Decizia Nr.671 din 26.06.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Gheorghe Piperea în Dosarul nr. 10.732/281/2008 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 282D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei a depus o cerere de judecare în lipsă a excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând trimitere la practica Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.732/281/2008, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Gheorghe Piperea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii aplicate cu cea de avertisment.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că regimul juridic al contravenţiilor trebuie încadrat, conform dreptului european, în sfera dreptului penal şi că, în măsura în care prevederile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, potrivit cărora onus probandi incubit actori, acestea încalcă prezumţia de nevinovăţie specifică domeniului penal şi celui contravenţional.Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât criticile formulate vizează, mai degrabă, interpretarea şi aplicarea legii, şi nu compatibilitatea textelor invocate cu normele constituţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că teoria şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la stabilirea vinovăţiei în domeniul contravenţional şi în cel penal nu au în vedere faza extrajudiciară, ci faza judiciară a soluţionării litigiilor, că folosirea de către legiuitor a noţiunii de „contravenient“ nu reprezintă o înfrângere a prezumţiei de nevinovăţie consacrate la art. 23 alin. (11) din Constituţie şi că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 552 din 29 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010.Guvernul arată că prevederile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu sunt de natură a încălca normele constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât, conform art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac se face prin lege. Se face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 737 din 13 septembrie 2007, nr. 955 din 30 octombrie 2007 şi nr. 1.433 din 25 octombrie 2011.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.“Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prin decizii cum sunt Decizia nr. 236 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, Decizia nr. 1.245 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, statuând că utilizarea de către legiuitor a noţiunii de „contravenient“ nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, Curtea a reţinut că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare; în acest sens, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, sa statuat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Totodată, Curtea a reţinut că instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei. De asemenea, prin numeroase decizii, cum sunt Decizia nr. 1.217 din 20 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 noiembrie 2011, Decizia nr. 1.620 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 11 februarie 2011, şi Decizia nr. 1.159 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar legiuitorul are competenţa exclusivă de a reglementa cu privire la regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi cu privire la exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, astfel că poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Totodată, Curtea a reţinut că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi prin care să fie stabilite expres căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stipulând în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii“. De aceea, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac, nu este contrară principiului accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Gheorghe Piperea în Dosarul nr. 10.732/281/2008 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop