Decizia Nr.887 din 25.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Robertha Sara Vînău în Dosarul nr. 5.158/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 735D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.158/62/2011, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. Excepţia a fost ridicată de reclamanta Robertha Sara Vînău în cadrul unui litigiu administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare act de control taxe şi impozite.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 16 alin. (1), art. 44 şi 53 din Legea fundamentală.În acest sens arată că, având în vedere că a născut în anul 2009 şi că indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost legal stabilită şi calculată în baza unui act normativ în vigoare la data naşterii acestui drept, modificarea sa ar duce la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, potrivit căruia legea nouă reglementează numai situaţiile ivite după intrarea ei în vigoare. Or, întrucât dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 sunt aplicabile şi persoanelor al căror drept a fost stabilit în condiţiile şi în cuantumul prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, dispoziţiile criticate contravin principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta a fost analizat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia nr. 765/2011.De asemenea, consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 44 şi 53 din Constituţie, deoarece „se poate aprecia că Guvernul României, prin legile anterior amintite, urmăreşte anularea unor drepturi legal câştigate de anumite categorii socio-profesionale, deşi România se află întro situaţie normală de organizare şi funcţionare.“ În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.414/2009.Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, menţionând că îşi păstrează punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.508D/2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, dispoziţii potrivit cărora:(1) Persoanele care au născut sau nasc până la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum şi cele care au adoptat sau adoptă copilul, cărora li s-a încredinţat sau li se încredinţează copilul în vederea adopţiei sau care au sau vor avea copilul în plasament, în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmează să fie numite tutore până la această dată beneficiază de drepturile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevăzute la alin. (1), indemnizaţia pentru creşterea copilului se acordă în cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului sau, după caz, anterioare adopţiei, încredinţării în vederea adopţiei, stabilirii măsurii plasamentului sau a plasamentului în regim de urgenţă sau a instituirii tutelei, dar nu mai puţin de 600 lei şi nu mai mult de 3.400 lei.(3) Dispoziţiile alin. (2) se aduc la cunoştinţa beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de către agenţiile teritoriale. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în faţa legii şi art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestora prin Decizia nr. 417 din 3 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 26 iulie 2012.Curtea a arătat, în esenţă, că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu este un drept constituţional, ci constituie una dintre măsurile de protecţie socială instituite de stat prin lege în virtutea rolului de stat social, dar nenominalizate expres în Constituţie. Caracteristic unui astfel de drept este că legiuitorul este liber să aleagă, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii şi a altor obligaţii ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituţional, care sunt măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi să stabilească condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială luate, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi.Curtea a precizat şi faptul că dreptul la concediu şi la indemnizaţia pentru creşterea copiilor nu trebuie confundat cu dreptul la concediu de maternitate, drept fundamental, care se bucură de o reglementare distinctă.Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 se aplică persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 ianuarie 2011, precum şi persoanelor care au adoptat un copil, cărora li s-a încredinţat un copil în vederea adopţiei sau care au un copil în plasament ori în plasament în regim de urgenţă ori au devenit tutori începând cu data mai sus amintită. Persoanele care anterior au dobândit dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, nu se supun noii reglementări. Prin urmare, niciunul dintre destinatarii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 nu beneficiază la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ de dreptul la concediu şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, calitatea de beneficiar al acestor drepturi fiind condiţionată de naşterea unui copil şi de dobândirea drepturilor părinteşti ulterior acestui moment. Prin urmare, nu se poate vorbi de afectarea unui drept de natură patrimonială aflat deja în patrimoniul persoanelor amintite.În plus, Curtea a arătat că dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului nu reprezintă un drept prevăzut în Legea fundamentală, iar acordarea sa este supusă condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres. Dreptul în discuţie, chiar dacă poate fi încadrat, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun“, reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestuia pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.Mai mult, aşa cum se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la pensie - drept fundamental, potrivit art. 47 din Constituţia României -, dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează obţinerea acestor drepturi într-un anumit cuantum nici măcar în situaţia când aceste drepturi sunt obţinute în temeiul plăţii unei contribuţii anterioare la fondurile de asigurări sociale (Hotărârea din 30 martie 2005 - paragraful 39, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson contra Islandei). Cu atât mai puţin apreciază instanţa de contencios constituţional că o astfel de garanţie s-ar putea regăsi cu privire la un drept a cărui acordare este lăsată la libera apreciere a legiuitorului.Totodată, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afectează indemnizaţia pentru creşterea copiilor doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acesteia şi nu se răsfrâng asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării lor în vigoare, care constituie facta praeterita.În sfârşit, Curtea a reţinut că cele arătate cu privire la dreptul statului de a interveni în sensul modificării condiţiilor de acordare a dreptului la acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului răspund şi criticii referitoare la încălcarea principiului previzibilităţii legii.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii:DECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, excepţie ridicată de Robertha Sara Vînău în Dosarul nr. 5.158/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean