DECIZIE Nr.
954 din 6 iulie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor
politice nr. 14/2003
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 551 din 5 august 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor
politice nr. 14/2003, excepţie ridicată de Viorel Rînghilescu în Dosarul nr.
40.209/3/2008 ai Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 iunie
2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea,
având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării pentru
data de 6 iulie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 10 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 40.209/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Excepţia
a fost ridicată de Viorel Rînghilescu într-o cauză civilă având ca obiect
înfiinţarea unui partid politic.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorul acesteia susţine, în esenţă, că „Legea nr. 14/2003 este o lege care
încalcă toate tratatele internaţionale cu privire la libera asociere, fiind
grav faptul că, în măsura în care s-a făcut dovada că se intenţionează
constituirea unui partid politic, să se solicite, înainte de a se acorda un
sediu, o hotărâre judecătorească de constatare a personalităţii juridice".
Legea „a impus măsuri, privilegii şi condiţionări neconstituţionale. Ea consacră
un regim privilegiat pentru o parte dintre cetăţeni, ceea ce atrage
discriminarea altor subiecte de drept, aflate într-o situaţie juridică identică
sau similară", făcând referire, sub acest aspect, la faptul că cetăţenilor
aparţinând minorităţilor naţionale nu li se impune cerinţa existenţei unui
număr de 25.000 de semnături pentru a constitui o asociaţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate,
consideră că este neîntemeiată, invocând cele reţinute de Curtea
Constituţională în Decizia nr. 433/2006.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au
comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr.
14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 17
ianuarie 2003, care au următorul conţinut:
- Art. 19 alin. (3): „(3) Lista trebuie să cuprindă
cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele
ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru
fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti."
In opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat
contravine următoarelor prevederi din Legea fundamentală: art. 1 -„Statul
român", art. 4 - „Unitatea poporului şi egalitatea între
cetăţeni", art. 8 - „Pluralismul şi partidele politice", art.
11 - „Dreptul internaţional şi dreptul intern", art. 13-„Limba
oficială", art. 16 - „Egalitatea în drepturi", art. 20 -„Tratatele
internaţionale privind drepturile omului", art. 30 - „Libertatea de
exprimare", art. 37 - „Dreptul de a fi ales", art. 40 - „Dreptul
de asociere", art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi", art. 57 - „Exercitarea drepturilor şi a
libertăţilor" şi art. 154 - „Conflictul temporal de legi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, în jurisprudenţa sa, concretizată prin Decizia nr. 35 din 2
aprilie 1996 privind constituţionalitatea unor prevederi ale Legii partidelor
politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11
aprilie 1996, instanţa de control constituţional a statuat că aprecierea
oportunităţii unui anumit prag de reprezentativitate nu este o problemă de
constituţionalitate, cât timp pragul instituit nu are ca efect suprimarea
exercitării dreptului de asociere, urmărind numai ca asocierea cetăţenilor în partide
să aibă semnificaţia instituţionalizării unui curent politic, fără de care
partidul rezultat nu-şi poate îndeplini rolul său constituţional, prevăzut de
art. 8 alin. (2), de a contribui la definirea şi la exprimarea voinţei politice
a cetăţenilor. De asemenea, Curtea a reţinut că „criteriul reprezentativităţii
nu este, în sine, neconstituţional, el fiind în general acceptat în domeniul
exercitării dreptului de asociere în partide politice, ţinând seama de rolul
lor de a contribui la formarea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor.
Acest criteriu ar putea fi neconstituţional, dacă prin efectele sale ar duce la
suprimarea dreptului la asociere sau ar fi sinonim cu o asemenea
suprimare". Or, condiţiile de reprezentativitate prevăzute de art. 19 alin.
(3) din Legea nr. 14/2003 nu conduc la aceasta. Cu privire la textul de lege
criticat, Curtea s-a mai pronunţat, dintr-o perspectivă similară, şi prin
Decizia nr. 433 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 492 din 7 iunie 2006, constatând constituţionalitatea acestuia.
In cauza de faţă îşi menţin valabilitatea cele reţinute de Curte prin deciziile
mai sus amintite.
Totodată, Curtea observă că prevederile art. 19 alin.
(3) din Legea nr. 14/2003 nu instituie niciun fel de diferenţă de tratament
între cetăţenii români şi cei aparţinând minorităţilor naţionale, întrucât
ambele categorii de cetăţeni, în ipoteza în care intenţionează să înfiinţeze un
partid politic, au obligaţia ca, indiferent de etnie, să se supună aceleiaşi
cerinţe legale referitoare la numărul minim de semnături necesare pentru a
demonstra reprezentativitatea de care se va bucura viitorul partid.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003,
excepţie ridicată de Viorel Rînghilescu în Dosarul nr. 40.209/3/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 iulie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu