Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 728 din 9 iulie 2008

privind trecerea din domeniul public al statului in domeniul privat al acestuia a unor constructii aflate in administrarea Ministerului Apararii, in vederea scoaterii din functiune si demolarii acestora

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 545 din 18 iulie 2008

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării, amplasate în incinta imobilelor identificate potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.

Art. 3. - După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul apărării,

Teodor Viorel Meleşcanu

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor,

Laszlo Borbely

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

ANEXĂ

DATELE   DE   IDENTIFICARE

a construcţiilor aflate în administrarea Ministerului Apărării, care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică ce administrează

imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

1.

Oraşul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi

Ministerul Apărării

Imobil 1.230. nr. M.F. = 103.942

Pavilionul L8:

-suprafaţa construită = 252 m2

-valoarea contabilă = 16,1 lei

Pavilionul L9:

- suprafaţa construită = 72 m2

- valoarea contabilă = 4,3 lei

Pavilionul 11:

- suprafaţa construită = 296 m2

- valoarea contabilă = 8,8 lei

Pavilionul L13:

- suprafaţa construită = 138 m2

- valoarea contabilă = 10,6 lei

Pavilionul T:

- suprafaţa construită = 71 m2

- valoarea contabilă = 2,2 lei

Pavilionul T1:

- suprafaţa construită = 45 m2

- valoarea contabilă = 1,6 lei

Pavilionul Z1:

- suprafaţa construită = 36 m2

- valoarea contabilă = 1,6 lei

Pavilionul Z:

- suprafaţa construită = 216 m2

- valoarea contabilă =11 lei

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică ce administrează

imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

2.

Satul Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 888. nr. M.F. = 107.136

Pavilionul J:

- suprafaţa construită = 1.874 m2

- valoarea contabilă = 75 lei

Pavilionul J2:

- suprafaţa construită = 47 m2

- valoarea contabilă = 1,9 lei

Imprejmuire sârmă ghimpată:

- suprafaţa construită = 2.080 ml

- valoarea contabilă = 4.763,53 lei

Reţea energie electrică subterană:

- suprafaţa construită = 1.600 ml

- valoarea contabilă = 42.745,3 lei

3.

Municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare

Ministerul Apărării

Imobil 2.671. nr. M.F. = 106.740

Pavilionul A:

- suprafaţa construită = 132,5 m2

- valoarea contabilă = 6.505 lei

4.

Municipiul Bucureşti

Ministerul Apărării

Imobil 734. nr. M.F. = 103.565

Pavilionul N:

- suprafaţa construită = 27 m2

- valoarea contabilă = 1,5 lei

5.

Comuna Jucu, judeţul Cluj

Ministerul Apărării

Imobil 1.071. nr. M.F. = 106.702

Pavilionul S1:

- suprafaţa construită = 152 m2

- valoarea contabilă = 0,2 lei

Pavilionul S2:

- suprafaţa construită = 114 m2

- valoarea contabilă = 0,2 lei

Instalaţie solară:

- suprafaţa construită = 48 m2

- valoarea contabilă = 7,4 lei

6.

Municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj

Ministerul Apărării

Imobil 775. nr. M.F. = 106.667

Pavilionul E1:

- suprafaţa construită = 72 m2

- valoarea contabilă = 439,8 lei

Pavilionul E2:

- suprafaţa construită = 47 m2

- valoarea contabilă = 2,8 lei

Pavilionul E3:

- suprafaţa construită = 75 m2

- valoarea contabilă = 1,1 lei

Pavilionul R1:

- suprafaţa construită = 60 m2

- valoarea contabilă = 16,7 lei

Pavilionul R2:

- suprafaţa construită = 37 m2

- valoarea contabilă = 7 lei

Pavilionul R3:

- suprafaţa construită = 270 m2

- valoarea contabilă = 7 lei

7.

Satul Schitu, comuna Costineşti, judeţul Constanţa

Ministerul Apărării

Imobil 2.579. nr. M.F. = 107.160

Pavilionul M:

- suprafaţa construită = 4 m2

- valoarea contabilă = 2,4 lei

Pavilionul U:

- suprafaţa construită = 240 m2

- valoarea contabilă = 14,4 lei

8.

Localitatea Bărăganu, judeţul Călăraşi

Ministerul Apărării

Imobil 2.734. nr. M.F. = 103.691

Reţea electrică subterană:

- suprafaţa construită = 910 ml

- valoarea contabilă = 131,6 lei

Reţea electrică aeriană:

- suprafaţa construită = 1.280 ml

- valoarea contabilă = 74,41 lei

Imprejmuire din plăci prefabricate din beton:

- suprafaţa construită = 1.980 ml

- valoarea contabilă = 39,48 lei

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică ce administrează

imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

9.

Municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna

Ministerul Apărării

Imobil 501. nr. M.F. = 104.068

Pavilionul P3:

- suprafaţa construită = 431 m2

- valoarea contabilă = 3 lei

Pavilionul 11:

- suprafaţa construită = 349 m2

- valoarea contabilă = 20 lei

10.

