Decizia Nr.70 din 20.02.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi ale art. 720¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romvasim Com“ - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 5.104/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 317D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, a intrat în vigoare noul Cod civil, iar prin art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost abrogat Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, soluţia legislativă regăsindu-se în noul Cod civil. De asemenea, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.326 din 19 octombrie 2010.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 14 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.104/215/2009, Judecătoria Craiova - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi ale art. 720¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romvasim Com“ - S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect pretenţii, respectiv plata unor sume ca urmare a unor daune produse în urma unui furt de marfă dintr-un magazin.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că art. 720¹ din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2), în sensul că nicio lege nu poate îngrădi liberul acces la justiţie, şi ar trebui interpretat în conformitate cu art. 21 alin. (4) din Constituţie, în sensul că procedurile administrative sunt facultative şi gratuite.De asemenea, arată că prin prevederile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, deoarece, în speţă, pârâta beneficiază de un termen de prescripţie mai favorabil faţă de alte persoane şi faţă de alţi participanţi la actul de justiţie. Totodată, acestea sunt contrare şi prevederilor constituţionale ale art. 53, în sensul că reprezintă o restrângere a exerciţiului unor drepturi, şi anume dreptul acţionării în justiţie a unor persoane numai într-un anumit interval de timp, altul decât cel general, de 3 ani.Judecătoria Craiova - Secţia civilă arată că dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor şi nu contravin principiilor de drept consacrate de Legea fundamentală.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial nr. 11 din 15 iulie 1960, şi ale art. 720¹ din Codul de procedură civilă.Ulterior sesizării, la data de 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011. De asemenea, cu aceeaşi dată, potrivit art. 230 lit. p) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, se abrogă Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. În Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, prescripţia extinctivă este reglementată în cartea a VI-a „Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor“.Însă, având în vedere prevederile art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor“, coroborate cu cele ale art. 4, art. 5 şi ale capitolului VIII - Dispoziţii cu privire la cartea a VI-a „Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor“, din legea menţionată, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă în vigoare la data pronunţării încheierii de sesizare, care şi-au produs efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum.Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:

– Art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958: „Prin derogare de la dispoziţiile alineatului precedent, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripţie este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane în care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare; cu privire la primele de asigurare datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23.“;

– Art. 720¹ din Codul de procedură civilă: „În procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei. În scopul soluţionării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare ce asigură trimiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire. Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. 2. Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi. Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. 2, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la liberul acces la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: 1. Potrivit art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani, aplicabil raporturilor civile obligaţionale, se aplică ori de câte ori nu îşi găseşte aplicaţie un termen special de prescripţie. În alin. 2 al art. 3, prin derogare de la alin. 1, legiuitorul a prevăzut un termen special de prescripţie de 2 ani în raporturile ce izvorăsc din asigurare, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane. Prin Decizia nr. 1.326 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, Curtea a arătat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, drept de care persoana interesată a beneficiat în interiorul termenului instituit, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. De aceea, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 10 mai 2001, paragraful 93, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, a decis că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ şi că „acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni“. În consecinţă, Curtea constată că cele arătate mai sus se aplică mutatis mutandis şi în privinţa dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă. 2. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 720¹ din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită. Astfel, potrivit jurisprudenţei sale constante în materie, Curtea a statuat că prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie sau a dreptului la un recurs efectiv. (A se vedea în acest sens Decizia nr. 807 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Decizia nr. 1.153 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 29 decembrie 2008, Decizia nr. 800 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, sau Decizia nr. 1.536 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 12 februarie 2010.) Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 3. Distinct de cele mai înainte arătate, Curtea observă că, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, art. 720¹ a fost completat, în sensul introducerii medierii, alături de conciliere directă cu cealaltă parte, ca modalitate de soluţionare a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. O atare reglementare a medierii şi concilierii, obligatorii în faza premergătoare judecăţii, nu este contrară art. 21 din Constituţie, ambele proceduri încurajând părţile să rezolve diferendul existent prin mijloace amiabile. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă şi ale art. 720¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romvasim Com“ - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 5.104/215/2009 al Judecătoriei Craiova - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 februarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu