Decizia Nr.834 din 11.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. B şi art. 107 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lorant Exchange“ - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 7.863/111/C/2009/a4 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 857D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 698 din 17 octombrie 2006. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 12 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7.863/111/C/2009/a4, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. B şi art. 107 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lorant Exchange“ - S.R.L. din Oradea cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 2.175 din 4 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bihor într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate încalcă dreptul la un proces echitabil şi libertatea economică, arătând că, deşi procedura insolvenţei este una judiciară, cu caracter de dezbatere contradictorie în care operează principiile procesului civil, se instituie un drept absolut, excesiv şi necontrolabil în favoarea unui anumit creditor, în dauna debitorului şi a altor creditori, iar dreptul şi competenţa judecătorului-sindic sunt formale, acesta neavând dreptul să efectueze o cercetare privind posibilităţile reale de valorificare a planului de reorganizare, ci doar „ia act de poziţia creditorului“.De asemenea, arată că statul trebuie să garanteze accesul persoanei la activitatea economică; or, prevederile criticate nesocotesc dispoziţiile art. 45 din Constituţie.Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, arătând că judecătorul-sindic îşi exercită atribuţiile de verificare a legalităţii actelor de procedură cu respectarea principiului constituţional prevăzut de art. 21. De asemenea, prevederile criticate sunt în deplină concordanţă cu regulile constituţionale privind libertatea economică, întrucât această libertate se exercită în condiţiile legii, statul, potrivit art. 135 din Constituţie, având obligaţia de a impune reguli de disciplină economică. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 101 alin. (1) lit. B şi art. 107 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins:– Art. 101 alin. (1) lit. B: „(1) Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:[...] B. în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;“; – Art. 107 alin. (1) lit. A.c): „(1) Judecătorul-sindic va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32, intrarea în faliment în următoarele cazuri:A)[...]c)niciunul dintre celelalte subiecte de drept îndreptăţite nu a propus un plan de reorganizare, în condiţiile prevăzute la art. 94, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat şi confirmat;“.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil şi art. 45 privind libertatea economică. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) prin aceea că sunt reduse competenţele judecătorului-sindic, acesta neavând dreptul să efectueze o cercetare privind posibilităţile reale de valorificare a planului de reorganizare, ci doar „ia act de poziţia creditorului“, se observă că această critică nu poate fi reţinută. Din analiza prevederilor criticate, Curtea observă că acestea, pe de o parte, reglementează una dintre condiţiile necesare a fi îndeplinite, cumulativ, pentru confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul-sindic, iar, pe de altă parte, se referă la atribuţiile judecătorului-sindic privind intrarea în faliment, care va decide, prin sentinţă sau, după caz, prin încheiere, în condiţiile art. 32 din Legea nr. 85/2006. 2. Curtea constată că judecătorul-sindic decide intrarea în faliment a debitorului, în baza unui raport întocmit de administratorul judiciar prin care se propune intrarea în procedura simplificată, potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 85/2006, sau în baza unui raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, după ce, în prealabil, propunerea privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generală, a fost supusă aprobării adunării generale a creditorilor, conform prevederilor art. 59 şi 60 din aceeaşi lege. Aşadar, judecătorul-sindic analizează hotărârea adunării creditorilor de aprobare a raportului prin care se propune intrarea în faliment, apreciind asupra situaţiei de fapt prin raportare la prevederile legale şi îşi exercită atribuţiile de verificare a legalităţii actelor de procedură, cu respectarea prevederilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Or, nu se poate susţine că decizia sa ar fi determinată exclusiv de hotărârea adunării creditorilor, ci reprezintă rezultatul verificării măsurii în care această hotărâre îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. 3. În ceea ce priveşte susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că statul trebuie să garanteze accesul persoanei la activitatea economică, Curtea observă că normele legale criticate au fost edictate în lumina dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, coroborate cu cele ale art. 45 din Constituţie, potrivit cărora accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate de textul constituţional, însă în condiţiile legii, astfel că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (1) lit. B şi art. 107 alin. (1) lit. A.c) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Lorant Exchange“ - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 7.863/111/C/2009/a4 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu