Decizia Nr.697 din 27.11.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 şi ale art. 391 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 48 din 21 ianuarie 2015

Petre Lăzăroiu	- judecător
Valer Dorneanu	- preşedinte
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, art. 39 şi ale art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Claudia Denisa Stanciu, prin curator special Constantin Nueleanu, în Dosarul nr. 27.440/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 497D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinere a jurisprudenţei Curţii în materie. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354/2008 şi nr. 641/211.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 8 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 27.440/211/2013, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, art. 39 şi ale art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.5. Excepţia a fost ridicată de Claudia Denisa Stanciu, prin curator special Constantin Nueleanu, într-o cauză având ca obiect cererea de reexaminare a unei sancţiuni contravenţionale.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate consacră munca forţată. Arată că, doar în anumite condiţii, instanţa judecătorească are posibilitatea schimbării amenzii cu prestarea muncii în folosul comunităţii şi această schimbare nu poate avea niciun efect dacă nu există acordul contravenientului. Totodată, consideră că excepţiile prevăzute la art. 42 alin. (2) din Constituţie sunt de strictă interpretare.7. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât înlocuirea sancţiunii amenzii cu munca în folosul comunităţii nu poate fi asimilată muncii forţate în sensul art. 42 alin. (1) din Constituţie.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât conduita persoanei căreia i se aplică sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii nu se încadrează în sfera sintagmei „muncă forţată“, prevăzută de art. 42 alin. (1) din Constituţie. Totodată, consideră că aceasta este unica posibilitate de a sancţiona o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei materiale a celui sancţionat.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând Încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 9, art. 39 şi ale art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, având în vedere considerentele încheierii de sesizare, precum şi notele autoarei, depuse în motivarea excepţiei, rezultă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie doar dispoziţiile art. 9 şi ale art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, dispoziţii asupra cărora Curtea Constituţională urmează să se pronunţe.13. Curtea observă că, prin Ordonanţa nr. 17/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 27 august 2014, a fost modificat alineatul (3) al art. 9 în sensul că, „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unităţii administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.“14. Curtea reţine că modificarea operată priveşte doar subiectul care poate sesiza instanţa de judecată, precum şi competenţa teritorială a acesteia, nu şi soluţia legislativă criticată prin prezenta excepţie, respectiv înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.15. Textele legale supuse controlului au următorul cuprins:

– Art. 9: „(1) Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore.
(2) Sancţiunea prevăzută la alin. (1) se stabileşte alternativ cu amenda.(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.(4) La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii.(5) În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.(6) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă numai apelului.“;

– Art. 39¹: „(1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama, după caz, şi de partea din amendă care a fost achitată. (2)În cazul în care contravenientul, citat de instanţă, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.(3) Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.(4) Urmărirea punerii în executare a sentinţelor se realizează de către serviciul de executări civile de pe lângă judecătoria în a cărei rază s-a săvârşit contravenţia, în colaborare cu serviciile specializate din primării.“16. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 42 alin. (1) potrivit cărora munca forţată este interzisă. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici identice, iar prin Decizia nr. 641 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 12 august 2011, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 18. În jurisprudenţa sa privind interzicerea muncii forţate, prin Decizia nr. 641 din 17 mai 2011, Curtea a observat, mai întâi, că dispoziţiile Constituţiei nu definesc sintagma „muncă forţată“. Astfel fiind şi făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte“, Curtea a procedat la interpretarea acestei sintagme în concordanţă cu pactele şi tratatele internaţionale de referinţă în materie la care România este parte, respectiv Convenţia nr. 29 din 18 iunie 1930 privind munca forţată sau obligatorie, adoptată de Organizaţia Internaţională a Muncii, ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958, şi Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, publicat în Buletinul Oficial nr. 146 din 20 noiembrie 1974. 19. Curtea a reţinut că, potrivit art. 2 pct. 1 din Convenţia nr. 29 din 18 iunie 1930 privind munca forţată sau obligatorie, „termenul «muncă forţată sau obligatorie» va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub ameninţarea unei pedepse oarecare şi pentru care numitul individ nu s-a oferit de bunăvoie“. În sfera acestui concept nu sunt cuprinse, potrivit art. 2 pct. 2 lit. b) din Convenţie, „orice muncă sau serviciu făcând parte din obligaţiile civice normale ale cetăţenilor unei ţări pe deplin independentă“ şi nici „muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivităţii de către membrii acesteia, munci care deci pot fi considerate ca obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăşi sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestor munci“, potrivit art. 2 pct. 2 lit. e) din Convenţie. 20. Totodată, Curtea a observat că Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, stabilind la art. 8 paragraful 3 alin. a) că „nimeni nu va putea fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie“, precizează la alin. b) că: „alineatul a) al prezentului paragraf nu poate fi interpretat ca interzicând, în ţările în care anumite infracţiuni pot fi pedepsite cu detenţiunea însoţită de munca forţată, executarea unei pedepse de muncă forţată, pronunţată de un tribunal competent“. 21. Prin urmare, faţă de pactele şi tratatele internaţionale de referinţă în materie la care România este parte, Curtea a constatat că prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, a cărei reglementare este criticată în prezenta cauză, constituie una dintre sancţiunile contravenţionale principale prevăzute de alin. (2) al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor [art. 5 alin. (2) lit. c)], alături de avertisment [art. 5 alin. (2) lit. a)] şi amendă [art. 5 alin. (2) lit. b)]. 22. Curtea a statuat că sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziţii legale, în scopul de a sancţiona şi a contribui la educarea şi reabilitarea contravenientului care nu are resurse băneşti suficiente pentru a achita o amendă contravenţională. Faptul că munca prestată în cadrul acestei pedepse are un caracter gratuit nu determină calificarea sa ca muncă forţată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea şi reeducarea contravenientului. 23. Tot astfel, lipsa acordului contravenientului la aplicarea acestei sancţiuni nu poate fi interpretată ca determinând calificarea ca muncă forţată a conduitei impuse prin actul de sancţionare. Având în vedere natura juridică şi scopul măsurii în cauză, solicitarea acordului pentru aplicarea sa ar avea ca efect, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, lipsirea de eficienţă a sancţiunii aplicate pentru comiterea unei fapte antisociale, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, în conformitate cu care, „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“ (Decizia nr. 1.354 din 10 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 decembrie 2008). 24. De asemenea, Curtea a statuat că sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este unica posibilitate de a sancţiona o persoană lipsită de resurse materiale, dar care comite fapte din sfera ilicitului contravenţional, fiind singura pedeapsă care nu se răsfrânge în mod negativ asupra situaţiei materiale a celui sancţionat. 25. Prin urmare, conduita persoanei căreia i se aplică sancţiunea contravenţională a prestării unei activităţi în folosul comunităţii nu se încadrează în sfera sintagmei „muncă forţată“ şi nu încalcă art. 42 din Constituţie. 26. Totodată, Curtea a statuat că legiuitorul, stabilind că instanţa poate să înlocuiască, în faza de executare, sancţiunea amenzii cu cea de obligare la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, a reglementat o modalitate alternativă de executare a unei sancţiuni contravenţionale, care, desigur, nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de lege. A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 572 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 25 iulie 2012. 27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Claudia Denisa Stanciu, prin curator special Constantin Nueleanu, în Dosarul nr. 27.440/211/2013 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 9 şi ale art. 39¹ din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 noiembrie 2014. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici