Decizia Nr.796 din 16.06.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Dumitru Gavrilă în Dosarul nr. 722/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, deoarece, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.354/2010, textele de lege criticate au fost declarate neconstituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 722/108/2010, Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.Excepţia a fost ridicată de Dumitru Gavrilă cu prilejul soluţionării apelului împotriva Sentinţei civile nr. 245 din 7 aprilie 2010, pronunţate de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 722/108/2010 având ca obiect despăgubiri în temeiul Legii nr. 221/2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, prin care a fost plafonat cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciile morale suferite de persoanele condamnate politic sau supuse unor măsuri administrative cu caracter politic, afectează independenţa justiţiei atât timp cât sunt impuse instanţelor de judecată limite maxime pentru acordarea acestor despăgubiri. Invocă, în acest sens, Decretullege nr. 118/1990, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, art. 11 din „Principiile fundamentale privind independenţa justiţiei, validate de Adunarea Generală a O.N.U“.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, deoarece se aplică şi situaţiilor în care există o hotărâre pronunţată de prima instanţă, care, deşi nu este definitivă, este legală şi temeinică în raport de legislaţia aflată în vigoare la momentul pronunţării acesteia. Sunt invocate, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 şi Decizia nr. 52/2007 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii de către Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Dispoziţiile criticate creează situaţii discriminatorii pentru diferitele categorii de descendenţi ai persoanei condamnate politic sau supuse unei măsuri administrative cu caracter politic şi generează discriminări în raport de persoanele arestate sau condamnate în prezent, conform dreptului comun, care, spre deosebire de deţinuţii politici, au posibilitatea de a obţine despăgubiri neplafonate, în cazul în care se constată că au fost condamnate sau arestate pe nedrept.Contrar dispoziţiilor art. 52 alin. (1) şi (3) din Constituţie, actul normativ criticat încalcă dreptul la repararea integrală a prejudiciului. Autorul invocă, în acest sens, Decizia nr. 297 din 21 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.În opinia autorului actul normativ criticat a fost adoptat fără a exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată şi fără ca urgenţa să fie motivată în cuprinsul acestuia, fiind afectate drepturi şi libertăţi fundamentale. Totodată, consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 a fost adoptată cu încălcarea interdicţiilor privind modificarea Legii nr. 221/2009, lege organică.Curtea de Apel Timişoara - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate invocată este întemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi potrivit încheierii de sesizare acesta îl constituie dispoziţiile art. I şi II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, în realitate, autorul excepţiei critică doar dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din această ordonanţă de urgenţă, astfel că instanţa constituţională urmează să se pronunţe numai asupra acestor prevederi de lege, care au următorul cuprins:– Art. I pct. 1: „Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic; 2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I; 3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;».“; – Art. II: „Dispoziţiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică proceselor şi cererilor pentru a căror soluţionare nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 52 alin. (1) şi (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 115 alin. (1), (4) şi (6) privind emiterea ordonanţelor, condiţiile de adoptare a ordonanţelor de urgenţă şi limitele acestora, art. 124 alin. (2) şi (3) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi independenţa judecătorilor şi ale art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 şi ale art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea abuzului de drept şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie privind interzicerea generală a discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 sunt neconstituţionale. Cu acel prilej, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă şi raţională. Totodată, Curtea a observat că „tratamentul juridic diferenţiat aplicat celor care se consideră îndreptăţiţi la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în funcţie de momentul în care hotărârea pronunţată de instanţă privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu deţineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010“. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi. De asemenea, Curtea a constatat că „prevederile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, în sensul că se aplică inclusiv situaţiilor în care există o hotărâre judecătorească pronunţată în primă instanţă, care, deşi nedefinitivă, poate fi legală şi temeinică prin raportare la legislaţia aflată în vigoare la data pronunţării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la acţiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispoziţii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului“. Pe de altă parte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 şi art. II ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 „înfrâng şi prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afectează un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consfinţit în prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1)“. Având în vedere argumentele expuse, Curtea a observat că „nerespectarea acestor norme constituţionale atrage şi înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»“. În aceste condiţii, Curtea constată că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 1 şi art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Dumitru Gavrilă în Dosarul nr. 722/108/2010 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 iunie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu