Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.694 din 31.05.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 606 din 29 august 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Ungureanu în Dosarul nr. 2.689/90/2007 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.450D/2010.La apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 1 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.689/90/2007, Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Ungureanu, într-o cauză având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 şi art. 40, sens în care face referire la împrejurări concrete ale cauzei, precum şi la aplicarea de către lichidatorul judiciar a dispoziţiilor de lege criticate.Tribunalul Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 40 referitoare la dreptul de asociere.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, din care să poată fi dedusă contrarietatea dintre prevederile de lege ce formează obiectul acesteia şi dispoziţiile constituţionale invocate, ci învederează aspectele de fapt referitoare la aplicarea legii de către lichidatorul judiciar. Astfel, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate şi motivele invocate în susţinerea ei nu privesc, în realitate, constituţionalitatea textului de lege criticat, ci modul de interpretare şi de aplicare a acestuia. Or, sub aceste aspecte, Curtea a statuat în repetate rânduri că nu este competentă să se pronunţe, acestea urmând a fi soluţionate de către instanţa de judecată. De asemenea, Curtea reţine că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a instanţei de contencios constituţional în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.De altfel, dispoziţiile normative criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, concretizat, de exemplu, în Decizia nr. 358 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 19 mai 2010, sau Decizia nr. 468 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 1 iunie 2010.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Dumitru Ungureanu în Dosarul nr. 2.689/90/2007 al Tribunalului Vâlcea - Secţia comercială şi de contencios administrativ fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 31 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 694/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 694 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 694/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu