DECIZIE Nr.
926 din 16 septembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul
muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 706 din 17 octombrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat
asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul
muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gallaher România" -
S.R.L. în Dosarul nr. 6.453/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde Societatea Comercială
„Gallaher România" - S.R.L. din Bucureşti, prin reprezentant, avocat
Silviu Udangiu, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare
este legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul Societăţii Comerciale
„Gallaher România" - S.R.L. solicită respingerea excepţiei de
neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 6.453/62/2007, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Gallaher România" - S.R.L. din Bucureşti într-o
cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, deoarece termenul de 3 ani prevăzut de
dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, chiar dacă este
corespunzător termenului general de prescripţie, reglementat de Decretul nr.
167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, încalcă dispoziţiile art. 16 alin.
(1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, termenul prevăzut de textul criticat
contravine principiului soluţionării cu celeritate a litigiilor de muncă şi
este discriminatoriu în raport cu termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (1)
lit. a) şi b) al aceluiaşi articol şi de art. 119 alin. (1) din Codul muncii.
Dispoziţiile criticate sunt contrare dreptului de acces liber la justiţie,
instituind o discriminare pozitivă a salariatului şi defavorizarea
angajatorului în raport cu salariaţii. Textul criticat contravine şi
dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece legiuitorul a
prevăzut că pentru munca suplimentară prestată la cererea angajatorului se
acordă zile libere pentru refacerea forţei de muncă, iar acordarea de venituri
salariale, în compensare, constituie o excepţie.
Tribunalul Braşov - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile autorului
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 283
alin. (1) lit. c) şi art. 286-288 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii care au următorul conţinut:
- Art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii: „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi
formulate: [... ] c) In termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la
acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă
în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către
salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de
angajator."
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cuprinse la art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea
în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un
termen rezonabil şi la art. 41 alin. (2) referitor
la dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială.
Dispoziţiile art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul
muncii stabilesc un termen de prescripţie de 3 ani pentru formularea cererilor
care au ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă constând în plata unor
drepturi salariale ori despăgubiri băneşti către salariat, precum şi în cazul
răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator. Acelaşi articol
prevede, la alin. (1) lit. a), că cererile în vederea soluţionării conflictelor
de muncă pot fi formulate „în termen de 30 de zile calendaristice de la data
în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la
încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului
individual de muncă".
Curtea constată că existenţa celor două reglementări
diferite nu poate duce la concluzia că art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul
muncii încalcă art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât cele două
norme procedurale vizează două ipoteze diferite. In primul caz, cel prevăzut de
alin. (1) lit. a) al art. 283, legiuitorul are în vedere, la declanşarea
conflictului de muncă, decizia unilaterală a angajatorului referitoare la
încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului
individual de muncă, iar situaţia reglementată de art. 283 alin. (1) lit. c) se
referă la faptul că obiectul conflictului individual de muncă îl constituie
plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat,
precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Or, legiuitorul poate, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească
şi reguli de procedură diferite, fără ca prin aceasta să se încalce egalitatea
în drepturi a cetăţenilor ori dreptul la un proces echitabil. Termenul de 30 de zile vizează nemijlocit contractul de
muncă şi are în vedere necesitatea de soluţionare grabnică a conflictelor de
muncă, ceea ce reprezintă o garanţie legală a dreptului la muncă, reglementat
de art. 41 din Constituţie. Cu privire la textul de lege ce stabileşte termenul
de 3 ani, Curtea constată că
este echitabilă aplicarea termenului general de prescripţie, dând astfel
expresie art. 1 alin. (3) din Constituţie care consacră valoarea
constituţională de dreptate.
Faţă de acestea, Curtea urmează să respingă excepţia de
neconstitutionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor
art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Gallaher România"- S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr.
6.453/62/2007 al Tribunalului Braşov- Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu