Decizia Nr.985 din 12.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romasol Investment“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.868/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.688D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.868/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romasol Investment“ - S.R.L. din Bucureşti într-un litigiu comercial.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât „permit ca persoane private să stabilească convenţii care să aibă putere de lege“ şi totodată „permit sistarea unui raport contractual pe baza iniţiativei şi a demersului unilateral al uneia din părţi.“Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială arată că prevederile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, constituie expresia aplicării principiului constituţional al garantării dreptului de proprietate, iar rezultatul voinţei părţilor contractante, exercitată în limitele legii, corespunde exigenţei art. 57 din Legea fundamentală.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, texte de lege ce au următorul conţinut:– Art. 969 din Codul civil: „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.“; – Art. 1020 din Codul civil: „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.“;

– Art. 1021 din Codul civil: „Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu sa executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune de interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 57 referitor la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor constituţionale şi ale art. 61 alin. (1) potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi având motivări similare. Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 969 din Codul civil, prin Decizia nr. 1.347 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Decizia nr. 866 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 3 august 2010, Decizia nr. 1.111 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 203 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2011, Curtea a statuat că acest text de lege „consacră principii importante ale dreptului civil român - principiul forţei obligatorii a convenţiilor civile «pacta sunt servanda», principiul libertăţii contractuale, principiul relativităţii efectelor convenţiilor şi principiul irevocabilităţii actului juridic civil“. Totodată, Curtea a constatat că deoarece încheierea unei convenţii este guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă, conform unei cauze morale şi licite. Convenţia astfel încheiată se impune părţilor întocmai ca legea, având caracter obligatoriu, iar nu facultativ. Cu privire la prevederile art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, Curtea a constatat că textele de lege criticate reglementează formele de sancţionare a neexecutării obligaţiei de către o parte contractuală, şi anume rezoluţiunea sau rezilierea contractului, după cum contractul este cu executare uno ictu sau cu executare succesivă. De altfel, Curtea a statuat prin Decizia nr. 24 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, că, „pentru neexecutarea culpabilă a unor obligaţii contractuale, se recunoaşte părţii care şi-a executat sau este gata să-şi execute obligaţiile posibilitatea de a alege între executarea silită şi încetarea contractului prin rezoluţiune, respectiv reziliere, în cazul când cealaltă parte nu-şi execută obligaţiile sale contractuale, legiuitorul realizând astfel un echilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate. Garanţia acestui echilibru este dată tocmai de competenţa instanţei judecătoreşti, reglementată prin teza ultimă a art. 1021 din Codul civil, de a aprecia asupra posibilităţii părţii creditoare de a cere rezoluţiunea sau rezilierea, acordând un termen de graţie, în situaţiile în care apreciază că este posibilă executarea în natură a obligaţiilor debitorului sau de a respinge acţiunea când debitorul şi-a executat obligaţiile în cursul procesului“. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 969, art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romasol Investment“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.868/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Maria Bratu