Comuna Jegălia, judeţul Călăraşi

Ministerul Apărării

Imobil 854. nr. M.F. = 103.748

Pavilionul S3:

- suprafaţa construită = 275,69 m2

- valoarea contabilă = 1,74 lei

Pavilionul S9:

- suprafaţa construită = 38,6 m2

- valoarea contabilă = 1,1 lei

Pavilionul S10:

- suprafaţa construită = 56 m2

- valoarea contabilă = 1,32 lei

Pavilionul S11:

- suprafaţa construită = 96 m2

- valoarea contabilă = 1,1 lei

Pavilionul S18:

- suprafaţa construită = 56 m2

- valoarea contabilă = 1 leu

11.

Comuna Jegălia, judeţul Călăraşi

Ministerul Apărării

Imobil 882. nr. M.F. = 103.749

Pavilionul V1:

- suprafaţa construită = 191,2 m2

- valoarea contabilă = 9,85 lei

Pavilionul V2:

- suprafaţa construită = 112 m2

- valoarea contabilă = 5,59 lei

Pavilionul X:

- suprafaţa construită = 24 m2

- valoarea contabilă = 0,67 lei

Pavilionul O:

- suprafaţa construită = 9 m2

- valoarea contabilă = 0,4 lei

Pavilionul 02:

- suprafaţa construită = 11 m2

- valoarea contabilă = 0,3 lei

Pavilionul X1:

- suprafaţa construită = 52 m2

- valoarea contabilă = 0,5 lei

12.

Municipiul Bucureşti

Ministerul Apărării

Imobil 2.700. nr. M.F. = 106.820

Pavilionul E2:

- suprafaţa construită = 60 m2

- valoarea contabilă = 7,1 lei

13.

Municipiul Sibiu judeţul Sibiu

Ministerul Apărării

Imobil 1.075. nr. M.F. = 104.083

Pavilionul A:

- suprafaţa construită = 873 m2

- valoarea contabilă = 57,2 lei

Pavilionul B:

- suprafaţa construită = 430 m2

- valoarea contabilă = 28,2 lei

Pavilionul F:

- suprafaţa construită = 240 m2

- valoarea contabilă = 2,1 lei

Pavilionul G:

- suprafaţa construită = 240 m2

- valoarea contabilă = 2,1 lei

Pavilionul H:

- suprafaţa construită = 240 m2

- valoarea contabilă = 2,1 lei

Nr. crt.

Adresa imobilului

Persoana juridică care administrează

imobilul

Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului

Pavilionul I:

- suprafaţa construită = 166 m2

- valoarea contabilă = 2,1 lei

Pavilionul J:

- suprafaţa construită = 240 m2

- valoarea contabilă = 2,1 lei

Pavilionul M:

- suprafaţa construită = 329 m2

- valoarea contabilă = 17,3 lei

Pavilionul N:

- suprafaţa construită = 329 m2

- valoarea contabilă = 12,7 lei

14.

Comuna Moşna, judeţul Sibiu'

Ministerul Apărării

Imobil 495. nr. M.F. = 104.034

Pavilionul 05:

- suprafaţa construită = 308 m2

- valoarea contabilă = 2 lei

Pavilionul 06:

- suprafaţa construită = 112 m2

- valoarea contabilă = 0,7 lei

15.

Municipiul Piteşti, judeţul Argeş

Ministerul Apărării

Imobil 490. nr. M.F. = 103.768

Pavilionul X3:

- suprafaţa construită = 149 m2

- valoarea contabilă = 77,5 lei

16.

Comuna Bascov, judeţul Argeş

Ministerul Apărării

Imobil 2352. nr. M.F. = 103.682

Pavilionul C1:

- suprafaţa construită = 100 m2

- valoarea contabilă = 35,2 lei

Pavilionul C2:

- suprafaţa construită = 17 m2

- valoarea contabilă = 0,2 lei

Pavilionul D:

- suprafaţa construită = 937 m2

- valoarea contabilă = 436,5 lei

Pavilionul D1:

- suprafaţa construită = 15 m2

- valoarea contabilă = 0,5 lei

Pavilionul P:

- suprafaţa construită = 80 m2

- valoarea contabilă = 1,8 lei

Pavilionul P1:

- suprafaţa construită = 569 m2

- valoarea contabilă = 3 lei

Pavilionul P2:

- suprafaţa construită = 1.042 m2

- valoarea contabilă = 6 lei

Pavilionul S:

- suprafaţa construită = 291 m2

- valoarea contabilă = 2,2 lei

Pavilionul S1:

- suprafaţa construită = 416 m2

- valoarea contabilă = 20,2 leu

Pavilionul S2:

- suprafaţa construită = 48 m2

- valoarea contabilă = 1 leu

Pavilionul T:

- suprafaţa construită = 33 m2

- valoarea contabilă = 1,2 lei

Pavilionul U:

- suprafaţa construită = 48 m2

- valoarea contabilă = 1,2 lei

Pavilionul U1:

- suprafaţa construită = 48 m2

- valoarea contabilă = 1,2 lei

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 728/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 728 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 728/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu