HOTARARE Nr
HOTARARE Nr. 1106 din 25 septembrie 2003
privind alocarea unei sume din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului
pentru lucrari de dragaj la confluenta Canalului Dunare - Marea Neagra cu
Dunarea si in bieful I al acestuia
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 680 din 26 septembrie 2003

Avand in vedere prevederile art. 7 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr.
519/1998 privind infiintarea Companiei Nationale "Administratia Canalelor
Navigabile" - S.A. Constanta, cu modificarile si completarile ulterioare,
si ale Hotararii Guvernului nr. 884/2003 privind alocarea unor surse financiare
pentru lucrari de dragaj la confluenta cu Dunarea a Canalului Dunare - Marea
Neagra si in bieful I al acestuia,
in temeiul art. 107 din Constitutie, al art. 30 alin. (4) din Legea nr.
500/2002 privind finantele publice, cu modificarile ulterioare, si al art. 19
lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002, cu modificarile
ulterioare,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
(1) Se aproba alocarea din Fondul de interventie la dispozitia Guvernului,
prevazut in bugetul de stat pe anul 2003, a sumei de 10 miliarde lei pentru
finantare de la bugetul de stat a lucrarilor de dragaj la confluenta Canalului
Dunare - Marea Neagra cu Dunarea si in bieful I al acestuia, apartinand
domeniului public al statului si concesionat Companiei Nationale
"Administratia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanta, din totalul
sumei de 97,2 miliarde lei, prevazuta in Hotararea Guvernului nr. 884/2003
privind alocarea unor surse financiare pentru lucrari de dragaj la confluenta
cu Dunarea a Canalului Dunare - Marea Neagra si in bieful I al acestuia, in
vederea asigurarii accesului navelor din canal in senalul navigabil al Dunarii
si a prelevarii debitelor de apa necesare functionarii Centralei
Nuclearoelectrice Cernavoda si a apei necesare pentru irigatii si alte
folosinte.
(2) Executia lucrarilor prevazute la alin. (1) se va efectua in perioada
septembrie - decembrie 2003.
Art. 2
Cu suma prevazuta la art. 1 alin. (1) se suplimenteaza bugetul Ministerului
Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Art. 3
Elaborarea documentatiei tehnico-economice pentru executarea lucrarilor de
dragaj si contractarea lucrarilor se va face de catre Compania Nationala
"Administratia Canalelor Navigabile" - S.A. Constanta, aflata sub
autoritatea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, in
conformitate cu reglementarile legale privind achizitiile publice.
Art. 4
Ministerul Finantelor Publice este autorizat sa introduca modificarile
corespunzatoare in structura bugetului Ministerului Transporturilor,
Constructiilor si Turismului.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministrul transporturilor,
constructiilor si turismului,
Miron Tudor Mitrea
p. Ministrul finantelor publice,
Gheorghe Gherghina,
secretar de stat