DECIZIE   Nr. 94 din 7 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 176 din 23 februarie 2006

Ioan Vida                                   -  preşedinte

Nicolae Cochinescu                  -  judecător

Aspazia Cojocaru                      -  judecător

Constantin Doldur                     -  judecător

Acsinte Gaspar                         -  judecător

Kozsokar Gabor                        -  judecător

Petre Ninosu                             -  judecător

Ion Predescu                             -  judecător

Şerban Viorel Stănoiu              -  judecător

Marinela Mincă                         -  procuror

Afrodita Laura Tutunaru           -   magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Laurenţiu Onea în Dosarul nr. 3.506/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal şi asistat de domnul avocat Gheorghiţă Mateuţ, cu delegaţie la dosar.

Apărătorul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia arătând că, deşi textul legal criticat a mai fost supus controlului de contencios constituţional, ar trebui reanalizat şi prin prisma dispoziţiilor din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate în această cauză.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 18 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.506/2005, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Laurenţiu Onea în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, de vreme ce atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă s-a recunoscut că, în materie penală, liberul acces la justiţie se rezumă la garantarea dreptului la apărare al inculpatului în tot cursul procesului, inclusiv dreptul de a se folosi de toate căile de atac, nu există argumente suficient de convingătoare care să justifice, potrivit textului legal criticat, exceptarea de la calea de atac a recursului a deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală nu vine în contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate ca fiind încălcate. Decizia prin care instanţa de apel desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă ori de instanţa competentă nu este o soluţie prin care se soluţionează fondul cauzei. Este, astfel, firească opţiunea legiuitorului de a nu prelungi durata procedurii judiciare penale în situaţia în care instanţa de control a dispus rejudecarea cauzei de prima instanţă, aceasta fiind cea care va lua o hotărâre asupra fondului cauzei, hotărâre ce este apoi supusă căilor de atac prevăzute de lege.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum ar fi cele referitoare la hotărârile judecătoreşti supuse recursului, astfel încât accesul la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De asemenea, noţiunea de proces echitabil nu implică în mod imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie şi nici posibilitatea exercitării căilor de atac de către toate părţile din proces. Prin instituirea caracterului irevocabil al deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se oferă tuturor părţilor interesate exercitarea acestui drept în condiţii de echitate, întrucât, de vreme ce se procedează la o nouă judecată asupra fondului, partea interesată are posibilitatea să-şi valorifice toate drepturile şi interesele sale legitime, fără nici un fel de limitări.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitu-ţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:

„Pot fi atacate cu recurs:

e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. [...]"

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, art. 129 privind folosirea căilor de atac, art. 11 alin. (1) şi (2) privind obligativitatea statului de a îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin prin tratatele ratificate de Parlament, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 481 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 2 decembrie 2004, şi Decizia nr. 35 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 februarie 2005, Curtea Constituţională a respins aceste excepţii de neconstituţionalitate ca neîntemeiate, pentru considerentele acolo arătate.

Intrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea.

De altfel, şi Curtea de la Strasbourg a constatat prin Hotărârea Kreuz contra Poloniei (19 iunie 2001) că, în conformitate cu jurisprudenţa sa anterioară, liberul acces la justiţie nu este un drept absolut, el pretându-se la anumite limitări implicit admise, statului revenindu-i sarcina de a reglementa exerciţiul acestui drept.

Cu privire la existenţa unei a doua căi de atac (recurs) în materie penală, Curtea de la Strasbourg a reamintit în cauza Krombach contra Franţei din 13 februarie 2001 că statele dispun, în principiu, de o largă marjă de apreciere pentru a decide modalităţile de exerciţiu al dreptului prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totuşi, limitările aduse de către legislaţiile interne dreptului la recurs trebuie, prin analogie cu liberul acces la justiţie consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, să urmărească un scop legitim şi să nu aducă atingere substanţei dreptului. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, aceste cerinţe au fost respectate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA    CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Laurenţiu Onea în Dosarul nr. 3.506/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 februarie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru