DECIZIE   Nr. 71 din  5 martie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 309 din 10 mai 2002

    Nicolae Popa          - presedinte
    Costica Bulai         - judecator
    Nicolae Cochinescu    - judecator
    Constantin Doldur     - judecator
    Kozsokar Gabor        - judecator
    Petre Ninosu          - judecator
    Serban Viorel Stanoiu - judecator
    Lucian Stangu         - judecator
    Ioan Vida             - judecator
    Gabriela Ghita        - procuror
    Vlad Mihai Cercel     - magistrat-asistent

    Pe rol se afla pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti in Dosarul nr. 4.110/2001 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ si, respectiv, de Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia in Dosarul nr. 1.800/RCA/2001 al Judecatoriei Sinaia.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 26 februarie 2002 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand Curtea, pentru o mai buna administrare a justitiei, a decis conexarea Dosarului nr. 440C/2001 la Dosarul nr. 377C/2001 si, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 5 martie 2002.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, constata urmatoarele:
    Prin incheierile din 1 octombrie 2001 si 14 decembrie 2001, pronuntate in Dosarul nr. 4.110/2001 si, respectiv, in Dosarul nr. 1.800/RCA/2001, Curtea de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ si Judecatoria Sinaia au sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila. Exceptia a fost invocata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti si, respectiv, de Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia in cadrul unor procese civile pornite din initiativa Ministerului Public.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arata ca dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, in redactarea data prin art. I pct. 19 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, sunt contrare prevederilor art. 130 alin. (1) din Constitutie, intrucat restrang atributiile procurorului prevazute in acest text constitutional. Aceste atributii se exercita in egala masura atat in procesele penale, cat si in cele civile, intrucat dispozitiile constitutionale nu fac nici o distinctie in acest sens. Autorii exceptiei arata in continuare ca prevederile art. 130 alin. (1) din Constitutie stabilesc rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societatii, de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, fara a face trimitere la conditiile legii. In alta ordine de idei drepturile persoanei care se pretinde a fi titularul dreptului subiectiv nu sunt incalcate prin dispozitiile legale criticate, intrucat art. 45 alin. 2 din Codul de procedura civila stabileste ca acesta va fi introdus in proces, putand sa isi exercite dreptul de dispozitie pe calea renuntarii la judecata sau la drept ori pe calea tranzactiei. Se mai arata ca dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, in vechea redactare, au fost supuse controlului de constitutionalitate in ceea ce priveste participarea procurorului in procesul civil numai in anumite situatii, similare celor existente in prezent in cazul pornirii procesului civil de catre procuror, constatandu-se neconstitutionalitatea acestora. In concluzie se solicita admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.
    Curtea de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ, exprimandu-si opinia in Dosarul nr. 4.110/2001, considera ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata, intrucat "restrangerea dreptului procurorului de a porni actiunea civila numai la situatiile cand aceasta este necesara pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, interzisilor si disparutilor, precum si in alte cazuri prevazute expres de lege este contrara art. 130 alin. (1) din Constitutia Romaniei". Se apreciaza ca prevederile constitutionale nu limiteaza atributia procurorului privind apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor la persoanele aratate in textul legal. In continuare instanta arata ca pornirea actiunii civile de catre procuror nu se bazeaza pe ideea de reprezentare a titularului dreptului subiectiv, ci constituie exercitarea atributiei procurorului de a apara, in activitatea judiciara, drepturile si libertatile cetatenilor. In final instanta considera ca nu este afectat dreptul de dispozitie al titularului dreptului la care se refera actiunea introdusa de procuror, intrucat si in acest caz, in baza dispozitiilor art. 45 alin. 2 din Codul de procedura civila, titularul dreptului va fi introdus in proces, putand sa se foloseasca de dispozitiile art. 246, 247 si 271 - 273 din Codul de procedura civila.
    Judecatoria Sinaia, exprimandu-si opinia in Dosarul nr. 1.800/RCA/2001, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este intemeiata. Prin prevederile art. 130 alin. (1) din Constitutie s-a stabilit ca Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Pe cale de consecinta acesta trebuie sa aiba la indemana toate instrumentele juridice care pot servi la exercitarea corespunzatoare a acestor atributii. De aceea limitarea dreptului procurorului (care are calitatea de parte in procesul civil) de a porni procesul numai in cele doua ipoteze prevazute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila (apararea drepturilor si intereselor legitime ale unor categorii de persoane si cazurile expres prevazute de lege) este neconstitutionala.
    Potrivit dispozitiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Presedintele Camerei Deputatilor considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Arata ca Decizia nr. 1/1995 a Curtii Constitutionale a declarat neconstitutional textul art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, in vechea redactare, numai cu privire la participarea procurorului in procesele civile, iar dispozitiile criticate concorda cu cele corespunzatoare din Legea nr. 92/1992, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care prevad atributia Ministerului Public privind "exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege".
    Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata, intrucat dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila reprezinta o concretizare, iar nu o restrangere a prevederilor art. 130 alin. (1) din Constitutie. Se apreciaza ca modificarile aduse dispozitiilor art. 45 din Codul de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 au avut ca scop asigurarea unui echilibru intre diferitele forme de realizare a rolului procurorului in procesul civil. Astfel, pe de o parte, s-a stabilit ca procurorul poate pune concluzii in orice proces civil, in cazul in care considera necesar pentru apararea ordinii de drept sau a drepturilor si libertatilor cetatenilor, textul legal fiind modificat in sensul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1/1995, iar pe de alta parte, au fost restranse atributiile procurorului in ceea ce priveste pornirea procesului civil numai in situatiile in care este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in cazurile prevazute expres de lege. Aceasta restrangere a avut in vedere faptul ca procesul civil este in esenta un proces al intereselor private, in timp ce procurorul este un reprezentant al interesului public, social, general. De aceea Codul de procedura civila, in art. 45 alin. 2, stabileste ca titularul dreptului subiectiv va fi introdus in procesul pornit de procuror si va putea uza de dreptul sau de dispozitie pentru a stinge actiunea civila.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

    CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctele de vedere exprimate de presedintele Camerei Deputatilor si de Guvern, rapoartele intocmite de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, dispozitii avand urmatorul cuprins: "Ministerul Public poate porni actiunea civila ori de cate ori este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege."
    In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia au invocat dispozitiile art. 130 alin. (1) din Constitutie, conform carora "In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor".
    Analizand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea constata ca prevederile art. 130 alin. (1) din Constitutie stabilesc rolul Ministerului Public in general, fara a face o distinctie expresa intre procesul penal si procesul civil. Totusi, nu poate fi primita sustinerea autorilor exceptiei conform careia procurorul isi exercita atributiile in egala masura in ambele categorii de procese. Aceasta rezulta din analiza specificului procesului penal si a celui civil, in reglementarea actuala, raportate la atributiile procurorului prevazute de textul constitutional.
    Astfel, conform dispozitiilor art. 17 din Codul penal, "Infractiunea este fapta care prezinta pericol social [...]", iar potrivit dispozitiilor art. 1 din Codul de procedura penala, "Procesul penal are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor care constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
    Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, la apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, la prevenirea infractiunilor, precum si la educarea cetatenilor in spiritul respectarii legii."
    Potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) din Constitutie procurorul este reprezentantul intereselor generale ale societatii si in aceasta calitate actioneaza pentru apararea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenilor. Or, din dispozitiile legale mentionate mai sus rezulta ca infractiunea este o fapta care, prin gravitatea ei, aduce atingere societatii in ansamblu, iar procesul penal are drept scop, printre altele, protejarea eficienta a intereselor societatii, care sunt vatamate prin savarsirea de infractiuni, si apararea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor persoanei. Din analiza comparativa a dispozitiilor legale aratate si a prevederilor constitutionale ale art. 130 alin. (1) rezulta ca atributiile Ministerului Public se exercita, in principal, in activitatea judiciara penala. In cadrul procesului penal este prezent in mod evident interesul societatii de a trage la raspundere penala persoanele care au savarsit infractiuni. De aceea, prevederile art. 130 alin. (1) reprezinta fundamentul constitutional al dispozitiilor procesual-penale prin intermediul carora procurorul reprezinta interesele generale ale societatii, existente in cadrul raporturilor juridice penale de conflict, si contribuie la apararea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor persoanei.
    Pe de alta parte, in ceea ce priveste procesul civil, acesta este prin natura sa un proces in care se confrunta interese private. De aceea, pe cale de consecinta, in mod obiectiv, rolul Ministerului Public este mai redus. Referitor la formele de participare a procurorului in procesul civil, Curtea observa ca prevederile art. 130 alin. (1) din Constitutie se refera in mod generic la rolul procurorului "in activitatea judiciara". De aici rezulta ca acest text constitutional nu impune conditii sau modalitati exprese ale participarii procurorului in procesul civil. Esential este ca prin ansamblul reglementarilor legale sa fie asigurat rolul procurorului prevazut de Constitutie.
    Potrivit dispozitiilor art. 45 din Codul de procedura civila in procesul civil participarea procurorului se realizeaza in urmatoarele patru forme: pornirea actiunii civile, participarea la judecata cauzelor civile, exercitarea cailor de atac si cererea de punere in executare a hotararilor civile. Curtea constata ca dintre aceste forme Constitutia contine prevederi explicite numai cu privire la cea de-a treia, exercitarea cailor de atac. Astfel, potrivit prevederilor art. 128, "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii". De aici rezulta ca legiuitorul constituant a dorit sa consacre expres dreptul Ministerului Public de a exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti. In acord cu aceste prevederi constitutionale art. 45 alin. 5 din Codul de procedura civila prevede ca "Procurorul poate, in conditiile legii, sa exercite caile de atac impotriva oricaror hotarari [...]".
    In ceea ce priveste celelalte forme ale participarii procurorului in procesul civil, dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila reglementeaza dreptul procurorului de a porni procesul civil in cazurile in care este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri prevazute expres de lege. Pe cale de consecinta, procurorul are si dreptul de a cere punerea in executare a hotararilor pronuntate in favoarea acestor persoane, asa cum prevad dispozitiile art. 45 alin. 5. Participarea procurorului la judecata cauzelor civile are loc in cazurile in care apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept si a drepturilor si libertatilor cetatenilor, precum si atunci cand legea prevede expres aceasta (art. 45 alin. 3 si 4).
    Rezulta de aici ca legiuitorul a considerat ca rolul procurorului, consacrat de art. 130 alin. (1) din Constitutie, se realizeaza in procesul civil in principal prin participarea si punerea de concluzii in cadrul sedintelor de judecata. Curtea constata ca aceasta optiune a legiuitorului nu incalca prevederile constitutionale. Prin dispozitiile art. 45 din Codul de procedura civila s-a urmarit realizarea unui echilibru intre formele de participare a procurorului in procesul civil, in acord cu principiile si prevederile constitutionale, precum si cu principiile ce guverneaza desfasurarea procesului civil. In aceasta ordine de idei Curtea constata ca procesul civil este guvernat, ca principiu de baza, de principiul disponibilitatii. Fundamentul constitutional al acestui principiu il constituie prevederile art. 21 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora "Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime". Este consacrata astfel o componenta de baza a principiului disponibilitatii, si anume dreptul persoanei interesate de a sesiza instantele judecatoresti. Legiuitorul constituant a considerat acest drept ca fiind strans legat de vointa persoanei ce se pretinde vatamata in drepturile sau interesele sale legitime. Aceasta rezulta din faptul ca, in timp ce prevederile art. 128 din Constitutie consacra expres dreptul procurorului de a exercita caile de atac, nici un alt text constitutional nu prevede posibilitatea procurorului de a porni procesul civil, iar dispozitiile art. 21 fac referire numai la persoana interesata, in ceea ce priveste momentul initial al sesizarii instantei. Apare astfel evidenta vointa legiuitorului constituant ca declansarea procesului civil sa fie atributul persoanei interesate. Altfel spus, declansarea procesului civil reprezinta o chestiune privata, iar ulterior, o data sesizate instantele de judecata, procesul civil capata un caracter public. Din acest motiv participarea in cadrul unui proces civil deja inceput reprezinta modalitatea principala de realizare a rolului procurorului, prevazut la art. 130 alin. (1) din Constitutie.
    In concluzie, posibilitatea declansarii procesului civil trebuie sa apartina, in principiu, doar persoanei care pretinde ca drepturile, libertatile sau interesele sale legitime au fost nesocotite. Curtea constata ca din interpretarea sistematica a prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1), art. 128 si ale art. 130 alin. (1) nu rezulta ca legiuitorul are obligatia de a reglementa dreptul procurorului de a declansa procesul civil, fiind de competenta sa exclusiva ca in considerarea anumitor imprejurari determinate sa consacre posibilitatea si altor persoane sau organe, in afara de persoana care se pretinde titularul dreptului, de a sesiza instantele judecatoresti. In considerarea unor asemenea situatii dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila consacra posibilitatea procurorului de a porni procesul civil in cazurile in care persoana interesata se afla intr-o imposibilitate juridica (fiind lipsita de capacitate de exercitiu sau avand capacitate de exercitiu restransa) ori obiectiva (cazul persoanei disparute) de a-si exercita dreptul de acces la justitie. De asemenea, pe baza aceleiasi dispozitii legiuitorul este indreptatit sa prevada aceasta posibilitate si in alte situatii in care considera necesar, avand in vedere specificul unor actiuni care se judeca potrivit procedurii civile, raportat la prevederile constitutionale privind rolul si atributiile procurorului. In consecinta, Curtea nu poate primi sustinerile autorilor exceptiei conform carora dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila ar limita atributiile procurorului prevazute la art. 130 alin. (1) din Constitutie, intrucat aceste atributii au fost avute in vedere in ansamblul reglementarii participarii procurorului in procesul civil.
    Pentru aceste argumente Curtea constata ca in prezenta cauza nu pot fi aplicabile considerentele si solutia din Decizia Curtii Constitutionale nr. 1 din 4 ianuarie 1995, ramasa definitiva prin Decizia nr. 26 din 21 martie 1995, ambele publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995. Prin decizia mentionata a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, in redactarea anterioara, in ceea ce priveste restrangerea posibilitatii participarii procurorului la judecata proceselor civile doar atunci cand era necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie, precum si in alte cazuri prevazute de lege. Insa considerentele acestei decizii au privit doar cea de-a doua forma de participare a procurorului in procesul civil, participarea la sedintele de judecata, neputand fi aplicate mutatis mutandis si in ceea ce priveste pornirea procesului civil. Asa cum s-a aratat mai sus, exista o diferenta esentiala intre participarea procurorului la procesul civil prin pornirea acestuia, pe de o parte, si participarea procurorului in cadrul unui proces civil in curs, pe de alta parte. De aceea invocarea acestei decizii nu este relevanta in prezenta cauza, sustinerile autorilor exceptiei urmand sa fie respinse.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, exceptie ridicata de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Pitesti in Dosarul nr. 4.110/2001 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia comerciala si de contencios administrativ si, respectiv, de Parchetul de pe langa Judecatoria Sinaia in Dosarul nr. 1.800/RCA/2001 al Judecatoriei Sinaia.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 5 martie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat-asistent,
                              Vlad Mihai Cercel

                              OPINIE SEPARATA

    In dezacord cu solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, adoptata cu votul majoritatii membrilor Curtii, opinam ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila contravine prevederilor art. 130 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
    Considerentele sunt urmatoarele:
    1. Din analiza dispozitiilor cuprinse in art. 27 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, art. 45 din Codul de procedura civila, precum si din alte dispozitii cuprinse in Codul de procedura civila si in legi speciale, rezulta urmatoarele forme de participare a Ministerului Public la procesul civil: a) pornirea de catre procuror a actiunii civile; b) participarea la judecata; c) exercitarea cailor de atac; d) cererea de punere in executare si supravegherea punerii in executare a hotararilor judecatoresti.
    Legitimitatea participarii Ministerului Public in procesul civil, in toate cele patru forme enumerate, decurge din specificul procesului civil si, pe de alta parte, din natura Ministerului Public. Astfel:
    1.1. Obiectul procesului civil il constituie solutionarea conflictelor in legatura cu existenta, intinderea sau exercitarea drepturilor civile. In cadrul procesului civil se solutioneaza litigii privind raporturi juridice de drept civil, dreptul familiei, dreptul muncii, drept comercial, precum si raporturi juridice rezultate din vatamarea drepturilor persoanelor fizice si juridice prin acte ilegale ale administratiei (contenciosul administrativ), raspunderea contraventionala si altele, altfel spus, toate litigiile care nu au ca obiect raspunderea penala pentru comiterea de infractiuni - acestea din urma solutionandu-se in cadrul procesului penal.
    In domeniul procesului civil intra litigii de interes privat, dar si litigii care, prin natura drepturilor disputate, prin amploarea dintre parti sau prin consecintele incalcarilor reclamate, pot depasi cadrul interesului privat, intrand in sfera interesului general, al intregii societati. In acelasi sens, este de subliniat ca, in toate cazurile, conflictele juridice ce se solutioneaza in cadrul procesului civil sunt generate de incalcari reale sau presupuse ale unor norme de drept si ca judecatorul este chemat sa se pronunte in conformitate cu legea care guverneaza drepturile subiective disputate de parti. Or, legea insasi, norma pozitiva pe care se intemeiaza drepturile subiective ale partilor, este un element de interes general, fiind izvorata - in procedurile stabilite prin Constitutie - din vointa societatii constituite in stat.
    Dimensiunea de interes public, general, prezenta in litigiile ce se solutioneaza in cadrul procesului civil, justifica participarea la judecata, alaturi de partile in conflict, a unui reprezentant al interesului general al societatii care, de pe o pozitie impartiala, de organ al legii, sa contribuie la apararea ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
    In sistemul nostru juridic, intemeiat pe dispozitiile cuprinse in Constitutie, acest reprezentant al intereselor generale ale societatii este Ministerul Public.
    1.2. Ministerul Public este, potrivit art. 130 si 131 din Legea fundamentala, o magistratura speciala, componenta a autoritatii judecatoresti, imputernicita sa reprezinte, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si sa apere, in aceasta calitate, ordinea de drept, precum si drepturile si interesele cetatenilor.
    Potrivit art. 131 alin. (1) din Constitutie, procurorii - prin care Ministerul Public isi exercita atributiile - isi desfasoara activitatea pe baza principiilor legalitatii si impartialitatii.
    In virtutea principiului legalitatii, procurorul isi exercita competenta in limitele Constitutiei si ale legii si actioneaza pentru aplicarea legii. Principiul legalitatii reprezinta, in egala masura, calauza si finalitatea actiunii procurorului, ilustrand fara echivoc misiunea acestuia de aparator al ordinii de drept si al egalitatii cetatenilor in fata legii.
    In conformitate cu principiul impartialitatii, procurorul are obligatia sa isi exercite actiunea cu obiectivitate, fara alt scop prestabilit, in afara celui prevazut la art. 130 alin. 1 din Constitutie, si fara partinire in favoarea statului sau a vreuneia din persoanele implicate in proces.
    Procurorul nu este parte in proces - chiar daca din necesitati de tehnica procesuala este uneori definit astfel - ci este, ca si judecatorul, un subiect oficial al procesului civil. El actioneaza intotdeauna din oficiu, si atunci cand declanseaza procesul, si atunci cand intervine in proces, si in cererile pe care le adreseaza instantei. Scopul actiunii sale nu este acela de a obtine pentru una dintre parti satisfacerea unei pretentii, ci de a veghea ca admiterea sau respingerea cererilor partilor sa se faca in conformitate cu legea.
    Pentru definirea rolului procurorului in procesul civil este de observat si prevederea cuprinsa la art. 1 alin. (3) din Constitutie, in conformitate cu care "Romania este stat de drept, democratic si social". Din atributul de social al statului roman decurge, intre altele, obligatia statului de a apara drepturile si libertatile cetatenilor. Prezenta procurorului in procesul civil, in calitate de reprezentant al intereselor generale ale societatii, constituie unul dintre modurile in care se concretizeaza caracterul de stat social al Romaniei.
    Este insa de inteles ca procurorul nu este indreptatit sa porneasca o actiune civila sau sa participe in alt mod la procesul civil in toate cazurile, ci numai in limitele trasate prin art. 130 alin. (1) din Constitutie. Aceste limite sunt urmatoarele:
    a) interesele generale ale societatii. Prin aceasta sintagma cuprinsa in textul citat al Legii fundamentale se intelege intregul sistem normativ care reglementeaza, intre altele, organizarea si functionarea domeniului public si privat al statului. Interesele generale ale societatii sunt, astfel, prezente in litigiile de contencios administrativ, in actiunile privind dreptul de proprietate al statului, in cele privind creantele statului, in cele privind dreptul statului rezultat din mostenirile vacante etc.;
    b) apararea ordinii de drept. In cuprinsul notiunii de ordine de drept intra totalitatea normelor juridice prin care statul reglementeaza relatiile sociale. Obligatia procurorului de a apara ordinea de drept inseamna, cu alte cuvinte, obligatia acestuia de a apara legea, el fiind, din aceasta perspectiva, un organ al legii. Cum notiunea de ordine de drept este departe de a putea fi limitata la aplicarea legii numai in cazurile prevazute de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, este evident ca nici posibilitatea procurorului de a porni actiuni civile nu poate fi limitata la aceste cazuri.
    Prin oprirea procurorului de a introduce actiuni civile in cazuri de felul celor pe care le-am enumerat, se face imposibila exercitarea functiei acestuia de reprezentant al intereselor generale ale societatii in activitatea judiciara;
    c) apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, adica a acelora inscrise in art. 22 - 48 din Legea fundamentala, ca drepturi si libertati fundamentale, precum si drepturile recunoscute prin celelalte legi, in dezvoltarea prevederilor fundamentale. Este evident ca prin limitarea prevazuta de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila procurorul este impiedicat sa isi exercite atributia constitutionala mentionata.
    In consecinta, luand in considerare specificul procesului civil si natura juridica a Ministerului Public, asa cum s-au aratat in cele de mai sus, constatam ca nu exista nici o justificare in restrangerea competentei procurorului de a porni actiunea civila, dincolo de limitele prevazute de art. 130 alin. 1 din Constitutie si ca dispozitiile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila sunt neconstitutionale in masura in care limiteaza dreptul procurorului de a porni actiunea civila, la cazurile prevazute de acest text de lege.
    2. In sensul celor mai sus aratate s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 1/1995 cu referire la restrangerea dreptului procurorului de a participa la orice proces civil, in orice faza a acestuia. In motivarea acestei decizii s-au retinut, intre altele, urmatoarele considerente:
    "... dispozitia art. 130 alin. (1) din Constitutie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate sa duca la restrangerea continutului dispozitiei constitutionale. Este de observat ca in timp ce textul constitutional se refera la apararea ordinii de drept, precum si la drepturile si libertatile cetatenilor, art. 45 alin. (1) din Codul de procedura civila restrange posibilitatea participarii procurorului la cauzele privind minorii si persoanele puse sub interdictie, precum si la alte cazuri prevazute de lege. In temeiul textului actual nu este posibila, de exemplu, participarea procurorului la procesele de contencios administrativ, deoarece Legea nr. 29/1990, anterioara Constitutiei, nu prevede acest lucru, or este fara nici o indoiala ca in cadrul acestor procese exista si interese generale si este interesata si ordinea de drept.
    Limitarea prevazuta de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este neconstitutionala, deoarece art. 130 alin. (1) din Legea fundamentala stabileste in mod clar si categoric sfera atributiilor procurorului, fara a trimite la cazuri stabilite prin alta lege. Este adevarat ca in alin. (2) al art. 130 se prevede ca <<Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii>>, dar este evident ca referirea la conditiile legii priveste organizarea parchetelor si nu exercitarea atributiilor stabilite in alin. (1). Asa fiind, art. 45 alin. 1, introdus in Codul de procedura civila prin Legea nr. 59/1993, ar fi trebuit redactat prin raportare la Constitutia din 1991 si nu prin asimilarea unor reglementari anterioare, edictate in momente in care legiuitorul nu era constrans de o dispozitie constitutionala similara celei inscrise in textul actual al art. 130 alin. (1). Legiuitorul constituant a inteles sa confere procurorului un anumit rol in reprezentarea intereselor generale ale societatii, din moment ce a asezat dispozitiile referitoare la Ministerul Public in capitolul referitor la <<Autoritatea judecatoreasca>> si nici o lege organica sau ordinara nu poate sa deroge de la textele constitutionale. Rolul instantei de a solutiona procesul cu care este sesizata, precum si independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil si prin punerea de concluzii. Procurorul nu este adversarul instantei si nici al vreuneia dintre parti, el intervine in proces pentru a veghea la respectarea legii. Textul constitutional, referindu-se la apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, nu are in vedere transformarea procurorului intr-un avocat al uneia dintre parti, ci de a veghea la respectarea legii in procesele care pun in discutie astfel de drepturi si libertati. Desi este vorba de un proces civil, privat, este de netagaduit ca si in acest domeniu exista interese generale care trebuie aparate, iar in activitatea judiciara Constitutia a stabilit acest rol de aparator pentru procuror. Pe de alta parte, principiul disponibilitatii, care guverneaza procesul civil, functioneaza in continuare, deoarece prin participarea procurorului la proces partile nu sunt impiedicate sa isi manifeste, in conditiile legii, dreptul de dispozitie. Fata de aceste considerente, Curtea Constitutionala urmeaza sa constate ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este neconstitutional in ce priveste restrangerea dreptului procurorului de a participa la orice proces civil, in oricare faza a acestuia, si, ca atare, in privinta acestei atributii, urmeaza sa se aplice direct dispozitiile art. 130 alin. (1) din Constitutie. Asa fiind, in afara cazurilor in care procurorul este obligat sa participe la procesul civil in temeiul legii, el poate participa la solutionarea oricarui proces civil, in orice faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept ori a drepturilor si libertatilor cetatenilor."
    Considerentele instantei constitutionale - care, in cazul in care a pronuntat decizia mentionata, nu fusese sesizata decat cu privire la neconstitutionalitatea restrangerii participarii procurorului la judecarea cauzelor civile - sunt intru totul valabile si in privinta limitarii dreptului procurorului de a porni actiunea civila.
    3. Potrivit art. 130 alin. (1) din Constitutie, Ministerul Public isi exercita atributiile in activitatea judiciara, adica in toate categoriile de procese solutionate de instantele judecatoresti, fara vreo limitare sau ierarhizare.
    Avand in vedere acest inteles al notiunii de activitate judiciara - singurul care se poate desprinde din textul constitutional - nu impartasim asertiunea ca art. 130 alin. (1) din Constitutie ar constitui, in mod preponderent, fundamentul normativ al exercitarii atributiilor procurorului in procesul penal si ca textul ar legitima intr-o masura mai redusa activitatea procurorului in procesul civil.
    In realitate, o asemenea disociere nu se poate face, dimpotriva, textul constitutional legitimand exercitarea de catre Ministerul Public a atributiilor prevazute de lege, in toate categoriile de activitati judiciare: in procesul penal, in procesul civil, in contenciosul administrativ si in celelalte.
    Constitutia prevede in art. 130 alin. (1), asa cum s-a aratat mai sus, o limitare a actiunii Ministerului Public, dar aceasta nu se refera la domeniul de activitate - care este activitatea judiciara - ci la rolul pe care aceasta magistratura il indeplineste si la scopul in care a fost instituita si i s-au stabilit atributii.
    Faptul - evidentiat in opinia majoritara - ca, in practica, volumul participarii procurorului in procesul civil este mai mic decat cel al participarii lui in procesul penal nu justifica teza ca ar exista o limitare in acest sens, intemeiata pe art. 130 alin. (1) din Constitutie, ci se explica prin aceea ca, in procesul penal, participarea procurorului este impusa de legiuitor in toate cauzele, in vreme ce in procesul civil, regula este aceea a libertatii procurorului de a aprecia cand este cazul sa participe la proces, iar participarea obligatorie a procurorului este impusa numai intr-un numar restrans de cauze.
    4. Nu impartasim nici teza ca prevederea din art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, prin care se limiteaza dreptul procurorului de a porni actiunea civila, s-ar intemeia pe interpretarea sistematica a dispozitiilor art. 21, 128 si art. 130 alin. (1) din Constitutie.
    Astfel faptul ca art. 21 din Constitutie prevede numai dreptul persoanei vatamate de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime, iar nu si dreptul procurorului de a actiona in acest scop, nu are semnificatia unei restrangeri a dreptului procurorului de a porni actiunea civila pentru apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor. Nominalizarea in textul constitutional numai a persoanei vatamate se explica prin aceea ca acest text este plasat in Titlul al II-lea al Constitutiei, care reglementeaza drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale ale cetatenilor. Nu exista nici o ratiune sa se prevada in aceasta sectiune a legii fundamentale si dreptul procurorului de a actiona in sensul aratat. Acest drept al procurorului este prevazut la locul potrivit din Constitutie si anume in art. 130 alin. (1), situat in sectiunea rezervata Ministerului Public.
    In ceea ce priveste nominalizarea Ministerului Public in art. 128 din Constitutie, privind folosirea cailor de atac, acest fapt nu poate fi inteles ca un argument al limitarii procurorului de a porni actiunea civila, pentru ca textul invocat nu cuprinde o asemenea limitare. Exercitarea de catre procuror a cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti constituie una dintre atributiile Ministerului Public, care nu exclude folosirea tuturor celorlalte mijloace prevazute de lege, pentru apararea ordinii publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
    5. Ne delimitam, de asemenea, de sustinerea ca restrangerea dreptului procurorului de a porni actiunea civila, la cazurile prevazute de art. 45 din Codul de procedura civila, isi are ratiunea in caracterul privat al actiunii civile si in principiul disponibilitatii care guverneaza procesul civil.
    Consideram, mai intai, ca in cadrul controlului de constitutionalitate ratiunea textului supus controlului nu poate fi examinata de sine statator, ci prin raportare la legea fundamentala.
    Or, limitele pe care le traseaza art. 130 alin. (1) din Constitutie pentru actiunea procurorului (interesul general al societatii, apararea ordinii publice, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor) sunt mult mai largi decat cele definite prin art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila.
    Consideram, pe de alta parte, ca pornirea de catre procuror a actiunii civile nu este incompatibila cu caracterul privat al procesului civil, in conditiile in care, asa cum s-a aratat mai sus, in cadrul procesului civil se judeca si litigii care, prin obiectul lor, prin amploarea neintelegerilor dintre parti sau prin consecintele lor, depasesc cadrul interesului privat si intra in sfera interesului general, al intregii societati.
    In ceea ce priveste principiul disponibilitatii, acest principiu nu este incalcat prin pornirea actiunii civile de catre procuror, intrucat participarea procurorului la procesul civil, in oricare dintre formele prevazute de lege, nu impiedica partile in proces sa se apere, sa propuna administrarea de probe in sprijinul cererilor lor, sa cada la invoiala asupra drepturilor in litigiu, sa renunte la judecata sau la insusi dreptul pretins. Aceasta posibilitate a partilor de a se disocia de actiunea procurorului este prevazuta de art. 45 alin. 2 din Codul de procedura civila.
    6. Limitarea - contrara Constitutiei - a dreptului procurorului de a porni actiunea civila, la cazurile prevazute in art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, este de natura sa aduca prejudicii intereselor generale ale societatii. Dam, in acest sens, numai cateva exemple de cazuri in care excluderea procurorului de la exercitiul actiunii civile se poate dovedi pagubitoare:
    - in cazurile in care se insusesc sau se instraineaza bunuri din proprietatea publica, prin incalcarea prevederilor art. 135 alin. (5) din Constitutie, iar titularii drepturilor astfel alienate nu actioneaza, din indolenta, nepricepere sau rea-vointa;
    - in cazurile in care se incheie tranzactii frauduloase in paguba statului si nimeni nu actioneaza in vederea intrarii in legalitate, pentru ca aceia care ar trebui sa actioneze sunt ei insisi interesati in acele tranzactii, corupti sau din alte motive;
    - in cazurile in care prin fapte ilicite, penale sau nu, se produc daune materiale importante economiei nationale sau societatilor comerciale cu capital de stat si autoritatile sau persoanele competente nu actioneaza pentru recuperarea lor, desi sunt cunoscute de toata lumea, provocand indignare in opinia publica si lezarea prestigiului tarii;
    - in cazurile cetatenilor ale caror drepturi au fost vatamate prin acte abuzive ale administratiei, iar acestia, din motive mai presus de vointa lor, nu pot actiona pentru a-si apara drepturile incalcate;
    - in cazurile in care, facand aplicarea art. 18^1 din Codul penal, procurorul adopta o solutie de netrimitere in judecata pentru infractiunea de fals, iar actele falsificate urmeaza sa ramana in circuitul civil, caci, de regula, nu este nimeni interesat sa porneasca un proces pentru anularea lor si nici nu pot fi anulate direct de catre procuror, intrucat, daca ar proceda asa, si-ar aroga un drept apartinand instantelor judecatoresti.
    Pentru aceste considerente opinam ca exceptia de neconstitutionalitate trebuia sa fie admisa si sa se constate ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este neconstitutional in ceea ce priveste limitarea dreptului procurorului de a porni actiunea civila numai la cazurile in care exercitarea acestei atributii este necesara "pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdictie si ale disparutilor, precum si in alte cazuri prevazute de lege", urmand ca in privinta acestei atributii sa se aplice direct art. 130 alin. (1) din Constitutie.

          Presedintele Curtii Constitutionale,
              prof. univ. dr. Nicolae Popa

                              Judecator Nicolae Cochinescu
                              Judecator Serban Viorel Stanoiu