Decizia Nr.81 din 23.02.2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) şi (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Miron Victor Panaitescu în Dosarul nr. 43.886/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.092 D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală. Se arată că în prezenta cauză dispoziţiile constituţionale şi cele convenţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile, de vreme ce este vorba despre calea extraordinară de atac a revizuirii, dar că sunt aplicabile cele referitoare la principiul egalităţii armelor, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 506/2015. Cu privire la invocarea acestora din urmă, se susţine că ele nu sunt încălcate prin prevederile art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală, întrucât hotărârea de admitere în principiu a cererii de revizuire este definitivă, indiferent de autorul acesteia şi indiferent de soluţia care a fost pronunţată în cauză. De asemenea, se arată că numai hotărârea de admitere în principiu a cererii de revizuire este definitivă, împotriva hotărârii pronunţate cu privire la fondul cererii de revizuire putând fi exercitate aceleaşi căi de atac ca şi împotriva hotărârii supuse revizuirii, potrivit art. 463 din Codul de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa penală nr. 825/F din 20 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 43.886/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) şi (7) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Miron Victor Panaitescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cu privire la autorul excepţiei.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, se susţine că acestea reglementează o procedură lipsită de contradictorialitate, de natură a încălca prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 641 din 11 noiembrie 2014, susţinânduse că cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în considerentele acestora sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Se susţine, totodată, că dispoziţiile art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală, care prevăd rămânerea definitivă a încheierii prin care este admisă în principiu cererea de revizuire, încalcă dreptul la un proces echitabil şi creează inegalitate între persoanele interesate să promoveze o cale de atac împotriva încheierii de admitere în principiu a cererii de revizuire. Se susţine, în acest sens, că textul criticat nu permite îndreptarea posibilelor erori judiciare care pot să apară cu prilejul soluţionării cererilor de revizuire şi că, în situaţia în care aceste cereri sunt formulate de către reprezentanţii Ministerului Public, inculpaţii se află într-o poziţie de inegalitate faţă de aceştia prin faptul că nu dispun de nicio cale de atac împotriva încheierii anterior referite.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 459 alin. (2) şi (7) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 459 alin. (2) şi (7) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 459 alin. (2) şi (7) teza întâi din Codul de procedură penală care au următorul cuprins: „(2) Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor (...)".(7) Încheierea prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este definitivă."11. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor" este neconstituţională. În acest sens, s-a reţinut că atâta vreme cât admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se soluţionează cu participarea procurorului, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, norma legală trebuie să permită citarea părţilor, fiind suficient să li se asigure acestora posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi fără participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legal citate. 13. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată pe data de 20 mai 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin pronunţarea şi publicarea Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015, după data actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).14. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 459 alin. (7) din Codul de procedură penală, Curtea constată că, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015 (paragraful 13), anterior citată, a reţinut că procedura reglementată de normele procesual penale ale art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală priveşte examinarea admisibilităţii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept, deci nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac a revizuirii, instanţa neimplicându-se în niciun fel în judecata pe fond a unei acuzaţii în materie penală, aceasta verificând cererea de revizuire doar sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii şi termenul de introducere.15. Prin aceeaşi decizie (paragraful 14), Curtea a constatat că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aplicabilitatea laturii penale a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cazul examinării admisibilităţii în principiu a exercitării căilor de atac extraordinare justifică soluţia şi considerentele din Decizia nr. 255 din 7 aprilie 2015. Astfel, Curtea a reţinut că, prin Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Cererea nr. 27.569/02, Curtea de la Strasbourg a reamintit jurisprudenţa sa constantă, potrivit căreia art. 6 din Convenţie nu se aplică unei proceduri care urmăreşte redeschiderea unei proceduri penale, întrucât persoana a cărei condamnare a intrat în puterea lucrului judecat şi care solicită o asemenea redeschidere nu este „acuzată de o infracţiune", în sensul art. 6 din Convenţie, ceea ce înseamnă că nu face obiectul unei „acuzaţii în materie penală". 16. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 459 din Codul de procedură penală nu au în vedere soluţionarea unei acuzaţii în materie, ci verificarea unor aspecte de ordin pur legal, respectiv cele prevăzute la art. 459 alin. (3) din Codul de procedură penală, referitoare la formularea cererii în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din Codul de procedură penală, întocmirea cererii cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, invocarea unor temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; neprezentarea într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv a faptelor şi mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea, aspectul că faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, conformarea persoanei care a formulat cererea cerinţelor instanţei, dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din Codul de procedură penală. 17. În aceste condiţii, procedurii reglementate la art. 459 din Codul de procedură penală nu îi este aplicabil principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, reglementat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, conform căruia „orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară". Prin urmare, legiuitorul poate să hotărască reglementarea căilor de atac în cazul încheierii prin care se soluţionează cererea de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire potrivit politicii sale penale, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".18. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia rămânerea definitivă a încheierii prin care este admisă în principiu cererea de revizuire este de natură a discrimina inculpaţii, punându-i într-o poziţie de inferioritate faţă de Ministerul Public, atunci când cererea de revizuire este formulată de către acesta din urmă, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal inculpaţilor şi procurorului, nefiind de natură a încălca principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi şi egalităţii armelor, prevăzute la art. 16 şi art. 21 alin. (3) din Constituţie.19. De altfel, Curtea reţine că dispoziţiile art. 459 alin. (7) din Codul de procedură au fost reglementate de către legiuitor potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală şi se încadrează în marja de apreciere stabilită prin acestea. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Miron Victor Panaitescu în Dosarul nr. 43.886/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Miron Victor Panaitescu în Dosarul nr. 43.886/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 459 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop