DECIZIE Nr.
591 din 14 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr.
115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938
pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, excepţie
ridicată de Gheorghe Băncilă şi Doina Băncilă în Dosarul nr. 15.466/325/2007 al
Tribunalului Timiş - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 ianuarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 15.466/325/2007, Tribunalul Timiş - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la
cărţile funciare. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Băncilă şi Doina
Băncilă într-o cauză ce are ca obiect o acţiune în uzucapiune.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938
impune ca şi condiţie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune o
posesie a bunului de 20 de ani „după moartea proprietarului înscris în
cartea funciară". Susţin astfel că, prin aplicarea prevederilor
Decretului-lege nr. 115/1938 în privinţa dobândirii dreptului de proprietate
prin uzucapiune în regim de carte funciară se creează o discriminare pentru
cetăţenii din zonele în care există implementat sistemul de carte funciară şi
cărora li se aplică prevederile acestui act normativ, faţă de cetăţenii din
celelalte zone ale ţării care pot dobândi dreptul de proprietate prin
uzucapiune dacă exercită o posesie utilă pe o perioadă de 10-20 ani, respectiv
30 de ani, fără a fi relevantă situaţia fostului proprietar, respectiv dacă este
decedat sau nu. Consideră că prevederile de lege criticate sunt contrare şi
dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea dreptului de
proprietate privată.
Tribunalul Timiş - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Astfel, faptul că legiuitorul a înţeles să reglementeze două regimuri
diferite pentru uzucapiune datorită condiţiilor istorice diferite din anumite
zone ale ţării, cel instituit prin Decretul-lege nr. 115/1938 şi cel al Codului
civil, fiecare cu condiţiile sale specifice, nu contravine principiului
egalităţii cetăţenilor în faţa legii, de vreme ce prevederile criticate se
aplică în mod egal tuturor celor vizaţi de norma legală, iar diferenţierea se
referă în, mod exclusiv, la locul situării imobilului. Consideră că nu se
încalcă nici dispoziţiile art. 44 din Constituţie, de vreme ce acestea
stabilesc garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, iar, în speţă,
reclamanţii, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, nu sunt titularii unui
asemenea drept.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 sunt constituţionale. In
acest sens, reţine ceea ce a statuat Curtea Constituţională în Decizia nr.
653/2008, şi anume faptul că aceste prevederi sunt norme prin care legiuitorul
a stabilit un regim diferit în materia publicităţii bunurilor imobile, pe
criteriul apartenenţei la spaţiul care a fost guvernat de un sistem legislativ
diferit faţă de cel românesc. Consideră că prevederile criticate nu contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi, totodată, apreciază că
dispoziţiile art. 20 şi 44 din Constituţie nu sunt incidente în prezenta cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din
Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la
cărţile funciare. Insă, din notele scrise ale autorului excepţiei, rezultă că
acesta critică, în realitate, doar alin. 1 al art. 28 din Decretul-lege nr.
115/1938. In consecinţă, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 28 alin. 1 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru
unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, având următorul
conţinut: „Cel ce a posedat un bun nemişcător în conditiunile legii,
timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va
putea cere înscrierea dreptului uzucapat [...]."
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa
legii şi a autorităţilor publice, ale art. 20 referitoare la tratatele
internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 44 alin. (1) şi (2)
privind garantarea dreptului de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 28 din
Decretul-lege nr. 115/1938, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile
legii timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară,
va putea cere înscrierea, în cartea funciară, a dreptului astfel uzucapat.
Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte
funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938, ce consacră cazurile
speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28,
Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu,
trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69
alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1)şi art. 58 alin. (1) din Legea
nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect, este de reţinut că prin art. 69
alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, s-a prevăzut că numai la
finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară
pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează
aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţiile
alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la
nivelul întregii ţări se abrogă acest decret. Din această dispoziţie a Legii nr.
7/1996, prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al
publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare
treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei în continuare a vechilor
dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. In
acest sens, este şi Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
697 din 14 octombrie 2008.
Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă,
faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr.
115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor
cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub
incidenţa acestui act normativ. Totodată, autorii susţin că prevederile de lege
criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale privind ocrotirea şi
garantarea dreptului de proprietate privată.
Curtea reţine însă că, în jurisprudenţa Curţii
Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor
Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalităţii în faţa
legii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un
tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv
şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din
Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de
definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară
pentru întreg teritoriul ţării.
Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va realiza
însă o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.
Existenţa pe teritoriul României a unor legi cu
aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul
juridic al uzucapiunii nu contravine dispoziţiilor Legii fundamentale.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a
reţinut prin deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, şi nr. 205 din 9 iulie
2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25
iulie 2002, faptul că în istoria statului unitar român au existat şi mai există
norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de
exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silită imobiliară în
Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr.
151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte
normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze
discriminări.
In ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate
privată, se reţine că, în jurisprudenţele lor, atât Curtea Constituţională, cât
şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Fernandez-Molina Gonzales
ş.a. contra Spaniei din 18 octombrie 2002, au statuat că dispoziţiile
privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului
de proprietate; or, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu şi-au stabilit
calitatea de proprietar, ci tind să o stabilească prin efectul uzucapiunii.
Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale
invocate, se retine că acestea nu au incidenţă în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea
dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, excepţie ridicată de Gheorghe
Băncilă şi Doina Băncilă în Dosarul nr. 15.466/325/2007 al Tribunalului Timiş -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu