DECIZIE Nr.
766 din 24 iunie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 557 din 23 iulie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Orlandi Investment" - S.R.L. din Sânnicolau Mare în Dosarul nr.
7.031/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 15 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 7.031/325/2007, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură
civilă.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Orlandi Investment" - S.R.L. din Sânnicolau Mare cu ocazia soluţionării
recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 10.080/2007 şi încheierilor din
27 septembrie 2007 şi 17 ianuarie 2008 pronunţate de Judecătoria Timişoara în
Dosarul nr. 7.031/325/2007.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă
prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1). In
acest sens, arată că „efectele textului în discuţie au încetat în momentul
interzicerii prin art. 133 din Statutul Profesiei de Avocat a onorariilor
minimale. Or, aplicarea lui de către Judecătoria Timişoara în speţa de faţă
echivalează cu ultraactivitatea textului". De asemenea, consideră că, în
contextul în care acesta se aplică în faza executării silite, instanţa este
îndrituită să diminueze doar onorariul de avocat, nu şi pe cel de executor
judecătoresc.
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstitutionalitate este admisibilă.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă,
dispoziţii care au următorul conţinut: „Judecătorii au însă dreptul să
mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în
tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt
nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca
îndeplinită de avocat."
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege
contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind
neretroactivitatea legii şi art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în
drepturi.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de
constituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale
sus-menţionate. Astfel, prin Decizia nr. 493 din 29 mai 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 5 iulie 2007, Curtea Constituţională a statuat că textul de
lege criticat este constituţional. Această soluţie este în sensul celor arătate
şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind
cu soluţionarea pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, a
statuat că acestea urmează a fi recuperate în măsura în care constituie
cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum
rezonabil.
Cu privire la motivele de neconstitutionalitate invocate de autorul excepţiei, Curtea reţine că, soluţionând o critică
referitoare la o presupusă discriminare între două categorii de
liber-profesionişti, şi anume experţii, pe de o parte, şi avocaţii, pe de altă
parte, a statuat că situaţiile respective sunt diferite, tratamentul diferit
aplicat fiind justificat, astfel că nu este înfrânt art. 16 alin. (1) din
Constituţie.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi se impune a fi menţinută, chiar dacă
în prezenta cauză este vorba de onorarii stabilite în faza de executare silită
a hotărârii judecătoreşti.
Cât priveşte ultractivitatea textului de lege criticat,
Curtea constată că Legea fundamentală nu interzice ultraactivitatea legii
vechi, ci doar retroactivitatea legii noi, astfel că nu poate fi reţinută nici
critica referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15
alin. (2).
Curtea observă că art. 133 din Statutul profesiei de
avocat nu exclude existenţa tabloului onorariilor minimale şi maximale, onorarii
care se stabilesc în limitele legii, acest text interzicând fixarea onorariilor
de către organele profesiei, iar nicidecum de către instanţele judecătoreşti.
De altfel, prerogativa instanţei de a cenzura, cu
prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial
convenit prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea
activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu,
convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea
potrivnică, dacă a căzut în pretenţii,
ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or,
opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu
convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale
de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa
dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1- 3,
al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Orlandi Investment" - S.R.L. din Sânnicolau Mare
în Dosarul nr. 7.031/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 iunie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman