Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Zoltán Valentin |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Doina Suliman |
- magistrat-asistent-şef |
|
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Trans Sib“ - S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 2.387/315/2010 al Judecătoriei Târgovişte.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.387/315/2010, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Euro Trans Sib“ - S.R.L. din Sibiu într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contravenţională formulată împotriva unui proces-verbal de contravenţie în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie. În acest sens, arată, în esenţă, că Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului prevede obligativitatea respectării cadrului comun de reglementări în materie de transport, astfel că se impune modificarea dispoziţiilor de lege contrare normelor comunitare. Autorul excepţiei consideră că „aceste reglementări indică expres atât actele aferente transportului pe care trebuie să le prezinte conducătorul auto, dar şi cui i se aplică sancţiunea în cazul nerespectării dispoziţiilor legale, în speţă conducătorului auto, pentru imposibilitatea de a prezenta diagramele aferente unei perioade de 28 de zile anterioare zilei controlului şi nicidecum societăţii de transport, cum prevede dispoziţia legală internă atacată.“Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 16 august 2007, aprobată prin Legea nr. 371/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 28 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au, în prezent, următorul cuprins:– Art. 9 alin. (1) lit. d): „Contravenţiile prevăzute la art. 8 se sancţionează după cum urmează: [...]d)cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei - faptele prevăzute la alin. (2) pct. 1-11 şi 16, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier, şi faptele prevăzute la alin. (2) pct. 12-15 şi 17, aplicabilă conducătorului auto;“;– Art. 8 alin. (1) pct. 31: „Următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale dispoziţiilor Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 şi, după caz, ale Acordului AETR şi constituie contravenţii, dacă acestea nu sunt considerate infracţiuni potrivit legii penale: [...]31. neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital;“. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că aceste dispoziţii de lege încalcă prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie referitoare la „Integrarea în Uniunea Europeană,“ raportate la Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3.821/85 şi (CE) nr. 2.135/98 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului. Examinând excepţia, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate stabilesc contravenţiile pentru încălcarea regulilor privind perioadele de conducere, precum şi sancţiunile corespunzătoare acestora, sancţiuni ce constau în aplicarea unor amenzi întreprinderii sau operatorului de transport rutier. Prin Decizia nr. 683 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007, Curtea Constituţională a constatat că „obligarea întreprinderii sau operatorului de transport la plata amenzii pentru o faptă săvârşită de către conducătorul auto [... ] este o soluţie legislativă justificată prin raportul de prepuşenie existent între întreprinderea sau operatorul de transport rutier şi conducătorul auto, angajat al acestuia, raport în virtutea căruia comitentul are obligaţia de a impune conducătorului auto utilizarea instrumentarului şi documentelor prevăzute de lege. Totodată, întrucât răspunderea comitentului este o răspundere pentru fapta altuia, acesta are la dispoziţie o acţiune în regres împotriva prepusului“. În fine, Curtea constată că textele criticate nu contravin nici Regulamentului nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, invocat de autorul excepţiei. Dimpotrivă, îi dau substanţă, concretizând, în spiritul voinţei legiuitorului comunitar, prevederile mai generale cuprinse în acest regulament. Aşadar, nimic nu împiedică statul să sancţioneze întreprinderea pentru conduita necorespunzătoare a angajatului său, aceasta păstrându-şi dreptul de regres împotriva celui care, în mod direct şi nemijlocit, este răspunzător. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportate la cele ale art. 8 alin. (1) pct. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Euro Trans Sib“ - S.R.L. din Sibiu în Dosarul nr. 2.387/315/2010 al Judecătoriei Târgovişte. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman