Decizia Nr.646 din 17.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina GligaPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 şi art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Foraj Sonde“ - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 2.812/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.812/90/2009, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 şi art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Foraj Sonde“ - S.A. din Craiova cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate, care stabilesc elementele componente ale salariului şi caracterul minimal al prevederilor legale referitoare la drepturile salariaţilor stabilite de lege, prevederi ce trebuie respectate la încheierea contractelor colective de muncă, vin în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la negocieri colective. În acest sens, arată că nu se face o distincţie între salariul de bază garantat de Legea fundamentală şi adaosurile sau primele care pot fi negociate de fiecare partener social în parte, în funcţie de datele concrete economice ale acestuia şi care nu pot avea caracter minimal. De asemenea, textele de lege criticate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi dreptul părţilor de a încheia liber un contract individual de muncă sau un contract colectiv de muncă, instituind în sarcina angajatorului obligaţii foarte oneroase, generate de încheierea unor alte contracte faţă de care acesta este un terţ.Tribunalul Vâlcea - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 155 şi art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003.Textele de lege criticate au următoarea redactare:– Art. 155: „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.“;

– Art. 238 alin. (3): „La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaţilor au un caracter minimal.“Autorul excepţiei susţine că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (5) care garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prevederile art. 238 alin. (3) din Codul muncii au fost abrogate prin dispoziţiile art. I pct. 90 din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, astfel că soluţia legislativă criticată nu se regăseşte în Codul muncii în prezent. Ca urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (3) din Codul muncii a rămas fără obiect, devenind inadmisibilă, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992. Curtea constată totodată că soluţia legislativă a art. 238 alin. (3) din Codul muncii a fost preluată în conţinutul art. 132 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011, dar acesta nu poate constitui obiect al analizei de constituţionalitate, întrucât Curtea nu a fost sesizată cu acest text de lege. Existenţa acestui text de lege face însă ca argumentele invocate de autorul excepţiei cu privire la art. 155 din Codul muncii, aflate în strânsă legătură cu art. 238 alin. (3) din acelaşi cod, să nu fi rămas fără obiect, urmând a fi supuse analizei de constituţionalitate. Astfel, autorul excepţiei consideră că, nefiind drepturi fundamentale, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri ar trebui să fie stabilite prin negocierea directă a angajatului cu angajatorul, în funcţie de condiţiile economice concrete ale acestuia din urmă. Faţă de aceste critici, Curtea constată că legea nu prevede nicio diferenţă între drepturile salariale al căror caracter minimal este garantat cu prilejul încheierii contractului colectiv de muncă. Astfel, caracterul minimal al drepturilor stabilite de lege vizează atât drepturile al căror izvor este Legea fundamentală, cât şi drepturi stabilite prin acte normative subordonate, aşa cum sunt legile sau ordonanţele Guvernului. O astfel de reglementare este în deplin acord cu prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţie, care, garantând dreptul la negocieri colective în materie de muncă, nu distinge cu privire la drepturile salariale asupra cărora se poartă negocierea. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Foraj Sonde“ - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 2.812/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă. 2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 mai 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea