*

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Câmpina-Predeal de pe linia CF Bucureşti-Braşov

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Predeal-Braşov

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Braşov-Sighişoara

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Sighişoara-Coşlariu

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu-Simeria

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Simeria-Curtici

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord-Bucureşti Băneasa şi Feteşti-Constanţa

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Băneasa-Feteşti

- Asistenţă tehnică pentru reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată de la graniţa ungară până la Simeria

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Craiova-Drobeta-Turnu Severin

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Drobeta-Turnu Severin-Arad

2. Reabilitarea şi modernizarea Coridorului transeuropean IX*

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Paşcani-Cristeşti Jijia

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti-Videle-Giurgiu

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Ploieşti-Focşani

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Focşani-Bacău

3. Realizarea instalaţiilor de centralizare electronică ale staţiilor de cale ferată*

- Introducerea sistemelor de centralizare electronică Siemens în 7 staţii CF: Ploieşti Vest, Ploieşti Est, Ramificaţia Ploieşti Triaj, Deva, Simeria, Alba Iulia, Sighişoara

- Introducerea sistemelor de centralizare electronică Alcatel în 11 staţii CF: Lugoj, Caransebeş, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Chiajna, Buciumeni, Chitila, Focşani, Feteşti, Constanţa, Palas

- Lucrări de modernizare a instalaţiilor de centralizare electrodinamică

- Supervizarea lucrărilor de modernizare a instalaţiilor de centralizare electrodinamică

- Introducerea sistemelor de centralizare electronică în 10 staţii CF mari

4. Modernizarea staţiilor de cale ferată*

- Modernizarea staţiei CF Focşani la standarde europene-Corpul B

- Reabilitare de peroane şi dispozitiv de linii din grupele A+B din Complexul Bucureşti-Nord

- Reabilitarea a 15 staţii de cale ferată: Ploieşti Sud, Arad, Alba Iulia, Braşov, Bacău, Suceava, Buzău, Sighişoara, Drobeta-Turnu Severin, Feteşti, Sibiu, Oradea, Tulcea, Focşani, Galaţi - etapa I

- Maximizarea oportunităţilor de obţinere de venituri din chirii şi minimizarea costurilor de întreţinere a 5 staţii de cale ferată (Constanţa, Craiova, Timişoara, laşi şi Cluj ) - BERD 12936

- Reabilitarea unor staţii de cale ferată din România - etapa III (Baia Mare, Satu Mare, Târgu Jiu, Miercurea-Ciuc, Târgovişte)

- Reabilitarea unor staţii de cale ferată din România - etapa IV: Giurgiu, Alexandria, Slatina, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa Sud, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Vaslui, Botoşani, Piatra-Neamţ, Bistriţa, Zalău, Brăila, Călăraşi, Slobozia

- Reabilitarea şi modernizarea staţiei CF Bucureşti Nord

5. Linie nouă de cale ferată Râmnicu Vâlcea-Vâlcele*

- Construcţia liniei noi de cale ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea

6. Modernizarea liniei de cale ferată Craiova-Calafat*

- Reabilitarea şi modernizarea liniei de cale ferată Craiova-Calafat

7. Realizarea infrastructurii feroviare de acces a noului pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin*

- Construcţia infrastructurii feroviare şi rutiere de acces la cel de-al ll-lea pod peste Dunăre de la Calafat-Vidin

8. Reabilitare, consolidare şi supraînălţare în zona SHEN Porţile de Fier I* - rest de executat

- Reabilitare, consolidare şi supraînălţare în zona SHEN Porţile de Fier I* - rest de executat

9. Electrificarea liniilor de cale ferată*

- Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Timişoara-Stamora Moraviţa

- Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Doaga-Tecuci-Bărboşi şi dispecerat Complex CF Galaţi

- Reabilitarea şi electrificarea liniei de cale ferată Constanţa-Mangalia

- Electrificarea şi reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Episcopia Bihor

- Electrificarea liniei de cale ferată Chitila -Piteşti-Râmnicu Vâlcea-Vinţu de Jos

- Dublarea şi electrificarea liniei CF Videle-Giurgiu

10. Modernizarea şi dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii digitale şi a informaticii feroviare pentru integrarea în sistemele europene*

- Modernizarea sistemului de telecomunicaţii al SNCFR. Extinderea reţelei magistrale de cabluri cu fibre optice (fibra optică)

- Dezvoltarea reţelei feroviare de telecomunicaţii digitale pentru integrarea în sistemul european (echipamente)

- Introducerea de sisteme informatice pentru dirijarea traficului

- Introducerea de sisteme informatice pentru managementul infrastructurii

- Implementarea sistemului geografic de informaţii pentru calea ferată (GIS)

- Proiect privind restructurarea sectorului transporturilor (IRIS)

11. Realizarea interoperabilităţii infrastructurii feroviare din România cu infrastructura feroviară europeană*

- Proiect-pilot pentru testarea echipamentelor ERTMSZECTS pe secţiunea Buftea-Brazi

- Implementarea specificaţiilor tehnice de interoperabilitate

- Sistem de monitorizare şi supraveghere a stării infrastructurii feroviare

- Dezvoltarea reţelei feroviare de telecomunicaţii pentru sistemul GSM-R

12. Modernizarea sistemului financiar-contabil şi a managementului proiectelor de infrastructură feroviară*

- Asistenţa tehnică pe termen lung pentru UIP

- Sistem informatic de management financiar pentru calea ferată - Oracle Financials

13. Eliminarea efectelor inundaţiilor, prevenirea şi stoparea degradării infrastructurii feroviare ca urmare a calamităţilor naturale

- Proiect privind eliminarea efectelor inundaţiilor în transportul feroviar (Proiect privind reabilitarea porţiunilor din reţeaua rutieră şi feroviară deteriorate de inundaţiile din primăvara anului 2005 în România)

- Reconstrucţia infrastructurii rutiere şi feroviare afectate de inundaţii din judeţele Vrancea, Giurgiu şi Bacău

- Program pentru prevenirea daunelor provocate de inundaţii

- Redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul nou de cale ferată peste râul Argeş, linia CF Bucureşti-Giurgiu, între staţiile CF Vidra-Grădiştea

14. Mentenanta elementelor infrastructurii feroviare pentru aducerea stării tehnice a acestora la parametrii operaţionali şi de siguranţă conform normelor Uniunii Europene de transport feroviar

- Stoparea degradării infrastructurii feroviare publice

- Proiect de reabilitare cale ferată - achiziţie de maşini de cale-BEI 20.777

- Program de reparaţie capitală a elementelor infrastructurii feroviare publice

- Proiectul sectorial de sprijinire a transporturilor

- Reabilitarea utilajelor de întreţinere mecanizată a căii (maşini grele, de mică mecanizare, UAM şi drezine)

- ReabilitareZachiziţionare vagoane Faccpps

- Achiziţii de mijloace rutiere de intervenţie

- Achiziţii de scule, dispozitive, verificatoare şi echipamente de măsură pentru parametrii de infrastructură

- Reabilitarea energetică a instalaţiilor fixe de tracţiune electrică

15. Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare de pe liniile în exploatare ale reţelei C.F.R., altele decât cele situate pe coridoarele transeuropene IV şi IX

- Modernizarea reţelei de cale ferată în zona Bucureşti şi perspectiva de dezvoltare a reţelei existente pentru transportul de călători în zona metropolitană

- Linia CF Bucureşti Nord-Aeroport Internaţional Henri Coandă-Bucureşti

- Modernizarea reţelei energetice feroviare (4 centre + 8 vehicule)

- Reconstrucţia podului Gura Lotrului km 325+704, linia CF Piatra Olt-Podul Olt

- Tunel la zi, km 352+850Z970 şi km 353+006Z024, linia CF Piatra Olt-Podu Olt

- Reabilitări de tuneluri

- ReabilităriZÎnlocuiri de poduri - etapa a 2-a

- Reabilitări de lucrări de artă (apărări de maluri, ziduri de sprijin)

- Modernizarea a 12 instalaţii CEM (înlocuire cu instalaţii CED cu costuri reduse)

- Modernizarea a 30 de instalaţii CEM (înlocuire cu instalaţii de centralizare electronică de linie)

- Dispecer de circulaţie feroviară pilot

- Centrul Naţional de Management al Traficului

- Introducerea de numărătoare de osii pe 66 de intervale feroviare de staţie

- Introducerea de elemente elastice la trecerile la nivel

- Instalaţii automate pentru treceri la nivel

- Retehnologizarea a 10 centre de electrificare

- Introducerea pe linii neelectrificate a circuitelor de cale protejate la climatizarea electrică a vagoanelor trenurilor de călători

- Sisteme de detectare a cutiilor de osii supraîncălzite

- Reabilitarea instalaţiilor de electroalimentare CED în staţii CF

- Reabilitarea a 8 instalaţii automate de triere

16. Creşterea calităţii serviciului public de transport şi protecţia mediului înconjurător

- Achiziţii de echipamente pentru calculul TUI şi al mersului de tren

- Reducerea impactului lucrărilor şi al activităţii de transport asupra mediului

17. Promovarea proiectelor pentru mentenanta, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii feroviare din România

-Asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectelor din domeniul feroviar pentru finanţare din Fondul de coeziune (tronsoane CF între Predeal şi Simeria)

- Servicii pentru cadastru CFR (lucrările de reabilitare şi de modernizare a infrastructurii feroviare nu se pot realiza fără prezentarea extraselor de carte funciară)

- Elaborarea de documentaţii în vederea exproprierilor şi plata exproprierilor aferente, studii de fezabilitate, proiecte tehnice, detalii de execuţie

- „îmbunătăţirea siguranţei traficului pe căile ferate române" - PHARE RO 2006Z018-147.04.03

18. Linia feroviară de mare viteză Budapesta-Bucureşti-Constanţa

- Studiu de prefezabilitate pentru linia de cale ferată de mare viteză Viena-Budapesta-Bucureşti-Constanţa

- Studiu de fezabilitate

- Elaborarea documentaţiilor în vederea exproprierilor şi plata exproprierilor aferente, proiect tehnic, detalii de execuţie

- Construcţia liniei feroviare de mare viteză Budapesta-Bucureşti-Constanţa

* Programe prioritare conform Hotărârii Guvernului nr. 924Z2006 privind aprobarea Actului adiţional pe anul 2006 la Contractul de activitate a Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R." - Ş.A. pentru perioada 2004-2007 care, în prezent, sunt în diverse stadii de execuţie sau de pregătire.

3.2. Proiecte din cadrul programelor prioritare ale „C.F.R." - S.A. cuprinse în Programul operaţional sectorial Transport 2007-2013

Axa prioritară - domeniul de intervenţie

Titlul proiectului

Alocări estimative

- euro -

(Valoarea totală

a investiţiei)

1. Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare ale Reţelei transeuropene de transport (axe prioritare TEN-T)

1.2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cale ferată de-a lungul axei prioritare TEN-T nr. 22

Modernizarea liniei de cale ferată Curtici-Radna, Gurasada-Simeria pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h (alt. 3) - tronsonul Frontieră- Radna (km 614) şi tronsonul Gurasada-Simeria

350.000.000 720.041.000

Modernizarea liniei de cale ferată Sighişoara-Coşlariu pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h (alt. 3)

1.090.268.000

Modernizarea liniei de cale ferată Coşlariu-Simeria pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h (alt. 3)'

655.176.000

Introducere de proiect-pilot sistem ERTMS, nivelul II, pe secţiunea Buftea-Brazi

61.228.475

2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN

2.2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cale ferată

Reabilitare a 5 staţii CF

41.748.000

Reabilitare a 16 staţii CF

92.771.647

Reabilitare poduri şi tuneluri pe TEN-T

262.857.000

3. Modernizarea sectorului de transporturi în vederea îndeplinirii unui stadiu superior al protecţiei mediului, sănătăţii umane şi siguranţei pasagerilor

3.2. Imbunătăţirea siguranţei traficului pentru toate modurile de transport

Lucrări pentru îmbunătăţirea siguranţei feroviare

92.773.000

Promovarea transportului intermodal

34.132.748

3.3. Minimizarea efectelor adverse ale transporturilor asupra mediului

Elaborarea planurilor de acţiune ale hărţilor strategice de zgomot pentru căile ferate principale cu un trafic mai mare de 60.000 treceri de trenuri/an

328.020

Pentru pregătirea proiectelor prevăzute în axa prioritară nr. 1 cu finanţare din fonduri de coeziune s-au alocat următoarele sume pentru pregătirea proiectelor în conformitate cu procedurile europene:

Axa prioritară - domeniul de intervenţie

Titlul proiectului

Pe secţiunile

Valoare contract

- euro -

1. Modernizarea şi dezvoltarea axelor prioritare ale Reţelei transeuropene de transport (axe prioritare TEN-T)

1.2. Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cale ferată de-a lungul axei prioritare TEN-T nr. 22

ISPA 2004/RO/16/P/PA/003 - Asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor feroviare propuse pentru finanţare din fonduri de coeziune

Braşov-Sighişoara Sighişoara-Coşlariu Coşlariu-Simeria

Predeal-Braşov

Craiova-Calafat

21.847.171

Servicii pentru proiectare pentru reabilitarea liniei CF Frontiera Ungară-Curtici-Simeria, componentă a Coridorului IV paneuropean pentru circulaţia trenurilor cu viteză maximă de 160 km/h

Frontiera Ungară-Curtici- Simeria

14.000.000

Proiect-pilot ERTMS, nivel 2 Chitila-Crivina

Chitila-Crivina

25.000.000

Pentru pregătirea proiectelor prevăzute în axele prioritare nr. 2 şi 3 cu finanţare din fonduri de dezvoltare regională, următoarele sume sunt necesare pentru derularea contractelor de asistenţă tehnică în conformitate cu procedurile europene:

Nr. crt.

Asistenţa tehnicăZPoziţia din POS-T 2007-2013ZProiectul

Buget total (euro)

Alocare PHARE (euro)

Buget de stat (euro)

0

1

2

3

4

1.

PHARE CES 2005 - „Asistenţă tehnică pentru lucrări de reabilitare pentru poduri şi tunele de pe reţeaua TEN-T feroviară"

6.876.837,50

6.800.504,60

76.332,90

Axa prioritară 2: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T

Domeniu major de intervenţie 2.2: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cale ferată

Proiect:

Reabilitare poduri şi tunele pe reţeaua TEN-T

2.

PHARE CES 2006 - „Asistenţă tehnică pentru îmbunătăţirea siguranţei traficului pe căile ferate române"

799.200

599.400

199.800

Axa prioritară 3: Dezvoltarea durabilă a sectorului „Transport"

Domeniu major de intervenţie 3.2: Imbunătăţirea siguranţei traficului pentru toate modurile de transport

Proiecte:

a) Treceri la nivel cu calea ferată

b) Sisteme de detecţie a osiilor supraîncălzite

c) Inlocuirea sistemelor de centralizare electromecanică

3.

PHARE CES 2006 - „Asistenţă tehnică pentru pregătirea unor lucrări de modernizare a unor staţii de cale ferată din România"

4.010.000

3.007.500

1.002.500

Axa prioritară 2: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în afara axelor prioritare TEN-T

Domeniu major de intervenţie 2.2: Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de cale ferată

Proiect:

Modernizarea unor staţii de cale ferată din România (reşedinţe de judeţ - celelalte 16 staţii din Hotărârea Guvernului nr. 1.254Z2002 privind garantarea unor credite externe şi/sau interne pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, necesare pentru finanţarea Programului de reabilitare a unor staţii de cale ferată din România, cu modificările ulterioare)

NOTA:  Alocaţiile necesare pentru implementarea proiectelor PHARE sunt prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

ANEXA Nr. 4 la actul adiţional

Metodologia de tarifare a utilizării infrastructurii feroviare publice

Art. 1. -Tariful de utilizare a infrastructurii feroviare publice, denumit în continuare TUI, reprezintă suma plătită de către operatorul de transport feroviar, denumit în continuare OTF, pentru punerea la dispoziţie a infrastructurii feroviare prin asigurarea setului minim de prestaţii pentru circulaţia trenurilor aparţinând OTF şi accesul prin intermediul reţelei la infrastructurile de servicii şi serviciile furnizate în conformitate cu prevederile art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 89Z2003 privind alocarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi tarifarea utilizării infrastructurii feroviare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8Z2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Pentru infrastructura feroviară publică administrată de Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R." - S.A., denumită în continuare C.F.R. - S.A., calculul şi încasarea TUI revin în sarcina C.F.R. - S.A., în calitate de administrator al infrastructurii feroviare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 89Z2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8Z2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - TUI se aplică în mod nediscriminatoriu pentru toţi OTF pentru condiţii similare de transport, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 89Z2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8Z2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Metodologia de calcul al TUI se bazează pe următoarele elemente tarifare:

a) distanţa parcursă de tren;

b) tonajul brut al trenului;

c) tipul de trafic: marfă sau călători;

d) ruta de circulaţie;

e) clasa secţiei de circulaţie şi dotarea cu sisteme de electrificare pentru asigurarea curentului de tracţiune.

Art. 5. - TUI se calculează şi se aplică pentru fiecare tren circulat, pe baza elementelor tarifare prevăzute la art. 4.

Art. 6. - Secţiile de circulaţie ale infrastructurii feroviare publice se împart pe clase pe baza caracteristicilor tehnice ale fiecărei secţii, conform tabelului nr. 1 - Clasificarea secţiilor de circulaţie, astfel:

Tabelul nr. 1 - Clasificarea secţiilor de circulaţie

Clasa secţiei de circulaţie

Regimul de viteză (km/h)

de la

la

A

121

200

B

101

120

C

61

100

D

0

60

E

Pentru linii cu trafic exclusiv de marfă

0

60

R

Pentru linii cu trafic redus: volum de circulaţie mai mic de 5 trenuri pe zi

-

-

I

Pentru linii cu ecartament îngust

-

-

Art. 7. - (1) Lista cu încadrarea secţiilor de circulaţie pe clase este elaborată de CER. - S.A. şi se include în contractul de activitate al companiei naţionale care administrează infrastructura feroviară, încheiat cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, conform prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12Z1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Lista prevăzută la alin. (1) se actualizează în situaţia în care încadrarea unor secţii de circulaţie în categoriile prevăzute la art. 6 nu mai corespunde datorită modificării caracteristicilor tehnice ale acestora.

Art. 8. - Pentru stabilirea tarifului pentru fiecare categorie de linie, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 89Z2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8Z2004, cu modificările şi completările ulterioare, se va avea în vedere costul direct rezultat din exploatarea trenurilor care se repartizează corespunzător tipului de trafic de marfă sau călători, astfel:

a) costuri fixe în funcţie de trasa folosită, reprezentând costuri cu conducerea circulaţiei pe liniile infrastructurii feroviare publice;

b) costuri variabile în funcţie de masa brută a trenului, reprezentând costuri cu întreţinerea şi funcţionarea infrastructurii feroviare publice.

Art. 9. - (1) Elementele tarifare de bază aplicabile pentru determinarea TUI sunt conform tabelului nr. 2 - Elementele tarifare de bază pentru TUI, astfel:

Tabelul nr. 2 - Elementele tarifare de bază pentru TUI

Elemente tarifare de bază pentru TUI

Tarif de bază

Elemente tarifare în funcţie de tonajul trenului

Tarif pe tren-kilometru în funcţie de tonaj (lei/tren-km)

Clasa secţiei de circulaţie

A

B

C

D

E

R

I

Secţii electrificate

Ttse

Ttse

Ttse

Ttse

Ttse

Ttse

Ttse

Secţii neelectrificate

Ttsn

Ttsn

Ttsn

Ttsn

Ttsn

Ttsn

Ttsn

Tonaj minim

Tmin

Tmin

Tmin

Tmin

Tmin

Tmin

Tmin

Factor de tonaj

Ft

Ft

Ft

Ft

Ft

Ft

Ft

Elemente tarifare în funcţie de distanţa parcursă

Tarif pe tren-kilometru în funcţie de distanţă (leiZtren-km)

Clasa secţiei de circulaţie

A

B

C

D

E

R

I

Circulaţie

Tc

Tc

Tc

Tc

Tc

Tc

Tc

Elementele tarifare de bază din tabel au următoarea semnificaţie:

- Ttse - tariful în funcţie de tonaj pentru fiecare clasă de secţii electrificate; nu include valoarea energiei electrice de tracţiune;

- Ttsn - tariful în funcţie de tonaj pentru fiecare clasă de secţii neelectrificate;

- Tmin - tonajul brut al trenului începând de la care se aplică factorul de tonaj;

- Ft - factorul de tonaj, care reprezintă un coeficient de corecţie ce se aplică la tonajul brut al trenului;

- Te - tariful pentru circulaţie în funcţie de distanţă pentru fiecare clasă de secţii.

(2) Valoarea TUI pentru un tren care parcurge o rută de circulaţie se calculează prin suma tarifelor pentru fiecare distanţă parcursă pe o secţie de circulaţie (TUI secţie), în funcţie de clasa acesteia, aplicându-se următoarea formulă:

TUI =  Σ TUI secţie,

unde:

- TUI secţie - TUI tonaj + TUI circulaţie, iar:

TUI tonaj - tariful pentru utilizarea infrastructurii feroviare pe o clasă de secţie de circulaţie în funcţie de distanţa parcursă şi existenţa sistemului de electrificare, precum şi de tonajul ponderat al trenului; se calculează cu formula:

TUI tonaj = (km x Tts) + [(Tonaj brut - Tmin) x Ft x km x Tts]

sau varianta cu factor comun:

TUI tonaj = km x Tts [1 + (Tonaj brut - Tmin) x Ft],

unde:

- km - numărul de km parcurşi pe secţia de circulaţie;

- Tts - Ttse, dacă secţia este electrificată;

- Ft - 0 pentru trenurile cu tonaj brut mai mic decât Tmin;

- Tts - Ttsn, dacă secţia este neelectrificată;

- Tonaj brut - tonajul brut al trenului conform formularului „Arătarea vagoanelor", inclusiv al locomotivelor în acţiune sau tonajul locomotivelor ori automotoarelor, în cazul circulaţiei fără material rulant tractat;

TUI circulaţie - tariful pentru conducerea circulaţiei în funcţie de distanţa parcursă; se calculează cu formula:

TUI circulaţie = km xTc,

unde:

- km - numărul de km parcurşi pe secţia de circulaţie.

Art. 10. -Valoarea elementelor tarifare de bază va fi determinată de CFR. - S.A. pentru fiecare clasă de secţie de circulaţie şi pe tip de trafic de marfă sau călători şi va fi prevăzută în contractul de activitate împreună cu modul de aplicare a TUI.

Art. 11. - (1) TUI va fi calculat de CFR. - S.A. prin mijloace informatice proprii, pe baza datelor furnizate de sistemele specifice de urmărire a circulaţiei trenurilor.

(2) Situaţia detaliată a trenurilor circulate va fi prezentată lunar fiecărui OTF în vederea analizării, convenirii şi avizării acesteia în condiţiile stabilite în contractul de acces prevăzut la art. 18 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12Z1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 12. -In contractul de acces se vor menţiona trasele alocate OTF, precum şi metodologia de determinare a TUI.

Art. 13. - (1) In scopul utilizării eficiente a infrastructurii feroviare, CFR. - S.A. poate aplica tarife pentru asigurarea respectării utilizării eficiente a traselor alocate, în conformitate cu prevederile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 89Z2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 8Z2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Lista cu denumirile tarifelor prevăzute la alin. (1) va fi prevăzută în contractul de activitate.

Art. 14. - (1) După aprobarea elementelor tarifare de bază prevăzute la art. 9 şi a listei cu încadrarea secţiilor de circulaţie pe clase prevăzută la art. 7, CFR. - S.A. va pune la dispoziţia OTF cu care a încheiat contract de acces un sistem pentru calcularea TUI.

(2) Sistemul de calcul prevăzut la alin. (1) nu garantează însă alocarea trăsei.

ANEXA Nr. 5 la actul adiţional

Valoarea elementelor tarifare de bază pentru calculul tarifului de utilizare a infrastructurii feroviare publice (TUI)

Trafic de marfă

Elemente tarifare de bază pentru TUI

Tarif de bază

Elemente tarifare în funcţie de tonajul trenului

Tarif pe tren-kilometru în funcţie de tonaj (lei/tren-km)

Clasa secţiei de circulaţie

A

B

C

D

E

R

I

Secţii electrificate (Ttse)

5,49

5,16

5,03

4,76

4,74

3,70

-

Secţii neelectrificate (Ttsn)

4,65

4,35

4,23

4,00

4,00

3,20

3,00

Tonaj minim (Tmin)

60

60

60

60

60

60

60

Factor de tonaj (Ft)

0,00025

0,00025

0,00025

0,00025

0,00025

0,00025

0,00025

Elemente tarifare în funcţie de distanţa parcursă

Tarif pe tren-kilometru în funcţie de distanţă (lei/tren-km)

Clasa secţiei de circulaţie

A

B

C

D

E

R

I

Circulaţie (Tc)

8,49

8,22

8,03

7,59

7,22

5,63

3,16

Elemente tarifare de bază pentru TUI

Trafic de călători

Elemente tarifare de bază pentru TUI

Tarif de bază

Elemente tarifare în funcţie de tonajul trenului

Tarif pe tren-kilometru în funcţie de tonaj (lei/tren-km)

Clasa secţiei de circulaţie

A

B

C

D

E

R

I

Secţii electrificate (Ttse)

5,54

5,20

5,05

4,76

-

3,70

-

Secţii neelectrificate (Ttsn)

4,70

4,39

4,25

4,00

-

3,20

3,00

Tonaj minim (Tmin)

60

60

60

60

-

60

60

Factor de tonaj (Ft)

0,00014

0,00014

0,00014

0,00014

0,00014

0,00014

0,00014

Elemente tarifare în funcţie de distanţa parcursă

Tarif pe tren-kilometru în funcţie de distanţă (lei/tren-km)

Clasa secţiei de circulaţie

A

B

C

D

E

R

I

Circulaţie (Tc)

4,54

4,34

4,29

4,18

-

3,79

2,66

ANEXA Nr. 6*) la actul adiţional

LISTA COMPLETĂ

a trenurilor de călători ce reprezintă pachetul minim social pe anul 2009, care face obiectul contractelor de servicii publice Trenuri cu circulaţie regulată

Nr. crt.

Ruta de circulaţie

Distanţa (km.)

Rang tren

Regim de

circulaţie

Nr. zile

circ/an

Nr, tren/zi

Tren km/zi (col2xcol6)

Tren km/an

(col5 x col7)

0

1

2

4*

5

6

7

8

1

Adjud - Bacău

58.20

personal

Z

365

2

1 16.40

42.486.00

Total

2

116,40

42.486,00

2

Adjud - Bucureşti Nord Gr.B

243.70

personal

Z

365

1

243.70

88.950.50

Total

1

243,70

88.950,50

Adjud - Iaşi via Roman

216.10

accelerat

Z

365

2

432.20

157.753.00

Total

2

432,20

157.753,00

4

Adjud - Iaşi via Crasna

211.90

accelerat

Z

365

2

423.80

154.687.00

Total

2

423,80

154.687,00

5

Adjud - Măraşeşli

25.70

personal

Z

365

1

25.70

9.380.50

Total

1

25,70

9.380,50

6

Adjud - Paşcani

142.20

personal

Z

365

2

284.40

103.806.00

Total

2

284,40

103.806.00

7

Adjud - Ploieşti Sud

184,80

personal

Z

365

1

184.80

67.452.00

Total

1

184,80

67.452.00

8

Adjud - Comăncşli

74.60

IC

Z

365

2

140.20

54458.00

Total

2

149,20

54.458,00

9

Alunu Hm. - Râmnicu Vâlcea

60.20

personal

Z

365

2

120.40

43.946.00

Total

2

120,40

43.946,00

10

Alunu Hm. - Băbeni

40.60

personal

ZX

365

2

81.20

29.638.00

Total

2

81,20

29.638,00

11

Anina - Oraviţa

33.40

personal

Z

365

2

66.80

24.382.00

Total

2

66,80

24.382,00

12

Arad - Curtici

17.00

personal

Z

365

2

34.00

12.410.00

personal

E

261

2

34.00

8.874.00

Total

4

68,00

21.284,00

13

Arad - Oradea

120,60

personal

Z

365

2

241.20

88.038.00

Total

2

241,20

88.038,00

14

Arad - Simeria

157.40

personal

Z

365

2

314.80

114.902.00

Total

2

314.8(1

114.902.00

15

Arad - Săvârşin

84,20

personal

Z

365

1

84.20

30.733.00

personal

D

1

84.20

26.354.60

personal

B

3 13

1

84.20

26.354.60

Total

3

252,60

83.442,20

16

Arad - Sântana

23.50

personal

E

261

2

47,00

12.267.00

personal

Z

365

4

94,00

34.310.00

Total

6

141,00

46.577,00

17

Arad - Teiuş

230,10

IC

Z

365

2

460,20

167.973.00

personal

Z

365

2

460,20

167.973.00

Total

4

920,40

335.946,00

*) Anexa nr. 6 este reprodusă în facsimil.

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

18

Baia Marc - Nyirabrany

126,60

international

Z

365

2

253.20

92.418.00

Total

2

253,20

92.418,00

19

Baia Marc - Cluj Napoca

192.80

personal

Z

365

1

192.80

70.372.00

Total

1

192,80

70.372,00

20

Baia Marc - Dej Călători

134.00

personal

Z

365

1

134.00

48.910.00

Total

1

134,00

48.910,00

21

Baia Marc - Jibou

57.80

personal

Z

365

4

231.20

84.388.00

personal

A

254

4

231.20

58.724.80

Total

8

462,40

143.112,80

22

Baia Marc - Satu Mare

59.40

personal

Z

365

4

237.60

86.724,00

personal

G

306

2

118.80

36.352.80

Total

6

356,40

123.076,80

23

Bacău - Bicaz

86,00

personal

Z

365

4

344.00

125.560.00

Total

4

344,00

125.560,00

24

Bacău - laşi

159.70

accelerai

Z

365

2

319.40

116.581.00

personal

Z

365

2

319.40

116.581.00

Total

4

638,80

233.162,00

25

Bacău - Paşcani

84.00

personal

Z

365

4

336.00

122.640.00

Total

4

336,00

122.640,00

26

Bacău - Piatra Neamţ

60.20

rapid

Z

365

2

120.40

43.946,00

personal

Z

365

4

240.80

87.892.00

personal

E

261

2

120.40

31.424.40

accelerat

Z

365

2

120.40

43.946.00

Total

10

602,00

207.208,40

27

Balş - Piatra Olt

12.90

personal

Z

365

4

51.60

18.834.00

Total

4

51,60

18.834,00

28

Băbeni - Călimăneşli Hm.

35.80

personal

Z

365

107.40

39.201.00

Total

3

107,40

39.201,00

29

Bâbeni - Podu Olt

97.10

personal

Z

365

2

194.20

70,883.00

Total

2

194,20

70.8S3.00

30

Vaslui - Crasna

33.10

personal

Z

365

6

198.60

72.489.00

Total

6

198,60

72.489,00

31

Bârlad - Falciu Nord

hcv

69.70

personal

Z

365

4

278.80

101.762.00

Total

4

278,80

101.762,00

32

Bârlad - Iaşi

119.80

personal

Z

365

4

479.20

1 74.908.00

Total

4

479.20

174.908,00

Bârlad - Tecuci

50.30

personal

Z

365

2

100.60

36,719.00

Total

2

100.60

36.719.00

34

Beia Hm. - Teiuş

135,10

personal

Z

365

1

135.10

49.311.50

Total

1

135,10

49.311,50

35

Bistriţa Nord - Cluj Napoca

119.00

personal

Z

365

4

476.00

173.740.00

Total

4

476,00

173.740,00

36

Bistriţa Nord - Dej Călători

60.20

accelerat

Z

365

2

120,40

43.946.00

personal

Z

365

2

120.40

43.946.00

personal

A

254

2

120.40

30.581.60

Total

6

361,20

118.473,60

37

Bistriţa Nord - Deda

57.50

personal

Z

365

4

230.00

83.950.00

Total

4

230,00

83.950,00

38

Bistriţa Nord - Sărăţel

10,70

accelerat

Z

365

2

21,40

7.811.00

personal

365

2

21.40

7.811.00

Total

4

42.80

15.622,00

39

Bistriţa Nord - Vatra Dornei

158,70

personal

Z

365

2

317.40

115.851.00

Total

2

317,40

115.851,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

40

Botoşani - Vereşli

44.50

sezoniere

90

1

44.50

4.005.00

accelerat

Z

365

2

89.00

32.485.00

Total

3

133,50

36.490,00

41

Braşov -BihfirkercstcsZ

541.10

international

Z

365

4

2.164.40

790.006.00

Total

4

2.164,40

790.006,00

42

Braşov - Fokoshaza

449.90

Internationa

Z

365

2

899.80

328.427.00

Total

2

899,80

328.427,00

43

Braşov - Craiova

335.00

rapid

Z

365

2

670.00

244.550.00

Total

2

670,00

244.550,00

44

Sibiu - Constanţa

540.20

accelerat

Z

365

2

1.080.40

394.346.00

Total

2

1.080,40

394.346.00

45

Braşov - Deda

228,20

personal

Z

365

2

456.40

166.586.00

Total

2

456,40

166.586.00

46

Braşov - Depou Braşov H.

2.90

personal

E

261

2

5.80

1.513.80

Total

2

5,80

1.513,80

47

Braşov - Făgăraş

65.00

personal

Z

365

2

130.00

47.450.00

personal

D

313

2

130.00

40.690.00

Total

4

260,00

88.140,00

48

Braşov - Izvoru Oltului

120.30

personal

Z

365

2

240.60

87.819.00

Total

2

240,60

87.819,00

49

Braşov - Oradea

481.70

accelerat

Z

365

2

963.40

351.641.00

Total

2

963,40

351.641,00

50

Braşov - Ploieşti Sud

110.40

personal

Z

365

4

441.60

161.184.00

Total

4

441,60

161.184,00

51

Braşov - Racoş

59.80

personal

B

313

1

59.80

18.717.40

personal

Z

365

2

119.60

43.654.00

Total

3

179.40

62.371,40

52

Braşov - Slăntu Gheorghe

32.10

personal

Z

365

2

64.20

23.433.00

personal

D

313

1

32.10

10.047.30

Total

3

96,30

33.480.30

53

Braşov - Sibiu

148.90

personal

Z

365

4

595.60

217.394.00

Total

4

595,60

217.394,00

54

Braşov - Siculeni

103.20

accelerai

Z

365

2

206,40

75.336.00

personal

Z

365

2

206.40

75.336.00

Total

2

412,80

150.672.00

55

Sibiu - Suceava Nord

607,50

accelerat

Z

365

2

1.215.00

443.475.00

Total

2

1.215,00

443.475,00

56

Braşov - Târgu Mureş

282.50

IC

Z

365

2

565.00

206.225.00

personal

Z

365

4

1.130.00

412.450.00

Total

6

1.695,00

618.675,00

57

Braşov - Teiuş

227,50

personal

Z

365

4

910.00

332.150.00

personal

D

313

2

455.00

142.415.00

personal

F

104

1

227.50

23.660.00

Total

7

1.592,50

498.225.00

58

Braşov - Vlădeni Ardeal

26.80

personal

Z

365

1

26.80

9.782.00

Total

1

26,80

9.782,00

59

Bucureşti Nord Gr.A -Adjud

244,30

personal

Z

365

1

244.30

89.169.50

Total

1

244,30

89.169,50

60

Constanta - Arad via Craiova - Tg Jiu

828,80

accelerat

Z

365

2

1.657.60

605.024.00

Total

2

1.657,60

605.024,00

61

Bucureşti Nord Gr.A -Bacău

302,50

IC

365

2

605.00

220.825.00

Total

2

605,00

220.825,00

62

Bucureşti Nord Gr.A -Baia Mare via Deda

624,80

accelerat

Z

365

2

1.249.60

456.104.00

Total

2

1.249,60

456.104,00

0

1

2

3 4*

5

6

7

8

63

Bucureşti Nord Gr.A -Bicaz

388.50

IC

Z

365

2

777.00

283.605.00

Total

2

777,00

283.605,00

64

Bucureşti Nord Gr.A -

Botoşani

476.80

rapid

Z

365

4

1.907.20

696.128.00

Total

4

1.907,20

696.128,00

65

Bucureşti Nord Gr.A -Braşov

166.30

rapid

Z

365

2

332.60

121.399.00

personal

Z

365

4

665.20

242.798.00

sezoniere

77

2

332,60

25.610.20

sezoniere

33

2

332.60

10.975.80

Total

10

1.66.3,00

400.783,00

66

Bucureşti Nord Gr.B -Braşov

165.70

personal

Z

365

2

331.40

120.961.00

Total

2

331,40

120.961,00

67

Bucureşti Nord Gr.A -Buzău

128.10

accelerat

Z

365

2

256.20

93.513.00

personal

Z

365

1

128,10

46.756,50

personal

C

356

1

128.10

45.603.60

Total

4

512,40

185.873,10

68

Bucureşti Nord Gr.A -

Floreşti Prahova via

Ploieşti Vest

77.50

accelerat

Z

365

2

155.00

56.575.00

Total

2

155,00

56.575,00

69

Bucureşti Nord Gr.A -

Constanţa via Buc,

Baneasa

225.00

sezoniere

90

2

450.00

40.500.00

IC

273

2

450.00

122.850.00

rapid

Z

365

2

450.00

164.250.00

Total

6

1.350.00

327.600.00

70

Bucureşti Nord Gr.A -Craiova via Piteşti

250.10

accelerat

Z

365

4

1.000.40

365.146.00

Total

4

1.000,40

365.146,00

71

Bucureşti Nord Gr.A -Craiova via Videle

209.00

rapid

Z

365

2

418.00

152.570.00

rapid

J

163

2

418.00

68.134.00

Total

4

8.36,00

220.704.00

72

Bucureşti Nord Gr.A -Drobeta Tr. Severin

322.70

rapid

Z

365

2

645.40

235.571.00

Total

2

645,40

235.571,00

73

Bucureşti Nord Gr.A -Fieni

107.10

personal

Z

365

2

214.20

78.183.00

Total

2

214,20

78.183,00

74

Bucureşti Nord Gr.A -Floreşti Prahova

77.50

accelerat

Z

365

2

155.00

56.575.00

Total

2

155,00

56.575,00

75

Bucureşti Nord Gr.A -Galaţi via Urziceni

229.40

IC

Z

365

2

458.80

167.462.00

rapid

Z

365

2

458.80

167.462.00

accelerat

Z

365

2

458.80

167.462.00

Total

6

1.376,40

502.386.00

76

Bucureşti Nord Gr.A -Galaţi via Buzău

259,60

IC

Z

365

2

519.20

189.508.00

rapid

Z

365

2

519.20

189.508.00

accelerat

Z

365

2

519.20

189.508.00

Total

6

1.557,60

568.524.00

77

Bucureşti N Gr.A - Iaşi via Tecuci Nord

402,60

IC

Z

365

2

805.20

293.898,00

Total

2

805,20

293.898,00

78

Bucureşti N Gr.A - Iaşi via Tecuci-Bârlad

405.50

rapid

Z

365

4

1.622.00

592.030.00

accelerat

Z

365

2

811,00

296.015.00

Total

6

2.433,00

888.045,00

79

Bucureşti N Gr.A -Kardam

248,10

sezoniere

84

2

496.20

41.680.80

Total

2

496,20

41.680,80

80

Bucureşti N Gr.A -

Lokoshaza via Coşlariu

635.50

Internationa

Z

365

4

2.542.00

927.830.00

Total

4

2.542,00

927.830,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

81

Bucureşti N Gr.A -Lokoshaza via Teiuş

640.90

international

Z

365

2

1.281.80

467.857.00

Total

2

1.281,80

467.857,00

82

Bucureşti Nord Gr.A -Mangalia

267.90

sezoniere

90

2

535.80

48.222.00

IC

90

2

535.80

48.222.00

rapid

365

2

535.80

195.567.00

Total

6

1.607,40

292.011,00

83

Bucureşti Nord Gr.A -Mărăşeşti

218.60

personal

Z

365

1

218.60

79.789.00

accelerai

Z

52

2

437.20

22.734.40

Total

3

655,80

102.523,40

84

Bucureşti Nord Gr.A -Oradea

648.00

IC

Z

365

2

1.296.00

473.040.00

Total

2

1.296,00

473.040,00

85

Bucureşti Nord Gr.A -Pausa H

294.70

rapid

Z

365

2

589.40

215.131.00

Total

2

589.40

215.131.00

86

Bucureşti Nord Gr.A -Piatra Olt

206.00

accelerat

Z

365

?

412.00

150.380.00

Total

2

412,00

150.380,00

87

Bucureşti Nord Gr.A -Piteşti

108.00

personal

Z

365

4

432.00

157.680.00

accelerat

Z

365

4

432.00

157.680.00

Total

8

864.00

315.360.00

88

Bucureşti Nord Gr.A -Ploieşti Sud

59.50

accelerat

Z

365

I

59.50

21.717.50

accelerai

E

261

1

59.50

15.529.50

personal

A

254

1

59.50

15.113.00

Total

3

178,50

52.360,00

89

Bucureşti Nord Gr.A -Ploieşti Sud

61.90

accelerat

Z

365

2

123.80

45.187.00

Total

2

123,80

45.187,00

90

Bucureşti Nord Gr.A -Ploieşti Vest

58.90

accelerat

Z

365

2

117.80

42.997.00

Total

2

117,80

42.997,00

91

Bucureşti Nord Gr.A -Râmnicu Vâlcea

274.40

rapid

Z

365

2

548.80

200.312.00

Total

2

548,80

200.312,00

92

Bucureşti Nord Gr.A -Ruse

113.90

internationa

Z

365

2

227.80

83.147.00

Total

2

227,80

83.147,00

93

Bucureşti N Gr.A -Satu Mare via Cluj N-

781.00

accelerat

Z

365

2

1.562.00

570.130.00

Total

2

1.562,00

570.130,00

94

Bucureşli N Gr.A -Satu Marc via Cluj N-

748.10

accelerat

Z

365

2

1.496.20

546.113.00

Total

2

1.496,20

546.113,00

95

Bucureşli Nord Gr.A -Sibiu

315.20

rapid

Z

365

2

630.40

230.096.00

Total

2

630,40

230.096,00

96

Bucureşti Nord Gr.A -Sighetu Marmaţiei

606,20

accelerat

Z

365

2

1.212,40

442.526,00

Total

2

1.212,40

442.526,00

97

Bucureşti Nord Gr.A -Slobozia Veche

132,70

personal

Z

365

4

530.80

193.742.00

Total

4

530,80

193.742,00

98

Bucureşti Nord Gr.A -Suceava Nord

449,60

IC

Z

365

2

899.20

328.208.00

rapid

Z

365

2

899.20

328.208.00

Total

4

1.798,40

656.416,00

99

Bucureşti N Gr.A -Deva via Craiova

455,60

accelerat

Z

365

2

911.20

332.588.00

Total

2

911,20

332.588,00

100

Bucureşti Nord Gr.A -Târgu Jiu

320,90

accelerat

Z

365

I

320,90

117.128.50

Total

1

320,90

117.128,50

101

Bucureşti N Gr.A -

Timişoara N via

Craiova

533,30

IC

Z

365

6

3.199.80

1.167.927.00

rapid

Z

365

4

2.133.20

778.618.00

accelerat

Z

365

2

1.066,60

389.309.00

Total

12

6.399,60

2.335.854,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

102

Bucureşti N Gr.A -

Timişoara N via Braşov

621.30

accelerat

Z

365

2

1.242.60

453.549.00

Total

2

1.242,60

453.549,00

103

Bucureşti N Gr.A -Tuleca Oraş

334.20

rapid

Z

365

2

668.40

243.066.00

Total

2

668,40

243.966,00

104

Bucureşti Nord Gr.A -Unghcni

481.60

internationa

Z

365

2

963.20

351.568.00

Total

2

963,20

351.568,00

105

Bucureşti Nord Gr.A -Urziceni

70.70

personal

Z

365

4

282.80

103.222.00

Total

4

282,80

103.222,00

106

Bucureşti Nord Gr.A -Vatra Dornei Băi hc.

563.50

accelerat

Z

365

2

1.127.00

411.355.00

Total

2

1.127,00

411.355,00

107

Bucureşti Nord Gr.A -Vrsac via Timişoara

589.30

international

Z

365

2

1.178.60

430.189.00

Total

2

1.178,60

430.189,00

108

Bucureşti Nord Gr.B -Alexandria

133,20

personal

Z

365

4

532.80

194.472.00

Total

4

532,80

194.472,00

109

Bucureşti Nord Gr.B -Sinaia

120.40

personal

Z

365

1

120.40

43.046.00

Total

1

120,40

43.946,00

110

Bucureşti Nord Gr.B -Craiova

208.30

personal

D

313

2

416,60

130.395.80

personal

Z

365

4

833.20

304.118.00

Total

2

1.249,80

434.513,80

111

Bucureşti Nord Gr.B -Fieni

106.40

personal

Z

365

2

212.80

77.672.00

Total

2

212,80

77.672,00

112

Bucureşti Nord Gr.B -Piteşti

107.40

personal

Z

365

4

429.60

156.804.00

Total

4

429,60

156.804,00

113

Bucureşti Nord Gr.B -Ploieşti Sud

58.90

personal

Z

365

1

58.90

21.498.50

personal

A

255

1

58.90

15.019.50

Total

2

117,80

36.518,00

114

Bucureşti Nord Gr.B -Târgovişte

79.10

personal

Z

365

2

158.20

57.743.00

Total

2

158,20

57.743,00

115

Bucureşti Nord Gr.B -Roşiori Nord

99.40

personal

Z

365

3

298.20

108.843.00

personal

S

104

2

198.80

20.675.20

Total

5

497,00

129.518,20

1 16

Bucureşti Nord Gr.B -Videle

50.20

personal

Z

365

1

50.20

18.323.00

personal

E

261

2

100.40

26.204.40

Total

3

150,60

44.527,40

117

Bucureşti Obor -Călăraşi Sud

125.90

personal

Z

365

2

251.80

91.907.00

Total

2

251,80

91.907,00

118

Bucureşti Obor -Constanţa

215,00

personal

Z

365

2

430.00

156.950.00

Total

2

430,00

156.950,00

119

Bucureşti Obor -Feteşti

136.40

personal

Z

365

4

545,60

[99.144,00

Total

4

545,60

199.144,00

120

Bucureşti Obor -Olteniţa

78.90

personal

Z

365

2

157,80

57.507.00

Total

2

157,80

57.597,00

121

Buzău -Brazi

76.70

personal

Z

365

4

306.80

111.982.00

Total

4

306,80

111.982,00

122

Buzău - Bucureşti Nord Gr.B

127,50

personal

Z

365

1

127.50

46.537.50

personal

C

356

1

127,50

45.390.00

Total

2

255,00

91.927,50

0

1

2

4*

5

6

7

8

123

Buzău - Constanţa

207.70

international

R

12

2

415.40

4.984.80

personal

Z

365

2

415.40

151.621.00

Total

4

830.80

156.605,80

124

Buzău - Galaţi

131.50

personal

Z

365

4

526.00

191.990.00

personal

B

313

2

263.00

82.319.00

Total

6

789,00

274.309,00

125

Buzău - Ghimeş

225.50

personaj

Z

365

2

451.00

164.615.00

Total

2

451,00

164.615,00

126

Buzău - Făurci

40.40

personal

Z

365

2

80.80

29.492.00

Total

2

80,80

29.492,00

127

Buzău - Feteşti

129.10

personal

Z

365

2

258.20

94.243.00

Total

2

258,20

94.243,00

128

Buzău - Mărăşcşli

90.50

personal

D

313

2

181.00

56.653.00

personal

B

313

2

181.00

56.653.00

Total

4

362,00

113.306.00

129

Buzău - Ploieşti Sud

68.60

personal

Z

365

1

68.60

25.039.00

Total

1

68,60

25.039,00

130

Buziaş - Fugoj

27.50

personal

Z

365

2

55.00

20.075.00

Total

2

55,00

20.075,00

131

Călăraşi Sud - Feteşti

64.50

personal

Z

365

2

129.00

47.085.00

Total

2

129,00

47.085,00

132

Călăraşi Sud - Ciulniţa

27.00

personal

Z

365

4

108.00

39.420.00

Total

4

108,00

39.420,00

133

Calimăncşti - Râmnicu Vâlcea

16.20

personal

Z

365

1

16.20

5.913.00

Total

1

16,20

5.913,00

134

Calimăncşti - Piatra Olt

102.80

personal

Z

365

1

102.80

37.522.00

Total

1

102,80

37.522,00

135

Caracal - Lupeni

222 70

accelerat

Z

365

2

445.40

162.571.00

Total

2

445,40

162.571,00

136

Câmpina - Bucureşti

Nord Gr.B - via Ploieşti Sud

94.60

personal

Z

365

1

94.60

34.529.00

Total

1

94,60

34.529,00

137

Câmpulung Mold. -Vama

15.60

personal

Z

365

2

31.20

11.388.00

personal

B

313

2

31.20

9.765.60

Total

4

62,40

21.153,60

138

Câmpulung Mold. -Suceava

78.30

personal

Z

365

4

313.20

114.318.00

Total

4

313,20

114.318,00

139

Câmpulung Mold. -Ilva Mică

112,50

personal

Z

365

1

112.50

41.062.50

Total

1

112,50

41.062,50

140

Calafat - Golenţi

11,80

personal

Z

365

2

23.60

8.614.00

Total

2

23,60

8.614,00

141

Caracal - Motm Hm.

144.20

personal

Z

365

1

144.20

52.633.00

Total

1

144,20

52.633,00

142

Caracal - Piatra Olt

32.40

personal

Z

365

4

129.60

47.304.00

personal

D

313

2

64.80

20.282.40

Total

6

194,40

67.586,40

143

Caracal-Piteşti

130.40

personal

Z

365

1

130.40

47.596.00

Total

1

130,40

47.596,00

144

Caracal - Slatina

49,40

personal

Z

365

2

98.80

36.062.00

Total

2

98,80

36.062,00

0

1

2

4*

5

6

7

8

145

Caransebeş - Reşiţa Sud Hm.

43,20

rapid

Z

365

2

86.40

31,536.00

sezoniere

90

2

86.40

7.776,00

personal

Z

365

4

172.80

63.072.00

Total

8

345,60

102.384,00

146

Caransebeş - Orşova

88.30

personal

Z

365

4

353.20

128.918.00

Total

4

.353,20

128.918,00

147

Carci - Satu Marc

36.00

personal

M

261

2

72.00

18.792.00

Total

2

72,00

18.792,00

148

Ciulniţa - Slobozia Veche

16.80

personal

Z

365

4

67.20

24,528.00

Total

4

67,20

24.528,00

149

Cluj Napoca -Biharkerestesz

157.80

international

Z

365

2

315.60

115.194.00

Total

2

315,60

115.194,00

150

Cluj Napoca - Braşov

329.60

accelerai

Z

365

4

1.318.40

481.216.00

Total

4

1.318,40

481.216,00

151

Cluj Napoca - Ciucca

71.80

personal

B

313

2

143.60

44.946.80

Total

2

143,60

44.946,80

152

Cluj Napoca - Craiova

409,50

rapid

Z

365

2

819.00

298.935.00

Total

2

819,00

298.935,00

153

Cluj Napoca - Dej Călători

58.80

personal

Z

365

4

235,20

85.848.00

personal

G

306

2

117,60

35.985,60

personal

A

254

2

117.60

29.870.40

Total

8

470,40

151.704,00

154

Cluj Napoca - laşi

458.20

accelerat

Z

365

2

916.40

334.486.00

Total

2

916,40

334.486,00

155

Cluj Napoca - Huedin

49.40

personal

Z

365

2

98.80

36.062.00

personal

D

313

2

98.80

30.924,40

personal

A

254

4

197.60

50.190.40

Total

8

395,20

117.176,80

156

Cluj Napoca - Ilva Mică

131.10

personal

A

254

2

262.20

66.598.80

Total

2

262,20

66.598,80

157

Cluj Napoca - Jibou

135.00

personal

Z

365

1

135.00

49.275.00

Total

l

135,00

49.275,00

158

Cluj Napoca - Oradea

152.10

accelerat

Z

365

4

608.40

222.066.00

personal

Z

365

4

608.40

222.066.00

Total

8

1.216,80

444.132.00

159

Cluj Napoca - Satu Mare

252.20

rapid

Z

365

4

1.008.80

368.212.00

Total

4

1.008,80

368.212,00

160

Cluj Napoca - Târgu Jiu

324,50

rapid

Z

365

2

649.00

236.885.00

Total

2

649,00

236.885,00

161

Cluj Napoca - Vatra Doinei

206,50

rapid

Z

365

2

413.00

150.745.00

Total

2

413,00

150.745,00

162

Cluj Napoca - Vinţu de Jos

131,00

personal

Z

365

2

262.00

95.630.00

Total

2

262,00

95.630,00

163

Cluj Napoca - Sighetu Marmatiei

223,40

accelerat

Z

365

2

446.80

163.082.00

Total

2

446,80

163.082,00

164

Cluj Napoca - Teiuş

102,10

personal

Z

365

10

1.021.00

372.665,00

personal

D

313

2

204.20

63.914.60

Total

12

1.225,20

436.579,611

165

Comăneşti - Mărăşeşti

100,30

personal

Z

365

2

200,60

73.219.00

Total

2

200,60

73.219,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

166

Comăneştt - Miercurea Ciuc

83.70

personal

Z

365

7

167.40

61.101.00

Total

2

167,40

61.101,00

167

Constanţa - Călăraşi Sud

143.10

personal

Z

365

2

286.20

104.463.00

Total

2

286,20

104.463,00

168

Constanţa - Iaşi

429.00

accelerat

Z

365

2

858.00

313.170.00

Total

2

858,00

313.170,00

169

Constanţa - Mangalia

42.90

sezoniere

90

4

171.60

15.444.00

personal

Z

365

14

600.60

219.219.00

Total

18

772,20

234.663,00

170

Constanţa - Feteşti

78.60

personal

Z

365

7

157.20

57.378.00

Total

2

157,20

57.378,00

171

Constanţa - Medgidia

34.60

personal

Z

365

2

69,20

25.258.00

Total

2

69,20

25.258,00

172

Constanţa - Suceava N via Fâurei-BuZau-

529.20

accelerat

Z

365

2

1.058,40

386.316.00

Total

2

1.058,40

386.316,00

173

Craiova - Calafat

107.80

personal

Z

365

8

862.40

314.776.00

personal

B

313

1

107.80

33.741.40

personal

D

313

1

107.80

33.741.40

Total

10

1.078,00

382.258,80

174

Craiova - Caracal

53,60

personal

Z

365

1

53.60

19.564.00

Total

1

53,60

19.564,00

175

Craiova - Drobeta Tr. Severin

113.70

personal

Z

365

3

341.10

124.501.50

Total

3

341,10

124.501,50

176

Craiova - Motru Hm.

90.60

personal

Z

365

5

453.00

165.345.00

Total

5

453,00

165.345,00

177

Craiova - Orşova

137.70

personal

Zz

365

7

275.40

100.521.00

Total

2

275,40

100.521.00

178

Craiova - Petroşani

157.40

personal

Z

365

7

1.101.80

402.157.00

Total

7

1.101,80

402.157,00

179

Craiova - Piatra Olt

44.10

personal

Z

365

4

176.40

64.386.00

personal

D

313

2

88.20

27.606.60

Total

6

264,60

91.992,60

180

Craiova - Piteşti

142.10

personal

Z

365

4

568.40

207.466.00

Total

4

568,40

207.466,00

181

Craiova - Roşiori Nord

108.90

personal

Z

365

5

544.50

108.742.50

Total

5

544,50

198.742,50

182

Craiova - Sibiu

230.30

rapid

Z

365

2

460.60

168.119.00

personal

Z

365

4

921.20

336.238.00

Total

6

1.381,80

504.357,00

183

Craiova - Târgu Jiu via Cărbuneşti

106,10

personal

Z

365

4

424.40

154.906.00

Total

4

424,40

154.906,00

184

Craiova - Târgu Jiu via Turceni

111,90

personal

Z

365

4

447.60

163.374.00

Totul

4

447,60

163.374,00

185

Deda - Târgu Mureş

54.30

accelerat

Z

365

2

108.60

39.639.00

rapid

Z

365

2

108.60

39.639.00

personal

Z

365

2

108.60

39.639.00

personal

E

261

1

54.30

14.172.30

personal

F

104

1

54.30

5.647.20

Total

8

434,40

138.736,511

186

Deda - Gheorghieni

77.90

personal

E

261

1

77.90

20.331.90

Total

1

77,90

20.331.90

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

187

Dej Călători - Jibou

76.20

personal

Z

365

5

381.00

139.065.00

personal

A

254

2

152.40

38.709.60

Total

5

533,40

177.774,60

188

Dej Călători - Ilva Mică

72.30

personal

Z

365

4

289.20

105.558.00

personal

A

254

2

144.60

36.728.40

Total

6

433,80

142,286,40

189

Deva - Blaj

97.80

personal

Z

365

2

195.60

71.394.00

Total

2

195,60

71.394,00

190

Deva - Lupeni

111.30

personal

Z

365

2

222.60

81.249.00

Total

2

222,60

81.249,00

191

Deva - Simona

9.20

personal

Z

365

1

9.20

3.358.00

Total

1

9,20

3.358,00

192

Dolhasca - Iaşi

96.90

personal

Z

365

2

193.80

70.737.00

Total

2

193,80

70.737,00

193

Drăgăşani - Piatra Olt

33.80

personal

Z

365

1

33.80

12.337.00

Total

1

33,80

12.337,00

194

Drăgăşani - Râmnicu Vâlcea

52,80

personal

Z

365

1

52.80

19.272.00

Total

1

52,80

19.272,00

195

Drobeta Tr. Severin -Filiaşi

77.90

personal

D

313

1

77.90

24.382.70

Total

1

77,90

24.382,70

196

Făurei - Tecuci

91.60

personal

Z

365

4

366,40

133.736,00

personal

B

313

2

183.20

57.341.60

Total

6

549,60

191.077,60

197

Faurei - Urzieeni

67.60

personal

Z

365

4

270.40

98.696.00

Total

4

270,40

98.696,00

198

Feteşti - Slobozia Veche

59.40

personal

Z

365

4

237.60

86.724.00

Total

4

237,60

86.724,00

199

Fieni - Târgovişle

27.40

personal

Z

365

27.40

10.001.00

personal

E

261

27.40

7.151.40

Total

2

54,80

17.152,40

200

Filiaşi - Craiova

35.80

personal

Z

365

35.80

13.067.00

Total

35,80

13.067,00

201

Focşani - Mărăşcşti

19.70

personal

Z

365

19.70

7.190.50

Total

19,70

7.190,50

202

Drobeta Turnu Severin • Orşova

24.00

personal

Z

365

24.00

8.760.00

Total

24,00

8.760,00

203

Filiaşi - Târgu Jiu via Turceni

77,00

personal

Z

365

4

308.00

112.420.00

Total

4

308,00

112.420,00

204

Galaţi - Floreşti Prahova

221,70

accelerat

Z

365

2

443.40

161.841.00

Total

2

443,40

161.841,00

205

Galaţi - Constanta

255,20

accelerat

Z

365

2

510,40

186.296.00

Total

2

510,40

186.296,00

206

Galaţi - Feteşti

179,80

personal

Z

365

2

359.60

131.254.00

Total

2

359,60

131.254,00

207

Galaţi - Iaşi

254,80

accelerat

Z

365

4

1.019,20

372.008.00

Total

4

1.019,20

372.008,00

208

Galaţi - Târgu Mureş via Ghimeş

458,80

accelerat

Z

365

2

917,60

334.924.00

Total

2

917,60

334.924,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

209

Galaţi - Mărăşeşti

103.70

personal

Z

365

4

414.80

151.402.00

personal

B

313

2

207.40

64.916.20

personal

E

261

2

207.40

54.131.40

Total

8

829,60

270.449,60

210

Galaţi - Mărăşcşli via Buzău

222,00

personal

Z

365

2

444.00

162.060.00

Total

2

444,00

162.060,00

211

Galaţi - Tecuci

84.70

personal

Z

365

2

169.40

61.831.00

Total

2

169,40

61.831,00

212

Ghcorghieni -Războieni

191.50

personal

Z

365

1

191.50

69.897.50

Total

1

191,50

69.897,50

213

Gheorghieni - Târgu Mures

132.20

personal

Z

365

2

264.40

96.506.00

Total

2

264,40

96.506,00

214

Giurgiu - Grădiştea

42.00

personal

Z

365

4

168.00

61.320.00

Total

4

168,00

61.320,00

215

Giurgiu - Videle

66.30

personal

Z

365

8

530.40

193.596.00

Total

8

5.30,40

193.596,00

216

Goleşti - Câmpulung

54.90

accelerat

Z

365

6

329.40

120.231.00

Total

6

329,40

120.231,00

217

Halmeu - Satu Mare

22,40

personal

Z.

365

8

179.20

65.408.00

personal

A

254

2

44,80

11.379,20

personal

G

306

2

44.80

13.708.80

personal

M

261

2

44.80

11.692.80

Total

14

313.60

102.188,80

218

Iam h.c.v. - Oraviţa

26.90

personal

Z

365

4

107.60

39.274.00

personal

B

313

1

26.90

8.419.70

personal

D

313

1

26.90

8.419.70

Total

6

161,40

56.113,40

219

Iaşi - Buhăieşti

44.20

personal

Z

365

1 32.60

48.399.00

Total

3

132,60

48.399,00

220

Iaşi - Suceava

136.30

personal

Z

365

2

272.60

99.499.00

Total

2

272,60

99.499,00

221

Iaşi - Mărăşcşti via Bârlad

186.20

personal

Z

365

4

744.80

271.852.00

Total

4

744,80

271.852,00

222

Iaşi - Mărăşeşti via Paşcani

243.60

personal

Z

365

1

243.60

88.914.00

Total

1

243,60

88.914,00

223

Iaşi - Paşcani

75,70

IC

Z

365

2

151.40

55.261.00

personal

Z

365

10

757.00

276.305.00

Total

12

908,40

331.566,00

224

Iaşi - Tecuci

170.10

personal

Z

365

2

340.20

124.173.00

Total

2

340,20

124.173,00

225

Iaşi - Timişoara Nord via Teiuş, Arad

846.50

accelerat

Z

365

2

1.693.00

617.945.00

Total

2

1.693,00

617.945,00

226

Iaşi - Timişoara Nord via Oradea, Arad

788,10

accelerat

Z

365

2

1.576.20

575.313.00

Total

2

1.576,20

575.313,00

227

Iaşi - Timişoara Nord via Ilia, Lugoj

812,50

accelerat

Z

365

2

1.625.00

593.125.00

Total

2

1.625,00

593.125,00

228

Iaşi - Vatra Dornei Băi HC

252,70

accelerat

Z

365

2

505.40

184.471.00

Total

2

505,40

184.471,00

0

1

2

4*

5

6

7

8

229

Iaşi - Ungheni Prut Hm

21.20

international

X

365

4

84,80

30.952.00

personal

Z

365

4

84.80

30.952,00

personal

E

261

6

127.20

33.199.20

Total

14

296,80

95.103,20

230

Ilia - Lugoj

82.80

personal

Z

365

4

331.20

120.88S.00

Total

4

331,20

120.888,00

231

Ilia - Lupeni

134.90

personal

Z

365

1

134.90

49.238.50

Total

1

134,90

49.238,50

232

Ilva Mică - Vatra Dornei

75.40

personal

Z

365

1

75.40

27.521.00

Total

1

75,40

27.521,00

233

Jibou - Satu Mare

147.80

personal

Z

365

4

591.20

215.788.00

Total

4

591,20

215.788,00

234

Jibou - Sărmăşag

46.00

personal

Z

365

8

368.00

134.320.00

Total

8

368,00

134.320,00

235

Jihou - Carci

111.80

personal

Z

365

2

223.60

81.614.00

Total

2

223,60

81.614,00

236

Jibou - Zalău Nord

23.70

accelerat

Z

365

2

47.40

17.301.00

personal

Z

365

3

71.10

25.951.50

Total

5

118,50

43.252,50

237

Lainici Hm. - Valea Sadului

11.30

personal

Y

111

1

11.30

1.254.30

Total

1

11,30

1.254,30

238

Leorda - Botoşani

15.50

personal

Z

365

4

62.00

22.630.00

Total

4

62,00

22.630,00

239

Lotru - Râmnicu Vâlcea

31.80

personal

Z

365

3

95.40

34.821.00

Total

3

95,40

34.821,00

240

Luduş - Târgu Mureş

40.10

personal

Z

365

1

40.10

14.636.50

Total

1

40,10

14.636,50

241

Lugoj - Simcria

115.60

personal

Z

365

2

231.20

84.388.00

Total

2

231,20

84.388,00

242

Lugoj - Margina

47.30

personal

Z

365

2

94.60

34.520.00

Total

2

94,60

34.529,00

243

Lupeni - Arad

259.50

personal

Z

365

1

259.50

94.717.50

Total

1

259,50

94.717,50

244

Lupeni - Petroşani

22.10

personal

Z

365

7

154.70

5 6.465.50

Total

7

154,70

56.465,50

245

Mărăşeşti - Bacău

83.90

personal

Z

365

2

167.80

61.247.00

Total

2

167,80

61.247,00

246

Mărăşeşti - Bucureşti Nord Gr. B

217.90

personal

Z

365

1

217.90

79.533.50

Total

1

217,90

79.533,50

247

Mărăşeşti - Ghimeş

135

personal

Z

365

3

405.00

147.825.00

Total

3

405,00

147.825,00

248

Mărăşeşti - Miercurea Ciuc

184.00

personal

Z

365

4

736.00

268.640.00

Totul

4

736,00

268.640,00

249

Mărăşeşti - Paşcani

167.90

personal

Z

365

1

167.90

61.283.50

Total

1

167,90

61.283,50

250

Mărăşeşti - Ploieşti Sud

159.10

personal

Z

365

3

477.50

174.214,50

Total

3

477,30

174.214,50

251

Mărăşeşti - Tecuci

19.00

personal

Z

365

4

76.00

27.740.00

Total

4

76,00

27.740,00

252

Medgidia - Negru Vodă

57,70

personal

Z

365

6

346.20

126.363.00

Total

6

346,20

126.363,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

253

Medgidia - Tulcea Oraş

143.80

personal

Z

365

4

575.20

209.948.00

Total

4

575,20

209.948,00

254

Miercurea Cine - Târgu Mureş

187.50

personal

Z

365

3

562.50

205.312.50

Total

3

562,50

205.312,50

255

Miercurea Ciuc -Ghcorghicni

55.30

personal

Z

365

1

55.30

26.184.50

Total

1

55,30

20.184,50

256

Olteniţa - Titan Sud Mm.

60.00

personal

Z

365

2

120.00

43.800.00

Total

2

120,00

43.800,00

257

Oradea -Biharkereslcsz

5.70

international

Z

365

4

22.80

8.322.00

Total

4

22,80

8.322,00

258

Oradea - Bratca I Im.

59.60

personal

A

254

2

119.20

30.276.80

Total

2

119,20

30.276,80

259

Oradea - Bulz

65.50

personal

B

313

7

131.00

41.003.00

personal

G

306

2

131.00

40.086.00

Total

4

262,00

81.089,00

260

Oradea - Ciumeghiu

49,40

personal

E

261

2

98.80

25.786.80

Total

2

98,80

25.786,80

261

Oradea - Matineu

155,40

personal

Z

365

4

621.60

226.884.00

Total

4

621,60

226.884.00

262

Oradea - Mangalia

912.70

sezoniere

90

2

1.825.40

164.286.00

Total

2

1.825,40

164.286,00

263

Oradea -Săcuieni Bihor

43.60

personal

Z

365

2

87.20

31.828.00

Total

2

87,20

31.828,00

264

Oradea - Satu Mare

133.00

personal

Z

365

3

399.00

145.635.00

Total

3

399,00

145.635,00

265

Oradea - Timişoara Nord

177.80

personal

Z

365

5

889.00

324.485.00

accelerat

Z

365

4

711.20

259.588.00

Total

9

1.600,20

584.073,00

266

Oradea - Valea lui Mihai

65.80

personal

Z

365

1

65.80

24.017.00

personal

A

254

3

197.40

50.139.60

Total

4

263,20

74.156,60

267

Oradea - Nyirabrany

65.80

international

Z

365

2

131.60

48.034.00

Totul

2

131,60

48.034,00

268

Orşova - Slrchaia

77.80

personal

Z

365

1

77.80

28.397.00

Total

1

77,80

28.397,00

269

Deva - Craiova

253.30

sezoniere

90

2

506.60

45.594.00

Total

2

506,60

45.594,00

270

Petroşani - Ilia

112,80

personal

Z

365

1

112.80

41.172.00

Total

1

112,80

41.172,00

271

Petroşani - Simeria

80,00

personal

Z

365

2

160.00

58.400.00

Total

2

160,00

58.400,00

272

Piatra Olt - Potcoava

38,40

personal

Z

365

2

76.80

28.032.00

Total

2

76,80

28.032,00

273

Piatra Olt - Râmnicu Vâlcea

86,60

personal

Z

365

4

346.40

126.436.00

Totul

4

346,40

126.436,00

274

Piteşti - Calimăneşti

200,80

personal

Z

365

1

200.80

73.292.00

Total

1

200,80

73.292,00

275

Piteşti - Câmpulung

62,70

personal

Z

365

8

501.60

183.084.00

Totul

8

501,60

183.084,00

276

Piteşti -Curtea de Argeş

38.40

accelerat

Z

365

4

153.60

56.064.00

Total

4

153,60

56.064,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

278

Piteşti - Piatra Olt

98.00

personal

Z

365

4

392.00

143.080.00

personal

D

313

1

98.00

30.674.00

Total

5

490,00

173.754,00

279

Piteşti - Vâlcele

23.10

personal

Z

365

8

184.80

67.452.00

personal

D

313

2

46.20

14.460.60

Total

10

231,00

81.912,60

280

Ploieşti Sud -Târgovişte

52.00

personal

Z

365

8

416.00

151.840.00

Total

8

416,00

151.840,00

281

Ploieşti Sud - Urziceni

55.00

personal

Z

365

8

440.00

160.600.00

personal

E

261

2

110.00

28.710.00

Total

10

550,00

189.310,00

282

Ploieşti Sud - Sicilieni

334.90

personal

Z

365

1

334.90

122.238.50

Total

1

334,90

122.238,50

283

Ploieşti Sud - Slobozia Veche

117.00

personal

Z

365

2

234.00

85.410.00

Total

2

234,00

85.410,00

284

Potcoava - Caracal

70.80

personal

Z

365

2

141.60

51.684.00

Total

2

141,60

51.684,00

285

Predeal - Teiuş

253.80

personal

E

261

1

253.80

66.241.80

Total

1

253,80

66.241,80

286

Racoş - Teiuş

167.70

personal

D

313

1

167.70

52.490.10

Total

1

167,70

52.490,10

287

Războieni - Târgu Mureş

59.30

sezoniere

90

2

118.60

10.674.00

personal

Z

365

7

415.10

151.511.50

personal

E

261

2

118.60

30.954.60

Total

11

652,30

193.140,10

288

Râmnicu Vâlcea -Răbeni

19.60

personal

Z

365

1

19.60

7.154.00

Total

1

19,60

7.154,00

289

Râmnicu Vâlcea - Sibiu

99.60

personal

Z

365

2

190.20

72.708.00

rapid

Z

365

2

199.20

72.708.00

Total

4

398,40

145.416,00

290

Râmnicu Vâlcea -Turnu Roşu

74.50

personal

Z

365

1

74.50

27.192.50

Total

1

74,50

27.192,50

291

Remetea Mică -Timişoara Nord

37.20

personal

Z

365

1

37.20

13.578.00

Total

1

37,20

13.578,00

292

Rodna Veche Hm. -Salva

46.70

accelerai

Z

365

2

93.40

34.091.00

Total

2

93,40

34.091,00

293

Roşiori Nord -Alexandria

33.80

personal

Z

365

12

405.60

148.044.00

Total

12

405,60

148.044,00

294

Roşiori Nord - Filiaşi

144,70

personal

Z

365

1

144.70

52.815.50

Total

1

144,70

52.815,50

295

Roşiori Nord - Turnu Măgurele

49,70

personal

Z

365

10

497.00

181.405.00

Total

10

497,00

181.405,00

296

Rovinari - Târgu Jiu

21,80

personal

Z

365

2

43.60

15.914.00

Total

2

43,60

15.914.00

297

Ruse - Lokoshaza via Giulgiu N-Craiova

632,90

international

U

50

2

1.265,80

63.290.00

Total

2

1.265,80

63.290,00

298

Ruse - Ungheni via Buc.N - Bacău

595,50

international

R

13

2

1.191.00

15.483.00

Total

2

1.191,00

15.483,00

299

Ruse - Vadu Şiret via Buc.N - Bacău

601,80

international

Z

365

2

1.203.60

439.314.00

international

R

15

2

1.203,60

18.054.00

Total

4

2.407,20

457.368,00

0

1

2

4*

5

6

7

8

300

Satu Mare - Apa

26.30

personal

W

307

1

26.30

8.074,10

personal

G

306

1

26.30

8.047.80

personal

A

254

4

105.20

26.720.80

Total

6

157,80

42.842,70

301

Satu Mare - Mangalia

928.50

sezoniere

90

2

1.857.00

167.130.00

Total

2

1.857,00

167.130,00

302

Satu Mare - Teiuş

328.80

rapid

Z

365

2

657.60

240.024.00

Total

2

657,60

240.024,00

303

Săvârşiri - Simeria

73.20

personal

Z

365

3

219.60

80.154.00

Total

3

219,60

80.154,00

304

Sântana - Chişincu Criş

24.00

personal

Z

365

1

24.00

8.760.00

Total

1

24,00

8.760,00

305

Sânlana - Nădab

19.10

personal

Z

365

5

95.50

34.857.50

Total

5

95,50

34.857,50

306

Sânlana - Zcrind

32.00

personal

Z

365

2

64.00

23.360.00

Total

2

64,00

23.360,00

307

Sibiu - Caracal

218.60

accelerat

Z

365

2

437.20

159.578.00

personal

Z

365

1

218.60

79.789.00

Total

3

655,80

239.367,00

308

Sibiu - Făgăraş

83.90

personal

Z

365

5

419.50

153.117.50

personal

D

313

2

167.80

52.521.40

Total

7

587,30

205.638,90

309

Sibiu - Foamncş I Im

20.70

personal

92

2

41.40

3.808.80

Total

2

41.40

3.808,80

310

Sibiu - Mediaş

55.30

personal

Z

365

12

663.60

242.214.00

Total

12

663,60

242.214,00

311

Sibiu - Miercurea Sibiu

52.80

personal

E

261

4

211.20

55.123.20

Total

4

211,20

55.123,20

312

Piatra Olt - Sibiu

186.20

personal

Z

365

1

186.20

67.963.00

Total

1

186,20

67.963,00

313

Sibiu - Podu Olt

22.10

rapid

Z

365

4

88.40

32.266.00

Total

4

88,40

32.266,00

314

Sibiu - Şeica Mare

33.80

personal

H

261

3

101.40

26.465.40

Total

3

101,40

26.465,40

315

Sibiu - Târgu Mureş

204,50

personal

Z

365

4

818.00

298.570.00

Total

4

818,00

298.570,00

316

Sibiu - Turnu Roşu Hm.

25.10

personal

H

261

4

100.40

26.204.40

Total

4

100,40

26.204,40

317

Sibiu - Ucea

59.30

personal

E

261

1

59.30

15.477.30

Total

1

59,30

15.477,30

318

Siculeni - Focşani

195,50

personal

Z

365

1

195.50

71.357.50

Total

1

195,50

71.357,50

319

Sighetu Marmaţiei -Beclean pe Someş

140,00

sezoniere

90

2

280.00

25.200.00

Totul

2

280,00

25.200,00

320

Sighetu Marmaţiei -

Salva

118,40

personal

Z

365

1

118.40

43.216.00

Total

1

118,40

43.216,00

321

Sighetu Marmaţiei -Vişeu de Jos

57,40

personal

Z

365

2

114.80

41.902.00

personal

D

313

2

114.80

35.932.40

Total

4

229,60

77.834,40

322

Sighişoara - Alba Iulia

119,20

personal

Z

365

1

119.20

43.508.00

Total

1

119,20

43.508,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

323

Sighişoara - Braşov

127.40

personal

D

313

1

127.40

39.876.20

Total

1

127,40

39.876.20

324

Sighişoara - Teiuş

100.10

personal

Z

365

2

200.20

73.073.00

Total

2

200,20

73.073.00

325

Simeria - Lupeni

102.10

personal

Z

365

2

204.20

74.533.00

Total

2

204,20

74.533,00

326

Simeria - Baru Mare

52,30

personal

E

261

1

52.30

13.650.30

Total

1

52,30

13.650,30

327

Simcria - Lokoshaza

174.40

international

Z

365

2

348.80

127.312.00

Total

2

348,80

127.312,00

328

Simeria - Teiuş

72.70

personal

Z

365

2

145.40

53.071.00

personal

D

313

2

145.40

45.510.20

Total

4

290,80

98.581,20

329

Sinaia - Bucureşti Nord Gr.B

124.60

personal

Z

365

1

124.60

45.479.00

Total

1

124,60

45.479,00

330

Slalina - Piatra OH

17.00

personal

Z

365

2

34.00

12.410.00

Total

2

34,00

12.410.00

331

Slobozia Veche -Urziceni

62.00

personal

Z

365

2

124.00

45.260.00

Total

2

124,00

45.260,00

332

Strehaia - Craiova

59.90

personal

Z

365

1

59.90

21.863.50

Total

1

59,90

21.863,50

333

Suceava Nord - Adjud

205.30

personal

Z

365

1

205.30

74.934.50

Total

1

205,30

74.934.50

334

Suceava - Botoşani

59.30

personal

Z

365

2

118.60

43.289.00

Total

2

118.60

43.289,00

335

Suceava Nord -Botoşani

61.80

accelerat

Z

365

2

123.60

45.114.00

sezoniere

90

1

61.80

5.562.00

personal

Z

365

2

123.60

45.114.00

Total

5

309,00

95.790,00

336

Suceava Nord - Iaşi

138.80

personal

Z

365

2

277.60

101.324.00

Total

2

277,60

101.324,00

337

Suceava - Dorneşti

32,50

personal

Z

365

2

65.00

23.725.00

Total

2

65,00

23.725,00

338

Suceava Nord - Ilva Mica

191.10

personal

Z

365

2

382.20

139.503.00

Total

2

382.20

139.503,00

339

Suceava Nord -Paşcani

63.10

personal

Z

365

2

126.20

46.063.00

Total

2

126,20

46.063.00

340

Suceava Nord - Vatra Dornei

115.70

personal

Z

365

2

231.40

84.461.00

Total

2

231,40

84.461,00

341

Suceava Nord - Vereşti

17.30

rapid

Z

365

2

34.60

12.629.00

Total

2

34,60

12.629,00

342

Târgovişte - Bucureşti Nord Gr.A

79,80

personal

Z

365

1

79.80

29.127.00

Total

79,80

29.127,00

343

Târgovişte - Pietroşiţa

34,90

accelerat

Z

365

34.90

12.738.50

Total

34,90

12.738,50

344

Târgu Jiu - Bucureşti Nord Gr.A

321,80

accelerat

Z

365

321.80

117.457.00

Total

321,80

117.457,00

345

Târgu Jiu - Petroşani

51,30

personal

Z

365

51.30

18.724.50

Total

51,30

18.724,50

346

Târgu Jiu - Turceni

57,10

personal

Z

365

57.10

20.841.50

Total

57,10

20.841,50

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

347

Târgu Jiu - Ecatcrina Teodoroiu

61.10

personal

Z

365

1

61.10

22.301.50

Total

1

61,10

22.301,50

348

Târgu Jiu - Tainici Hm.

30.90

personal

Z

365

1

30.90

11.278.50

Total

1

30,90

11.278,50

349

Târgu Mureş - Cluj Napoca

127.90

accelerai

Z

365

2

255.80

93.367.00

Total

2

255,80

93.367,00

350

Târgu Mureş -Lokoshaza

339.90

internalional

Z

365

2

679.80

248.127.00

Total

2

679,80

248.127,00

351

Carci - Sărmaşag

65.80

personal

Z

365

1

65.80

24.017.00

Total

1

65,80

24.017,00

352

Carei - Zalău Nord

88.10

personal

Z

365

1

88.10

32.156.50

Total

1

88,10

32.156,50

353

Teiuş - Blaj

21.30

personal

Z

365

2

42.60

15.549.00

Total

2

42,60

15.549,00

354

Teiuş - Deva

81.90

personal

Z

365

2

163.80

59.787.00

Total

2

163,80

59.787,00

355

Teiuş - Săvârşiri

145.90

personal

Z

365

1

145,90

53.253.50

Total

1

145,90

53.253.50

356

Timişoara Nord - Arad

57.20

personal

Z

365

2

114.40

41.756.00

personal

B

313

2

114.40

35.807.20

Total

4

22S,80

77.563,20

357

Timişoara Nord - Baia Marc

370.20

accelerai

Z

365

2

740.40

270.246.00

Total

2

740,40

270.246,00

358

'Timişoara Nord -Caransebeş

98.30

personal

Z

365

2

196,60

71.759.00

Total

2

196,60

71.759,00

359

Timişoara Nord - Cluj Napoca via Oradea

329.90

IC

Z

365

2

659.80

240.827.00

Total

2

659,80

240.827,00

360

Timişoara Nord -Craiova

324.30

personal

Z

365

2

648.60

236.739.00

accelerat

Z

365

2

648.60

236.739.00

Total

4

1.297,20

473.478,00

361

Timişoara Nord -Drobeta Tr. Severin

210.60

personal

Z

365

2

421.20

153.738.00

Total

2

421,20

153.738,00

362

Timişoara Nord -Jimbolia

39.00

personal

Z

365

2

78.00

28.470.00

Total

2

78,00

28.470,00

363

Timişoara Nord -Lokoshaza

74.20

internalional

Z

365

4

296.80

108.332.00

Total

4

296,80

108.332,00

364

'Timişoara Nord -Lugoj

63.90

personal

Z

365

2

127.80

46.647.00

Total

2

127,80

46.647,00

365

Timişoara Nord -Mangalia

796,40

sezoniere

90

2

1.592.80

143.352.00

Total

2

1.592,80

143.352,00

366

Timişoara Nord -Radna

67,80

personal

Z

365

2

135.60

49.494.00

Totul

2

135,60

49.494,00

367

Timişoara Nord -Reşiţa Sud Hm.

141,50

accelerat

Z

365

2

283,00

103.295.00

Total

2

283,00

103.295,00

368

Timişoara Nord -Santana

80.70

personal

Z

365

2

161.40

58.911.00

Total

2

161,40

58.911,00

369

Timişoara Nord - Sibiu

306,10

rapid

Z

365

2

612,20

223.453.00

Total

2

612,20

223.453,00

0

1

2

3                                 

4*

5

6

7

8

370

Timişoara Nord -Sighetu Marmaţiei

612.80

accelerat

Z

365

2

1.225.60

447.344.00

Total

2

1.225,60

447.344,00

371

Timişoara Nord -Stamora Moraviţa

56.00

personal

Z

365

2

112.00

40.880.00

Total

2

112,00

40.880,00

372

Timişoara Nord -Târgu Jiu

345.90

personal

Z

365

2

691.80

252.507.00

Total

2

691,80

252.507,00

373

Timişoara Nord -Voilcni

33.20

personal

Z

365

2

66.40

24.236.00

Total

2

66,40

24.236.00

374

Titu -Ticni

59.10

personal

Z

365

2

118.20

43.143.00

personal

E

261

1

59.10

15.425.10

Total

3

177,30

58.568,10

375

Titu - Târgovişte

31.70

personal

Z

365

2

63.40

23.141.00

personal

104

1

31.70

3.296.80

Total

3

95,10

26.437,80

376

Titu - Piclroşiţa

66.60

accelerai

Z

365

2

133.20

48.618.00

Total

2

133,20

48.618,00

377

Turnu Roşu -Drăeăsani

127.30

personal

Z

365

1

127.30

46.464.50

Total

1

127,30

46.464.50

378

Valea lui Mihai - Satu Mare

67.20

personal

Z

365

1

07.20

24.528.00

Total

l

67,20

24.528,00

379

Valea Sadului -Craiova

125.70

personal

Z

365

1

125.70

45.880.50

Total

1

125,70

45.880,50

380

Vaslui - Iaşi

67.70

personal

Z

365

1

67.70

24.710.50

Total

1

67,70

24.710.50

381

Vatra Dornei -Câmpulung Mold.

37.10

personal

Z

365

1

37.10

13.541.50

Total

1

37,10

13.541,50

382

Videle - Roşiori Nord

49.20

personal

Z

365

1

49.20

17.958.00

Total

1

49,20

17.958,00

383

Vinţu de Jos - Sibiu

82,80

rapid

Z

365

1

82.80

30,222.00

personal

Z

365

2

165.60

60.444.00

Total

3

248,40

90.666,00

384

Vinţu de Jos - Târgu Mureş

121.70

rapid

Z

365

2

243.40

88.841.00

Total

2

243,40

88.841,00

385

Vişeu de Jos - Salva

61.00

personal

Z

365

2

122.00

44.530.00

Total

2

122,00

44.530.00

386

Zalău Nord -Sărniăşag

22.30

personal

Z

365

1

22.30

8.139.50

Total

1

22,30

8.139,50

387

Alba Iulia - Sibiu

92.60

personal

Z

365

7

185.20

67.598.00

Total

2

185,20

67.598,00

388

Braşov - Blaj

206.20

accelerat

Z

240

1

206.20

49.488.00

Total

l

206,20

49.488,00

389

Braşov - Constanţa

391,30

accelerat

Z

365

2

782,60

285.649.00

Total

2

782,60

285.649,00

390

Braşov - Cluj Napoca

329.60

accelerat

Z

240

2

659,20

158.208.00

Total

2

659,20

158.208,00

391

Braşov - Sibiu

148,90

accelerat

Z

365

2

297.80

108.697.00

Total

2

297,80

108.697,00

392

Braşov - Sicilieni

103,20

personal

Z

365

2

206.40

75.336.00

Total

2

206,40

75.336,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

393

Braşov - Timişoara Nord

455.00

accelerat

Z

150

2

910.00

136.500.00

Total

2

910,00

136.500,00

394

Ploieşti Vest - Iaşi

346.10

accelerat

Z

300

2

692.20

207.660.00

Total

2

692,20

207.660,00

395

Sieuleni - Statitu Gheorghe

71.10

personal

Z

365

2

142.20

51.903.00

Total

2

142,20

51.903,00

396

Sighişoara - Sibiu

93.70

personal

Z

365

4

374.80

136.802.00

Total

4

374,80

136.802,00

397

Salonta - Arad

81.40

accelerat

X

365

2

162.80

59.422.00

Total

2

162,80

59.422,00

TOTAL tren- km Secţii interoperabile

176.915,30

59.184.289,30

Secţii neinteroperabile (neînchiriate)

Nr. crt.

Ruta de circulaţie

Distanţa (km.)

Rang tren

Regim de

circulaţie

Nr. zile

circ/an

Nr. tren/zi

Tren km/zi

(co12 x co16)

Tren km/an

(co15 x co17)

0

1

2

4*

5

6

7

8

1

Fieni - Pictroşita

7,50

personal

Z

365

4

30.00

10.950.00

Total

4

30,00

10.950,00

2

Ploieşti Sud - Măneciu

50.60

personal

Z

365

4

202.40

73.876.00

Total

4

202,40

73.876,00

3

Ploieşti Sud - Poiana Slănic

33.50

personal

Z

365

4

134.00

48.910.00

Total

4

134,00

48.910,00

4

Caracal - Corabia

41.50

personal

Z

365

2

83.00

30.295.00

personal

D

313

4

166.00

51.958.00

Total

2

249,00

82.253,00

5

Golenţi Hm. - Poiana Mare Hm.

7

personal

Z

365

4

28.00

10.220.00

Total

4

28,00

10.220,00

6

Vâlcele - Curtea de Argeş

15.30

personal

Z

365

4

61.20

22.338.00

Total

4

61,20

22.338,00

7

Zimnicea - Alexandria

44.10

personal

Z

365

6

264.60

96.579.00

Total

6

264,60

96.579,00

8

Bouţari Hm, -Caransebeş

37.40

personal

Z

365

4

149.60

54.604.00

Total

4

149,60

54.604,00

9

Sânlana - Ineu

39.20

personal

Z

365

10

392.00

14 3.080.00

Totul

10

392,00

143.080,00

10

Ineu - Gurahont

49.80

personal

Z

365

4

199.20

72.708.00

Total

4

199,20

72.708,00

11

Gurahonţ - Brad

54,90

personal

Z

365

4

219.60

80.154,00

Total

4

219,60

80.154,00

12

Gurahont - Sebiş

22,60

personal

E

261

2

45.20

11.797.20

Total

2

45,20

11.797,20

13

Cermei hcv. - Ineu

14.40

personal

Z

365

14

201.60

73.584.00

Total

14

201,60

73.584,00

14

Hunedoara - Simeria

15.80

personal

Z

365

4

63.20

23.068.00

Total

4

63,20

23.068,00

15

Grăniceri Hm. - Nădab

19.70

personal

Z

55

8

157.60

8.668.00

Total

8

157,60

8.668,00

0

1

2

4*

5

6

7

8

16

Ionel hcv - Cărpiniş

31

personal

Z

365

4

124.00

45.260.00

Total

4

124,00

45.260,00

17

Timişoara Nord - Satu Nou via Ronat

42.00

personal

Z

365

4

168.00

61.320.00

Total

4

168,00

61.320,00

18

Timişoara Nord -Periam via Sanandrei

49.50

personal

Z

55

8

396.00

21.780.00

personal

D

47

1

49.50

2.326.50

Total

9

445,50

24.106,50

19

Arad - Periam

48.10

personal

Z

55

8

384.80

21.164.00

personal

B

47

1

48.10

2.260.70

personal

E

40

1

48.10

1.924.00

personal

U

8

1

48.10

384.80

Total

11

529,10

25.733,50

20

Periam - Sanieolau Mare

18.20

personal

Z

55

8

145.60

8.008.00

personal

B

47

1

18.20

855.40

personal

K

40

1

18.20

728.00

personal

U

8

1

18.20

145.60

Total

11

200,20

9.737,00

21

Sanieolau Marc -Valcani

21.00

personal

Z

55

10

210.00

11.550.00

Total

10

210,00

11.550,00

22

Sanieolau Mare -Cenad

12.30

personal

Z

365

4

49.20

17,958.00

Total

4

49,20

17.958,00

23

Sanieolau Marc -Lovrin

15.90

personal

Z

55

4

63.60

3.498.00

Totul

4

63,60

3.498,00

24

Liebling hcv - Jebel

9,80

personal

Z

365

2

19.60

7.154.00

Total

2

19,60

7.154,00

25

Lovrin - Nerau

27.30

personal

Z

365

4

109.20

39.858.00

Total

4

109,20

39.858,00

26

Lovrin - Jimbolia

27.30

personal

Z

365

4

109.20

39.858.00

Total

4

109,20

39,858,00

27

Lovrin - Satu Nou

5,00

personal

Z

55

4

20.00

1.100.00

Total

4

20,00

1.100,00

28

Satu Nou - Periam

11.00

personal

Z

55

8

88.00

4.840.00

personal

D

47

1

11.00

517.00

Total

9

99,00

5.357,00

29

Bixad Hm. - Satu Mare

51.80

personal

Z

51

12

621.60

31.701.60

Total

12

621,60

31.701,60

30

Rodna Veche Hm. -Ilva Mică

20,60

personal

Z

365

2

41.20

15.038.00

Total

2

41,20

15.038,00

31

Săeuieni Bihor -Sărmăşag

86,70

personal

Z

365

4

346.80

126.582,00

Total

4

346,80

126.582,00

32

Crasna - Huşi

33.10

personal

Z

365

4

132.40

48.326.00

Total

4

132,40

48.326,00

33

Dolhasea - Fălticeni hev

25,80

personal

Z

365

4

103.20

37.668.00

Total

4

103,20

37.668,00

34

Doniişoara hev. - Vatra Dornei

34.30

personal

E

261

4

137.20

35.809.20

Total

4

137,20

35.809,20

35

Suceava - Gura Putnei

66.00

personal

Z

365

6

396.00

144.540.00

Total

6

396,00

144.540,00

36

Gura Putnei - Putna

5,50

personal

Z

365

4

22.00

8.030.00

Total

4

22,00

8.030,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

37

Gura Putnei - Nisipilu

25,30

personal

Z

365

4

101,20

36.938.00

Total

4

101,20

36.938,00

38

Leorda - Dorohoi

21.50

personal

Z

365

4

86.00

31.390.00

Total

4

86,00

31.390,00

39

Iaşi - Dorohoi

154.10

personal

Z

365

4

616.40

224.986.00

Totul

4

616,40

224.986,00

40

Iaşi - Trusesti

96.20

personal

365

2

192.40

70.226.00

Total

2

192,40

70.226,00

41

Iaşi -Hârlău

63.80

personal

Z

365

4

255.20

93.148.00

Total

4

255,20

93.148,00

42

Moldoviţa hcv. - Vama

19.80

personal

Z

365

4

79.20

28.908.00

Total

4

79,20

28.908,00

43

Târgu Neamţ - Paşcani

30.60

personal

Z

365

4

122.40

44.676.00

Total

4

122,40

44.676,00

44

Roman - Buhăieşli

71.30

personal

X

365

4

285.20

104.098.00

Total

4

285,20

104.098,00

45

Suceava Nord - Cacica M.M.-

32.00

personal

Z

365

4

128.00

46.720.00

Total

4

128,00

46.720,00

46

Bereşli - Bârlad

31,10

personal

Z

365

4

124.40

45.406.00

Total

4

124,40

45.406,00

47

Galaţi - Bârlad

109.00

personal

Z

365

4

436.00

159.140.00

Total

4

436,00

159.140,00

48

Nehoiaşu - Buzău

73.30

personal

Z

365

4

293.20

107.018,00

Total

4

293,20

107.018,00

49

Panciu Hm. -Mărăşcşti

17.80

personal

Z

365

2

35.60

12.994,00

Total

2

35,60

12.994,00

TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile (neînchiriate)

9.099,40

2.558.622,00

Secţii neinteroperabile (închiriate)

Nr. crt.

Ruta de circulaţie

Distanţa (km.)

Rang tren

Regim de

circulaţie

Nr. zile

circ/an

Nr. tren/zi

Tren km/zi

(co12 x co16)

Tren km/an

(co15 x co17)

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

1

Bistriţa Nord -Sărmaşu

71.20

personal

Z

365

1

71.20

25.988.00

Total

1

71,20

25.988,00

2

Breţeu - Slantu Gheorghe

66.20

personal

Z

365

12

794.40

289.956.00

Total

12

794,40

289.956,00

3

Buziaş - Jamu Mare

56,20

personal

Z

365

5

281.00

102.565.00

Total

5

281,00

102.565,00

4

Ciacova - Jebel

8.20

personal

Z

365

2

16.40

5.986.00

Total

2

16,40

5.986,00

5

Cruceri - Timişoara Nord

48,90

personal

Z

365

10

489.00

178.485.00

Total

10

489,00

178.485,00

6

Cugir - Alba Iulia

37,10

personal

Z

365

6

222.60

81.249.00

Total

6

222,60

81.249,00

7

Cugir - Blaj

77,50

personal

Z

365

6

465.00

169.725.00

Total

6

465,00

169.725,00

8

Gătaia - Buziaş

31,70

personal

Z

365

5

158.50

57.852.50

Total

5

158,50

57.852,50

9

Gătaia - Jamu Mare

24,50

personal

Z

365

9

220.50

80.482.50

Total

9

220,50

80.482,50

0

1

2

4*

5

6

7

8

10

Gătaia - Jebel

27.40

personal

Z

365

2

54.80

20.002.00

Totul

2

54,80

20.002,00

11

Gătaia - Vasiova

28,70

personal

Z

365

2

57.40

20.951.00

Total

2

57,40

20.951,00

12

Gătaia - Voiteni

18.20

personal

Z

365

5

91.00

33.215.00

Total

5

91,00

33.215,00

13

Giera - Jebel

33.10

personal

Z

365

12

397.30

144.978.00

Total

12

397,20

144.978,00

14

Intorsura Buzaului -Braşov

36.50

personal

Z

365

14

511.00

186.515.00

Total

14

511,00

186.515,00

15

Luduş - Bistriţa Nord

110.50

personal

Z

365

2

221.00

80.665.00

Total

2

221,00

80.665,00

16

Miceştii de Câmpie -Bistriţa Nord

50,60

personal

Z

365

2

101.20

36.938.00

Total

2

101,20

36.938,00

17

Nădlac - Arad

52.30

personal

Z

365

16

836.80

305.432.00

Total

16

836.80

305.432.00

18

Odorhei - Criştur

25.80

personal

Z

365

2

51.60

18.834.00

Total

2

51.60

18.834.00

19

Odorhei - Sighişoara

47.20

personal

Z

365

8

377.60

137.824.00

Total

8

377,60

137.824,00

20

Oraviţa - Berzovia

58.90

personal

Z

365

10

589.00

214,985.00

Total

10

589,00

214.985.00

21

Praid - Blaj

113.40

personal

Z

365

6

680.40

248.346.00

Total

6

680,40

248.346,00

22

Praid - Tarnaveni

75.40

personal

Z

365

2

150.80

55.042.00

Total

2

150,80

55.042,00

23

Praid - Târnăveni Vest

77.80

personal

Z

365

4

311.20

113.588.00

Total

4

311,26

113.588,00

24

Reşiţa Nord - Gătaia

43,30

personal

Z

365

4

173.20

63.218.00

Total

4

173,20

63.218,00

25

Reşiţa - Timişoara Nord

94.70

personal

Z

365

8

757.60

276.524.00

Total

8

757,60

276.524,00

26

Sărmăşel - Bistriţa Nord

66.30

personal

Z

365

4

265.20

96.798.00

Total

4

265,20

96.798,00

27

Sărmăşel - Luduş

44.20

personal

Z

365

5

221.00

80.665.00

Total

2

221,00

80.665,00

28

Sărmăşel - Sărmaşu

4.90

personal

Z

365

2

9.80

3.577.00

Total

2

9.80

3.577,00

29

Sărmaşu - Tagu

12,40

personal

Z

365

1

12.40

4.526.00

Total

1

12,40

4.526,00

30

Tagu - Teiuş

104,40

personal

Z

365

1

104.40

38.106.00

Total

1

104.40

38.106,00

31

Teiuş - Bistriţa Nord

163,20

personal

Z

365

1

163.20

59.568.00

Totul

1

163,20

59.568,00

32

Târgu Secuiesc -Stantu Gheorghe

44,50

personal

Z

365

1

44.50

16.242.50

Total

1

44,50

16.242,50

33

Târnăveni - Blaj

38,00

personal

Z

365

10

380.00

138.700.00

Total

10

380,00

138.700,00

34

Târnăveni - Câmpu Libertăţii

40,40

personal

Z

365

6

242.40

88.476.00

Total

6

242,40

88.476,00

35

Târnăveni - Târnăveni Vest

2,40

personal

Z

365

2

4.80

1.752.00

Total

2

4,80

1.752,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

36

Voiteni - Reşiţa Nord

61.50

personal

Z

365

5

307,50

112.237.50

Total

5

307,50

112.237,50

37

Zărneşti - Braşov

27.00

personal

Z

365

14

378.00

137.970.00

personal

M

262

2

54.00

14.148.00

Total

16

432,00

152.118,00

38

Zlatna II - Alba Iulia

42.50

personal

Z

365

8

340.00

124.100.00

Total

8

340,00

124.100.00

39

Zlatna H - Zlatna Th

5,60

personal

Z

365

4

22.40

8.176.00

Total

4

22,40

8.176,00

40

Miroşi - Roşiori Nord

36.50

personal

Z

365

1

36.50

13.322.50

Total

1

36,50

13.322,50

41

Roşiori Nord - Costeşi

63.50

personal

Z

365

4

254.00

92.710.00

Total

4

254,00

92.710,00

42

Roşiori Nord - Piteşti

85.30

personal

Z

365

4

341.20

124.538.00

Total

4

341,20

124.538,00

43

Bistriţa Bârgăului hcv. -Bistriţa Nord

29.60

personal

Z

349

8

236.80

82.643.20

Total

8

236,80

82.643,20

44

Holod - Oradea

94.30

personal

Z

365

1

1 88.60

68.839.00

Total

1

188,60

68.839,00

45

Holod - Salonla

55.10

personal

Z

365

2

110.20

40.223.00

personal

A

254

2

110.20

27.990.80

Total

4

220,40

68.213,80

46

Vaşcau - Holod

55.70

personal

Z

365

8

445.60

162.644.00

Total

8

445,60

162.644,00

47

Bixad Hm. - Satu Mare

51.80

personal

Z

314

12

621.60

195.182.40

Total

12

621,60

195.182,40

48

Grăniceri Hm. - Nădab

19.70

personal

Z

310

8

157.60

48.856.00

Total

8

157,60

48.856,00

49

Timişoara Nord -Periam via Sanandrei

49.50

personal

Z

310

8

396.00

122.760.00

personal

D

266

1

49.50

13.167.00

Total

9

445,50

135.927,00

50

Arad - Periam

48.10

personal

Z

310

8

384,80

119.288.00

personal

B

266

1

48,10

12.794.60

personal

H

221

1

48.10

10.630.10

personal

U

44

1

48.10

2.116.40

Total

11

529,10

144.829,10

51

Periam - Sanieolau Mare

18,20

personal

Z

310

8

145.60

45.136.00

personal

B

266

1

18.20

4.841.20

personal

E

221

1

18.20

4.022.20

personal

U

44

1

18.20

800.80

Total

11

200,20

54.800,20

52

Sanicolau Mare -Valeani

21,00

personal

Z

310

10

210.00

65.100.00

Total

10

210,00

65.100,00

53

Sanieolau Mare -Lovrin

15,90

personal

Z

310

4

63.60

19.716.00

Total

4

63,60

19.716,00

54

Lovrin - Satu Nou

5,00

personal

Z

310

4

20.00

6.200.00

Total

4

20,00

6.200,00

0

1

2

3

4*

5

6

7

8

55

Satu Nou - Periam

11,00

personal

Z

310

8

88.00

27.280.00

personal

D

266

1

11.00

| 2.926.00

Total

9

99,00

30.206,00

TOTAL tren- km Secţii neinteroperabile (închiriate)

14.699,70

5.188.115,20

TOTAL GENERAL SERVICIU PUBLIC SOCIAL

200.714,40

I 66.931.026,50

LEGENDĂ               *   =   Regim de circulaţie ( coloana 4 din tabele)

A   Nu circulă sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale

B   Nu circulă sâmbătă

D   Nu circulă duminică

E   Nu circulă sâmbătă, duminică

F   Circulă sâmbătă, duminică

G   Nu circulă sâmbătă sau duminică şi sărbătorile legale

J    Circulă vineri, sâmbătă, duminică şi sărbătorile legale

M  Nu circulă duminică, luni

R   Circulă o dată/săptămână în perioada 15.06.2009 - 09.09.2009

S   Circulă vineri, duminică

U   Circulă o dată pe săptămână

Z   Circulă zilnic

W  Nu circulă în zilele de luni şi în prima zi după sărbătorile legale

Y   Circulă sâmbătă, duminică si sărbătorile legale


SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 775/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 775 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 775/2009
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu