DECIZIE
Nr. 94 din 7 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 176 din 23 februarie 2006
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia
Cojocaru - judecător
Constantin
Doldur - judecător
Acsinte
Gaspar - judecător
Kozsokar
Gabor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion
Predescu - judecător
Şerban
Viorel Stănoiu -
judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru
- magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei
de neconsti-tuţionalitate a
dispoziţiilor art. 385 alin. 1
lit. e) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Mircea Laurenţiu
Onea în Dosarul nr. 3.506/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei personal şi asistat de domnul avocat Gheorghiţă Mateuţ, cu delegaţie la dosar.
Apărătorul autorului
excepţiei solicită admiterea acesteia arătând că, deşi textul legal
criticat a mai fost supus controlului de contencios constituţional, ar trebui reanalizat şi prin prisma dispoziţiilor din Legea fundamentală şi din Convenţia
pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale invocate în această cauză.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată, deoarece nu
au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 18 noiembrie
2005, pronunţată în Dosarul nr. 3.506/2005, Inalta
Curte de Casaţie
şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385
alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de
Mircea Laurenţiu Onea în
dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, de vreme ce
atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţă s-a recunoscut că,
în materie penală, liberul
acces la justiţie se rezumă la garantarea dreptului la apărare al inculpatului în tot cursul
procesului, inclusiv dreptul de a se folosi de toate căile de atac, nu există argumente suficient de convingătoare care să
justifice, potrivit textului legal criticat, exceptarea de la calea de atac a
recursului a deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzei.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, deoarece
art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală nu vine în
contradicţie cu dispoziţiile din Legea fundamentală invocate ca fiind încălcate. Decizia prin care instanţa de apel desfiinţează sentinţa primei instanţe şi dispune
rejudecarea cauzei de aceeaşi
instanţă ori de instanţa competentă nu este o soluţie
prin care se soluţionează fondul cauzei. Este, astfel, firească opţiunea legiuitorului de a nu prelungi durata procedurii judiciare
penale în situaţia în care
instanţa de control a dispus
rejudecarea cauzei de prima instanţă, aceasta fiind cea care va lua o hotărâre asupra fondului cauzei, hotărâre ce este apoi supusă căilor de atac
prevăzute de lege.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, deoarece
legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cum ar fi cele referitoare la hotărârile judecătoreşti supuse recursului, astfel încât accesul
la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate
structurile judecătoreşti şi la toate căile de
atac. De asemenea, noţiunea de
proces echitabil nu implică în
mod imperios existenţa mai
multor grade de jurisdicţie şi nici posibilitatea exercitării căilor de atac de către
toate părţile din proces. Prin instituirea caracterului
irevocabil al deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor nu se aduce
atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se oferă tuturor părţilor interesate exercitarea acestui drept
în condiţii de echitate,
întrucât, de vreme ce se procedează la o nouă judecată asupra fondului, partea interesată are posibilitatea să-şi valorifice toate drepturile şi interesele sale legitime, fără nici un fel de
limitări.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,
10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitu-ţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut:
„Pot fi atacate cu recurs:
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale
militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. [...]"
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine
că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor
legitime, art. 129 privind folosirea căilor de atac, art. 11 alin. (1) şi (2) privind obligativitatea statului de a îndeplini cu bună-credinţă obligaţiile ce-i
revin prin tratatele ratificate de Parlament, art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind
drepturile omului, precum şi
ale art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul
la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de
procedură penală au mai fost supuse controlului de
constituţionalitate, prin
raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, de exemplu, prin
Decizia nr. 481 din 9 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 2
decembrie 2004, şi Decizia nr.
35 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 februarie
2005, Curtea Constituţională a respins aceste excepţii de neconstituţionalitate ca neîntemeiate, pentru considerentele acolo arătate.
Intrucât nu au intervenit elemente
noi care să justifice
schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea.
De altfel, şi Curtea de la Strasbourg a constatat prin
Hotărârea Kreuz contra
Poloniei (19 iunie 2001) că, în conformitate cu jurisprudenţa sa anterioară,
liberul acces la justiţie nu
este un drept absolut, el pretându-se la anumite limitări implicit admise, statului revenindu-i sarcina de a reglementa
exerciţiul acestui drept.
Cu privire la existenţa unei a doua căi de atac (recurs) în materie penală, Curtea de la Strasbourg a reamintit în cauza Krombach contra
Franţei din 13 februarie 2001 că statele dispun, în principiu, de o largă marjă de apreciere
pentru a decide modalităţile
de exerciţiu al dreptului prevăzut de art. 2 din Protocolul nr. 7 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totuşi, limitările aduse
de către legislaţiile interne dreptului la recurs trebuie,
prin analogie cu liberul acces la justiţie consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie, să urmărească un scop legitim şi să nu aducă atingere substanţei dreptului. Or, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în
jurisprudenţa sa, aceste cerinţe au fost respectate.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385 alin. 1 lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mircea Laurenţiu Onea în Dosarul nr. 3.506/2005 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data
de 7 februarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru