Decizia Nr.705 din 09.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 14 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum şi ale art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 280/64/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 645D/2016.2. La apelul nominal răspunde personal autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care învederează Curţii faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a transmis înscrisul în care se găseşte efectiv motivarea excepţiilor invocate, drept care judecătorul-raportor nu le-a cuprins în raportul său, iar autorităţile au transmis punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate fără a le cunoaşte. Ataşează înscrisul şi încheieri ale instanţei prin care s-au admis, respectiv s-au respins cererile de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, cererea de chemare în judecată, cereri de reexaminare şi adeverinţă de venit pe anul 2014.4. Totodată, magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a formulat cereri prealabile prin care cere Curţii Constituţionale să solicite Comisiei Europene şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene un punct de vedere din care să rezulte dacă în celelalte state membre ale Uniunii Europene sistemul juridic permite impunerea consumatorului vulnerabil financiar taxe judiciare de timbru, iar judecătorilor posibilitatea să refuze scutirea de la aceste taxe şi dacă, în celelalte state membre, consumatorii vulnerabili financiar sunt supuşi condiţiei de competenţă teritorială exclusivă a instanţelor judecătoreşti. De asemenea solicită Curţii Constituţionale să întrebe organizaţiile de revoluţionari, respectiv Frontul Salvării Naţionale, atunci format, dacă au avut drept ideal ca autorităţile ce urmau să funcţioneze în ţara noastră să permită ca cetăţenilor români să li se întrerupă furnizarea curentului electric - consum casnic în locuinţă şi să li se îngrădească dreptul de acces la justiţie prin perceperea de taxe judiciare de timbru.5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibile, a cererilor prealabile formulate.6. Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererile formulate.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate care arată, în esenţă, că termenul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu mai corespunde realităţilor actuale. La edictarea normelor legale, legiuitorul trebuie să ţină cont de drepturile cetăţenilor. Termenul de 48 de ore fixat de la pronunţare a fost reglementat acum mai bine de 25 de ani, când pronunţările aveau loc în şedinţă publică, chiar şi atunci fiind insuficient pentru motivarea recursului. Or, declararea recursului împotriva unei eventuale soluţii de respingere implică şi aptitudinea textului legal de a oferi părţii motivele pe care se întemeiază. Arată că, în prezent, instanţele nu se mai pronunţă în şedinţă publică, iar atunci când se pronunţă în şedinţă publică, dar partea nu este prezentă, instanţa fiind în altă localitate, justiţiabilul nu poate să ia cunoştinţă de soluţie, întrucât acestea nu sunt publicate pe portalul instanţelor de judecată. Mai arată că există posibilitatea ca cele 48 de ore să se împlinească în zile nelucrătoare. Astfel, apreciază că termenul prevăzut de textul legal criticat nu mai este apt să satisfacă cerinţele de calitate şi de documentare impuse părţii pentru redactarea cererii de recurs. Termenul de 48 de ore nu este rezonabil nici prin comparaţie cu termenul în care se soluţionează excepţiile de neconstituţionalitate.8. În continuare, referitor la dispoziţiile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, arată că aduce elemente noi prin formularea excepţiei de neconstituţionalitate. Învederează Curţii aspecte legate de fondul cauzei, arătând, totodată, că, deşi a dovedit lipsa de venit, instanţa de judecată a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, profitând de jocul normelor legale criticate, prin care a anihilat practic condiţiile obiective impuse de ordonanţa de urgenţă pentru acordarea scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru. Astfel, arată că instanţa poate califica cererea justiţiabilului - cetăţean vulnerabil financiar, ca fiind abuzivă, întrucât a beneficiat în repetate rânduri de aceste scutiri.9. Referitor la art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă arată că, deşi Curtea a constatat neconstituţionalitatea acestuia pentru o anumită ipoteză, el este neconstituţional şi pentru alte aspecte.10. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că dispoziţiile legale criticate au mai fost analizate de Curtea Constituţională. Termenul imperativ de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este de natură a da expresie principiului celerităţii şi soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate este un incident procedural în cadrul unui proces. Respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate avea loc doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 47/1992, caz în care partea va avea de motivat doar îndeplinirea acestor cerinţe.11. Referitor la articolele criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 arată că instanţa constituţională a reţinut că legiuitorul a reglementat o formă de asistenţă juridică acordată de stat în vederea asigurării dreptului egal de acces la justiţie, prin impunerea unor condiţii minime şi rezonabile.12. În ceea ce priveşte art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă arată că, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, Curtea a reţinut că verificarea admisibilităţii căii de atac este o chestiune care nu implică fondul recursului, iar, cu privire la procedura de filtrare a recursurilor în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta îndeplineşte cerinţele de contradictorialitate prin comunicarea actelor de procedură către părţi şi a raportului întocmit cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:13. Prin Încheierea din 10 martie 2016, precum şi prin Decizia nr. 690 din 10 martie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 280/64/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ale art. 14 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, precum şi ale art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei încheieri a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum şi soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt neconstituţionale în măsura în care exclud de la acordarea scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, în calea de atac, pe justiţiabilii care au mai beneficiat de ajutorul public judiciar, chiar dacă cuantumul acestuia se situează sub valoarea a 10 salarii minime brute pe ţară.15. În ceea ce priveşte dispoziţiile legale din Codul de procedură civilă se arată că acestea sunt neconstituţionale, întrucât nu recunosc justiţiabililor vătămaţi dreptul de a fi prezenţi în faţa instanţei şi la oralitatea dezbaterilor, contradictorialitatea dezbaterilor, elemente esenţiale ale procesului echitabil.16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Încheierea din 10 martie 2016, îşi exprimă opinia în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate.17. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.18. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.19. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 14 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, precum şi ale art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 apreciază că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu cuprinde motivarea ca element al său.20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise şi documentele depuse, susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, ale art. 14 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, precum şi ale art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Textele legale criticate au următorul cuprins:– Art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.";

– Art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008: „(1) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.
(2) La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere faptul că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în cazul prevăzut la art. 17 alin. (2).
(3) Instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente.";

– Art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008: „(1) Ajutorul public judiciar poate fi refuzat când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale.
(2) Dacă cererea pentru a cărei soluţionare se solicită ajutor public judiciar face parte din categoria celor care pot fi supuse medierii sau altor proceduri alternative de soluţionare, cererea de ajutor public judiciar poate fi respinsă, dacă se dovedeşte că solicitantul ajutorului public judiciar a refuzat anterior începerii procesului să urmeze o asemenea procedură.
(3) Ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când solicitantul pretinde despăgubiri pentru atingeri aduse imaginii, onoarei sau reputaţiei sale, în condiţiile în care acesta nu a suferit vreun prejudiciu material, precum şi în cazul în care cererea decurge din activitatea comercială sau dintr-o activitate independentă desfăşurată de solicitant.";

– Art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă: „În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 [...], anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor."23. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia de neconstituţionalitate nu conţine motivarea ca element al său, şi nici indicarea normei constituţionale pretins a fi încălcate. Or, simpla invocare a normei legale criticate pentru neconstituţionalitate nu poate reprezenta o excepţie de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă care va cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate. 25. Aşa fiind, Curtea reţine că, în condiţiile lipsei explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de prevederile constituţionale, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia este inadmisibilă. 26. Invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei de judecată. 27. În continuare, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, prin Decizia nr. 426 din 24 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 15 noiembrie 2013, a reţinut că ajutorul public judiciar în materie civilă este un sprijin acordat de stat pentru persoanele fizice care sunt sau care urmează să devină parte într-un litigiu aflat pe rolul instanţelor ori al altor autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale, legiuitorul propunându-şi să reglementeze această instituţie ca o formă de asistenţă acordată de stat în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil şi garantării accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti ori a altor titluri executorii. 28. Prin reglementarea cadrului legal al ajutorului public judiciar se urmăreşte asigurarea efectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea anumitor condiţii, minime şi rezonabile. Astfel, prin Decizia nr. 264 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 30 martie 2009, Curtea a constatat că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a acestuia, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie. 29. Aceste consideraţii sunt în concordanţă şi cu cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudenţa sa, a subliniat că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu obligă la acordarea de ajutor judiciar în toate contestaţiile în materie civilă (Hotărârea din 26 februarie 2002, pronunţată în Cauza Essaadi împotriva Franţei, paragraful 30). 30. Textul de lege supus controlului de constituţionalitate în cauza de faţă stabileşte reperele pe care judecătorul cauzei - care, potrivit art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, este competent să soluţioneze şi cererea de acordare a ajutorului public judiciar - trebuie să le aibă în vedere atunci când apreciază cu privire la acordarea acestuia. Astfel, dispoziţiile de lege criticate stabilesc că ajutorul public judiciar poate fi refuzat atunci când este solicitat abuziv, când costul său estimat este disproporţionat faţă de valoarea obiectului cauzei, precum şi atunci când acordarea ajutorului public judiciar nu se solicită pentru apărarea unui interes legitim ori se solicită pentru o acţiune care contravine ordinii publice sau celei constituţionale. Întrucât ajutorul public judiciar în materie civilă este acordat de către stat, este firesc ca acesta să stabilească anumite condiţii, precum şi o procedură de urmat pentru acordarea acestui ajutor. Aşadar, Curtea a constatat că furnizarea datelor şi a documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) din actul normativ criticat a fost impusă în scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar şi a unei transparenţe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum şi pentru o bună administrare a fondurilor ce au această destinaţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 400 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 8 septembrie 2017, paragraful 18). 31. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă, autoarea excepţiei apreciază că sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc principiul oralităţii şi contradictorialităţii. Referitor la aceste susţineri, Curtea observă că, spre exemplu, prin Decizia nr. 201 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 12 iulie 2017, a reţinut, reiterând jurisprudenţa sa - Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, paragrafele 12-17, că dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă reglementează procedura de filtrare a recursurilor, care este aplicabilă numai în cazul în care calea extraordinară de atac este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 493 alin. (1) din Codul de procedură civilă, filtrarea recursurilor se face de un complet de 3 judecători, desemnat în mod aleatoriu, care va pregăti dosarul de recurs şi va decide asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Curtea, prin aceeaşi decizie, a mai reţinut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din Codul de procedură civilă, este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură şi a raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Această opţiune a legiuitorului este în acord cu esenţa procedurii de filtrare a recursurilor care constă în statuarea asupra admisibilităţii în principiu a recursului de către completul de trei judecători stabilit în acest sens, scop care rezultă din chiar primul alineat al art. 493 din Codul de procedură civilă. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 280/64/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 14 şi art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 493 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin