Decizia Nr.745 din 23.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru", excepţie ridicată de Ionuţ Alexandru, Mariana Damian şi Mihaela Marin în Dosarul nr. 2.024/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.452D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 661 din 15 octombrie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 21 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.024/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru." Excepţia a fost ridicată de Ionuţ Alexandru, Mariana Damian şi Mihaela Marin cu prilejul soluţionării cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată într-o cauză având ca obiect o cerere de strămutare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că prevederile criticate sunt neconstituţionale „în măsura în care dispun alimentarea bugetului administraţiilor locale cu 70% din taxa judiciară, în condiţiile în care administraţiile locale de la domiciliul plătitorilor nu participă la administrarea justiţiei şi nu fac nicio cheltuială în acest scop." Apreciază, totodată, că Guvernul, emitent al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, a folosit denumirea înşelătoare de „taxă judiciară", în loc să informeze corect cetăţenii, în sensul că cei 70% din taxa judiciară, care intră în bugetul administraţiilor locale sunt, în realitate, un impozit suplimentar în favoarea administraţiilor locale, impus celor care apelează la justiţie. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Instanţa de judecată apreciază că prevederile art. 9 lit. b) coroborate cu cele ale art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 nu aduc nicio atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, astfel încât, prevederile prin care este reglementată destinaţia sumelor colectate cu titlu de taxă judiciară de timbru nu îngrădesc nicidecum accesul liber la justiţie şi nici dreptul la un proces echitabil.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 661 din 15 octombrie 2015.9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituţionale. Arată, în esenţă, că reglementarea legală prin care se impune obligaţia de a achita o taxă de timbru, în cuantum fix, pentru cererile de strămutare în materie civilă, urmăreşte menţinerea unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul legitim urmărit, prin impunerea unei taxe de timbru în cuantum rezonabil, neputând fi apreciat de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile „art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. 13. Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepţiei de neconstituţionalitate şi a conţinutului încheierii de sesizare, Curtea constată că, în realitate, criticile formulate de autorii excepţiei vizează prevederile art. 9 lit. b) coroborate cu cele ale art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Curtea reţine, totodată, faptul că alin. (3) al art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a fost abrogat, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin art. V din Legea nr. 177 din 18 iulie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 21 iulie 2017. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „în vigoare" din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare", dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, prevederile art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 îşi produc în continuare efectele juridice, fiind aplicabile speţei, aşa încât, în aceste condiţii, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii acestora. Având în vedere cele mai sus precizate, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 9 lit. b) coroborate cu cele ale art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, care au următorul conţinut normativ: – Art. 9 lit. b): „Următoarele cereri formulate în cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel: [...]b)cereri de strămutare în materie civilă - 100 lei;";

– Art. 40 alin. (3): „La finele fiecărei zile lucrătoare, unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului virează o cotă de 30% din suma colectată în contul de venituri al bugetului local prevăzut la alin. (1) în ziua respectivă în contul distinct de venituri al bugetului de stat «Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru», deschis la unităţile Trezoreriei Statului. Ministerul Finanţelor Publice comunică lunar Ministerului Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont." 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 31 alin. (2) referitoare la obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la dreptul de proprietate privată şi celor ale art. 56 alin. (1) şi (2) referitoare la contribuţiile financiare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în legătură cu problema instituirii taxelor judiciare de timbru, s-a pronunţat de nenumărate ori, concluziile reţinute fiind aplicabile pe deplin şi speţei de faţă. Curtea constată, de asemenea, că soluţia legislativă criticată din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens, fiind, spre exemplu, Decizia nr. 221 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, Decizia nr. 680 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 23 decembrie 2014 sau Decizia nr. 573 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 5 decembrie 2014. 16. Prin aceste decizii, instanţa de contencios constituţional a statuat că „accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu. De asemenea, Curtea a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. 17. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", Curtea a arătat că plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. S-a reţinut, totodată, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. 18. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. De asemenea, în Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudenţa sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricţii financiare cu privire la accesul unei persoane la justiţie, tocmai în interesul unei bune administrări a justiţiei. Totodată, Curtea Europeană a reţinut că instituirea unor taxe judiciare de timbru nu reprezintă o încălcare per se a dreptului de acces la instanţele judecătoreşti, fiind respinsă teza ce echivalează dreptul de acces la justiţie cu gratuitatea actului de justiţie. Statele membre trebuie să se asigure, însă, de faptul că sumele împovărătoare pentru posibilităţile financiare ale anumitor justiţiabili nu reprezintă o restricţie disproporţionată ce împiedică dreptul de acces la o instanţă de judecată. 19. Raportat la criticile din prezenta cauză, în jurisprudenţa sa în materie, Curtea a subliniat că nu se poate vorbi despre un cuantum împovărător al taxei judiciare de timbru, acesta fiind unul rezonabil, în cuantum fix de 100 de lei, care nu este de natură a afecta justiţiabilul din punct de vedere financiar. Ca atare, nu pot fi reţinute criticile referitoare la restricţionarea accesului la justiţie prin instituirea acestei taxe fixe, datorată în cazul depunerii unei cereri de strămutare, în materie civilă, şi nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată. 20. De altfel, în ipoteza în care ar exista situaţii în care părţile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora şi, în consecinţă, să nu se poată adresa justiţiei, Curtea a menţionat că legiuitorul a instituit, prin prevederile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie. Aprecierea legalităţii şi temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri. 21. În ce priveşte critica privind destinaţia sumelor provenite din taxa judiciară de timbru, prin Decizia nr. 118 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 13 mai 2014, Curtea a reţinut că, „potrivit dispoziţiilor constituţionale, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească destinaţia impozitelor şi taxelor, precum şi a altor venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, în condiţiile legii". Totodată, prin Decizia nr. 931 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 10 ianuarie 2013, Curtea a reţinut că, „potrivit principiului realităţii bugetare sau neafectării veniturilor bugetare, veniturile se înscriu în buget pe surse de provenienţă, iar cheltuielile pe acţiuni şi obiective concrete, astfel încât veniturile odată intrate în buget se depersonalizează şi servesc la efectuarea cheltuielilor în ordinea prevăzută în buget. Acest principiu este determinat de necesităţile practice ale execuţiei bugetare, care au demonstrat că o afectare iniţială a unui venit poate conduce fie la imposibilitatea realizării obiectivului finanţat, fie la cheltuirea întregului venit, deşi necesităţile nu o impun. Calificarea unor surse de venituri ca aparţinând bugetului de stat sau bugetelor locale este o decizie de oportunitate bugetară ce poate fi cenzurată de Curtea Constituţională numai în situaţia în care funcţionarea unei puteri a statului este pusă în pericol, ceea ce, în speţă, nu este cazul." 22. Totodată, Curtea a constatat că „independenţa financiară a justiţiei nu este dată de destinaţia taxei judiciare de timbru, ci de existenţa în sine a unor alocaţii bugetare suficiente pentru a se asigura buna funcţionare a instanţelor. Taxele judiciare de timbru constituie o contraprestaţie raportat la actul de justiţie, însă faptul că ele nu se fac venit la bugetul afectat sistemului justiţiei nu înseamnă automat că o asemenea taxă nu are un scop legitim. Statul poate să acorde o altă destinaţie sumelor de bani provenite din contraprestaţia efectuată la serviciul public prestat de instanţele judecătoreşti, respectiv ca acestea să se facă venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul îşi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal." De altfel, în cuprinsul art. 56 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 (în prezent abrogat prin Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal), se prevedea că „începând cu data de 1 ianuarie 2014, din sumele încasate în contul bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, cota care se virează la bugetul de stat potrivit art. 40 alin. (3) este de 45%" (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 752 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 6 februarie 2015). 23. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 31 alin. (2) referitoare la obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, apreciem că acestea nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Alexandru, Mariana Damian şi Mihaela Marin în Dosarul nr. 2.024/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 9 lit. b) coroborate cu cele ale art. 40 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora