Decizia Nr.964 din 12.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 şi art. 1439 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Di Angelli“ - S.R.L. în Dosarul nr. 13.377/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care face obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.771D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 13.377/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 şi art. 1439 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Di Angelli“ - S.R.L. într-o cauză având ca obiect reziliere contract de închiriere şi evacuare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 1439 din Codul civil, care reglementează dreptul locatorului de a cere rezilierea contractului de închiriere pentru neplata chiriei, încalcă drepturile chiriaşilor în raport cu proprietarii, discriminându-i faţă de aceştia din urmă. De asemenea, apreciază că restrângerea drepturilor locatarului în raport cu locatorul în privinţa dreptului de a cere rezilierea contractului de închiriere nu respectă condiţiile limitative prevăzute de art. 53 din Constituţie, fiind astfel contrară normei constituţionale. Apreciază că, spre deosebire de art. 969 din Codul civil, care prevede că orice contract are putere de lege faţă de părţile contractante şi se poate revoca prin consimţământul mutual al acestora, art. 1021 din acelaşi cod permite sistarea unui raport contractual pe baza iniţiativei şi a demersului unilateral al uneia dintre părţi, încălcându-se astfel dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil.În ceea ce priveşte reglementarea, în cuprinsul în art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil, a rezilierii contractului la iniţiativa locatorului, în detrimentul locatarului, autorul consideră că se prejudiciază interesele economice şi patrimoniale ale acestuia din urmă, legiuitorul realizând astfel „un dezechilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate“.Judecătoria Cluj-Napoca consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 1429 pct. 2 şi art. 1439 din Codul civil nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 44, 45 şi 53, iar în ceea ce priveşte art. 1020 şi art. 1021 din acelaşi cod, instanţa apreciază că aceste prevederi reprezintă expresia unor principii fundamentale ale dreptului civil, şi anume forţa obligatorie a contractului şi executarea cu bună-credinţă a obligaţiilor contractuale, astfel încât acestea nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 şi art. 1439 din Codul civil, care au următorul conţinut:

– Art. 1020: „Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părţi nu îndeplineşte angajamentul său.“;

– Art. 1021: „Într-acest caz, contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau să-i ceară desfiinţarea, cu daune de interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate.“;

– Art. 1429 pct. 2: „Locatarul are două îndatoriri principale; [...]2. trebuie să plătească preţul locaţiunii la termenele statornicite.“;

– Art. 1439: „Contractul de locaţiune se desfiinţează când lucrul a pierit total sau s-a făcut netrebnic spre obişnuita întrebuinţare.În caz când una din părţi nu împlineşte îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desfiinţarea contractului.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, precum şi celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 338 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010, referitoare la art. 1429 alin. 2 din Codul civil, precum şi deciziile nr. 24 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, nr. 191 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011, sau nr. 198 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2011, referitoare la prevederile art. 1020 şi 1021 din Codul civil, prin care Curtea a statuat că acestea nu contravin Legii fundamentale. Astfel, referitor la critica privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 1429 alin. 2 şi art. 1439 din Codul civil, prin Decizia nr. 338/2010, Curtea a constatat că normele legale criticate reglementează obligaţiile locatarului şi una dintre cauzele de încetare a locaţiunii. În acest context, Curtea apreciază că locatorul nu poate fi obligat să asigure locatarului folosinţa bunului închiriat cu titlu gratuit, plata chiriei fiind de esenţa contractului de închiriere. De asemenea, dreptul de a solicita rezilierea contractului de închiriere pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale este conferit de legiuitor ambelor părţi. Referitor la prevederile art. 1020 şi 1021 din Codul civil, prin deciziile nr. 24 din 8 ianuarie 2009, nr. 191 din 10 februarie 2011 şi nr. 198 din 10 februarie 2011, Curtea a statuat că aceste texte de lege nu sunt contrare principiului garantării proprietăţii private şi dreptului părţilor la un proces echitabil. Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reţinut că, încheierea unui contract fiind guvernată de principiul libertăţii contractuale, părţile pot să determine, prin voinţa lor, clauzele contractuale şi efectele pe care acestea urmează să le producă. Totodată, prin reglementarea în cuprinsul art. 1020 şi art. 1021 din Codul civil a rezoluţiunii contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu sau rezilierii contractelor cu executare succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a unor obligaţii contractuale, se recunoaşte părţii care şi-a executat sau este gata să îşi execute obligaţiile posibilitatea de a alege între executarea silită şi încetarea contractului prin rezoluţiune, respectiv reziliere, în cazul când cealaltă parte nu îşi execută obligaţiile sale contractuale, legiuitorul realizând astfel un echilibru între principiul forţei obligatorii a contractului şi principiul executării în natură şi cu bună-credinţă a obligaţiilor asumate. Garanţia acestui echilibru este dată tocmai de competenţa instanţei judecătoreşti, reglementată prin teza ultimă a art. 1021 din Codul civil, de a aprecia asupra posibilităţii părţii creditoare de a cere rezoluţiunea sau rezilierea, acordând un termen de graţie, în situaţiile în care apreciază că este posibilă executarea în natură a obligaţiilor debitorului sau de a respinge acţiunea când debitorul şi-a executat obligaţiile în cursul procesului. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 şi art. 1439 din Codul civil, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Di Angelli“ - S.R.L. în Dosarul nr. 13.377/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora